Pompei si Herculaneum – Doua Orase Ingropate sub cenusa de eruptie a vulcanului Vezuviu

Spread the love

Pompei este un vechi oraş roman, situat apropiere de Napoli in regiunea Campania. In urma eruptiei vulcanului Vezuviu, în data de 24 august 79 d.Hr., oraşul a fost acoperit cu un strat gros de cenuşă vulcanică. In prezent el reprezintă un muzeu in aer liber. Pompei a avut o perioada de maximă prosperitate după sfârşitul secolului I până la distrugerea sa, in anul 79 d.Hr. În oraş se regăseau construcţii tipice romane. Forumul din Pompei era un centru politic, economic şi religios; Bazilica servea drept piaţă acoperită, ulterior ea a devenit edificiul judecătoriei; Templul lui Jupiter, fiind principalul locaş de cult din Pompei, se inălţa in partea de nord a Forumului.

Aici, podeaua era pavată cu lespezi de piatră in formă de romb, creand efectul cuburilor tridimensionale. În subsol se găsea tezaurul. In oras au fost construite două teatre. Cel mic, acoperit, era denumit şi Odeon. Tot aici, se regăseau un amfiteatru şi 3 terme mari. S-au păstrat, de asemenea, multe locuinţe si magazine, purtând numele proprietarilor, a operelor de artă remarcabile sau a personalităţilor ilustre ale vremii. Pereţii caselor bogate şi al clădirilor publice erau decorate cu fresce şi mozaicuri. Oraşul intâmpinase dificultăţi in alimentarea cu apă incă din timpurile străvechi.

Aici, pânza freatică se găsea la o adâncime de aproximativ 39 de metri, de aceea existau foarte puţine fântâni. Problema era parţial rezolvată prin amenajarea, in aproape fiecare casă, a impluviilor – bazine pentru colectarea apei de ploaie. Deficitul de apă a luat sfârşit odată cu construirea unui apeduct (cea mai mare parte a acestuia se afla sub pământ), in perioada domniei impăratului August. La apeduct au fost racordate doar casele celor mai bogati orăşeni, ceilalţi continuând să ia apă din fântâni.

Caius Cornelius Tacit scria in „Anale” despre un mare cutremur, care a avut loc in data de 5 februarie, anul 62 d.Hr., şi care a produs daune considerabile orasului, practic toate clădirile fiind afectate, intr-o oarecare masură. Majoritatea edificiilor au fost reparate, dar unele au păstrat urmele deteriorării, până la distrugerea orasului, in anul 79. Erupţia Vezuviului a început în ziua de 24 august a anului 79 şi a durat toată ziua şi toată noaptea. Această informaţie a fost găsită în manuscrisele lui Pliniu cel Tânăr. Vulcanul a nimicit trei oraşe – Pompei, Herculaneum, Stabie, dar şi câteva localităţi mai mici.

Săpăturile arheologice au demonstrat că oraşele s-au conservat aşa cum erau în momentul eruptiei. Sub stratul de cenuşă, gros de câţiva metri, au fost descoperite case cu mobilier intact, oameni şi animale care n-au reuşit să se salveze. Puterea eruptiei a fost atât de mare, încât cenuşa a ajuns până în Egipt şi Siria. Din cei 20 000 de locuitorii, au decedat aproximativ 2.000 de oameni, rămăşiţele lor au fost găsite în clădiri, pe străzi, şi în afara oraşului. Majoritatea locuitorilor au reuşit să părăsească Pompeiul înaintea catastrofei.

Printre victimele eruptiei s-a numărat şi Pliniu cel Bătrân care, din interes ştiinţffic, s-a apropiat de Vezuviu pe un vas, pentru a observa erupţia de aproape, dar a nimerit zonă care a fost lovită de dezastru – oraşul Stabie. Ruinele Pompeiului au fost descoperite intâmplător, la sfârşitul secolului al XVl-lea. Oraşul, aflat la o distanţă de 9,5 kilometri de craterul vulcanului şi la 4,5 kilometri de poalele muntelui, a fost acoperit de la început, cu un strat de fragmente de piatră ponce şi cenuşă vulcanică. Această masă a fost udată de o ploaie torenţială şi s-a transformat în noroi, care ulterior s-a uscat, formând un strat compacţ, cu grosimea cuprinsă între 1,5 şi 6 metri.

