Opincile Dacice – Vechea încălțăminte a strămoșilor noștri

Spread the love

Opincile sant cele mai vechi incaltari din lume, mai vechi decat piramidele — Sunt românii urmașii celor mai vechi locuitori ai lumii? O expeditie arheologică compusă din cercetători armeni și irlandezi, a descoperit într’o peștera din Armenia, cea mai veche formă de încălțăminte realizată de mâna omului. Excelent conservată, gheata-opincă, cum au botezat’o în grabă specialiștii este mai veche decât monumentul de la Stonehenge cu peste 400 de ani, depășind ca vârstă marea piramida de la Gizeh cu mai mult de 1000 de ani.

Piesa de încălțăminte veche de circa 5 500 ani, este realizată din piele de vită și a fost cusută dintr’o singură bucată de piele astfel încât să se potrivească cât mai bine cu piciorul posesorului. Gheata-opincă era umplută cu iarba uscată, iar cercetătorii nu sunt siguri dacă acest lucru a fost făcut pentru a ține de cald piciorului, sau pentru a păstra forma optimă a încălțămintei și a absorbi umezeala atunci când nu era purtată.

Specialiștii susțin că încă nu știu dacă era o piesă de încălțăminte destinata femeilor sau bărbaților, dar opinca primitivă corespunde mărimii 38 (foto 1). Străvechiul obiect a fost descoperit în peștera Areni-1, din provincia Vayotz Dzor de la granița Armeniei cu Turcia și Iranul. Conform arheologilor, gheata-opincă a reușit să rămână perfect conservată timp de milenii, datorită temperaturii scăzute și atmosferei uscate din peșteră a cărui sol este acoperit de un strat gros și pietrificat alcătuit din excremente de oaie. Putem astfel considera că opincile pot proveni de la un cioban.

BBCNews, prin cercetătorul Ron Pinhas din cadrul University College Cork, Irlanda, spune: — Am crezut inițial că încălțările nu sunt mai vechi de 600-700 ani, deoarece erau într’o condiție foarte bună. De abia după ce materialul a fost datat cu carbon 14 separat în laboratoare din Oxford și California, am realizat că ghetele-opinci erau mai vechi cu câteva sute de ani decât însăși încălțările purtate de Oetzi, celebrul om al ghețurilor din Alpi.”Arheologii români au găsit și ei cu ocazia săpăturilor arheologice, urme de opinci datând din anul 2500 î.Hr şi pe care le purtau geții.

Pe Columna lui Traian, se vad ilustrații cu geți în costume ce se aseamănă cu cele purtate de țăranul român și sunt încălțați cu opinci.Vestigiile arheologice denotă că populaţia locală vâna animale sălbatice: vulpi, cerbi, bursuci, lupi, urși, ale căror piei erau prelucrate. Cei mai nobili purtau opinci din piei de vânat, cei săraci purtau pe cele din piele de vită sau porc. Răspândirea atât de largă printre români a opincii le’a atras acestora în trecut porecla de opincari (în maghiară bocskoros). Românii n’au uitat acest fapt şi, atunci când, cu mandatul puterilor Antantei, au eliberat Budapesta în 1919 de bolşevismul regimului lui Bela Kun.

 În loc să arboreze drapelul tricolor pe clădirea parlamentului, căprarul Bivolaru, a preferat să lege o opincă, care a fluturat mult timp deasupra steagului maghiarizaților. Sub raport istoric este de remarcat ştirea că al treilea căpitan al răscoalei ţărăneşti din Transilvania de la 1784, Crişan, şi’a pus singur capăt zilelor în celula de deasupra porţii de intrare în cetatea Bălgradului (Alba Iulia) cu şireturilor (nojițele) de la opinci. Opincile ţărăneşti erau făcute dintr’o bucată dreptunghiulară de piele sau de cauciuc, strânsă pe laba piciorului cu ajutorul nojiţelor.

Spre deosebire de cisme, pantofi, ghete, opincile sunt comune și femeilor și bărbaților. Și alte popoare vecine, la costumul popular tradițional, poartă opinci, sârbii, bulgarii, semn că sunt și ei urmași ai celor mai vechi oameni, dar bulgarizați și sârbizați. Însă opincile purtate de români erau unice prin modul cum se confecționau. Așa numita ”opincă românească” era diferită. Doar pe partea exterioară a opincii prezintă îngurzire (încrețire). Din acest motiv opinca apare asimetrică. Opincile erau ușor de confecționat (țăranii și le confecționau singuri), erau comode, permiteau când era frig să se folosească obiele groase din lână), țineau cald, piciorul respira în voie, însă se udau ușor.

De asemenea, când era ghețuș pe drum se aluneca. Tăranul inventiv, lega un lanț pe sub talpă (un fel de antiderapant). Însă după ce s’a început a se folosi cauciucul la confecționarea opincilor, picioarele miroseau groaznic.

