Viața Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

Spread the love

Sfantul Spiridon al Trimitundei a trait in secolul al IV-lea. S-a nascut in jurul anului 270, in Aski, Cipru, si a fost pastor de oi. Dupa moarte sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. Sfantul Spiridon a trecut la cele vesnice pe 12 decembrie 348, in Cipru. In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Se spune ca ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de „sfantul calator”. Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.

Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: „Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada“.Sfantul Spiridon a fost prins in timpul persecutiei, schingiuit si intemnitat. A trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. Sfintele sale moaste au ramas in Cipru pana in veacul al VII-lea, cand din cauza navalirii arabe, au fost mutate la Constantinopol, intr-o biserica de langa Sfanta Sofia. Dupa ce orasul a fost cucerit de turci, sfintele moaste au fost duse in Kerkyra – Corfu (1456), unde se pastreaza si astazi.

Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Spiridon pe 12 decembrie, insa corfiotii ii aduc cinstire in mod deosebit de inca patru ori in an: 11 august – cand Sfantul Spiridon a oprit prin rugaciune invazia otomana pe insula Corfu, in sambata lui Lazar, zi in care sfantul i-a scapat de foamete pe corfioti, in Duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi, in prima duminica din luna noiembrie, cand ii vindeca pe suferinzii de boli grele.

Viața Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei — Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Salamina, pe atunci capitala Ciprului. În tinerețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuții și cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Cu adevărat era Spiridon icoană și model de virtute.

Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Salamina, pe atunci capitala Ciprului. În tinerețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuții și cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Cu adevărat era Spiridon icoană și model de virtute.

Și tocmai pentru marea sa virtute a fost hirotonit episcop al Trimitundei. După hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.Dumnezeu îi pedepsise pe cei din insula Ciprului cu o secetă cumplită, care adusese cu sine o foamete la fel de cumplită. Toți știau că nenorocirea nu putea fi alungată decât de un om sfânt, asemeni unui al doilea Ilie, care să deschidă cerurile prin rugăciunile sale și să facă să se pogoare peste întregul ținut milostivirea lui Dumnezeu și ploaia cea binefăcătoare. Iar acest om sfânt era Sfântul Spiridon. Și Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea rugăciunea.

Imediat cerul s-a înnorat, iar ploaia a început să cadă din belșug. Ploaia a ținut atât de mult, că nu s-a oprit până nu s-a rugat iarăși Sfântul. Apoi s-a făcut din nou cald. Întregul pământ s-a veselit. — Iată încă o minune a Sfântului Spiridon. — Un sărac, un prieten al Sfântului, de meserie agricultor, chinuit de foame, a venit la un bogat, cerându-i să-i împrumute o măsură de grâu, făgăduindu-i că i-o va înapoia îndată ce vor veni vremuri mai bune și va trece foametea. Bogatul însă i-a spus că el nu se învoiește să dea nici măcar un sâmbure din roadele lui, dacă nu i se plătește pentru ele.

Deznădăjduit, agricultorul merse la Sfântul Spiridon, istorisindu-i ce se întâmplase. Sfântul l-a mângâiat cum a putut și l-a trimis la casa lui. Și chiar a doua zi dimineață îl vizită el însuși pe sărac, cu o mână plină de aur, pe care i-l dădu omului, ca să meargă la bogat și să-l dea amanet, primind pentru el banii necesari. Omul ajunse, plin de bucurie, la casa bogatului. Văzând aurul, acesta din urmă, care până atunci fusese crud și lipsit de milă, deveni brusc blând și iubitor. Luând aurul, îi dădu în schimb grâul de care agricultorul avea nevoie ca să-și semene ogorul și să-și hrănească familia. După ce scăpă de sărăcie, omul îi înapoie Sfântului Spiridon aurul amanetat, cu multă recunoștință.