In anul 1592, arhitectul Domenico Fontana, construind canalul de la râul Sarno, a găsit o parte din zidul oraşului. În anul 1689, în timpul constructiei unei fântâni, au fost descoperite ruinele unei clădiri antice, pe care se afla inscripţionat cuvântul “Pompei”.  Atunci se credea că aceasta este vila lui Pompei cel Mare. Săpăturile au început abia în anui 1748, sub conducerea căpitanului Alcubierre, care era sigur că oraşul găsit este Stabie. Lucrările principale se efectuau în Herculaneum. In Pompei au fost excavate doar trei loturi, care nu aveau legătură între ele.

Alcubierre era interesat doar de obiectele ce aveau valoare artistică, trimiţându-le la Muzeul Regal din Portici. Celelalte lucruri găsite erau distruse. Această practică a fost intreruptă datorită protestului unor cercetători.

Pompei, dar nu numai: vulcani, erupții și lavă pe oras intreg
Splendoarea unui vechi oraș roman Pompei – Orasul Ingropat sub Cenusa

Splendoarea unui vechi oraș roman, dezvăluită cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generație care nu necesită săpături — Un întreg oraș roman antic a putut fi cartografiat cu ajutorul unui radar care poate pătrunde prin sol și care a detectat detalii remarcabile ale clădirilor din subteran, inclusiv un templu și un monument public unic. Săpăturile arheologice au stat la baza marilor descoperiri. Acestea durează mult, sunt costisitoare și, în unele cazuri, au contribuit la distrugerea unor situri sau artefacte de mare valoare.

Tehnologia ar putea veni, însă, în ajutorul arheologilor pentru a le ușura munca. Dovada o reprezintă un radar care poate penetra solul (GPR). Cu ajutorul acestui georadar a fost cartografiat Falerii Novi, un oraș înconjurat de ziduri care se întinde pe 30,5 hectare la aproximativ 50 km la nord de Roma. Falerii Novi a fost fondat în 241 î.Hr., pe vremea Republicii Romane și a fost locuit până în jurul anului 700 d.Hr., în Evul Mediu timpuriu. Este pentru prima dată când un oraș antic a fost cartografiat complet folosind radarul GPR. Tehnologia georadarului permite cercetătorilor să exploreze siturile arheologice de mari dimensiuni mult mai repede, fără săpături, care pot fi costisitoare și consumatoare de timp.

Orașul roman antic, dezvăluit cu ajutorul georadarului — Tehnologia poate „vedea” sub suprafață folosind o antenă radar care trimite un semnal radio cu impulsuri în pământ și ascultă ecourile resfrânse de obiecte. Echipamentul GPR a fost plimbat în zona respectivă cu ajutorul unui vehicul de teren. „Acest lucru (cartografierea n.r.) îi ia unei persoane în jur de trei până la patru luni”, a afirmat Martin Millett, profesor de arheologie clasică la Universitatea din Cambridge, care a contribuit la cercetarea arheologică publicată în revista Antiquity. „Schimbă cu adevărat modul în care putem studia și înțelege orașele romane, calea viitoare pentru arheologie”, a mai spus el citat de Reuters.

