Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei

Spread the love

Timp de mii de ani, renii au fost simbolul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei. Aproximativ 10% din poporul Sami continua sa creasca reni si astazi, pe care ii duc iarna in munti pentru a reveni primavara. Renii au ajuns in Alaska datorita misionarului Sheldon Jackson, in mijlocul secolului 19, drept o sursa de hrana alternativa pentru poporul inuit, ce suferea de pe urma exploatarii intense a balenelor, sursa lor principala de hrana.

Jackson a convins guvernul din SUA sa finanteze proiectul si, in anul 1898, 100 de ciobani Sami si familiile lor, alaturi de 600 de reni, au venit in Alaska pentru a invata localnicii cum sa creasca eficient aceste animale. Renul (Rangifer tarandus) este un animal rumegător mai mic decât elanul, trăiește în regiunea arctică de tundră sau taiga, din nordul Europei, Asiei, Americii de Nord și Groenlandei. În prezent arealul lui de răspândire a ajuns și în regiunile cu climă temperată, fiind singurul reprezentant din familia cerbului (Cervidae) care a fost domesticit fiind crescut în turme.

În America de Nord specia de reni este numită karibu, denumire care provine din limba indienilor Mi’kmaq. Mărimea animalului diferă în funcție de regiunea geografică unde trăiește. Asfel, el poate avea lungimea corpului între 120 – 220 cm, înălțimea la greabăn 90 – 140 cm și o greutate între 60 – 300 kg. Blana are perii lungi, situați dens, culoarea diferă de la vară când este brună închis, la iarnă când are nuanțe mai deschise, aproape alb. Coarnele sunt ramificate cu extremitățile lățite, au lungimea între 20 – 50 cm, ele sunt folosite de masculi pentru apărare, în luptele din perioada împerecherii sau iarna în căutare de hrană, pentru a îndepărta zăpada.

Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei
Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei

Copita renului este despicată, ca la toate rumegătoarele, deoarece sub greutatea animalului se lățește, lucru care permite renului să poată traversa ținuturi mlăștinoase. — Renul mod de viață — Renul trăiește în turme, care în timpul migrațiilor în căutare de hrană pot atinge mai multe sute de mii de capete. În Alaska, de exemplu, s-au văzut turme ce atingeau cifra de 500.000 de animale. În afară de perioada migrației, animalele trăiesc în grupuri de la 10 până la 100 de animale, în grupă domnește o ierarhie determinată de mărimea animalelor, grupele sunt formate în general din masculi sau femele.

Numai în octombrie, în perioada împerecherii, masculii adulți încearcă să formeze un harem cu cât mai multe femele. Perioada de gestație la reni durează 230 de zile, femelele fată de obicei un singur pui, prin luna mai sau iunie. Renii ajung la maturitate sexuală la vârsta de doi ani, iar în general pot atinge în medie vârsta de 12 – 15 ani, în cazuri de excepție ating vârsta de 20 de ani. Renii sunt animale erbivore, în lunile calde consumă iarbă, în schimb iarna, se hrănesc numai cu licheni sau mușchi, pe care le caută sub zăpadă.

Dușmanii naturali ai renului sunt lupul, linxul, ursul polar și Gulo gulo o specie de jderi, aceste carnivore pot prinde de obicei numai exemplarele slăbite sau bolnave. O adevărată plagă pentru animale o reprezintă ectoparaziții, sau roiurile numeroase de țânțari arctici. Renii sunt rumegătoare, având un stomac cu patru camere. Ei consumă, în principal, lichenii în timpul iernii, în special mușchii pentru reni – o adaptare unică printre mamifere – și sunt „singurul mamifer mare capabil să metabolizeze lichenii datorită bacteriilor și protozoarelor specializate în intestin”.

Sunt singurele animale (cu excepția unor gastropoduri) în care a fost găsită enzima lichenaza, care descompune lichenina în glucoză. Cu toate acestea, ei mănâncă și frunzele de salcie și mesteacăn, precum și Ciperacee și Poaceae. S-au cunoscut că își mănâncă propriile coarne căzătoare, probabil pentru calciu. Există unele dovezi care sugerează că, ocazional, mai ales în primăvara anului când acestea sunt stresate din punct de vedere nutrițional se hrănesc și cu mici rozătoare cum ar fi lemmings(rozătoare mici),pești arctici și ouă de pasăre.