Când îl văzu pe agricultor mulțumit, Sfântul i-a spus: „Vino să dăm aurul înapoi Preamilostivului Dumnezeu, căci El ți l-a împrumutat“. Îl luă cu sine în grădina unde Sfântul cultiva câteva legume pentru puțina sa hrană și, îndreptându-și privirea spre cer, spuse cu voce puternică: „Doamne Iisuse Hristoase, Care poți face toate cele pe care le voiești, Care ai prefăcut toiagul lui Moise în șarpe în fața faraonului Egiptului, preschimbă și aurul acesta în ce era el mai înainte, ca toți să afle de purtarea Ta de grijă și ca să se împlinească cuvântul Scripturii, care zice că Domnul a făcut toate câte le-a voit…“.

Și pe când se ruga Sfântul astfel, se petrecu o înfricoșătoare minune. Aurul cel neînsuflețit se prefăcu în animal viu, în șarpe, care îndată începu să se târască printre pietre, de unde îl și luase Sfântul pentru a-l preschimba în aur. Se cuvine să stăruim puțin și asupra credinței neclintite a Sfântului. Următoarea minune va dovedi cu prisosință acest lucru. Pe când domnea marele Constantin, primul împărat al creștinilor, a avut loc cunoscutul Sinod ecumenic de la Niceea, unde sfinții părinți s-au adunat pentru a-l anatemiza pe Arie hulitorul, care afirma că Domnul Hristos ar fi o simplă creatură a Tatălui, și pentru a apăra adevărul, acela că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și de o ființă cu Tatăl. La Sinod lua parte și Sfântul Spiridon, pe atunci în vârstă de vreo 57 de ani.

Împăratul le îngăduise și unor filosofi să participe la Sinod. Aceștia, împăunați de trufie, pricepuți la a învârti vorbele, erau de partea lui Arie și combăteau cu multă îndârjire adevărul pe care îl apărau părinții. Cu toate acestea, nu reușeau să convingă. Și, pentru că dăduseră greș cu apologia lor îngustă, începuseră să recurgă la alte șiretlicuri sofistice înșelătoare. Văzând Sfântul Spiridon viclenia și nerușinarea cu care ritorii cei mult vorbitori își băteau joc de învățăturile ortodocșilor, ceru și el cuvântul. Apropiindu-se, așadar, cu îndrăzneală de filosof, spuse: – O, filosofule, ascultă-mă acum și pe mine, în numele Domnului Hristos.

Și începu: Este Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului și al tuturor puterilor cerești; El l-a făcut pe om din țărână, El le-a făcut pe toate cele văzute și nevăzute; numai prin Cuvântul și Duhul Său, a creat cerul, pământul, marea, aerul, animalele; la urmă l-a creat pe om, cea mai minunată dintre făpturile Sale. El a făcut totul: stelele, luminătorii, ziua, noaptea și toate celelalte. Astfel, noi știm că Hristos este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, credem că S-a născut pentru noi din Fecioară, S-a răstignit și S-a îngropat, iar apoi a înviat și S-a înălțat la cer, dăruindu-ne și nouă nestricăciunea și viața veșnică.

Și spunem că va veni din nou să judece pe vii și pe morți, să le judece gândurile, faptele și vorbele. Și credem că Fiul este de aceeași ființă cu Tatăl și vrednic de aceeași cinstire. Nu ți se par adevărate toate acestea, filosofule? întrebă Sfântul Spiridon. După ce termină de vorbit, Sfântul luă în mâna stângă o cărămidă și atunci se petrecu o mare minune. În aer s-a aprins foc, iar pe pământ s-a vărsat apă. Lutul a rămas în mâinile Sfântului. Iar filosoful cel atât de bun de gură până atunci se trezi brusc ca un pește fără de glas. Episcopii nu mai puteau de fericire că ortodoxia biruise prin marea minune a Sfântului Spiridon și dădeau necontenit slavă lui Dumnezeu.

Pe când se petreceau toate acestea, muri fiica Sfântului, Irina. Întorcându-se Sfântul de la Sinod, a fost înștiințat că fiica lui luase spre păstrare, pe când încă mai era în viață, o podoabă de aur, care rămăsese la dânsa, pentru că murise pe neașteptate. Sfântul căută obiectul cu pricina în toată casa, dar nu-l găsi pe nicăieri. A mers, apoi, la mormântul fiicei sale și, ca și când ea nu ar fi fost moartă, ci încă vie, o strigă pe nume și o întrebă: – Irina, fiica mea, unde ai pus bijuteria aceea de aur care ți-a fost dată spre păstrare?