Falerii Novi, care nu este nici pe jumătate din dimensiunea vechiului Pompeii, a fost anterior excavat parțial, însă majoritatea clădirilor au rămas îngropate. Cu o populație de aproximativ 3.000 de oameni, orașul se mândrea cu un complex de baie publică și o piață, ambele extrem de elaborate din punct de vedere al arhitecturii, cu cel puțin 60 de case mari și un templu dreptunghiular cu coloane în apropierea porții de sud a orașului. În apropiere de poarta de nord se afla un monument public diferit de oricare altul cunoscut, cu un portico colonnat pe trei laturi și o piață mare larg deschisă, care măsura 40 pe 90 de metri. Falerii Novi avea o rețea de conducte de apă care circula pe sub clădirile orașului și nu doar pe străzi, ceea ce indică o planificare urbană coordonată.

Orașul roman antic, dezvăluit cu ajutorul georadarului
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este facebook-image-5.jpg
Splendoarea unui vechi oraș roman, dezvăluită cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generație care nu necesită săpături
Ziua în care a murit un oraş; povestea oraşului Pompei

Istoric — Ziua în care a murit un oraş; povestea oraşului Pompei — În dimineaţa zilei de 24 august 79 d.Hr., locuitorii oraşului Pompei, situat la poalele Muntelui Vezuviu din Golful Napoli, au resimţit un cutremur violent, au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10.00 dimineaţa, Vezuviul a erupt, în vârful muntelui ridicându-se un nor uriaş de fum care avea forma unui pin. Pe străzi au început să cadă pietre albite de căldură, apoi cenuşă, orbind oamenii şi intrându-le în gură şi în plămâni.

Totul s-a petrecut fulgerător de repede, lumea neavând timp suficient să fugă. Pe pantele muntelui s-au prelins gaze fierbinţi şi toxice, oamenii murind în câteva minute, sufocaţi. Nu s-a scurs lavă, dar cenuşa a continuat să cadă, acoperind cadavrele, blocând căile de acces şi ajungând până la nivelul ferestrelor. La puţin timp după aceea a acoperit şi casele, iar în jurul orei 13.00 întregul oraş era deja îngropat sub câţiva metri de cenuşă şi piatră ponce. Au fost puţini supravieţuitori, iar Pompei, împreună cu miile sale de locuitori (dintre care aproape jumătate erau sclavi) dispăruse de pe faţa pământului.

Oamenii, loviţi şi ucişi în mijlocul activităţilor lor zilnice, au fost conservaţi fidel în resturile vulcanice. Pompei, în acea dimineaţă călduroasă de vară, fusese oprit definitiv din drumul său. Cu 17 ani înainte se mai înregistrase un cutremur care provocase pagube însemnate oraşului, dar vulcanul propriu-zis fusese inactiv de cel puţin un mileniu. În anul 79 d.Hr., erupţia a fost cu totul surprinzătoare. Totuşi, de atunci au mai avut loc multe alte erupţii, vulcanul nestingându-se complet niciodată.

Oraşul îngropat, acoperit cu pământ, viţă-de-vie şi duzi, nu a fost descoperit decât în 1594, în secolul XVIII făcându-se excavaţii serioase. Cadavrele din cenuşa solidificată au putut fi modelate turnându-se ipsos lichid printr-un mic orificiu până când se umplea întreaga cavitate. În prezent, vizitatorii oraşului Pompei pot observa detalii din viaţa cotidiană a romanilor. S-au păstrat casele, o tăbliţă la intrarea într-o casă pe care scria „Atenţie, câine rău“, pâini proaspăt coapte în cuptorul brutarului, barăcile gladiatorilor – vizitatorul are senzaţia întâlnirii nemijlocite cu antichitatea.

Se păstrează, de asemenea, şi scene tragice din dimineaţa fatală, ca de exemplu membrii unei familii adunaţi sub un acoperiş pentru a scăpa de ploaia de pietre incandescente. Una dintre femei căzuse în genunchi şi îşi ţinea în dreptul gurii un prosop pentru a se apăra de gazele letale şi de cenuşă, iar soţul său, mort în apropiere, îşi ţinea copilul de mână. Povestea oraşului Pompei a fascinat generaţii întregi de scriitori, printre care Goethe, Stendhal, Mark Twain şi Charles Dickens. Pliniu cel Tânăr ne oferă o prezentare directă a fenomenului în scrisorile sale către Tacit, istoricul latin. El se afla în vizită la unchiul său, Pliniu cel Bătrân, comandant al flotei romane staţionate în Golful Napoli, care a murit sufocat în timp ce încerca să observe cu atenţie ce se petrecea în jurul său şi-i ajuta pe săteni să coboare pe pantele vulcanului.

