Rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi, un nobil şi un sclav, descoperite în ruinele oraşului Pompei

Spread the love

Arheologii au descoperit rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi care au murit arşi de erupţia vulcanică ce a distrus oraşul antic Pompei în anul 79 d. Hr, a anunţat sâmbătă ministrul Culturii din Italia, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Unul dintre aceştia era probabil un bărbat cu o poziţie socială înaltă, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, care mai păstra încă urmele unei pelerine din lână prinse sub bărbie.

Cel de-al doilea, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani, purta o tunică şi a avea câteva vertebre rupte, indiciu că ar fi fost un sclav care făcea muncă grea. Rămăşiţele au fost descoperite în Civita Giuliana, la 700 de metri nord-vest de centrul anticului Pompei, într-o încăpere subterană din vecinătatea unei vile unde se fac săpături. Dantura şi oasele s-au conservat, iar cavităţile unde se aflau ţesuturile moi au fost umplute cu ipsos, lăsat să se întărească şi iar apoi excavat pentru a pune în evidenţă conturul trupurilor.

Aceste două victime erau probabil în căutarea unui adăpost când au fost spulberate de curentul piroclastic aproximativ la ora 9 dimineaţa″⁣, a spus Massimo Osanna, directorul sitului arheologic. ″⁣Au murit prin şoc termic, după cum demonstrează picioarele şi mâinile încleştate″⁣.Ministrul Culturii, Dario Franceschini, a precizat într-un comunicat că această descoperire subliniază statutul oraşului Pompei ″drept un loc incredibil pentru cercetare şi studiu″⁣.

Pompei, situat la 23 de kilometri sud-est de Napoli, avea circa 13.000 de locuitori atunci când a fost îngropat sub cenuşă vulcanică, pietre ponce şi ţărână, rămânând încremenit în timp.Ruinele oraşului au fost descoperite abia în secolul al XVI-lea, iar săpăturile arheologice organizate au început în jurul anului 1750. Cu toate acestea, în vremuri mai recente, atenţia s-a concentrat pe conservarea ruinelor expuse care au început să se dezintegreze.

Rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi, un nobil şi un sclav, descoperite în ruinele oraşului Pompei

Sursa — https://stirileprotv.ro/stiri/international/ramasitele-bine-conservate-a-doi-barbati-un-nobil-si-un-sclav-descoperite-in-ruinele-orasului-pompei.html