 Renul condus de Ciukci a fost cunoscut pentru devorarea ciupercilor cu entuziasm la sfârșitul verii În timpul verii arctice, când există lumină naturală continuă, renii își schimbă modul de dormit de la unul sincronizat cu soarele până la un model ultradimensional, în care ei dorm atunci când trebuie să-și digere hrana. — Renul – spiritul bun al nordului — Imaginea renului este asociată încă din primii ani ai copilăriei cu venirea lui Moş Crăciun şi întinderile albe ale Nordului. Animal inconfundabil, renul este prezent în imaginaţia tuturor mai ales în apropierea sărbătorilor de iarnă.

Dar această imagine e una incompletă: renul înseamnă cu mult mai mult, în natură, ca şi în cultură, în mitologie, ca şi în practică. Dincolo de utilitatea şi simbolistica sa, renul rămâne un animal cu adaptări extrem de interesante. Pentru populaţiile tradiţionale nordice, renii reprezintă şi în prag de secol XXI un factor-cheie al supravieţuirii în unul dintre cele mai ostile medii de de viaţă de pe Terra. Cele mai cunoscute rude ale cerbului şi căprioarei, renii populează un imens areal din nordul Terrei, în speţă tundrele şi imensele păduri boreale.

În timpul marilor glaciaţiuni cuaternare, renii trăiau şi în ţara noastră, limitele arealului lor sudic ajungând până în Mongolia de astăzi sau teritoriile Spaniei şi Greciei. Astăzi, sub presiunea exercitată de fenomenul încălzirii globale şi de vânătoarea exagerată, renii au dispărut din multe zone unde erau prezenţi de mii de ani. Din fericire, se mai întâlnesc populaţii stabile în Siberia, Groenlanda, Alaska, Scandinavia şi Canada. Renii au fost printre primele animale domesticite, turme mari de reni domestici întâlnindu-se şi astăzi în Finlanda, Norvegia, Suedia şi Siberia.

Sunt cervide de talie medie, nu ajung la dimensiunile impresionate ale elanilor, cerbilor wapiti sau cerbilor din Carpaţi. Un mascul de ren atinge în medie 180-214 centimetri în lungime, la o greutate corporală de 92-210 kg, în funcţie de subspecie. Masculii deosebit de bine dezvoltaţi ating şi greutăţi de peste 300 kilograme. Femelele au dimensiuni mai modeste, dar prezintă coarne, o particularitate a speciei, renii fiind singurii reprezentani ai familiei cervidelor la care atât masculii, cât şi femelele au coarne. Culoarea blănii variază în funcţie de individ, subspecie şi anotimp.

În general prezintă nuanţe de gri, brun şi alb. Subspeciile nordice au culori preponderent deschise, iar cele din sud ating talii mai mari şi au colorit mai închis. Blana este compusă din două straturi de păr, un strat dens, lânos şi un strat superior cu perii lungi, aspri, rezistenţi. Perii din stratul superior sunt goi în secţiune şi umpluţi cu aer, adaptare specială la temperaturile scăzute sau pentru momentele în care renii traversează înot cursurile de apă.Alte adaptări la mediu se regăsesc în structura nărilor specializate, care prezintă compartimente în care aerul extrem de rece este încălzit înainte de a pătrunde în plămâni.

Un alt secret al supravieţuirii renilor constă în forma copitelor. Pe timpul verii, când solul tundrei este îmbibat de apă, articulaţiile mobile ale degetelor împiedică renii să se scufunde, oferind în acelaşi timp extra-tracţiune. Iarna, copita se compactează, iar animalul ia contact cu solul doar prin intermediul vârfului ascuţit al copitelor, care taie gheaţa şi zăpada bătătorită şi împiedică astfel alunecarea. Renii sunt singurele mamifere care pot vedea lumina ultravioletă, adaptare esenţială în mediul Arcticii, unde siluetele obiectelor se confundă în teren.

Renii sunt rumegătoare, precum vacile, oile şi caprele. Pe timp de iarnă, baza alimentaţiei lor o constuie diverse specii de licheni şi muşchi. În anotimpul cald pasc iarbă şi mănâncă cu poftă rămurele şi lăstari de copaci. Un migrator de cursă lungă. Renii de astăzi sunt reprezentaţi prin mai multe subspecii (10, după ultimele clasificări) strâns înrudite între ele şi au fost împărţiţi în două mari grupe – a renilor de tundră şi a renilor de taiga, aceştia din urmă adaptâdu-se la condiţiile pădurilor boreale, trăind alături de elani, cerbi şi ovine sălbatice.