Pompei – orasul ingropat de viu  — Pompeiul era un oraş nu prea mare: număra numai 20.000 de locuitori. Dar, din cauza bogăţiilor şi tradiţiilor lui, cât şi a climei blânde ori a aşezării încântătoare se bucura, în întreaga Italie, de un renume bine meritat.Era un oraş realmente vechi şi cu o istorie bogată. Cu 1000 de ani  î.Hr., împinşi de triburile dorice, eolinii şi ionii au emigrat din Grecia şi s-au aşezat la Marea Neagră şi Marea Mediterană. În aceste fel îi întâlnim pe greci în Golful Napolitan. Aceştia erau în cea mai mare parte negustori care se amestecau uşor cu băştinaşii, impunându-le limba şi cultura lor superioară.

De-a lungul golfului s-a dezvoltat centrul Neapole, iar mai la sud Herculaneum şi Pompei. Aceste oraşe au fost ocupate pe rând de etrusci, pelazgi şi samniţi. După războiul samnit (343-290 i.Hr.), Pompei, împreună cu întreaga Campanie, a trecut în stăpânirea romanilor. Principala sursă a bunăstării Pompeiului o constituia aşezarea oraşului şi clima lui. Romanii au înălţat în încântătorul golf vilele şi palatele lor de vară, iar pe măsură ce numărul acestora creştea, cetatea de piatră, ţiglă şi mortar se transforma într-o localitate din marmură şi fântâni arteziene, din porticuri şi bronz.

S-au înălţat monumente, amfiteatre, un teatru dramatic, trei băi termale, cât si un sistem de canalizare care asigura apa în casele bogaţilor romani. Chiar şi familiile împăraţilor romani petreceau lunile de vară în palatele lor din Pompei. În legătură cu şederea lor aici, a avut loc un caz tragic, notat în cronici. În anul 21 d.Hr., fiul viitorului împărat Claudiu, în vârstă de 13 ani, se juca aruncând o pară pe care o prindea direct în gură. Para i-a căzut odată mai adânc, probabil direct în beregată, şi băiatul s-a sufocat înainte de a-i veni cineva în ajutor.

Asupra împrejurimilor veghea vârful ascuţit al Vezuviului. Din pictura murală de la Pompei ştim că atunci nu era un vulcan deschis. Pe înălţimile muntelui păşteau oi: podgoriile şi viile erau risipite pe coline. Vezuviu amuţise din cele mai îndepărtate timpuri, iar oamenii uitaseră că muntele înecat în verdeaţă putea fi un vulcan ameninţător. În amiaza zilei de 5 februarie  a anului 63 Campania a suferit un puternic cutremur de pământ. Zguduiturile mari au făcut ca unele clădiri publice să fie puternic afectate. Catastrofa a produs cele mai mari pagube forumului din oraş.

Templele lui Jupiter şi Apollon s-au transformat în ruine. Canalizarea a încetat să mai funcţioneze, iar locuitorii au început să se folosească de vechile fântini, care se aflau pe străzi. Dar atunci nimeni n-a bănuit că vinovat ar putea fi Vezuviu. Aburul şi gazele adunate în vulcan căutau să iasă afară, dar n-aveau atâta putere să răbufnească. Locuitorii Campaniei au pus catastrofa pe seama zeilor şi s-au străduit ca supărarea lor s-o îmbuneze prin sporirea substanţială a ofrandelor.

