Mocăniţa Tezaurul Maramuresului- Trenul de legendă din Vişeu de Sus!

Spread the love

Vișeu de Sus împreună cu Vișeu de Jos si Vișeu de Mijloc este un spațiu geografic plin de istorie, tradiții, obiceiuri care se află în nordul țării, exact „unde se agață harta în cui”. În jurul acestui spatiu geografic trece râul Vișeu. Vișeul este menționat prima dată in perioada medievală, dar nimeni nu neagă că au existat populații înca din Preistorie și Antichitate. Acest fapt este demostrat si de expresiile din diplomele „ab antiquo”(hotarele sale vechi).

Etimologia numelui Vișeu  — Numele Vișeu este de origine indo-europeană . Numele derivă din cuvântul „viso” care înseamnă miros specific al animalelor sălbatice. Cuvântul „viso” se scria „uiso”, deoarece anticii nu diferențiau literele u și v . Fiind un termen indo-european, termenul de „viso” este întâlnit și în Europa în diferite forme percum: Vișeu-Portugalia, Visso-Italia, El Viso de Marques-Spania. — Perioada Medievală  — Râul Vișeu este menționat prima dată la 14 mai 1353 și apare cu numele de „Wysso” , iar prima mențiune documentară a Vișeului ca localitate apare la 2 februarie 1365 cu numele „Ket Viso”(Vișeu de Jos, Vișeu de Mijloc) . Această atestare apare în diplomele maghiare ale lui Ludovic I.

Tot în acest an apar și primele mențiuni ale localităților din jur precum: Moisei, Borșa, Bacicoiel, Ieud, Cuhea (reședința lui Bogdan Vodă) , care erau în cnezatul de vale al bogdăneștilor. Acest cnezat a fost „confiscat” de la Bogdan și dăruit lui Balc, fiul lui Sas, nepotul lui Dragoș și fraților săi: Drag, Ștefan, Dragomir. În această atestare documentară nu este menționat Vișeu de Sus ca localitate. Acest sat a fost prima dată menționat într-o diplomă ca „Uj Viso” în anul 1549 , dar există și o altă dată, 1468 în care este menționat Viseul de Sus, în diplomele emise în cancelaria regelui maghiar Matias Corvin . Dată acreditată și pentru Vișeu de Sus este 2 februarie 1365 pentru că Vișeu de Sus are în componența lui Vișeu de Mijloc. Mai târziu, la 1 iunie 1453, Iancu de Hunedoara dăruiește lui Mândra și Nan cnezatul Ambelor Vișaie.

Manuscrisul in care este atestat prima data Vișeul ca localitate  — Legenda Vișeului de Sus  — Legenda spune că pe teritorul actual al Vișeului de Sus exista o pădure seculară și pășuni pentru animale. Un bărbat din satul vecin, Vișeu de Mijloc, a venit aici la pășune cu caprele împreună cu fiul său. Acest bărbat se numea Andreica. El a mers la pădure și-a tăiat un molid falnic, care a căzut peste copilul sau și l-a omorât, omul pentru a fi iertat de Dumnezeu, a construit o bisericuța. Din acel molid a fost făcut tălpile bisericuței, iar din crengi a fost făcut altarul. Ca să fie mai aproape și-a mutat casa lângă biserică. De aici încolo au apărut primele case și apoi un nou sat numit „Între Râuri”. Acest nume s-a păstrat până la începerea Primului Război Mondial. Se numea așa, deoarece teritoriul Vișeului este între Râul Vaser și Vișeu. De menționat este faptul că acolo unde a fost bisericuța s-a construit Biserica Bătrână din localitate.

Legenda Vișeului de Jos  — Oamenii locului povestesc că vatra satului s-ar fi aflat în trecut în locul numit azi “podul Morii”, la o distanță de aproximativ doi kilometri față de centrul actual al comunei. Astăzi, acest loc este marcat printr-o cruce care a fost numită de săteni “Crucea de pe Podul Morii”. Legenda schimbării vetrei satului, transmisă din generație în generație, spune că vechea vatră a fost schimbată, deoarece oamenii de acolo erau “pociți de Față Pădurii”, ceea ce ducea la moartea în masă a acestora, care însemna pentru locuitorii de atunci “ciumă”.

