Trenul Fantoma din Lacul Baikal Ascunde Comoara Ultimului Tar

Spread the love

Printre lanţurile muntoase acoperite de zăpadă, la capătul Asiei de Nord se întinde lacul Baikal. Unul dintre cele mai mari de pe planetă, cel mai adânc din lume şi cel mai vechi. Se spune că în adâncurile sale s-ar ascunde sute de tone de aur. Însă tezaurul imperiului ţarist scufundat aici poartă pecetea unui blestem teribil.Iarna anului 1920. Rusia se cutremură după prăbuşirea unui Imperiu, după ani de război civil, transformări sociale violente, sărăcie şi foamete. În sud-estul Siberiei, pe malul lacului Baikal, goneşte un tren cu o destinaţie neclară. Un tren plin cu aur.

Aurul Imperiului Rus. Pentru a-l opri, partizanii armatei roşii minează calea ferată. După explozie, trenul se prăbuşeşte în apele Baikalului şi peste 200 de tone de aur dispar în bezna abisală a celui mai adânc lac de pe glob. De atunci, timp de 90 de ani, aventurieri şi cercetători, căutători de comori şi scafandri special antrenaţi străbat în lung şi în lat 31 de mii de kilometri pătraţi pentru a descoperi comoara înghiţită de adâncuri. — Trenul fantomă — Se spune că trenul aurului, dispărut în urmă cu un secol, s-a transformat în trenul-fantomă, bântuind pe şine abandonate şi „îndepărtându-i” pe cei care îndrăznesc să se apropie de comoară.

Oamenii care au avut „norocul” să găsească fie şi un bănuţ din aurul pierdut, au avut parte de o moarte cumplită, loviţi de un tren ce pare a străbate timpul. Mulţi dintre cei care au avut curajul să se scufunde în apele tainicului lac, în speranţa îmbogăţirii, nu au mai ieşit niciodată la suprafaţă. De parcă o forţă nevăzută veghează cu străşnicie ca bogăţia să rămână ascunsă pe veci. În 1967, o echipă de lucrători ai căii ferate din regiunea lacului Baikal este trimisă să repare un tronson distrus de o avalanşă de pietre. În hăţişul mărăcinilor de lângă linia de tren, unul dintre muncitori zăreşte ceva sclipitor, ceva ce părea a fi o bucată de aur.

Trenul Fantoma din Lacul Baikal Ascunde Comoara Ultimului Tar

Cu inima strânsă, îndepărtează spinii şi ridică din ţărână un lingou strălucitor ce avea ştanţat însemnul Imperiului ţarist: vulturul bicefal. Îşi strigă camaradul şi, după un schimb de replici şoptite, şi-au anunţat colegii că pleacă mai departe pe traseu pentru a controla cât de avariată este linia. Într-o clipită, hotărâseră că trebuie să se piardă în munţi, pentru câteva zile ca apoi să coboare şi să încerce să valorifice preţioasa descoperire. De atunci nu au mai fost văzuţi în viaţă. La câteva zile după ciudata dispariţie, autorităţile locale alarmate au început căutările. În scurt timp, cadavrele lor au fost găsite pe o şină de tren abandonată, în tunelul numărul cinci.

În mod straniu, moartea survenise în urma impactului cu o locomotivă, deşi se cunoştea faptul că pe acea rută nu mai circula nici un tren de mai bine de jumătate de an. Vestea cumplitei morţi s-a răspândit rapid în aşezarea din apropiere şi toţi locuitorii au început să vorbească înspăimântaţi despre blestemul aurului şi despre trenul fantomă ce venea din trecut, lovind necruţător pe cei ce îndrăzneau să atingă legendara comoară. Nu era pentru prima dată când trenul fantomă se ivea ca de nicăieri, cu vagoanele pline de strălucirea aurului, semănând groază şi aducând moarte.

Cercetătorul rus Vasili Lamakin, cunoscut pentru studiile asupra lacului Baikal, relatează într-una dintre cărţile sale un fenomen straniu, pe care l-a trăit el însuşi, în 1957, în regiunea Irkuţk din Rusia. „Ne întorceam dintr-o expediţie de pe apele lacului Baikal , când un vânt năprasnic s-a stârnit ca din senin şi, la fel de brusc cum s-a pornit, aşa s-a şi potolit. Noaptea se lăsa grea şi neagră. Eram cu toţii 15 oameni. Ieşind pe puntea vasului, am fost martorii unui spectacol halucinant. Eram încă departe de ţărm, când în faţa noastră, foarte aproape, la o distanţă de cel mult un kilometru, deasupra lacului, plutind prin văzduh, trecea un tren.

În liniştea deplină a nopţii s-a auzit strident scrâşnetul roţilor pe linia invizibilă. Vagoanele străluceau în mod straniu, de parcă ar fi fost poleite cu aur. Şi-a continuat traseul, brăzdând aerul şi s-a pierdut în negura nopţii, lăsându-ne cu minţile rătăcite, cu ochii mari de spaimă şi uimire.”Aici, în regiunea lacului Baikal, astfel de povesti sunt des auzite, legenda aurului şi dispariţia lui enigmatică fiind un inepuizabil subiect de discuţie.  Aproape fiecare locuitor „deţine” o hartă a comorii, ştie din bătrâni unde s-a prăbuşit trenul şi în ce zonă aurul ar putea ieşi la iveală.