La un an după această catastrofă a avut loc la teatrul napolitan un mare festival muzical. Se reproducea şi împăratul Nero, în rol de cântăreţ, fiind un histrion pătimaş, considerându-se cel mai mare artist din lume. În momentul în care se afişa cu arta lui, aplaudat de mulţime şi de clica organizată de pretorieni, a avut loc un nou cutremur de pământ şi zidurile teatrului s-au transformat în ruine. Spectatorii au fost cuprinşi de panică, dar Nero a rămas pe loc cu sânge rece, dobândindu-şi faimă în întreg oraşul.

Pompei – orasul ingropat de viu  — Datele exacte despre desfăşurarea catastrofei din 24 august 79 le datorăm marelui istoric roman Tacit. În anul 106 el s-a adresat prietenului său, Plinius cel Tânăr, nepotul comandantului flotei romane la Miseneum, Plinius cel Bătrân, pentru a-l ruga să-i transmită tot ce ştia despre erupţia Vezuviului şi moartea unchiului său. Plinius cel Tânăr i-a răspuns prin două scrisori lungi care au reuşit, printr-o fericită împrejurare, să se păstreze până în zilele noastre.

Comandantul flotei a primit de la prietena sa, Rechitina, care trăia într-o vilă la poalele Vezuviului, o scrisoare cu rugămintea să o salveze de canicula grea. Plinius cel Bătrân a ordonat să fie imediat pregatită o corabie mai uşoară şi a plecat cu ea pe mare. Pe drum l-a prins un nor des de cenuşă şi bolovani, iar el i-a dictat secretarului trăirile sale. În scurt timp nămolul şi valurile lipicioase ale mării i-au îngreunat navigaţia. În ciuda sfatului căpitanului de vas, s-a îndreptat spre Stabiae, unde a murit în ploaia vulcanică torenţială, intoxicat de gazele de sulf emanate.

Plinius cel Tânăr descrie astfel momentele de atunci: — „În vremea aceea trăiam cu mama la Moieneum. Toată noaptea cât a lipsit unchiul a durat un puternic cutremur de pământ. La răsăritul soarelui, mama – înfricoşată groaznic – a năvălit în camera mea. Am hotărât să părăsim oraşul imediat, ştiind că toate casele se pot prăbuşi din clipă în clipă. Exemplul nostru a fost urmat şi de alţi locuitori din oraş care fugeau cât îi ţineau picioarele şi ne-au luat-o înainte. Cu această ocazie se puteau observa scene neobişnuite.

Marea părea că se retrage, lăsând pe mal o mulţime de vietăţi acvatice. Pe cer se adunau nori negri, rău-prevestitori, din care zvâcneau fulgere şi flăcări. Peste puţin timp, o noapte ciudată a cuprins totul. Se auzeau blestemele mamelor, plânsul copiilor, strigătele bărbaţilor. Unii îşi plângeau propria soartă, alţii se plângeau de soarta celor apropiaţi lor; erau alţii care se rugau pentu moartea lor. Mulţi ridicau rugător mâinile spre zei, marea majoritate însă striga că nu mai sunt zei pe lumea asta şi că a venit noaptea cea veşnică.”

Descoperirea oraşelor Pompei şi Herculaneum — Anul 79. Două oraşe sunt acoperite de lava Vezuviului. — A trecut vreme nu prea îndelungată şi s-a uitat nu numai de izbucnirea Vezuviului, dar şi despre aşezarea geografică a Pompeiului şi Herculaneumu-lui. În locul acestor localităţi care zăceau sub masa de cenuşă s-au înălţat alte aşezări, s-au sădit copaci şi viţă de vie. Memoria celor întâmplate s-a păstrat numai printre ţăranii care aveau gospodării în aceste părţi, denumind locurile respective Civita, deci oraş.