Opincile Dacice – Vechea încălțăminte a strămoșilor noștri — Opincile au fost incaltamintea stramosilor nostri, o sansa de a nu merge desculti pe un drum accidentat sau pe un loc cu lucruri ascutite. Opincile nu prea mai sunt folosite in ziua de azi, fiind doar piese de muzeu sau souvenir-uri pentru turistii straini. Opincile mai sunt folosite de artistii din ansambluri folclorice de muzica populara pentru a completa costumul traditional. Confectionarea lor era una simpla, se lua o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, se lua forma talpii piciorului, colturile erau prinse cu ajutorul unor capse, ulterior se faceau niste gauri in opinci pentru nojite (sireturi) ca dupa aceea sa stranga opinca pe piciorul posesorului.

Opincarii traiau decent din acest mestesug, taranii venind fie sa cumpere opinci noi, fie sa le refaca pe cele personale. Mestesugarii si-au invatat copii, la randul lor, aceasta meserie, o afacere de care ii favoraliza de a munci la ei acasa dupa reguli stricte impuse de ei. Aceste opinci puteau fi purtate in orice anotimp: vara, iarna, nu se tinea cont, dar o problema era faptul ca iarna lumea aluneca cu opincile, deoarece talpa era neteda lipsita de „crampoane”. Se putea pune blana, lana inauntru pe timpul iernii ca sa nu-i fie frig acelei persoane. Majoritatea lumii era foarte saraca avand decat o singura pereche pe care o purtau pana se rupea.

Confortul nu era chiar asa mare, prin faptul ca stratul nu era asa gros, simtind si o piatra care era calcata, dar macar taranii erau bucurosi ca nu calca cu piciorul descult, dar putem spune ca erau foarte usori, foarte buni pentru ciobanii care trebuiau sa aiba grija de oi, pe campuri, munti si vai. Pe timpul ploilor, opincile nu prea aveau protectie anti-apa, apa intrand pe langa picior, evervand posesorul, pentru ca nu mai avea aceeasi mobilitate ca inainte, opinca lipindu-se de picior, de aceea se recomanda sa se adaposteasca sub o polata pana trecea ploaia.

Dupa revolutie, opincile s-au cam terminat a fi prelucrate si vandute, deoarece au inceput a se vinde pantofi, tenesi, cu o rezistenta mai durabila, uitand lumea de vechile opinci. Sa privim partea buna, incaltamintea a evoluat in bine comparativ cu timpurile de atunci, incaltamintea de acum este prelucrata in fabrici si atunci toata munca depindea doar de un om.Radacina” acestor incaltari este mostenita de la stramosii nostri, daci, care foloseau aceste opinci si in diferite batalii, razboaie, pentru a se putea grabi. Muzeele din Romania, majoritatea detin lucruri taranesti traditionale pentru expozitie, precum opinca.

Din punct de vedere traditional, fiecare regiune a Romaniei avea un costum popular anume, tricotate intr-un anumit stil, incaltamintea fiind, ca de obicei, opinca. Horele traditionale satesti erau intampinate de baieti jucausi imbracati la port traditional, avand sansa de a juca cu fata iubita, de fata si cu parintii acesteia. Termenul opinca are si cateva zicale/expresii vechi, precum urmatoarele:

„a umbla cu opinci de fier” – inseamna a umbla foarte mult
„a calca (pe cineva) pe opinci” – simbolizeaza a jigni pe cineva
„c-un pantof si c-o opinca” – semnifica a fi luat prin surprindere

Opinca românescă — Arheologii au găsit cu ocazia săpăturilor arheologice, urme de opinci datând din anul 2500 î.e.n şi pe care le purtau geto-dacii. Pe Columna lui Traian, se vad ilustrați cu daci în costume ce se aseamănă cu cele purtate de țaranul român și  sunt încălțați cu opinci. Vestigiile arheologice denotă că populaţia locală vâna  animale sălbatice: vulpi, cerbi, bursuci, lupi, urși, ale căror piei erau prelucrate. Cei mai nobili purtau opinci din piei de vânat, cei săraci purtau pe cele din piele de vită sau porc.

Răspândirea atât de largă printre români a opincii le-a atras acestora în trecut porecla de opincari (în maghiară bocskoros). Românii n-au uitat acest fapt şi, atunci când, cu mandatul puterilor Antantei, au eliberat Budapesta în 1919 de bolşevismul regimului lui Bela Kun. Se spune că, în loc să arboreze drapelul tricolor pe clădirea parlamentului,  căprarul Bivolaru,  a preferat să lege o opincă, care a fluturat mult timp deasupra steagului maghiar. Sub raport istoric este de remarcat ştirea că al treilea căpitan al răscoalei ţărăneşti din Transilvania de la 1784, Crişan, şi-a pus singur capăt zilelor în celula de deasupra porţii de intrare în cetatea Bălgradului (Alba Iulia) cu şireturilor (nojițele) de la opinci.