Mecanicul de locomotivă Valeri Sanaev de peste 20 de ani conduce trenurile pe traseul ce a rămas neschimbat din secolul al XIX-lea, cu cele 38 de tuneluri, cu poduri de lemn şi viaducte din piatră. La stânga tronează aceiaşi munţi Baikal, la dreapta, străluceşte în soare aceeaşi întindere de smarald a străvechiului lac. Valeri s-a născut şi a copilărit în acest ţinut, crescând cu poveştile şi secretele nedezlegate ale aurului din adâncuri. El are propria lui versiune prin care explică enigma comorii. Toamna, când apa este transparentă, în dreptul kilometrului 87 al căii ferate, pe luciul lacului, se poate vedea limpede locomotiva trenului dispărut în 1920.

Pierdut în timp şi în spaţiu. „Este doar o „fată morgana”, care-şi întinde nada spre ademenirea curioşilor. Dacă te scufunzi însă, ea se face nevăzută, ca o nălucă. Iar cei care, ispitiţi de această atracţie irezistibilă, au sărit în apele reci, au dispărut pe veci. Cunoaştem cu toţii prea bine această primejdie şi ne ferim chiar şi privirea când ea se arată. Pentru toate spaimele pe care le tragem pe acest traseu periculos ar trebui să fim plătiţi în plus. Ne aventurăm pe linia de tren, căci asta-i pâinea noastră. Aurul este blestemat şi pentru nici un ban din lume, eu unul nu aş căuta să-i desluşesc secretul.”

Comoara ultimului ţar — Pentru prima dată blestemul aurului a fost aruncat către amiralul Kolceak. Remarcabil comandant de flotă navală, cunoscut explorator polar, amiralul Alexandr Kolceak va trebui să poarte de-a lungul istoriei această cruce grea: răspunderea pentru dispariţia tezaurului marelui imperiu de la răsărit. Aşa-numitul „aurul lui Kolceak” a reprezentat o mare parte din rezerva de aur a Rusiei.În preajma Primului Război Mondial, în 1914, în Rusia se găsea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Băncile imperiului adăposteau 1240 de tone de aur, ceea ce în zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari.

În 1915, sub ameninţarea ocupaţiei germane asupra oraşului Petrograd (Sankt-Petersburg de astăzi), acolo unde se afla tezaurul rusesc, ţarul Nicolae al II-lea a hotărât ca acesta să fie divizat şi mutat în două oraşe diferite: Nijnii Novgorod şi Kazan. După revoluţia din noiembrie 1917, ţarul fusese înlăturat şi forţele bolşevice, sub conducerea lui Lenin, puseseră stăpânire pe Rusia. Un an mai târziu, a izbucnit războiul civil, între bolşevici şi susţinătorii ţarului. Unul dintre conducătorii „armatei albe”, ce lupta pentru restaurarea monarhiei, a fost amiralul Alexandr Kolceak.

Într-o mare ofensivă, după lupte sângeroase, Kolceak şi armata sa au izgonit trupele bolşevice din Kazan, asediind oraşul şi preluând controlul asupra rezervei de aur. Ulterior, tezaurul a fost încărcat într-o garnitură de tren, cu destinaţia Omsk, în Siberia Orientală, acolo unde mişcarea albă îşi stabilise capitala. Convoiul purta o încărcătură de o valoare greu de apreciat. Pe lângă cele 200 de tone de aur, în vagoane exista, de asemenea, o mare cantitate de bijuterii preţioase, printre care sabia împodobită cu diamante a ţareviciului Alexei şi colierul splendid al ţarinei.În iarna anului 1920, trupele amiralului Kolceak, sub presiunea armatei roşii, se retrag către Vladivostok.

Trenul Fantoma din Lacul Baikal Ascunde Comoara Ultimului Tar

Tezaurul a fost iarăşi încărcat în tren pentru a fi transportat către portul rusesc la Oceanul Pacific. Amiralul rus lua în calcul şi posibilitatea de a-şi conduce flota către trupele aliate din Europa. Însă armata roşie, în încercarea de a captura tezaurul, a reuşit să oprească trenul. Locul ales a fost ideal. La capătul unuia din cele 38 de tuneluri care se întind de-a lungul lacului Baikal, bolşevicii au plasat explozibil pe linia ferată. Şi astfel, la ieşirea din tunelul numărul cinci, explozia s-a produs şi trenul s-a prăbuşit în negura lacului. Câteva zile mai târziu amiralul a fost capturat de bolşevici şi ucis mişeleşte, după un proces făcut în pripă, într-o râpă, pe malul lacului care deja înghiţise aurul său.