Iar moarta îi răspunse, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn ușor: — – Stăpâne, am pus-o în cutare loc din casă. Sfântul Spiridon merse acasă, căută bijuteria de-a dreptul în locul de care-i pomenise moarta și o găsi, într-adevăr, chiar acolo. O luă și i-o dădu femeii.Într-o zi, noul împărat, Constantin, al Antiohiei fu lovit pe neașteptate de o boală grea. Nici unul din cei mai pricepuți medici nu izbutise să-l tămăduiască, deși pe toți îi chemase, făgăduindu-le mari răsplăți. Disperat, nemaiașteptând nici un ajutor de la oameni, împăratul își puse nădejdea numai în Dumnezeu, ca în singurul vindecător al trupului și al sufletului.

Rugându-se fierbinte, într-o noapte avu un vis. Văzu un înger care îi arătă o ceată de episcopi. Printre ei, se aflau doi sfinți, episcopi și ei, dar care păreau a fi mai-marii lor. Îngerul îl înștiință că numai aceștia doi îl vor putea vindeca de boala sa. Trezindu-se din somn, împăratul începu a-și frământa mintea, întrebându-se cine ar putea fi acei doi episcopi, dar îi era cu neputință să-și dea seama. În cele din urmă se hotărî să facă astfel: dădu poruncă să fie chemați toți episcopii virtuoși și cu viață sfântă din împărăție, sperând că îi va recunoaște printre ei pe cei pe care îngerul i-i arătase în vedenie ca fiind vindecătorii lui.

Dădu poruncă scrisă tuturor orașelor din împărăție să-și invite episcopii. Și pentru că nu-l recunoscu printre ei pe cel dorit, trimise poruncă și în Cipru, să fie chemat Sfântul Spiridon. Acesta, cu harul lui Dumnezeu, cunoștea cu duhul mai înainte ce avea să i se întâmple împăratului. Așa că răspunse bucuros chemării lui. Sfântul era îmbrăcat foarte modest, ba chiar sărăcăcios; în mâna dreaptă avea un toiag de finic, iar pe cap – potcapul. Ba mai avea atârnat de gât, după obiceiul locutorilor orașului sfânt, un vas de lut în care ținea ulei sfințit de la Crucea Domnului.

Un slujitor împărătesc, văzându-l atât de sărăcăcios, îl crezu nevrednic să se înfățișeze înaintea împăratului și-i mai trase și o palmă. Sfântul, suflet curajos și iubitor de pătimiri, îi întoarse pălmuitorului și celălalt obraz. Arătându-i atâta răbdare celui care îl insultase cu nerușinare, acesta din urmă fu copleșit de mustrări de cuget. Îndată află că cel pălmuit era episcop și-și ceru iertare cu umilință. Sfântul nu numai că îl iertă, dar îi mai și răsplăti pocăința întărindu-l cu povețe părintești și cuvinte de folos.

Cu toții l-au condus pe Sfânt, cu mult respect, la împărat. Acesta îi privea cu multă luare aminte chipul, de la înălțimea tronului său. Mai ales îmbrăcămintea Sfântului îl atrăgea. Pricepu că pe dânsul îl văzuse în vis – îi recunoscu toiagul, potcapul, vasul atârnat de gât și îmbrăcămintea. Se ridică de pe tron și se îndreptă în grabă spre Sfântul Spiridon. Uitând de rangul său împărătesc și de toată slava lumească, înclinându-se în fața Sfântului, îi ceru, cu lacrimi în ochi, să se roage pentru dânsul. Și, într-adevăr, îndată ce mâna Sfântului atinse creștetul împăratului, bolnavul se însănătoși pe loc.