Pentru a scăpa de această cumplită boală, care aducea odată cu ea și moartea, oamenii de aici au apelat la vrăjitoare pentru a putea scapă de ea. Acestea ar fi ales că unică modalitate de a scăpa de ciumă este mutarea satului într-un loc încojurat de patru ape. Astfel a fost aleasă actuala vatră a satului, între patru guri de văi: Valea Drăguiesii, Valea Secăturii, Valea Ghemii și Valea Porcului. Tot în acest scop, vatra satului a fost “croită” de jur-împrejur cu o brazdă de plug tras de trei perechi de boi, fiecare pereche din boi gemeni, iar la urmă preotul cu slujitorii bisericii au sfințit brazda.

Venirea coloniștilor Germani în zona Vișeu  —  Coloniștii Germani sau Țipțerii au venit în zona Vișeului în jurul anilor 1700. Țipțerii sunt un grup etnic din zona Tirol, Slovacia. Aceștia au fost aduși la ordinul Împăratului Austriac Iosif al II-lea în anul 1774, pentru exploatarea pădurilor seculare din zonă. Mai târziu se dezvoltă și plutăritul pe Vaser. Pe plute erau duse spre Imperiul Austriac lemne, sare de la Coștiui și borcut-apă minerală. Prima foaie matricolă cu nașteri apare la parohia romano-catolică, în 1790, 9 ianuarie. Primul copil de etnie germană trecut în foaia matricolă a fost o fată cu numele Anna. În anul 1777 are loc cumpărarea pădurilor de pe Vaser la ordinul Mariei Terezia. Acești coloniști își fac un cartier propriu numit Cartierul Țipțerai, care avea străzile în linie dreaptă și case după model german. Tot în această perioadă se conturează legenda Mănăstirii de pe Valea Scradei. Legenda spune că mănăstirea a fost spurcată de capre, iar călugării au plecat și mănăstirea a fost mutată la Techerghiol.

Perioada Modernă  —  În perioada modernă apar primele biserici. Prima biserică construită este cea din centru, între 1804-1808, de cult Romano-Catolic. În anul 1834 este construită prima Biserică Ortodoxă, numită biserica Bătrână sau Biserica „Bună Vestire”, iar in 1912 este sfințită Biserica „Sf. Ana”11 . Pe lângă acestea apare prima școală confesională în 1872 și prima școală de băieți în 1908. Apare primul spital în 1905. Tot în această perioada este construit și conacul familei Pop Șimon, care acum este actuala primărie.

Perioada Primului Război Mondial — După cum știți, Primul Război Mondial începe în 1914. În acest an Maramureșul este sub dominația maghiară. În zona Maramureșului vin trupele germane din Regimentul III Vânători, împreună cu locotenentul Ralf von Rango12 . În iarna anilor 1916-1917, în munții Maramureșului au loc niște bătălii între germani și ruși mai ales pe Valea Vaserului acolo unde mor 98 de soldați ai Regimentului III Vânători de munte, „Carpați”, iar comandanți au fost Richard von Conta și Aleksei Brusilov. Pe dată de 25 iulie 1917 este inaugurat Cimitirul Militar de la Miraj. Acest cimitir este un întreg Masouleu. Data de 25 iulie este strâns legată de istoria Vișeului. Tot în această dată, în 1929, au loc inundații care distrug în totalitate cimitirul, tot pe data de 25 iulie având loc inundații în 2008.

Marea Unire  — La Marea Unire de la 1918 participă delegații din zona Vișeu. Se organizează cercul electoral Vișeu-Iza. Prin acest cerc electoral se aleg delegații din zona care vor merge la Unire cu Credențional (Țâdula). Delegații care au participat la Marea Unire sunt: Ion Iuscu Dolhuțiu (Vișeu de Sus), Coman Gavrilă „Surdic”, Costea Mihai „Mișca”(Vișeu de Jos)13 . Pe data de 27 noiembrie 1918, la Vișeu de Jos este organizat cercul electoral și sunt aleși acești delegații.