Opincile ţărăneşti erau făcute dintr-o bucată dreptunghiulară de piele sau de cauciuc, strânsă pe laba piciorului cu ajutorul nojiţelor. Vechimea lor este indicată şi de numărul mare de expresii care au intrat în vorbirea autohtonă. A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) înseamnă a păcăli pe cineva sau a-l trage pe sfoară, dar şi a face pe cineva de ruşine. Expresia „c-un pantof şi c-o opincă” înseamnă a fi luat prin surprindere, dar și unul care nu-și cunoaște locul în societate. „A umbla cu opinci de fier”înseamnă a umbla mult. „Pe unde şi-a spart dracul opincile” este echivalent cu departe. A călca (pe cineva) pe opinci înseamnă a jigni pe cineva. 

Opincă în sensul colectiv înseamnă ţărănime. „De la vlădică până la opincă” este expresia care denumește toate straturile sociale, sau de universalitate a unei legi, măsuri administrative, de participarea întrgului popor la o acțiune politică (actul unirii Principatelor de exemplu) etc. “Iși sparge dracul opincile” , adică undeva unde se ajunge cu greutate. “Daca nu ai papuci sunt bune si opicile”, adică sa, să te limitezi la ce ai, la ce poți. “Popă cu opinci nu se crede”, proverbul sugerează ca este bine sa-ți știi limitele.

“Cel încălțat în papuci nu-l cunoaște pe cel in opinci”, proverbul vrea să arate ca unul ajuns sus pe scara socială, nu-l mai intereseaza de unde a plecat, sau de cei loviți de soartă, dezinteresul fașă de cei de jos. “Opinca este talpa țării”, expresie folosită de politicienii acum peste 100 de ani, și mai târziu, pentru a-și arăta “grija”, pentru cei mulți, care dau tăria și puterea țării.“Opicari”expresie peiorativă a celor ajunși, a celor potenți, față de țărani, “ Fiecare singur știe unde-l strânge opinca”, s-ar intrepreta prin aceea că fiecare om în parte își cunoaște cel mai bine problemele, greutățile.

Spre deosebire de cisme, pantofi, ghete, opincile sunt comune și femeilor și barbaților. Și alte popoare vecine, la costumul popular tradițional, poartă opinci, sârbii, bulgarii. Insă opincile purtate de români erau unice prin modul cum se confecționau. Așa numita “opincă românească” era diferită. Doar pe partea exterioară a opincii prezintă îngurzire (încrețire). Din acest motiv opinca apare asimetrică. Opincile erau ușor de confecționat (țăranii și le confecționau singuri), erau comode, permiteau când era frig să se folosească obiele groase din lână), țineau cald, piciorul respira în voie, însă se udau ușor. De asemenea când era ghețuș pe drum se aluneca. Tăranul inventiv, lega un lanț pe sub talpă (un fel de antiderapant). Insă după ce sa început a se folosi cauciucul la confecționarea opincilor, picioarele miroseau groaznic. Să nu uităm ca între cele două războaie mondiale, la Hârlău era o fabrică de opinci.

Poate cei mai în vârstă își amintesc de opincile de cauciuc care atârnau în cui, la stradă,  la o pravalie de lângă fosta frizerie a lui Carol, cam pe locul unde acum este sediul PSD, însa cu vreo 10 metrii mai în față. Țăranii după ce iși cumpărau opincile, traversau strada la cârciuma din colț, restaurantul ce se afla în fostul cinematograf Zillinger, cu aproximație pe locul unde este acum “autogara” Codreanu de la Rareșoaia, pentru a le “uda”, cu un rachiu.

Tradiţia încălţărilor purtate în antichitate de daci s-a transmis până în zilele noastre. Ele sunt cunoscute sub numele de opinci (sing.: opinca; pl.: opinci) şi constituiau pana nu demult  piese vestimentare ale portului popular românesc. În unele zone rurale s-au purtat până pe la mijlocul secolului XX. Treptat, acest tip de încălţăminte a fost înlocuit de cizme, bocanci sau pantofi. Purtate în trecut atât de bărbaţi cât şi de femei şi având o origine atât de veche, opincile au evoluat într-o mare varietate de forme.

Cele mai obişnuite erau opincile cu cusătură la mijloc, realizate dintr-o singură bucată aproximativ dreptunghiulară de piele de porcină sau de bovină, cu legături numite nojiţe. Nojiţele opincilor pentru femei erau făcute din păr împletit în timp ce nojiţele opincilor bărbăteşti erau sub forma unor cureluşe subţiri, din piele. Opincile nu se purtau pe piciorul gol. Rolul ciorapului de astăzi era substituit de obiele, bucăti dreptunghiulare din pânză sau tesătură de lână, cu care era invelit piciorul, peste care se legau nojitele. Opinci ţărăneşti din secolul al XIX-lea, foarte asemănătoare cu cele purtate de daci cu două milenii în urmă.

Sursa — https://2review.ro/impresie/opincile-vechea-incaltaminte

Sursa — https://harlauletnografie.wordpress.com/2013/08/15/opinca-romanesca/