După ce se despărți de împărat, Sfântul poposi la un creștin anume, care își luase nevastă o femeie străină, care nici măcar nu știa limba greacă. Se întâmplă atunci să se abată o mare nenorocire asupra sărmanei familii – copilul, care era bolnav, tocmai murise. Zdrobită de durere, femeia căzu, plângând, la picioarele Sfântului. Nu știa grecește deloc, așa că nu-i putea vorbi Sfântului decât prin lacrimi. Striga cu disperare și cu mare jale, cerșind îndurarea Sfântului Spiridon. Sfântul simți o milă sfâșietoare față de femeie și hotărî să se roage Domnului să împlinească minunea mult dorită – readucerea la viață a copilului mort.

Dar se întrebă, firește, dacă nu cumva cererea sa era o îndrăzneală prea mare. Neștiind cum să iasă din impas, se gândi atunci să ceară sfatul unui diacon, un anume Artemidor. Diaconul îi răspunse următoarele: – Mă întrebi ce să faci, părinte? Dar ce poți să faci altceva decât să te rogi lui Hristos, Dătătorul de viață și Stăpânul vieții, Care ți-a arătat de atâtea ori că îți ascultă rugăciunile? Dacă pe împărat l-a tămăduit Dumnezeu cu ajutorul tău, crezi oare că cei obidiți și neînsemnați vor fi trecuți cu vederea?

Sfântul Spiridon se hotărî să asculte de povața diaconului. Îngenunche și udă pământul cu lacrimile lui. Se rugă cu evlavie lui Hristos, Iubitorul de oameni, să-l readucă la viață pe copilul sărmanei femei. Dumnezeu, Dăruitorul vieții, a ascultat și de această dată rugăciunea Sfântului Spiridon. Copilul care zăcea mort începu să se miște și să revină la viață. Mama sa lăcrimă din nou, dar de data aceasta de bucurie fără margini. După aceste evenimente cutremurătoare, Sfântul Spiridon se întoarse din Antiohia în Cipru, la turma sa și la treburile zilnice.

Într-o zi, un negustor oarecare vru să cumpere de la dânsul o sută de capre din turma pe care o păstorea Sfântul. Se învoiră la un preț, urmând ca apoi omul să vină să-și ia în primire caprele. Cumpărătorul însă nu avea gânduri prea curate. Plătise numai pentru 99 de capre, vrând ca, prin acest vicleșug, să-l înșele pe Sfânt și sperând să se aleagă cu un câștig mai mare. Când veni omul, intrară amândoi în țarcul unde Sfântul ținea caprele. Acolo însă văzură cu mirare că se petrecea un lucru ciudat. Una din capre, cea pentru care omul nu plătise, nu voia cu nici un chip să le urmeze pe celelalte și se tot întorcea, cu încăpățânare, în țarc.

Cumpărătorul cel viclean însă o întorcea din drum cu forța, plin de furie. De trei ori capra a vrut să meargă în țarc și a fost întoarsă cu forța de cumpărătorul care nu plătise pentru ea. Sfântul, nevrând să-l vădească pe mincinos și să-l facă de rușine în fața oamenilor, îi spuse cu blândețe: – Copilul meu, poate că animalul nu se poartă astfel fără vreun motiv; poate că tu, grăbit fiind, ai uitat să plătești pentru ea… Simțindu-se prins cu minciuna, omul mărturisi, rușinat, înșelăciunea pe care o pusese la cale și-și ceru iertare. După ce cumpărătorul plăti cinstit, capra se liniști ca prin minune și le urmă pe celelalte.

Într-o seară, a intrat Sfântul într-o biserică oarecare din oraș, pentru a săvârși, după obicei, slujba Vecerniei. S-a întâmplat atunci să nu se adune lume la slujbă; biserica era aproape goală. Înăuntru nu se aflau decât doi paracliseri și diaconul. Sfântul se afla în altar, dar nu era nimeni în biserică să-i dea răspunsurile la strană. Atunci se petrecu un lucru uluitor: dintr-o dată începură a se auzi mii de voci cântând în cor și dând răspunsurile la strană; vocile nu păreau nicidecum a fi omenești. Iar când diaconul își termină de rostit ectenia, cu cutremur și mare bucurie auzi din nou acele voci îngerești cântând, drept răspuns, „Doamne, miluiește“.