Putem afirma fără să greşim prea mult că renii sunt o specie-cheie în cadrul ecosistemelor arctice. Practic, mai multe specii de prădători îşi datorează supravieţuirea turmelor de reni. Puternica acvilă de munte este cel mai mare vânător de viţei de reni nou-născuţi. Un alt vânător redutabil de reni este ferocele gluton, cel mai mai puternic reprezentant al familiei mustelidelor (care cuprinde carnivore precum jderii, nevăstuici, dihorii).

Dacă urşii bruni şi cei polari vânează doar ocazional reni, cel mai mare prădător al acestor cervide rămâne lupul, în special pe timp de iarnă, ocazie cu care s-a descoperit că există multe populaţii de lupi nordici care se hrănesc aproape exclusiv cu reni în timpul anotimpului rece. Pentru a contracara atacurile numeroşilor lor prădători (incluzând aici şi roiurile insuportabile de ţânţari), dar în special pentru a găsi locuri propice păşunatului, renii întreprind migraţii impresionante, care acoperă distanţe uriaşe.

În partea continentală a Americii de Nord, unele populaţii de caribu (numele dat renului în Marele Nord american) pot călători pe distanţe de circa 5.000 kilometri, în timp ce populaţiile care trăiesc în insulele arctice fac doar migraţii locale. Migraţiile încep primăvara şi se termină toamna, iar turmele mari pot cuprinde între 50.000-500.000 exemplare. Vânătoarea renilor este o ocupaţie veche de mii de ani, iar acest animal poate fi considerat animalul cu cea mai mare importanţă în cadrul istoriei antropologice a vânătorii.

Oamenii au început să vâneze regulat reni încă din perioada mezoliticului, iar în cadrul unor comunităţi tradiţionale din Scandinavia, Groenlanda şi Siberia vânătoarea de reni constituie încâ un eveniment de importanţă crucială. Pentru laponi, koriaci, ciutcki, samoiezi, inuiţi, neneţi, evenci, ciuvaşi, tuvaşi, yugakiri sau triburile Kalaalit din Groenlanda, viaţa de zi cu zi a fiecărui om şi însăşi existenţa comunităţilor nu pot fi imaginate fără prezenţa renilor. Fie că sunt domesticiţi sau sălbatici, renii au salvat de la inaniţie – şi nu numai – aceste comunităţi şi culturi originale.

De la ren, populaţiile amintite folosesc totul. Nimic nu se aruncă. Carnea sa este excelentă şi foarte sănătoasă, fiind baza a numeroase preparate culinare scandinave. Lapin Poron liha, sau carne de ren proaspătă (în limba populaţiilor Sami din Finlanda), este un produs protejat în U.E. Carnea de ren se consumă crudă, afumată, sărată sau friptă şi gătită în toate felurile imaginabile. Chiar şi sângele său este foarte preţuit, fiind o importantă sursă de vitamine şi minerale pentru oamenii din nord. Pieile sunt folosite pe scară largă la confecţionarea hainelor uşoare, rezistente şi călduroase, fără de care supravieţuirea comunităţilor tradiţionale nu ar fi fost posibilă.

Coarnele se folosesc în principal la confecţionarea unor unelte, dar sunt şi măcinate fin şi vândute pe pieţele din China, având reputaţia de a fi un afrodisiac natural. Nu în ultimul rând, merită menţionat că renul a fost principalul mijloc de locomoţie în Arctica. Săniile trase de reni sunt folosite şi astăzi în necuprinsul sălbăticiei nordului. Din miturile laponilor în avangarda lui Moş Crăciun. Primele mărturii pe care le avem despre reni ne parvin prin intermediul lui Aristotel, genialul om al Antichităţii relatând despre „tarandos”, un cerb ciudat care trăia undeva în nordul Sciţiei.