Perioada Interbelică  — În perioada interbelică, Vișeu de Sus cunoaște o dezvoltare, deoarece apar primele fabrici, apare Calea ferată (Mocănița), în 1930, iar în 1933 este dată în funcționare. Apare prima gară, prima uzină electrică a familei nobiliare Pop Șimon. Sunt inființate primele magazine evreiești, prima sinagogă, Casino sau cazinoul ungurilor. În acest cazinou nu aveau voie românii. În această perioada ca personalități importante din zona avem: Pop Irina, Dr. Dan, Dr. Stănescu, Primarul Tomoiagă Maftei, Andreica Ioan Vivat, singurul care i-a înfruntat direct pe hortyști. Vișeu de Sus este vizitat și de Carol al-II-lea, iar Dr.Stănescu este felicitat de el într-o ședință publică.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, din Vișeu de Sus sunt deportați în zilele de 19,21,23,25 mai 1944 12.000 de evrei14  și 86 de germani în Gulag 15. Din gulag se întorc doar 6 germani. La 12 august 1945 armata română a intrat în garnizoana Vișeu, batalionul 10 Vânători de Munte. La data de 30 decembrie 1949 este inaugurată calea ferată Salva-Vișeu16 . Gara din Vișeu de Jos este bombardată când hortyști se retrag din zonă. 

Perioada Comunistă  — În această perioadă Vișeu de Sus devine capitală de raion (1950-1968)17 . În 1950 Vișeu de Mijloc devine cartier al Vișeului de Sus. În 1952 se infiinteaza Liceul Teoretic „Bogdan Vodă”, iar în 1956, Vișeu de Sus devine Oraș. Tot în această perioada se infiinteaza centre de colectivizare (Colective). Apar noi fabrici. Vișeu de Sus devine centru industrial, mai ales în industria lemnului. Este reamenajat orașul. Apare Hotelul Bradul, dar apar și primele blocuri. Ceaușescu a vizitat oașul în octombrie 1974. În timpul Revolutei din 1989, portretele cu Ceaușescu sunt luate din școală și din liceu și arse.

Anii 2000  — În anul 2002 este sărbătorit semicentenarul Liceului. În 1 decembrie 2003 este inaugurat Muzeul de Istorie și Etnografie, Vișeu de Sus. În acest anii se dezvoltă turismul în zonă. Celebra Mocănița este introdusă în circuitul turistic și devine simbolul orașului. Începând cu anul 2000 au loc Serbările Vișeului care se organizează până astăzi, de obicei la sfârșitul lunii iulie. Au loc diferite evenimente culturale precum: Festivalul Național de Literatură și Folclor “Armonii de primăvară”, Festivalul Național de satiră și umor “Zâmbete în prier”, Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă “Veniți creștini la Viflaim!”, lansări de carte, iar în anul 2013 a fost înființat Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus.

Istoria Wassertalbahn — Trenul — Mocanita — Calea ferată forestieră Viseu de Sus, cunoscută și în limba germană sub denumirea de „Wassertalbahn”, este situată în nordul României, la granița cu Ucraina, și este un atu tehnic unic: de-a lungul unei rețele de aproape 60 de kilometri, continuă să ruleze locomotive cu abur pe lemne – pe lângă locomotivele diesel CFF Viseu de Sus (abrevierea română pentru Caile Ferate Forestiere) este probabil ultima cale ferată forestieră reală cu exploatare cu abur la nivel mondial. Traseul, construit în „gabaritul standard” austro-ungar de 760 mm, conduce înfășurându-se, peste poduri și tuneluri, de-a lungul fluxului de apă printr-o vale sălbatică și romantică a Carpaților. Calea ferată deschide o zonă imensă de pădure, unde nici străzi, nici sate, ci urși și lupi sunt acasă.