Paracliserii mărturisiră că niciodată nu le mai fusese dat să audă cântări de o asemenea dulceață negrăită. Am vorbit mai înainte de marea smerenie a Sfântului Spiridon. Deși era episcop, el nu se rușina să-și vadă de turma sa de oi și capre ca un păstor oarecare.Pentru că încrederea Sfântului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu era nelimitată, dânsul nu-și păzea țarcul niciodată. Într-o noapte, niște hoți, găsindu-l nepăzit și văzând că puteau intra nestingheriți, furară câteva oi. Atunci când doi hoți i-au furat câteva oi, Dumnezeu i-a legat pe aceștia cu legături nevăzute.

Aceștia nu mai puteau face nici o mișcare. Pradă celei mai cumplite groaze, stătură astfel țintuiți până dimineață, când sosi Sfântul Spiridon și-i găsi. Văzându-i, înțelese numaidecât ce se petrecuse. Cu rugăciunile sale, Îl înduplecă pe Domnul să-i dezlege, iar Domnul îi ascultă rugăciunea. Sfântul nu numai că nu-i pedepsi pentru fapta lor, cum ar fi procedat oricare alt om, dar îi povățui cu multă blândețe să se lase de hoție, să-și schimbe viața și să apuce drumul cel drept al pocăinței. Și le mai dărui, pe deasupra, și câte un berbec, ca să le răsplătească „osteneala“…

După o viață întreagă în slujba Domnului, Sfântul s-a mutat în patria cerească, pentru a sluji cu smerenie în soborul sfinților, la venerabila vârstă de 80 de ani, către anul 348 d.Hr., fiind îngropat în biserica „Sf. Apostoli“ din Trimitunda. Când arabii au ocupat insula, ciprioții au deschis mormântul Sfântului pentru a muta sfintele moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul Sfântului era întreg, iar din mormânt ieșea un miros de busuioc, semn al sfințeniei vieții sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaște au fost mutate în Serbia, după care un părinte din Corfu le-a adus în insula din Grecia unde se găsesc și acum.

Până în ziua de astăzi sfintele moaște întregi ale Sfântului Spiridon continuă să facă minuni cu puterea lui Dumnezeu. El este cunoscut ca „sfântul călător“, deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an și sunt înlocuiți la praznicul său. Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică în ziua de 12 decembrie. Dar nu i-a părăsit pe creștini. Doar că este acum aproape de Dumnezeu și are încă și mai mare îndrăzneală către Dânsul. Iar minunile care s-au petrecut și după trecerea sa din viața pământească le covârșesc ca număr pe cele din timpul vieții.

Viața Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla — Sfantul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12 decembrie. Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni. Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, insula Cipru, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare.

Numele sau se trage din cuvantul grecesc „σπυρις”, care inseamna „cosulet impletit”. Mai inainte de a fi hirotonit episcop, fiind casatorit si avand o fiica, Spiridon s-a indeletnicit cu pascutul oilor. Ramanand vaduv inca de tanar, sfantul a continuat sa-si creasca fiica de unul singur. Mai tarziu, fiica sfantului, Irina, va trece si ea la cele vesnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiasca, sfantul va imbratisa o viata ascetica, cheltuindu-si intreaga avere cu ingrijirea bolnavilor si gazduirea strainilor.

Pentru viata sa curata, Spiridon a fost ales episcop al cetatii Trimitunda, aflata aproape de orasul Pafos, in aceasta calitate el participand si la Sinodul intai Ecumenic (Niceea, 325). Ales episcop in cetatea Trimitunda, sfantul a trecut de la pascutul oilor cele necuvantatoare, la ingrijirea cu ravna a celor cuvantatoare, nelasandu-le insa nici pe primele. Astfel, smeritul Spiridon a continuat sa pasca oile si dupa randuirea lui ca episcop. In jurul anului 295, in vremea persecutiilor imparatului pagan Maximian, sfantul din Trimitunda este arestat si exilat pentru o vreme.