Numele de ren vine din limba norse, străvechiul limbaj al vikingilor norvegieni şi înseamnă – cum altfel? – animal cu coarne. Pentru populaţiile care l-au întâlnit şi domesticit, renul a fost „calul” nordului, îndeplinind pentru popoarele de la miazănoapte acelaşi rol simbolic precum nobilul cal. În mitologie, renul este un spirit bun, un animal psihopomp – având, adică, rolul de a călăuzi sufletele către lumile cereşti. În universul religios din Arctica, sufletele şamanilor rătăcesc sub înfăţişarea unui ren încă de pe când şamanul este în viaţă. Din punct de vedere simbolic, renul a fost asociat cu Luna, fiind eminamente un animal Yin, un spirit lunar.

Această caracterizare are la bază credinţa conform căreia renii din viziunile şamanilor li se arătau acestora ca şi cum ar veni din Lună, având profilată în spatele lor silueta astrului nopţii. Mai aproape de zilele noastre, renii au apărut în vieţile noastre, mai ales în preajma sărbătorii de Crăciun, când au rolul de a trage sania lui Moş Crăciun. Clasica figură a lui Moş Crăciun, aceea de bătrân supraponderal şi binevoitor, care poartă o barbă albă şi este îmbrăcat în haine roşii tivite cu alb, este de factură relativ recentă, datând din secolul al XIX-lea, când un celebru concern de băuturi răcoritoare a ales să-l înfăţişeze astfel copiilor occidentali.

Conform acestui popular mit modern, sania Moşului este trasă de 8 reni care pot zbura –
simpaticii Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donner şi Blitzen.
La sfârşitul anilor 1930, imaginea s-a îmbogăţit: celor 8 li s-a adăugat încă un ren, celebrul Rudolf, conducătorul atelajului, renul al cărui nas roşu-strălucitor luminează calea celui care aduce, an de an, daruri copiilor.

Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei
Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei

Populația Sami, oamenii care trăiesc în nordul îndepărtat — Sami sunt cei mai nordici oameni indigeni ai Europei. De mii de ani au trăit într-o zonă numită Sapmi – sectoarele nordice ale Norvegiei, Suediei, Finlandei și Peninsula Kola. Limba tradițională Sami, muzica, artizanatul, religia și îmbrăcămintea diferă de celelalte grupuri etnice scandinave. De sute de ani această cultură a trebuit să se adapteze și să supraviețuiască la unele dintre cele mai vitrege condiții de viață de pe Terra.

Originea antică a poporului Sami — Se crede că acest trib misterios a sosit de undeva din Est, adică din Asia, cu foarte mulți ani în urmă. Descoperirea petroglifelor, din ținutul Sampi, demonstrează că strămoșii acestor oameni au trăit de-a lungul coastei oceanului arctic din nordul Norvegiei, încă de acum 10.000 de ani. Acum 2000 de ani, poporul Sami a locuit în toată zona pe care în ziua de astăzi o cunoaștem sub numele de Finlanda. Cel mai vechi document, în care sunt menționați fenni, așa cum i-a numit istoricul roman Tacitus, datează din anul 98 d.Hr. Până în acel moment, europenii nu au avut habar despre existența acestor oameni ai nordului.

El a scris că purtau haine de blană, mergeau pe schiuri și că vânau reni. 400 de ani mai târziu, textele chineze menționează că în nordul Europei există un popor, care folosește renii (cerbi de fapt) pentru transportul laptelui. Următoare mențiune despre Sami apare în scrierea istoricul grec, Procopius, din anul 555 d.Hr. Procopius descria un popor nordic, care trăiește în Scandinavia. — Limba sami și stilul de viață — Poporul Sami este cunoscut sub numele de Sami și Saami, a fost cunoscut anterior sub numele de Lapps și Laplanders.

Ca și în cazul multor altor cuvinte, acestea din urmă ( „Lapp” ) au căpătat un sens peiorativ, care în limbile scandinave moderne limbile moderne scandinave, înseamnă o bucată de îmbrăcăminte ruptă, ceea ce înseamnă că Lapps reprezinta o populație săracă, care se îmbracă cu zdrențe. Acesta a fost motivul principal pentru care numele populației trebuia schimbat și din Lapps s-a transformat în Sami. Limba Sami conține un vocabular bogat pentru cuvinte legate de natură și mediu, cu termeni exacți care descriu elemente precum pământul, apa și zăpada.