Utilizarea abundenței de lemn în Wassertal nu a început decât la începutul secolului al XVIII-lea sub Austria-Ungaria. Coloniștii de limbă germană au deschis pădurile primitive și au slăbit lemnul tăiat pe apă până la Viseu de Sus, în gaterele. În 1932 a început construcția căii ferate forestiere, ceea ce a reprezentat un enorm avans tehnic în comparație cu raftingul. Căile ferate forestiere erau răspândite în Europa la acea vreme, în special în regiunea Carpaților. Principiul lor funcțional era simplu: dacă era necesar, urmau cursurile de apă cu raze curbe strânse (de aici ecartamentul îngust!); Proiectate în așa fel încât camioanele goale din lemn să se poată rostogoli în sus de la locomotivele mici, în timp ce trenurile încărcate puternic să se poată rostogoli în jos până la următoarea gateră.

Înlocuite de drumuri forestiere în majoritatea țărilor europene după 1945 cel târziu, căile ferate forestiere din România au durat foarte mult timp: în 1970 administrația forestieră de stat opera încă peste 3000 de kilometri de rute, până în 1986 România a produs chiar și noi locomotive cu aburi pentru căile ferate forestiere, iar în 1989 erau încă peste 15 Căi ferate forestiere cu aproape 1000 de kilometri de cale ferată. Schimbările economice de după 1990 au avut un efect devastator asupra căilor ferate forestiere deținute anterior de stat „CFF”: în câțiva ani toate au fost închise, demontate, locomotive și vagoane casate sau vândute. Există doar un singur tren care circulă astăzi – Wassertalbahn. Și încă își îndeplinește scopul inițial de mijloc de transport economic pentru bușteni.

Operațiunile feroviare au fost efectuate din 2003 de către compania privată românească RGHolz Company, care deține, de asemenea, depozitul și majoritatea locomotivelor și vagoanelor. Linia de cale ferată și o mare parte din pădurile din Wassertal sunt încă proprietate de stat. Începând cu anul 2000, Waldbahn a primit și sprijin din străinătate prin intermediul asociației „Help for the Wassertalbahn”. Cu ajutorul elvețian, au fost puse în funcțiune locomotive cu aburi parcate, achiziționate autoturisme noi, iar depozitul de locomotive și clădirea istorică a gării au fost restaurate. În jurul gării din Viseu de Sus, recent apare o infrastructură care ține cont de creșterea turismului.

Trenurile de călători programate transportate de locomotive cu aburi funcționează pentru vizitatori din 2005, iar Wassertal se află sub protecție europeană ca parte a parcului natural „Muntii Maramuresului” din 2007. Wassertalbahn nu a reușit încă, și există încă multe probleme. Dar astăzi frumoasa cale ferată are mulți prieteni în întreaga lume, iar numărul este în creștere. Ultima cale ferată forestieră din România are un viitor, nu în ultimul rând datorită turismului.

Mocăniţa – ultimul tren forestier cu aburi cu ecartament îngust din Europa — Trenul traversează o parte a Parcului Natural Munții Maramureșului, o minunată zonă sălbatică, unde nu există drumuri sau sate, ci doar natură, lupi, urși etc. Mocănița de la Vișeu de Sus este ultimul tren forestier cu aburi rămas în lume. A fost construit în anul 1932 după modelul austro-ungar, cu ecartament îngust (760 mm) și leagă Vișeu de Sus de Comanu, traversând toată Valea Vaserului.

La începutul anilor 1900 trenurile forestiere se construiau în întreaga Europă, în special în zonele carpatice, de obicei urmând cursul unei ape curgătoare. Acestea funcționau după un sistem foarte simplu, și anume: la urcare, trenul trăgea vagoanele goale, în timp ce la coborâre vagoanele coborau singure iar locomotiva doar ținea sub control viteza lor. După cel de-al doilea război mondial, majoritatea statelor au înlocuit aceste trenuri cu drumuri forestiere, dar în România acestea au mai funcționat pentru o bucată bună de vreme. Din 1932 până în prezent, trenurile forestiere au funcționat aproape în continuu. În 1989 încă mai existau 15 căi ferate forestiere cu peste 1000 de kilometri de șine.