In cadrul sedintelor Sinodului Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfantul Imparat Constantin cel Mare impotriva ereziei lui Arie, in anul 325, sfantul din Trimitunda se va arata inaintea tuturor ca un strasnic aparator al dreptei credinte si facator de minuni. Pentru a inchide gura ereticilor lui Arie care luptau impotriva Sfintei Treimi, sfantul ia in mana o caramida, face deasupra ei semnul Crucii si se roaga, zicand: „In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.”

Apoi, strangandu-o in mana, caramida se descompune in cele trei parti din care fusese compusa: focul se inalta in sus, pamantul ii ramane in palma, iar apa curge pe podea. Asa a aratat sfantul cum trei lucruri pot exista simultan intr-unul: precum intr-o caramida se afla simultan si foc si apa si pamant, tot asa, Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt Trei si Unul in acelasi timp. Sfantul Ierarh Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348, la varsta de 78 de ani, fiind ingropat dupa cuviinta in Biserica Sfintii Apostoli, din cetatea Trimitunda.

Pentru a le pazi de pericolul saracin, cipriotii au hotarat mutarea cinstitelor sale Moaste in capitala bizantina, Constantinopol. In anul 1453, cu putin mai inainte de cucerirea capitalei bizantine de catre turci, Moastele Sfantului Spiridon sunt duse in Serbia, iar mai apoi in insula Corfu, Grecia, unde se afla si astazi. In insula greceasca, cinstitele Moaste au fost aduse de catre parintele Georgios Kalohairetis.

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla — Sfantul Spiridon pleaca periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste, pretutindeni in lume. Alergand prin lume sa faca bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfantul cel milostiv isi toceste periodic incaltamintea (papuci din matase). Pentru minunatele „plecari” din racla ale Sfantului Spiridon, parintii slujitori la catedrala din Corfu ii schimba anual vesmintele si incaltamintea tocita. Innoirea vestmintelor sfantului are loc in ziua de 12 decembrie, cand Biserica Ortodoxa il praznuieste cu mare bucurie.

Cu binecuvantarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicesti (hainele si incaltamintea) sunt daruite parohiilor si manastirilor ortodoxe din intreaga lume. Datorita minunilor savarsite in intreaga lume, Sfantul Spiridon a fost numit „sfantul calator”. Potrivit unor evlaviosi parinti ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaste ale sfantului nu mai sunt prezente in racla din catedrala, iar atunci cand acestea revin, in chip minunat, ele sunt calde si prafuite; la randul lor, incaltarile noi ale sfantului apar tocite, pastrand pe ele pamant si fire de iarba.

In amintirea acestei minuni periodice, in Acatistul Sfantului Spiridon, in icosul al saselea, ne rugam acestuia, zicand: „Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada.”

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni cu papucii tociţi

Sfântul Spiridon, singurul sfânt care îşi părăseşte racla pentru a veni în ajutorul oamenilor — Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni cu papucii tociţi. 12 decembrie, ziua în care e interzisă munca, săracii se îmbogăţesc, iar animalele nu se înjugă — Cinstit în fiecare an de credincioşi pe 12 decembrie, despre Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, se crede că îşi părăseşte racla şi pleacă în ajutorul oamenilor care îi înalţă rugăciuni. De-a lungul timpului, mai mulţi clerici au mărturisit că, din când în când, moaştele sale dispar din biserica din Corfu. Iar atunci când reapar sunt calde şi prăfuite, având urme de pământ şi iarbă.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi „Sfântul călător”. Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea, nişte papuci din mătase. Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcămintea şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: „Bucură-te că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“.

Ce să faci pentru spor în casă — În credinţa populară se spune că Sfântul Spiridon îi apară pe cei care îi cinstesc ziua, trimiţându-le minuni şi îi pedepseşte pe cei care îl nesocotesc. “Prin tradiţie, Sfântul Spiridon este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie-bună. Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie. La sate nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă, iar animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Agheasmă pentru toate bolile — Se mai spune că în această zi, sărăcii se îmbogăţesc, iar bolnavii se vindecă. Sfântul Spiridon poartă toate bolile. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. În această zi, la biserică se face agheasmă care e bună pentru bolile primejdioase. — Moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei se află în insula Corfu — Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, notează crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.