Cel mai interesant aspect este că limba are o sumedenie de termeni specifici pentru a descrie renii. De exemplu, dintr-o turmă de mii de reni, doar unul singur se va potrivi unei descrieri succinte. Acest ultim aspect arată cât de importanți sunt renii în viața acestor oameni ai zăpezilor. — Viziunea asupra lumii — Religia tradițională Sami este păgânismul politeist . Datorită imensității ținutului Sapmi, există diferențe reale atât în ​​aspectele religioase, cât și în cele non-religioase ale vieții. Cu toate acestea, cele mai vechi credințe sunt asociate cu animismul și o legătură strânsă cu Pământul. Panteismul și o spiritualitate personală puternică legată de viața de zi cu zi sunt elemente-cheie ale spiritualității tradiționale Sami, viziune total diferită față de cea a omului modern.

Figura 8 Familia Saami — Finlandezii baltici și-au menținut cultura șamanică relativ neschimbată în epoca bronzului (1500-500 î.Hr.) și în epoca fierului (500 î.Hr.-0). 
În acest timp, cea mai obișnuită activitate șamanică atât a șamanului finlandez, sau a 
noitei , cât și a lui Saami  
noide a  fost vindecarea. 
Potrivit lui DuBois (1999), încă din epoca vikingă (800 î.Hr.-1025 d.Hr.) șamanii finlandezi și saami:
Sami de Nord Scandinav Shaman Reindeer Birch Drum Ciupercă …

Sami – Ultimii Crescatori de reni din Laponia — Ultimul popor din Laponia care mai creste reni liberi. Sami este populatia indigena de origine fino-ugrica care locuieste in nordul indepartat, ocupand Norvegia, Suedia, Finlanda si peninsula Kola din Rusia. Sami sunt singurul popor indigen din Scandinavia recunoscut si protejat de conventiile internationale. Pamanturile strabunilor Sami se intindeau pana departe in nord, asemanatoare ca intindere intregii Norvegii. Limba lor traditionala este limbajul Sami si continua sa traiasca in continuare dupa modelul stramosilor lor, pescuind la copca, vanzand blanuri si crescand turme de reni.

Acest ultim obicei este si cel pentru care sunt cel mai cunoscuti. Doar 10% din populatia Sami mai duce un astfel de stil de viata semi-nomad, folosind renii pentru carne, blanuri si transport. Aici putem gasi ultimii crescatori de reni din Laponia. In Norvegia, populatia Sami are Samediggi – propriul Parlament care actioneaza in numele lor in problemele culturale. Dupa secolul al XVIII-lea insa, credintele lor animist-samaniste au fost pierdute. Din cauza discriminarii, multe dintre obiceiurile si parti din limbaj au fost uitate pentru ca in secolul al XIX-lea guvernul a impus ca educatia sa fie facuta numai in limba norvegiana.

In zilele noastre, industria lemnului, a turismului, si chiar cea auto, au contribuit la pierderea unor parti semnificative din stilul de viata nomad. — Religia Traditionala Samanismul — Religia sami traditionala este politeista. Exista diversitate cauzata de imensul areal geografic al Sápmi, permitand transferul si evolutia credintelor si practicilor intre triburi. Vechile credinte sunt adanc inradacinate in pamant, conectate prin animism si credinta in supernatural. Spiritualitatea sami este caracterizata adesea ca panteism, cu emfaza pe importanta spiritualitatii proprii si interconectivitatea acesteia in viata zilnica si, deasemenea, conexiunea deplina intre lumea naturala si lumile spirituale.

Astfel, samanii sami, numiti noaidi, inlesnesc comunicarea intre aceste lumi prin ritualuri si cantece, tobe, incantatii si obiecte sacre. Unele ritualuri vechi implica locuri sacre precum muntii, izvoarele, diferite formatiuni, dar si petroglife si labirinte. Religia sami si ultimii crescatori de reni din Laponia, impartaseste elemente comune si cu mitologia nordica, posibil prin contactele timpurii cu vikingii. Mitologia sami are deasemenea elemente comune cu alte mitologii si religii traditionale ale indigenilor din Siberia si nordul Americii. Anumite studii vorbesc chiar despre magia sami sau saga sami.

