Legenda lui Moș Crăciun

Spread the love

Se spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găsește acasă pe soția acestuia, Crăciuneasa și îi cere acesteia adăpost. Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă știindu-și soţul rău și necredincios, nu o primește în casă și o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soțului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus.

Aflând Crăciun, acesta își pedepsește soția și îi taie mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului o vindecă și îi lipește mâinile la loc. Văzând această minune și aflând că în grajdul sau S-a născut Domnul Iisus, Crăciun se căiește și îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul creștin”. Se spune ca el s-a căit atât de mult, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci, iar, de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn și ne pune sub brad cadourile mult așteptate.

Moș Crăciun — Moș Crăciun este un personaj mitologic care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcție de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă înghețată în emisfera nordică și ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general Moș Crăciun este imaginat ca fiind îmbrăcat într-un costum roșu, având o barbă lungă și albă și locuind într-o țară nordică (mai frecvent în Finlanda sau în Canada).

Legenda lui Moș Crăciun
Sfantul Ierarh Nicolae — Mos Nicolae

Spiridușii îl ajută la pregătirea cadourilor în atelierul Moșului. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planșă de surf în Australia). Origini — Sfântul Nicolae din Myra (Demre) reprezintă sursa primară de inspirație pentru Moș Crăciun. El a trăit în secolul al IV-lea și a fost un episcop creștin al provinciei Licia din Anatolia bizantină, fiind renumit pentru faptul că împărțea cadouri oamenilor săraci. El a dăruit câte 100 de galbeni la trei fete sărace înainte de a se mărita pentru ca acestea să nu ajungă să se prostitueze. 

Moș Crăciun a fost asemănat cu Odin, un zeu important la popoarele germanice. În două cărți scrise în secolul XIII în Islanda, „Poetic Edda” și „Prose Edda”, acesta este prezentat zburând pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir ce putea călători pe distanțe lungi, astfel fiind comparat cu renii lui Moș Crăciun. Sărbătoarea închinată lui, Yule, avea loc anual pe 21 decembrie. În ajunul acestei zile, copiii își umpleau încălțămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora. Conform legendei, această practică ar fi fost adusă în Statele Unite de către coloniștii olandezi ce s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII. 

Această idee este însă greșită, imigranții olandezi fiind protestanți detestau cultul sfinților, împreună cu cel al Sfântului Nicolae, considerându-l obicei papistaș. Santa Claus a fost introdus într-o satiră din 1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi. Sinterklaas (versiunea olandeză a Sfântului Nicolae) era îmbrăcat cu haine bisericești și se urca pe acoperișurile caselor, trimițându-le acestora cadouri prin horn. 

În Marea Britanie, „Father Christmas” este datat din secolul XVII, personajul fiind un bărbat grăsuț, cu barbă, îmbrăcat într-o haină lungă, verde și guler de blană. Imaginea lui se regăsește în „fantoma Crăciunului prezent” din cartea „A Christmas Carol” scrisă de Charles Dickens. Christkindlein a devenit popular în Europa în secolul XIX. El aducea cadouri în secret copiilor, având ca ajutor un pitic numit Pelznickel (sau Belsnickle). În „Dicționar onomastic românesc”, „Crăciun” este un substantiv, personificat în folclor ca Moș Crăciun Romulus Vulcănescu prezintă legenda personajului:

„Mitul arhaic al unui cioban-zeu-moș este transfigurat în mitul unui cioban demonic care refuză s-o primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Soția lui Crăciun (Crăciuna sau Crăciuneasa, în studiul lui Pericle Papahagi) o primește într-ascuns și moșește pe Isus, faptă pentru care Crăciun îi taie mâinile, dar Fecioara Maria i le lipește la loc. Minunea îl convertește pe Crăciun la creștinism (religie care nu apăruse încă). De bucurie că nevasta lui a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug de cioate de brad în curtea lui și joacă hora cu toate slugile sale.

După joc împarte Fecioarei Maria daruri păstorești (lapte, caș, urdă, smântână) pentru ea și fiul ei” Etnologul afirmă că Moș Crăciun reprezintă o transfigurare a magilor ce i-au adus daruri lui Isus la nașterea sa și că este simbolul tipului creator. Sintagma „moș” din numele său înseamnă „întemeietor”, „ziditor”, „începător”. Semnificația sărbătorii actuale de Crăciun este specifică geto-dacilor. În aceeași zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea și renașterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, și, după trei secole de la apariția creștinismului, a început să se serbeze nașterea lui Isus.

Determinantul „Moș (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. Existența lui dura 365 sau 366 de zile, îmbătrânea, deceda și învia la începutul anului următor. În tradițiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri supranaturale, fie ca un om obișnuit (un bătrân, pastor cu barba de omăt, vecin cu Moș Ajun, etc). Vestimentația lui era alcătuită din costum popular, anotimpul sugerat fiind primăvara. Vechimea numelui e dovedită de existența cuvântului, în variante, în aromână și megleno-română.

Mos Craciun in Ortodoxie — Nasterea Domnului Iisus
Moș Crăciun

Mos Craciun in Ortodoxie — Mos Craciun este cunoscut de copii ca fiind un batranel durduliu, cu haine rosii, care traieste in Finlanda. Mos Craciun calatoreste cu o sanie trasa de reni si aduce daruri copiilor, coborand prin hornurile caselor. Imaginea acestui personaj a fost creata de Thomas Nast, in anul 1862. Acesta a fost pus sa deseneze tablouri de lupta pentru Harperas Weekly, cel mai mare magazin ilustrat din acea vreme. Printre aceste desene se numara si cel care poarta numele de „Ajun de Craciun”, creat din doua imagini – in prima este prezentata o mama care se roaga, in timp ce copiii ei dorm, iar in a doua este reprezentat sotul ei, imbracat in uniforma armatei nordiste, cu barba, privindu-si in fotografie familia.

