Porti maramureşene si sculptura in lemn

Spread the love

Marca a Maramuresului poarta specifica, este incarcata cu o simbolistica aparte. Pe toate vaile raurilor Mara ,Cosau si Iza intalnim (din ce in ce mai rar ) falnicele porti din lemn de stejar, marturie a inaintasilor mandrii care mai de care cu porti mai mari si mai impodobite. Poarta face legatura cu lumea de dincolo de sat, cu lumea ferita, ascunsa de tot ce e rau si ceea ce poate atinge pe cei din casa. Este o trecere de la rau spre caldura unei lumi arhaice, pazita de toti si de toate.

Are o functie sacra ,de cele mai multe ori poarta e mult mai mare decat casa si dependintele, e ca o cetate, ca un zid de aparare peste care nu se poate trece si nici nu se poate zari ceva. Pasirea dincolo de poarta, trecerea era un act ritualic de purificare a celui odata intrat in spatiul familial. Nu oricine avea dreptul sa isi ridice o poarta ci doar taranii “nemesi”, de rang, urmasi ai cnezilor si dovada ca pamantul acesta este plin de oameni de vita sateasca nobila este chiar numarul impresionant de mare al portilor vechi, de pe vaile raurilor mai sus amintite. Poarta era un semn al bogatiei si o mandrie a casei maramureseanului, ferind casa, gospodaria si animalele, fiind un model de mestersug stavechi care dainuie si astazi.

Nu intamplator pe portile maramuresene sunt sculptate motive incarcate de semnificatii profunde, multe dintre ele precrestine, astfel soarele –reprezentat ca viata , pomul vietii simbol al cresterii, sarpele ca paznic al gospodariei, dintele de lup simbolizand puterea si bineinteles cu semnificatie apotropaica. Rozetele de diferite dimensiuni si colacul simboluri ale genezi, ale inceputurilor de lume, ale perfectiunii, sunt prezente pe fiecare poarta chiar si pe cele ridicate astazi, ca o dovada a continuitatii credintei in valorile impamantenite de veacuri.

Stalpul de poarta este asemeni unui axis mundi, o legatura intre cer si pamant la fel ca si funia sculptata in diverse moduri pe acesta. Stalpii sunt chiar rasuciti de mana mesterului cu ajutorul daltii, dand impresia de infinit. In nesfarsirea stalpilor artistul popular isi pune toata rabdarea si truda care in zilele noasre pare aproape de neconceput, munca sisifica, care incovoaie puterea omului dar ii inalta spiritul catre cer.Materialul pentru porti trebuie pregatit, uscat, taiat in functie de spatiul in care va fi amplasata poarta, iar apoi sculptura se face exclusiv cu mana.

Portile in functie de dimensiune pot avea de la doi la opt stalpi sau chiar mai multi. Esenta tare de lemn de stejar este de preferat pentru ca permite sculptura, o esenta mai moale, de exemplu de brad nu permite acesta deoarece se rupe usor .Portile au un acoperis de sindrila dar si portitele de inchidere care pot fi realizate din sipci sculptate la randul lor si poarta de intrare care poate contine panouri de lemn sculptat. Bineinteles ca intreaga lucrare se trateaza cu uleiuri si lacuri special pentru a o feri de intemperii si a-i asigura o trecere frumoasa prin timp.

Porti maramuresene — Semnificaţia porţilor maramureşene — Unul dintre simbolurile cele mai de preţ ale Maramureşului este Poarta maramureşeană. Este construită din lemn de stejar, în general pe trei stâlpi şi un “fruntar” (pragul de sus al porţii) şi având “hăizaşul” (acoperişul) acoperit cu şindrilă, porţile din această zonă au fost comparate adesea cu adevărate “arcuri de triumf”. Mulţi istorici susţin că, în Maramureş, porţile erau un privilegiu al nemeşilor (n.r. familie boierească de neam mare). Aspectul e extrem de important, căci numai nemeşii aveau privilegiul să-şi ridice porţi înalte în faţa gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vraniţe (confecţionate din pari montaţi paralel pe o ramă dreptunghiulară şi cu o diagonală, pentru a-i fixa, şi care se deschidea într-o parte).

Pentru ţăranul maramureşean, trecerea pe sub hăizaşul porţii devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat în universul casnic al gospodăriei şi familiei. În toate culturile tradiţionale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puţin grandioasă, simbolizează o transformare.

In Maramures inca exista porti din lemn, sculptate si finisate, linii de arta. In Maramures a inflorit, mai mult decat in alte regiuni ale tarii noastre, arta prelucrarii lemnului. Ca vizitator nu ai cum sa nu te minunezi de frumusetea vechilor case, porti si biserici intalnite aici. Acestea arata ca maramuresenii au fost dintotdeauna credinciosi lemnului, caruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mancau, pana la acoperamantul de deasupra capului si bisericile in care se inchinau.Unul dintre simbolurile cele mai de pret ale Maramuresului este Poarta maramureseana. Construita in general pe trei stalpi si un “fruntar” (pragul de sus al portii) din lemn de stejar, avand “haizasul” (acoperisul) sindreluit, portile din aceasta zona au fost comparate adesea cu adevarate “arcuri de triumf”.

