Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki

Spread the love

Muntele Athos („Muntele Sfânt”), este o peninsulă muntoasă situată la est de Halkidiki. Este celebru pentru cele 20 de mănăstiri ortodoxe care s-au stabilit aici din sec.X, unde trăiesc aproximativ 2.200 de călugări.Republica monastică a Muntelui Athos formează o comunitate theocratică autonomă confirmată prin drept internaţional de către tratatul de la Lausanne în 1923. Toate celelalte stabilimente monastice (comunităţile cenobitice sau săteşti numite schituri, Kellia) se află sub dependenţa uneia din aceste douăzeci de mănăstiri şi nu pot pretinde titlul de mănăstire.

Călugării care trăiesc pe Muntele Sfânt nu depind de Biserica din Grecia, ci de Patriarhatul ecumenic de la Constantinopol. Altă particularitate specifică: nicio femeie nu este admisă aici.Conform tradiţiei, numele muntelui vine de la gigantul Athos, care, în timpul bătăliei care i-a opus pe zeii giganţilor, ar fi aruncat o stâncă mare peste Poseidon. Aceasta a devenit muntele actual. O altă tradiţie inversează rolurile: Poseidon a aruncat stânca peste Athos. În realitate, numele vine de la rădăcina indo – europeană ath, care înseamnă probabil „cap” sau „culme”.

Muntele Athos are forma unui om.Peninsula Athos se scufundă în Marea Egee pe o lungime de aproximativ 57 km, având o lărgime de 7 – 10 km. Forma sa este alungită fermă la vest de Golful Singitic şi are un promontoriu stâncos pe teritoriul său din nord, Capul Arapis. Înălţimea este de 2033 m şi se situează în sudul peninsulei, la poalele căruia se găseşte Capul Nymphalon. Este practic acoperit de păduri. Începând cu sec. IV, călugării sihaştrii au început să se stabilească pe această peninsulă. Dar abia în sec. VII găsim o urmă mai sigură. În această perioadă, împăratul Constantin al IV-lea a dat teritoriul de la Athos călugărilor care se stabiliseră aici.

Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki
Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki

Duceau o viaţă de pustnici în peşteri sau în apropiere de mare. Nicio urmă de viaţă comunitară. Persecuţia iconoclastă nu atinsese peninsula. Dar în timpul expansiunii Islamului, incursiunile arabilor au tulburat liniştea pustnicilor. Împăraţii din dinastia macedoneană au asigurat protecţia călugărilor şi au contribuit la asigurarea viitorului peninsulei. Sfântul Atanasie Athonitul a fondat mănăstirea Marea Mănăstire Ortodoxă de pe Muntele Athos în anul 963.Împăratul Ioan I Tzimiskes a dotat-o cu o constituţie în 971; de atunci, Muntele Athos este recunoscut cu titlul de republică monastică independentă.

Primul tipic care a reglementat organizarea vieţii monastice pe Muntele Athos a fost elaborat în 972.Capitala Sfântului Munte este oraşul Karyes. Casele sale sunt adunate în jurul bisericii Protaton, închinată Maicii Domnului, care este considerată ca stareţa tuturor celor care locuiesc aici. În această biserică se păstrează icoana Fecioarei Axion Esti.Sfânta Comunitate este un organ deliberativ, care reuneşte 20 de reprezentanţi din cele 20 de mănăstiri. Aceasta are sediul la Karyes. Sfânta Epistasia, care numără patru călugări, este organul executiv. Cele 20 de mănăstiri sunt de fapt împărţite în cinci grupe de patru care guvernează împreună pentru un an apoi cedează locul grupei următoare.