Societatea Ultimilor Crescatori de Reni — Societatea sami este formata din grupuri numite siida care traiesc si utilizeaza resursele impreuna. Unele traiesc in asezari permanente pescuind in lacuri, rauri, mari si fiorduri, altele duc o viata semi-nomada vanand si crescand reni. Acum jumatate de secol, unele comunitati au devenit in intregime nomade, insa exista dovezi arheologice vechi de 10.000 de ani. Liderul unui grup siida este de obicei batranul cel mai in varsta, fie el barbat sau femeie. Acesta decide si controleaza toate aspectele vietii. Societatea se bazeaza pe bunavointa zeilor si pe intelepciunea batranilor. Batranii sunt ascultati si li se cere sfatul, insa numai samanii ia contact cu zeii.

Legendele sami contin multe povestiri legate de jefuitori care vin sa ia comorile sami. Odata cu ei vine si misionorismul crestin, din pacate. Persecutiile ii imping sa renunte la religie, credinte si obiceiuri. Lumea noua vine sa le ia resursele. Incepe sfarsitul pentru un popor care locuieste si traieste la limita nordica, in cele mai grele conditii cunoscute de om, dezvoltand o superba cultura incarcata de traditii, dansuri, muzica, o bogata literatura si nu numai. Si au facut toate acestea locuind in natura si imbratisand natura.

Cresterea Renilor — Nimeni nu poate spune cu siguranta de cat timp creste poporul sami reni. In anul 98, istoricul roman Tacitus vorbeste despre un astfel de popor nordic. In anul 500, surse chineze amintesc despre un popor nordic care foloseste reni pentru transport. Spre sfarsitul secolului al VIII-lea, norvegienii vorbesc despre bogatia poporului sami. Deci sunt dovezi ca sami au trait cu renii timp de peste 1.000 de ani. Mai exista si astazi circa 43 de sate sami in care se mai practica crescutul renilor.

Samanismul si Zeii la Ultimii Crescatori de Reni din Laponia — Samanismul poporului sami este caracterizat de animism si politeism si difera de la o regiune la alta. Animismul este manifestat ca si credinta ca toate obiectele naturale (animale, plante, pietre etc) poseda un suflet, si dintr-o perspectiva politeista, traditiile sami includ numeroase spirite. Deasemenea, religia sami pune accent pe venerarea strabunilor prin cultul mortilor dar si a animalelor spirit (precum ursul).

Exista si alte spirite ale animalelor precum Haldi care vegheaza asupra intregii naturi. Unii sami au si un zeu al tunetului numit Tiermes. Radien sau Vearalden este un zeu suprem al cerului. Simbolul arborelui lumii la ultimii crescatori de reni din Laponia (stytto) este reprezentant printr-un stalp ce ajunge la Steaua Nordului, asemanator mitologiei finice. Zeul padurii, Laib olmai vegheaza asupra animalelor, asupra norocului la vanatoare. Era atat de important sa-i castigi bunavointa incat se rugau si ii aduceau ofrande in fiecare dimineata si seara. Existau siedi – pietre de rugaciune – in acest scop.

Acestea sunt locuri importante, porti catre lumea spiritelor. Aici erau facute sacrificii de animale datand din secolele IX-XIV. Zeii clanului si zeii familiei sunt cunoscuti sub numele de SeitaSieidis sau Storjunkare. Fiecare asezare sami are propriul sau seita, ce nu are forma, dar poate fi o simpla adunatura de pietre pe un deal sau pajiste. Aceste seita protejeaza turmele de reni de ghinion si te ajuta sa prinzi reni salbatici. O persoana poate avea si propriul sau seita la care se roaga pentru noroc. Storjunkare sunt adesea descrisi ca pietre semanand cu un om sau animale, situate pe un munte, intr-o pestera sau langa rauri si lacuri.

Aceste pietre au putere asupra animalelor si vanatorii. Li se aduceau ofrande si fiecare familie avea un astfel de deal sacru. — Noaidi — Samanii Gheturilor Ultimii Crescatori de Reni din Laponia — Noaidi este legatura dintre lumea oamenilor si saivo – lumea de jos. El foloseste o toba sami si un flaut fadno in ceremoniile sale. In dansul sau frenetic el cade intr-o transa, isi paraseste corpul si vorbeste cu spiritele si zeii pentru a-si ajuta comunitatea. Ca toate religiile din zona nordic-polara, sami au o ceremonie dedicata vanatorii ca parte a cultului de adorare a ursului. Barbatii se confeseaza zeilor barbati catre care sacrifica, iar femeile se confeseaza zeitelor fertilitatii. Animalele albe – reni – jucau un rol foarte important.