În veacurile medii, despre Pompei şi Herculaneum nu se mai vorbea nimic. Omul de rând din aceste vremuri, întrebat de soartă tragică a acestor oraşe, ar fi răspuns printr-o ridicare din umeri. Dacă ne-am uită însă pe una din hărţile din Evul Mediu italian, am fi surprinşi că Pompei şi Herculaneum erau notate cu mare exactitate geografică. Prin ce s-ar putea explica această curioasă contradicţie? Secretul era ascuns în dipariţia aproape totală a cercetărilor medivale: cartografii copiau mecanic, fără să gândească cât de puţin, după hărţile legiunilor romane dinainte de catrastrofă şi făcând aceasta, cu siguranţă că nu ştiau că Pompei şi Herculaneum nu mai figurează printre oraşele vii.

Odată cu descoperirea tiparului şi apariţia Renaşterii s-au publicat scrisorile lui Plinius cel Tânăr, ceea ce a reînviat preocupările teoretice faţă de oraşele romane ale Campaniei. Scriitorii renascentişti amintesc de ele în poeme şi cronici, dar şi atunci nimeni nu a încercat să stabilească aşezarea lor reală. — Descoperirea Herculaneumu-lui — Deasupra lui Herculaneum a apărut satul Resina. În 1720 unul dintre ţăranii de aici, adâncindu-şi puţul, a dat de plăci şi coloane de marmură, pe care le-a vândut pietrarilor napolitani că materie primă.

Mergând pe firul acestei întâmplări, comandantul austriac militar, cu reşedinţa la Neapole, a început să facă cercetări proprii. În groapa săpată de ţăran a găsit  câteva statui minunate pe care le-a trimis la Viena, unde se află până în prezent. Nimeni nu şi-a dat până atunci seama că a avut loc descoperirea Herculaneumu-lui. În decembrie 1738, într-o săpătură, la adâncimea de 20 metri, la Resina, căutătorii de comori au dat peste amfiteatrul Herculaenum. Cea mai preţioasă dintre descoperiri din punct de vedere arheologic a fost o tăbliţă cu o inscripţie. Pe ea s-a citit că Annus Mamoniamus Rufus a înălţat pe cheltuială proprie Teatrum Herculaneum.

Prin împrejurări curioase s-a descoperit mai întâi deci Herculaneum, cu toate că era aşezat sub un strat gros de lavă, aşadar mai greu accesibil decât Pompeiul, care era acoperit cu straturi de cenuşă şi piatră spongioasă. — Descoperirea Pompeiului — Curioase au fost căile care au dus la descoperirea Pompeiului. Încă din secolul al XVI-lea se ştia că sub dealul Civita se ascund ruinele unui oraş oarecare. În anul 1594 inginerul Dominico Fontana a primit sarcina de  a contrui un apeduct subteran şi a dat atunci peste curioasele ruine. Descoperirea a trezit o anumită dispută în lumea ştiinţifică: unii istorici au crezut că ruinele sunt fragmente ale Pompeiului, marea majoritate se menţinea la părerea că la Civita se află rămăşiţele oraşului Stabiae.

Schimbarea a avut loc abia la 16 august 1763. La Civita s-a descoperit atunci o statuie din marmură albă reprezentând un bărbat într-o togă. Pe soclu s-a citit inscripţia cu următorul conţinut: — „În numele împăratului şi imperatorului Cezar Vespasian August, tribunul T. Svedius Clemens a redat oraşului Pompei locul public, însuşit de persoane particulare„.Pentru prima oară fusese dobândită în acest fel o mărturie indubitabilă că sub dealul Civita se află renumitul Pompei de odinioară.

Erupția vulcanică din Pompei – 25 august 79
Pompei, orașul la poalele Vezuviului

Sursa — https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/24/ziua-in-care-a-murit-un-oras-povestea-orasului-pompei/

Sursa — https://www.descopera.ro/istorie/19373355-splendoarea-unui-vechi-oras-roman-dezvaluita-cu-ajutorul-unei-tehnologii-de-ultima-generatie-care-nu-necesita-sapaturi

Sursa — https://enigmatica.ro/pompei-orasul-ingropat-sub-cenusa-care-spune-o-poveste/