Mănăstirea Marea Lavra de pe Muntele Athos a fost fondată de Sf. Atanasie Atonitul în anul 953, cu ajutorul lui Nichifor al II-lea Focas. La originile monahismului, fiecare călugăr trăia în celula sa în timpul săptămânii şi în comunitate sâmbăta seara, duminica şi în zilele de sărbătoare, deoarece mesele sunt luate în comun.Apoi, mănăstirile s-au îmbogăţit şi multiplicat. Fondatorul (persoană privată, împărat, patriarh) a reglementat statutele şi funcţionarea mănăstirii prin tipic. Greaca este limba oficială şi limba greacă bizantină este limba liturgică a mănăstirilor greceşti, dar în anumite mănăstiri sunt folosite şi alte limbi:

  • rusa la Sf. Pantelimon (35 de călugări)
  • sârba la Hilandar (46 de călugări)
  • bulgara la Zografu (15 călugări)
  • româna la schiturile de la Prodromou şi Lacou (64 călugări).

Cândva era folosită georgiana la Iveron (mănăstirile iberice) şi latina la mănăstirile amalfitainilor, azi în ruină (numită astfel pentru că a fost fondată de călugării ortodocşi italieni originari din Amalfi).Accesul pe Muntele Athos este reglementat de un act de trecere (diamonitrion) eliberat de autorităţile locului sfânt, cu care turiştii se pot îmbarca pe vasele cu destinaţia Muntelui Athos. Accesul nu se face decât pe mare din portul Dafni, situat pe coasta de vest a peninsulei între mănăstirile Xeropotamou şi Simonopetra. O barieră desparte partea monastică de restul insulei. Regula numită abaton le interzice femeilor de a pune piciorul pe Muntele Sfânt.

Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki — Athos sau Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki . Aici traiesc peste 2200 de vietuitori in 20 de manastiri ,12 schituri si zeci de chilii. Muntele Athos („Muntele Sfânt”), este o peninsulă muntoasă situată la est de Halkidiki. Este celebru pentru cele 20 de mănăstiri ortodoxe care s-au stabilit aici din sec.X, unde trăiesc aproximativ 2.200 de călugări.Republica monastică a Muntelui Athos formează o comunitate theocratică autonomă confirmată prin drept internaţional de către tratatul de la Lausanne în 1923.

Toate celelalte stabilimente monastice (comunităţile cenobitice sau săteşti numite schituri, Kellia) se află sub dependenţa uneia din aceste douăzeci de mănăstiri şi nu pot pretinde titlul de mănăstire.Călugării care trăiesc pe Muntele Sfânt nu depind de Biserica din Grecia, ci de Patriarhatul ecumenic de la Constantinopol. Altă particularitate specifică: nicio femeie nu este admisă aici.Conform tradiţiei, numele muntelui vine de la gigantul Athos, care, în timpul bătăliei care i-a opus pe zeii giganţilor, ar fi aruncat o stâncă mare peste Poseidon. Aceasta a devenit muntele actual.

O altă tradiţie inversează rolurile: Poseidon a aruncat stânca peste Athos. În realitate, numele vine de la rădăcina indo – europeană ath, care înseamnă probabil „cap” sau „culme”. Muntele Athos are forma unui om.Peninsula Athos se scufundă în Marea Egee pe o lungime de aproximativ 57 km, având o lărgime de 7 – 10 km. Forma sa este alungită fermă la vest de Golful Singitic şi are un promontoriu stâncos pe teritoriul său din nord, Capul Arapis. Înălţimea este de 2033 m şi se situează în sudul peninsulei, la poalele căruia se găseşte Capul Nymphalon. Este practic acoperit de păduri.

Muntele Athos este situat pe cel mai estic promontoriu (numit „Akti” în greacă, sau „Actium” în latină) al peninsulei Chalchidice din nord-estul macedonean al Greciei. Șirul muntos central definește relieful promontoriului și este orientat pe lungimea acestuia, fiind bine împădurit la nord (baza promontoriului, mai puțin înaltă) și culminând (2033 m) cu masivul de marmură la extremitatea lui sudică, scăldată de apele Mării Egee. Relieful colinar al promontoriului Actium favorizează viticultura, ocupație îmbrățișată din cele mai vechi timpuri de către călugării atoniți (în 1916, numai la mânăstirea Vatopedu erau transformați în vin mai mult de 250 de tone de struguri).