După schimbările din anii ’90, din toate căile ferate forestiere existente a mai rămas doar Mocăniţa  de pe Valea Vaserului, care îndeplinește și în ziua de azi scopul său inițial de cale ferată forestieră, și anume pentru transportul de lemn. După anul 2000 Mocănița a fost reabilitată cu ajutorul primit din partea asociației elvețiene “Hilfe für die Wassertalbahn”. O parte din locomotivele vechi au fost renovate și au fost cumpărate vagoane pentru transportul de persoane, iar clădirea gării din Vișeu de Sus a fost complet renovată.

Din 2005 funcționează patru locomotive cu abur care poartă numele de Elveția, Cozia, Măriuța, Krauss, care conduc vagoanele cu turiști făcând turul turistic prin Valea Vaserului, acum parte a Parcului Natural Munții Maramureșului. Mersul trenurilor este bine organizat în funcție de sezonul turistic și de cererile grupurilor organizate. Durata călătoriei și de aproximativ cinci ore care include o oprire pentru masa de prânz la Paltin, un loc mirific înconjurat de peisajul de basm al zonei Maramureșului. Dacă se întâmplă vreodată să fiți prin zonă, să nu plecați fără să fi făcut o excursie cu Mocănița pe Valea Vaserului, pentru că este singura șansă pe care o aveți să faceți o călătorie în timp, într-o zonă minunată plină de magie.

Istorie Mocanita de pe Valea Vaserului — Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă (turistic 21.6 km, stația Paltin) – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur. Un drum până la stația Comanu dura în media 5 ore dus, 5 ore întors, total 10 ore.


Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser. Construirea s-a realizat după Marea Unire și ne putem mândri că este de fabricație românească. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au ajutat la dezvoltarea exploatării forestiere şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.

În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic. Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust); era în aşa fel organizat încât trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile cu mare încărcătură coborau la vale, înspre gater, doar din când în când ajutate de locomotive şi înfrânate.

Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.
În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.


Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor. Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G.Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului.

Valea Vaserului, din Vişeu de Sus până la staţia terminală Izvorul Boului, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală. Traseul complet al căii ferate forestiere Valea Vaserului are 46,3 de km. Există totuși și curse cu drezine (mașini modificate pentru a circula pe calea ferată). Din păcate, pentru traseele turistice regulate (Mocăniță), este prea complicat până la capăt și un traseu ar dura 12-13 h dus-întors, motiv pentru care Mocănița merge doar până la stația Paltin. 

Pornind din Vişeu de Sus spre pădure, există aprox. 8 km de drum neasfaltat, presărat cu case. În Delta-Novăţ, acolo unde şina formează un triunghi pentru bifurcaţie, calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanţă de aproape 7 km spre Valea Novăţ, iar la stânga, de-a lungul râului Vaser, continuă magistrala spre Comanu. Prin Cozia, Botizu, Făina şi până la Comanu, calea ferată trece printr-o zona spectaculoasă din punct de vedere al peisajului: regiuni înguste ale defileului, poleite cu stânci, văi şopotitoare, coloritul vesel al pădurii diversificate, trei (!) tuneluri scurte înainte de Botizu. În Făina, mai sus de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta („Sissi“).

În ultimii ani calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinatate prin fundaţia „Wassertalbahn“ Cu ajutorul acesteia s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au restaurat depoul şi cladirea istorică a gării. În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care poate fi folosită pentru dezvoltarea turismului.
Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program şi tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“ fiind sub protecţie europeană.

Încă mai există probleme la calea ferată de pe Valea Vaserului, nu a scos-o de tot până la capăt. Dar minunata cale ferată are astazi multi prieteni in toata lumea şi vor fi tot mai mulţi. Ultima cale ferată forestieră din România are un viitor, nu în ultimul rand datorită turismului. Aprox. 5 km după Făina, la Măcârlău, calea ferată străbate rămăşiţele unui dig, altădată solid, care avea în trecut o funcţie importantă în procesul plutăritului. Călătoria pe Valea Vaserului, fie o excursie de o zi cu trenul sau o drumeţie mai lungă cu cortul, este până astăzi o aventură. În mijlocul pădurii întunecate, sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, se deschide o lume fascinantă, o altfel de lume.