Elemente vikinge dar si crestine de mai tarziu se impletesc in folclorul sami. Una dintre notiunile pe care misionarii crestini nu le-au putut intelege si le-au respins era ca mortii si viii erau vazuti ca doua jumatati ale aceleiasi familii – un concept fundamental in lumea sami. Aceasta credinta nu era doar o religie, ci un dialog viu cu stramosii lor, o societate in continua legatura cu trecutul si natura. — Zeii Lumii Samii Ultimii Crescatori de Reni din Laponia

Zeii Akka includeau:

  • Jabme-Akka “akka/batrana mortilor”, stapana lumii de dincolo
  • Maderakka, primul Akka, mama tribului, zeita mamelor si copiilor, a dat corpul sau oamenilor.
  • Cele trei fiice ale lui Maderakka:
    • Sarakka – zeita fertilitatii, dragostei, nasterii – una dintre cele mai importante zeitati.
    • Juksakka “Akka cu o Sageata” – protectoarea copiilor
    • Uksakka – ea dezvolta copilul in pantece si ii da sexul
  • Raedieahkka – sotia lui Radien-attja.
  • Beaivi – zeita soarelui, mama omenirii
  • Beaivi-nieida – zeita vindecarii si medicinei, “Fiica Soarelui” sau “Fecioara Soarelui” 
  • Bieggagallis – zeul furtunii, tatal umanitatii, sotul lui Beaivi.
  • Bieggolmai “Omul Vanturilor”- zeul vanturilor de vara.
  • Biegkegaellies – zeul vanturilor de iarna.
  • Horagalles – zeul tunetului numit Bunicul, BajanolmmaiDierpmis sau Tordöm.
  • Ipmil “Zeul” – adoptat ca singurul zeu crestin mai tarziu, face referire la Radien-attje sau Waralden Olmai, creatorul suprem al lumii, zeu pasiv si indepartat. 
  • Lieaibolmmai – zeul vanatorii, zeul adultilor. 
  • Maderatja – tatal tribului, sotul lui Maderakka; le da oamenilor sufletul si locuieste in cer. .
  • Mano, Aske sau Manna – zeul lunii
  • Mubpienålmaj – “Cel rau”; posibil diavolul crestin. 
  • Rana Niejta “fata pamantului verde si fertil” – fata lui Raedie.
  • Radien-pardne – fiul lui Radien-attje si Raedieahkka.
  • Ruohtta – zeul bolilor si zeu al mortii, descris calarind un cal.
  • Stallo – temutii giganti canibali locuind in salbaticie.
  • Tjaetsieålmaj – oamenii apelor.

Sami – indigeni din nord — În vârful continentului european, tonuri străvechi, limbi distinctive și tradiții de păstorire a renilor trăiesc în strânsă interacțiune cu tehnologia modernă.Sami din regiunea Narvik și din restul Norvegiei de Nord reprezintă astăzi una dintre cele mai vechi culturi din partea noastră a țării. — „Este liniștit în jurul gardului de reni. Doar puțin foșnet în frunze și lătratul ocazional de la câini rupe tăcerea. Păstorii de reni, oamenii cu câteva cuvinte și fețele bătute de vreme, încep să aprindă un foc. Alții pregătesc lasso-urile. Deodată, parcă întreaga pădure se trezește. 

Pământul răcnește. Câinii devin neliniștiți. Încep să latre. Sute și sute de reni din spatele nostru sunt urmăriți în gard. Femeile și bărbații, mici și mari, intră în incintă. Un lazo lovește coarnele. Renul aleargă până când este obosit și este forțat în genunchi. Îi urmez pe ceilalți, intru pe ring. Renii tună pe lângă mine și mă încorporează în turmă. Le aud respirația, miroase. Mă strâng împreună, mă fac cât mai mic posibil, simt că mi se ating coarnele de ambele părți. E amiază. Renii despărțiți atârnă peste tot. Tot timpul, corpuri noi, aburitoare, sunt jupuite și golite de sânge și intestine. 