Aşa s-a încheiat istoria încâlcită a „aurului lui Kolceak” şi a început povestea misterioasă a comorii din Baikal, pe care de aproape un secol, oameni din toată lumea se străduiesc să o dezlege. Cercetătorii „Mir” confirmă legenda — Septembrie 2009. Agenţiile de presă ruseşti anunţau o ştire de senzaţie: „Expediţia ştiinţifică «Mir» din Baikal se află pe urmele aurului lui Kolceak”. Cercetătorii ruşi, cu ajutorul batiscafurilor „Mir 1” şi „Mir 2”, faimoase pentru fotografiile oferite în premieră cu epava Titanic, au descoperit în adâncurile lacului indicii pentru ceea ce ar putea fi rezerva pierdută de aur. La o adâncime de aproape 1000 de metri, printre stânci, submersibilul a scos la iveală rămăşiţele unui vagon de tren şi câteva lăzi cu muniţie din perioada războiului civil.

Însă surpriza cea mare a cercetătorilor de la bordul batiscafului „Mir” a venit abia când executau manevrele de ridicare la suprafaţă. Iată ce declara pilotul aparatului, Evgheni Cernaev: „După depistarea fragmentelor metalice, am început să urcăm către suprafaţă, pe panta ţărmului acoperită cu grohotiş. Deodată, printre pietre, am observat nişte bare metalice ce aveau strălucirea aurului. Am reuşit să ne apropiem, însă în încercarea de a la extrage cu ajutorul braţului mecanic telecomandat, malul a început să se surpe şi plecarea noastră din acel loc a devenit iminentă.

Nu am putut disloca misterioasele fragmente, însă coordonatele au fost precis fixate.”Studiul adâncimilor lacului Baikal a debutat încă din anul 2008 iar cei interesaţi de comoară au aşteptat cu sufletul la gură ca descoperirea senzaţională să fie confirmată. Însă, locuitorii regiunii nu au privit expediţia cu ochi buni încă de la început. Chiar şi astăzi, în secolul XXI ei sunt înfricoşaţi de misterele lacului şi de blestemul aurului ce se poate abate asupra tuturor. Chiar din prima zi, superstiţiile lor parcă au fost confirmate. În timpul manevrelor de scufundare a batiscafului în apă, s-a produs un cutremur şi o furtună puternică s-a dezlănţuit.

Aparatul submersibil a început să se clatine în toate direcţiile la bordul navei care-l adăpostea. Vântul a izbit batiscaful de navă şi unul din motoarele sale a fost grav avariat. Oamenii de ştiinţă susţin că asemenea fenomene meteorologice nu sunt deloc rare în regiunea lacului Baikal, acolo unde vremea este imprevizibilă. Pe de cealaltă parte, localnicii trăiesc însă cu convingerea că  nimic nu este întâmplător şi blestemul îi urmăreşte pe toţi aceia care încearcă să descopere aurul.

După o serie de întâmplări inexplicabile, expediţia „Mir” şi-a continuat cercetările. În august 2009, hidronauţii descoperă un lucru neaşteptat: nu este prima dată când adâncurile apelor Baikal sunt explorate. Pe fundul lacului cercetătorii ruşi găsesc epava unui submarin sovietic. Povestea acestuia o aflăm dacă ne întoarcem în timp, în vara anului 1949.În dimineaţa zilei de 11 iulie, în regiunea insulelor Uşkani, din inima lacului Baikal. mai mulţi pescari au fost martorii unei imagini incredibile. De sub apă s-a ivit un periscop, apoi partea superioară a ceea ce părea un vas subacvatic.

După câteva minute, bănuielile pescarilor s-au adeverit: la suprafaţa apei a apărut un submarin. După destrămarea URSS-ului, documentele scoase la iveală, au confirmat relatările pescarilor, făcute în urmă cu 50 de ani. Aparatul submersibil fusese într-adevăr un submarin din clasa „Şciuka” (Ştiuca), special modernizat şi adaptat pentru căutarea rezervei de aur cufundată în adâncimile lacului Baikal. Proiectul desfăşurat în condiţii strict secrete era supervizat de şeful poliţei secrete (NKVD), temutul Lavrenti Beria. Nava subacvatică fusese adusă în mare taină, pe timp de noapte, de la Vladivostok, unde se afla cea mai mare bază militară navală sovietică în Oceanul Pacific.

Însă, în mod straniu, şi această tentativă de descoperire a aurului s-a încheiat dramatic, neaşteptat. În condiţii neelucidate, la bordul submarinului s-a produs o avarie şi echipajul a fost nevoit să abandoneze nava.Coincidenţă sau nu, încercările de a desluşi cea mai mare taină a secolului XX din Rusia au eşuat fără excepţie, toate eforturile de a face lumină au fost înghiţite de bezna abisală a lacului Baikal. După date neconfirmate oficial, recent a fost înaintată ipoteza conform căreia o parte din tezaurul imperial era constituită şi din rezerva de aur a României, pierdută în vâltoarea Primului Război Mondial. Cel mai probabil însă, aurul lui Kolceak va rămâne un mit frumos – la fel ca şi Camera de Chihlimbar sau Biblioteca lui Ivan cel Groaznic.

Trenul Fantoma din Lacul Baikal Ascunde Comoara Ultimului Tar

Sursa — https://lostinmystery.wordpress.com/2013/04/15/aurul-blestemat-din-baikal/