Cine doreşte să vadă pe Valea Vaserului mai mult decât Mocăniţa, ar trebui să facă o excursie de mai multe zile. Un astfel de tur trebuie însă planificat în detaliu; următoarele aspecte trebuie avute în vedere:

  • Harta turistică „Valea Vaserului“ este indispensabilă (disponibilă în gară)
  • Condiţie fizică foarte bună şi experienţă anterioară în drumeţii
  • Să fiţi dotaţi cu bocanci buni, pelerină de ploaie şi haine groase
  • Niciodată să nu vă aventuraţi singuri în pădure!
  • Să aveţi sac de dormit şi cort în dotare
  • Luaţi-vă destulă hrană în rucsac (nu aveţi posibilitatea de a face cumpărături!)
  • Respectaţi controlul (zonă de frontieră), luaţi-vă paşaportul sau cartea de identitate
  • Dacă intervin probleme adresaţi-vă celei mai apropiate cabane silvice (există staţii radio)
  • Nu este semnal pentru telefoanele mobile!
  • Evitaţi să vă apropiaţi prea mult de graniţa cu Ucraina
  • Aveţi grijă la câinii ciobăneşti nesupravegheaţi!
  • Alimentaţi-vă pe cât posibil cu apă doar din izvoarele cu apă potabilă
  • Protejaţi natura (Rezervaţie biosferică!)

Chiar dacă pe Valea Vaserului nu există trasee marcate în adevăratul sens, se găseşte peste tot o cale – cu o hartă bună – pe potecile ciobanilor sau pe drumurile forestiere. Aici aveţi căteva sfaturi posibile pentru rute: — Borşa – Toroiaga (1930m) – Măcârlău – Făina (şi mai departe peste Bardău – Pietrosul Bardău (1850m) către Poienile de Sub Munte). Singurul traseu marcat.

  • Făina – Novicior – Halta Novicior CFF
  • Vişeu de Sus – Valea Peştilor – Pietrosul Bardău (1850m) – Bardău CFF
  • Delta Novăţ – Ihoasa – Moisei

Mocănița de pe Valea Vaserului, Maramureș — Calea ferată a fost construită, în 1932, a fost inaugurată în 1933, are unul dintre cele mai lungi trasee – 56 kilometri, trece prin zone de munte cu priveliști de vis. Ea transportă și turiști, dar și lemne. Mocănița pornește de la Gara CFF Vișeu de Sus. Traseul durează cam trei ore pe un sens, cu o jumătate de oră pauză. Trenurile turistice urcă până la staţia Paltin (21,6 km), aproximativ două ore depărtare de Vişeu de Sus, acolo unde s-a amenajat un loc plăcut pentru popas.

Până la întoarcerea trenului, în Paltin, turiştii pot să îşi petreacă puţin timp în natură, să facă un picnic sau să admire panorama de pe platforma amplasată pe stânca din apropiere. Zona prin care circulă trenul cu aburi este sălbatică, nelocuită, fără prea mult semnal la telefon, și veți avea, cu siguranță, o experiență de neuitat. Una dintre cele mai importante valori culturale şi tehnice ale țării, Mocănița de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Construită ca şi soluție tehnică mai favorabilă pentru transportul materialului lemnos decât cel pe apă, calea ferată forestieră funcționează şi astăzi, atât pentru rolul inițial, cât şi pentru transportul turiştilor.

Sursa — http://www.wassertalbahn.com/die-bahn/

Sursa — https://www.historia.ro/sectiune/travel/articol/cele-doua-visaie-istoria-unui-taram-legendar

Sursa — https://www.imperialtransilvania.com/ro/citeste-stirea/argomenti/itineraries-1/articolo/mocanita-ultimul-tren-forestier-cu-aburi-cu-ecartament-ingust-din-europa.html

Sursa — https://www.cffviseu.com/valea-vaserului/