Un sami care urmărește tradițiile antice, ia o înghițitură de sânge proaspăt de ren. Păsările de pradă circulă deasupra noastră după ce au primit mirosul cărnii crude în cioc, iar în spatele pietrelor prădătorii așteaptă să ia parte la sărbătoare. Nimic nu risipește animalele sacrificate. Carnea este curățată și înfășurată în plastic, intestinele sunt clătite ușor, blănurile sunt uscate și grămezile mari de coarne sortate și împachetate. Soarele străpunge stratul de nori. Laponia mai are haina de toamnă. Instrumentele sunt spălate, sortate și ambalate. E timpul să ne străpungem. Nu pot să o depășesc. Încă trăiesc în aventură – capturat de experiență. ”

A venit anotimpul de Primavara ,este frumoasa primavara — Aproape oriunde ai pune piciorul în sălbăticia nordică a Norvegiei, te găsești într-o zonă de pășunat cu reni. Timp de sute de ani, creșterea renilor a fost o afacere importantă, iar unii încă îl urmăresc pe reni în munți și peste pajiști de-a lungul ciclului anual dur din nord. Marcarea vițeilor, sacrificarea și separarea sunt evenimente majore și importante pentru toți păstorii de reni. Totuși, fătarea de primăvară este cea mai specială.- Izvorul din munții nordului norvegian este fără îndoială cel mai frumos pentru noi, renii care păstoresc sami.

 Lumina ocupă din ce în ce mai mult din zi și toate sunetele topirii zăpezii și ale cântecului păsărilor care comunică trezirea, ne spune că un nou izvor este pe cale să apară. Acesta este și momentul în care renii au vițel și ne oferă o viață nouă și o nouă speranță. În acel moment, suntem împreună cu turma noastră pentru a-i supraveghea toată ziua. Dacă aș putea alege doar una dintre lunile anului, ar fi, fără îndoială, mai, spune Lars-Eirik Niia, păstorul de reni Sami și furnizorul de experiență.

Lule Sami în Tysfjord — În Tysfjord, cea mai sudică regiune a regiunii Narvik, găsim principala zonă a populației Lule Sami din Norvegia. Oamenii care prin rutele de migrație către reni au câștigat timpuriu legături puternice cu estul, ceea ce a dus atât la cultura, cât și la tradițiile samiilor din Tysfjord, fiind influențați de samii din estul scandinav. În Tysfjord veți găsi, de asemenea, Centrul Árran, care lucrează pentru a asigura și dezvolta cultura, limba și comunitatea Lule Sami.

Originea Sami — În regiunea Narvik, vorbim despre păstorii de reni sami, navigatori, proprietari de pământ și sami din mediul rural. Toată lumea are aceeași origine în care renii erau esențiali, dar în care schimbările de-a lungul timpului în căile de afaceri sami au determinat unii să se stabilească și să-și câștige existența din pescuit, în timp ce alții s-au concentrat pe agricultură și creșterea animalelor. Astăzi, o mare parte a populației sami trăiește în afara zonelor sami tradiționale și s-au mutat în orașele din nordul Norvegiei sau în zona Oslo.

Joik un prieten — Cultura sami are multe expresii unice. Joik este una dintre cele mai vechi tradiții de cânt din Europa și este încă în viață astăzi. Un joik este atribuit unei persoane, unui animal sau unui loc, iar armoniile reflectă caracteristicile a ceea ce cânți. Costumul sami, kofte, este o altă tradiție neîntreruptă, vie. Spectacolul de costume sami de unde provin și, spre deosebire de cultura bunad, îți poți face propria răsucire în ținută. Istoria arată că costumele s-au schimbat adesea în conformitate cu celelalte imagini de modă din societate.

Ca vizitatori în regiunea Narvik, este posibil să participăm la istoria sami și la modul de viață sami. Puteți experimenta magia tăcerii arctice în timp ce dansul Luminilor Boreale binecuvântează momentul. De asemenea, puteți afla mai multe despre istoria impresionantă a Sami ca păstori de reni pe tot parcursul anului într-un peisaj inospitalier și înghețat.

Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei
Renii – Spiritul poporului Sami, una dintre cele mai vechi culturi din nordul Europei

Sursa — https://uzp.org.ro/24210/populatia-sami-oamenii-care-traiesc-in-nordul-indepartat/

Sursa — https://wordpress.com/post/asema.home.blog/38411

Sursa — http://mythologica.ro/sami-ultimii-crescatori-de-reni-din-laponia/

Sursa — https://www.visitnarvik.com/sami-culture