Portile de lemn ale gospodariilor traditionale din Maramures sunt situate indeosebi in satele de pe vaile Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului. Multi cercetatori considera ca in Maramures, portile erau un privilegiu al nemesilor. Aspectul e extrem de important, caci numai nemesii aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decat la vranite (confectionate din pari montati paralel pe o rama dreptunghiulara si cu o diagonala, pentru a-i fixa, si care se deschidea intr-o parte).De altfel, aceasta reiese mai ales din inscriptiile scrise in limba romana cu litere chirilice sau in limba latina. Apar aici nume de mesteri, de proprietari, de demnitari locali, cu diferite ranguri sociale, preoti si juzi, maramuresenii simtind nevoia sa-si inobileze casele cu asemenea consemnari pentru a atesta vechimea constructiilor si a le conferi valori in plus.

Constructia, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul portii suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde (cu conotatii mai degraba mitice).Astfel, taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina – pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate “ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare “de dulce” (marti, joi sau sambata), in virtutea credintei ca astfel lemnul va fi aducator de noroc. Sub stalpul care leaga pragul se puneau “bani, agheasma si tamaie, ca sa nu se apropie ciuma.” Iar pentru apararea averii si a casei, pe stalpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare. Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), insa decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de mesterii populari ne permit incursiuni intr-un univers mitologic, antecrestin.

Stalpii de porti sunt expresia marilor mituri din cultura noastra populara.  Motivele sculptate in lemn au, fiecare, semnificatia lor bogata: Funia rasucita reprezinta infinitul, necuprinsul, dar si legatura dintre cer si pamant.Soarele, simbolul Dumnezeirii este “datator de viata”. El vede tot, stie tot si mai presus de toate, stie adevarul. Maramuresul si-a increstat Soarele in poarta, ca semn al vietii, ca in fiecare zi sa treaca, sa intre ori sa iasa pe sub el. Discul solar, cultul soarelui nu lipseste de pe nici o poarta, nici de pe leagan, ori de pe lada de zestre si alte obiecte de trebuinta.Arborele vietii simbolizeaza viata vesnica, tineretea fara batranete.

Figurile antropomorfe sculptate in stalpii portilor aveau rolul de a proteja casa, gospodaria de fortele Raului.Pentru taranul maramuresean, trecerea pe sub haizasul portii devenea aproape un act ceremonial, purificandu-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul casnic al gospodariei si familiei. In toate culturile traditionale, trecerea pe sub o poarta, mai mult sau mai putin grandioasa, simbolizeaza o transformare (de suprafata ori structurala, fizica sau virtuala).In prezent, in Maramures, mai pot fi vazute porti vechi de lemn, in special in satele de pe Valea Cosaului, precum si in Muzeul Satului din Baia Mare si Sighet. Cat despre portile noi, acesetea au elemente decorative mult imbogatite, de inspiratie recenta, dar si-au pierdut din semnificatiile initiale, pastrand doar componenta esteticului.

Prin poartă maramureșeană se înțelege o structură de lemn cu o ușă sau o poartă, având multiple încrustații și bazoreliefuri, de obicei de forma unui arc de dip romanesc sau de formă ogivală modificată, care este plasată la intrarea unei gospodării și/sau case din Maramureșul tradițional. Porțile de lemn ale gospodăriilor tradiționale din Maramureș sunt situate îndeosebi în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza, dar și în unele localități din Țara Lăpușului. Construite în general pe trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având „hăizașul” (acoperișul) șindreluit, porțile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care țăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor nemeșească.

Semnificație culturală, etnografică și istorică — Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștelor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent fragmentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor. Așa se explică uluitorul rezultat al unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, care situa Maramureșul „pe primul loc în întreg imperiu, în ceea ce privește procentul nobililor raportat la totalitatea populației comitatului.” Au fost înregistrați, pe baza înscrisurilor autentice, circa 15.000 de nemeși, cei mai mulți descendenți ai vechilor familii cneziale românești locale.Aspectul e extrem de important, căci numai nemeșii aveau privilegiul să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe (confecționate din pari montați paralel pe o ramă dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte).

Semnificație antropologică culturală — Maramureșul a fost, deci, la un moment dat, o enclavă imperială unică, populată cu țărani de viță nobilă. Porțile cu stâlpi sculptați și șindrilă sunt relicva unei organizări sociale care a funcționat până în secolul al XX-lea.Atașamentul localnicilor față de aceste valoroase construcții, cu atât de profunde rădăcini în tradițiile de cultură și artă, cât și în istoria social-politică a Maramureșului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodării după porți. Până și azi, când întrebi de vreun sătean de-al lor, oamenii bătrâni îți indică «poarta» de la casa unde locuiește acela, formularea semnificând cinstirea pe care i-o acordă” (scria în 1977, Francisc Nistor). Construcția, incizarea motivelor și actul de trecere pe sub pragul porții suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credințe profunde (cu conotații mai degrabă mitice).