Mările înconjurătoare, mai ales la capătul peninsulei, pot fi periculoase. În istoria antică a Greciei au fost înregistrate două dezastre în regiune: în anul 492 î.Hr., Darius, regele Persiei, a pierdut 300 de nave în subordinea generalului Mardonius (cartea Herodotus „Histories” VI (Erato), Aeschylus „Persii”). În 411 î.Hr., spartanii au pierdut o flotă de 50 de nave aflate sub amiralul Epicleas. (Diodorus Siculus, „Bibliotheca istorica” ​​XIII 41, 1-3).Deși legat de pământ, Muntele Athos este practic accesibil numai cu feribotul. De asemenea, se poate călători cu feribotul spre și de la Ierissos pentru acces direct la mănăstiri de-a lungul coastei estice.

Accesul pe cale terestră pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte nu este permis, decât pentru autorități. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor.Intrarea pe Sfântul Munte se face, de regulă, cu feribotul, fie din portul de la Uranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin (pentru coasta de vest), fie de la Ierrisos (pentru coasta de est). Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să fi obținut un diamonitirion, în alfabet grec, Διαμονητήριο, o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante.

Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.Pentru obținerea diamonitirion-ului, membrii clerului trebuie să dețină, în prealabil, binecuvântarea Patriarhului de la Constantinopol.

Istoricul Sfantului Munte Athos — Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui. Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă.

In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice. De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp. O legendă spune, că vreme îndelungată a petrecut aici si Junona.

Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului. Lumea dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgâne.

După poemele lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei,— faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si astăzi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Păgânii care locuiau Sfântul Munte, după o veche traditiune bisericească au primit crestinismul din vremile cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale. Se stie că, după înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sfântul Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sfânta Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: „Mergând învătati toate neamurile… si propovăduiti evanghelia la toată zidirea”, Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire.

In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne. Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.

Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sfântului Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sfântului Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul – si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru. Vântul însă fiind împotrivă, – după dumnezeiasca rânduială de sus – se pomeneste după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi.

Când s-a apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării.

Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sfântului Născătoare de Dumnezeu si Sfintilor apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si căzând i s-au închinat, zicând; „O prea sfântă stăpână, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput? Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toată zidirea? “

Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătându-i să creadă si să se boteze în numele Lui. Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate. Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: „O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor.

După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru. Sfântul Lazăr, după multă asteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sfântului Lazăr cum a fost rânduită să meargă la Muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevărată. Sfântul Lazăr s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim.

Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe Muntele Athos. Se bănuieste însă că ar fi venit chiar din timpul Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însotise pe Sfânta Fecioară în călătoria Sa spre Athos. Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu. Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma de sihăstrii si de schituri.

Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. Către sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu. De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile.

In a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui a fost urmată de altii, asa că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea profundă a muntelui. Vasile Macedon, împăratul bizantului (867-886) ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sfântul MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul. Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri.

Ca organizator al Sfântul Munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea Mănăstire Lavra, pe la anul 963. Pentru viata sa, plină de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor. Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.

Faima despre sfintenia vietii în Sfântul Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sfântul Munte. O chestie care merită să fie cercetată este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sfântul Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către sotul său.

Primită în port de către monahii a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: „Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte”.Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol.

De atunci si până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sfântul Munte Athos. Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază aici mânănstirea lor Sfântul Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărti Slavonesti, pomenite încă pe la 1143. In curând se înfiintează si mânăstirea Sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească si un frumos schit românesc: Prodromul.

In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sfântul Munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând si mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe. De atunci si până azi, Sfântul Munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelentă al monahismului ortodox.

Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki
Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki
Muntele Athos, leagănul ortodoxiei din Halkidiki

Sursa – http://www.astrointernational.ro/muntele-athos-leaganul-ortodoxiei-din-halkidiki/

Sursa – https://ro.wikipedia.org/wiki/Muntele_Athos

Sursa — https://www.munteleathos.ro/ISTORIC.HTM