Astfel, tăierea stejarului trebuia să coincidă cu o perioadă de nopți cu lună plină – pentru a îndepărta din jurul gospodăriei orice nenorociri și toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din pădure trebuia să se facă într-una din zilele lucrătoare „de dulce” (marți, joi sau sâmbătă), în virtutea credinței că astfel lemnul va fi aducător de noroc. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani, agheasmă și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii și a casei, pe stâlpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare.

Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), însă decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de meșterii populari ne permit incursiuni într-un univers mitologic, antecreștin: funia, nodurile, rozetele solare – cu variațiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vieții („simbolul vieții fără de moarte și al rodniciei nesfârșite”), motivul șarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul ș.a.m.d.

Pentru țăranul maramureșean, trecerea pe sub hăizașul porții devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat în universul casnic al gospodăriei și familiei. În toate culturile tradiționale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puțin grandioasă, simbolizează o transformare (de suprafață ori structurală, fizică sau virtuală).

Porțile maramureșene vechi se întâlnesc în special în satele de pe valea râurilor Iza, Cosău și Mara, dar și în cele din Țara Lăpușului. De ce au fost construite în aceste locuri? În perioada feudală în această zonă s-au ridicat din rândul obștilor sătești unele familii mai înstărite, care aveau o serie de privilegii. Aceștia se numeau nemeși (cneji) și din rândul lor se alegea un voievod. Voievozii preferau să existe mai multe astfel de familii cu putere limitată, așa că în timp puterea a fost distribuită către cât mai multe familii. Capii acestor familii își construiau porți impunătoare pentru a se deosebi de ceilalti membri ai obștii care nu aveau acest drept și care aveau porți simple numite vranițe. Astfel, când cineva venea pentru prima oară în acel loc, știa imediat cine este nemeș și cine nu. De altfel și acum, dacă mergi într-un astfel de sat și întrebi de cineva te vor îndruma indicându-ți elemente din construcția sau sculptura porții.

Poarta maramureșana tipică este înaltă și construită pe 3 stâlpi verticali și unul orizontal, poziționat sus (pragul de sus al porții), care unește construcția si care se numește fruntar. Peste fruntar se face acoperișul – hăizașul – acoperit cu draniță. Porțile sunt făcute din stejar care trebuie tăiat numai în nopți cu lună plină, pentru a feri casa de nenorociri și ceasuri rele și transportat în zilele lucrătoare din săptămână când nu se mănâncă post, adică marți, joi sau sâmbătă, pentru a aduce noroc casei.

Simbolurile sculptate pe poartă sunt din perioada precreștină și aveau ca scop protecția și purificarea membrilor familiei în momentul trecerii pe sub ea. Printre cele mai întâlnite simboluri sunt: funia răsucită – simbolizează infinitul, legătura dintre cer și pământ, viața cu binele și răul ce merg împreună; soarele – reprezintă viața și are mai multe reprezentări: cerc, stea, un chip rotund; Colacul – aduce belșug în casă;

  • arborele vieții – viața fără sfârșit, viața fără de moarte, dar și verticalitatea;
  • șarpele – păzitorul gospodăriei (șarpele casei);
  • dintele de lup – apărător împotriva farmecelor;
  •  bradul – viața, verticalitatea;
  • cocoșul – hărnicie, măndrie;
  • cruce – credință;

De pe porțile noi au dispărut unele dintre simbolurile vechi și au aparut altele mai moderne: flori, versuri populare sau scene de viață. Trecerea pe sub poartă era simbol în sine. În vremurile vechi, bărbatul era cel care pleca – la muncă, la târg sau la luptă. La întoarcerea acasă se presupunea că venea încărcat de relele lumii, de boli, blesteme și farmece, iar trecerea prin poartă îl purifica pentru a merge curat lângă familia sa.

Este atât de multă frumusețe și poezie în aceste porți și sunt atât de multe lucruri de aflat despre ele. De fapt este un mod de a afla despre noi, sunt “cărți” făcute cu dalta. Sunt asemenea bisericilor pictate din Bucovina, unde poți “citi” Biblia vizionând desenele într-0 anumită ordine. Îmi place Maramureșul cu porțile, tradițiile și oamenii lui. Oameni minunați, cu drag de locurile lor și mândri de moștenirea primită. Sunt oameni care te primesc cu căldură în casa și în inimile lor. Mergând în acele locuri ai de multe ori senzația că au trecut cu toții pe sub porți și au lăsat în urmă povestiri de neuitat.

Sursa — https://sites.google.com/site/portimaramuresene/

Sursa — https://teobarsan.ro/ro/lucrari/porti-maramuresene.html

Sursa — https://www.revistadinlemn.ro/2017/08/15/porti-maramuresene/