Desenul acesta a fost adoptat ca simbolul Razboiului de Secesiune. Langa aceasta imagine apare si Santa Claus. Aceasta este prima reprezentare a batranului cunoscut de copii ca fiind Mos Craciun. El este drapat cu steagul American, impartind daruri soldatilor din tabara nordista. Imaginea a fost preluata de compania Coca-Cola si folosita pentru publicitate in timpul sarbatorilor de iarna. — Mos Craciun in legendele romanesti — Poporul roman a personificat nu doar zilele saptamanii, ci si zilele Ajunului si Craciunului. Astfel, cele doua zile au devenit persoane: Mos Ajun si Mos Craciun.

Primul daruieste nuci, pere, covrigi, colaci, placinti, prajituri si bomboane, in vreme ce Mos Craciun aduce haine, incaltaminte, jucarii, carnati si sorici de purcel. Cea mai cunoscuta legenda in legatura cu Mos Craciun este aceea in care Maica Domnului si Dreptul Iosif au batut la poarta lui Mos Ajun pentru gazduire. Acesta, pentru ca era sarac si nu avea adapost pentru ei, i-a indrumat sa mearga la Mos Craciun, fratele sau bogat. Din unele povestiri aflam ca atunci cand Fecioara Maria trebuia sa nasca, Craciun si-a trimis nevasta, Craciuneasa, sa o moseasca.

Dupa nastere, el L-a asezat pe Iisus sub un mar si, de bucurie, merele luate din pom le-a daruit tuturor copiilor care treceau pe acolo. Alti autori sustin ca Mos Craciun era un om bogat, rau si zgarcit. Ii taie mainile din cot sotiei sale, Craciuneasa, pentru ca a primit-o in grajd pe Maica Domnului ca sa-L nasca pe Hristos. Craciuneasa s-a dus la Maica Precista si, plangand, i-a spus ce a patit. Maica Domnului a vindecat-o in chip minunat. In urma acestei minuni, Craciun si-a cerut iertare, iar Maica Domnului i-a spus sa aduca daruri copiilor de Nasterea Domnului.

Mos Craciun si Mos Gerila — In timpul comunismului, sub influenta sovietica, Mos Gerila a aparut ca o inlocuire a lui Mos Craciun. Gerila nu venea precum Craciun de Nasterea Domnului, ci dupa 25 decembrie. Purta aceleasi haine, aducea daruri, venea tot dintr-o tara indepartata si geroasa, de aici si numele de Gerila, dar nu amintea cu nimic de Nasterea Domnului. — Mos Craciun in traditia Bisericii — Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate.

A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa acelei familii. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Legenda lui Moș Crăciun: Primul creștin, un moș sărac sau un păstor bătrân. Moșul care aduce cadouri copiilor. Îmbrăcat în roșu, cu obrajii rumeni, barba lungă și o burtică simpatică cei mai așteptat și iubit moș din lume va coborî în curând pe hornul caselor pentru a răsplăti cu dulciuri și jucării copiii cuminți și ascultători. Moș Crăciun, căci despre el este vorba, este cu siguranță un personaj cunoscut în întreaga lume. Totuși, puțin sunt cei care știu legenda care leagă nașterea Domnului de sosirea moșului în noaptea de Ajun.

Nu sunt puțini cei care cred că Moș Crăciun trăiește în Laponia, alături de soția sa, Crăciunesa și de spiridușii care îl ajută să facă jucării pentru a le dărui în noaptea de Ajun copiilor cuminţi sau cei care spun că moșul e un spirit care colindă pământul, cu sania trasă de reni, pentru a răsplăti copiii ascultători. Există nenumărate legende care explică apariția cadourilor sub Bradul de Crăciun. Una dintre acestea spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun.

Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găsește acasă pe soția acestuia, Crăciuneasa și îi cere acesteia adăpost. Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă știindu-și soţul rău și necredincios, nu o primește în casă și o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soțului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus. Aflând Crăciun, acesta își pedepsește soția și îi taie mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului o vindecă și îi lipește mâinile la loc. Văzând această minune și aflând că în grajdul sau S-a născut Domnul Iisus, Crăciun se căiește și îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul creștin”.

Se spune ca el s-a căit atât de mult, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci, iar, de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn și ne pune sub brad cadourile mult așteptate. — Legenda moșului sărman — Se spune că Moș Crăciun a existat demult și că era un bătrân care făcea jucării. Îi plăcea atât de mult acest lucru, încât le făcea pe tot parcursul anului, iar pe data de 25 decembrie el le vindea la un târg (le vindea foarte ieftin, pentru că oamenii nu erau prea înstăriți).

Într-o zi, de Crăciun, pe drumul de întoarcere de la târg spre casă, bătrânul zărește la fereastră trei copii care nu primiseră nimic în acea zi specială. Bătrânul vede că acei copii sunt trişti şi doreşte să le ofere ceva; nu mai avea nicio jucărie la el, pentru că era prima dată când le vânduse pe toate. Şi-a dorit atât de mult să le dea o jucărie în dar şi aşa, printr-o minune, pe fundul sacului a apărut una. În felul acesta, le-a făcut o bucurie copiiilor. Atunci şi-a dorit să poată să facă jucării pentru toţi copiii, chiar şi pentru cei sărmani, care nu pot să-şi cumpere jucăriile mult visate.

În faţa lui a apărut o căprioară rănită. Bătrânul a bandajat-o, iar aceasta, în semn de mulţumire, a făcut să apară renii şi sania. Straiele vechi şi zdrenţuite ale bătrânului s-au schimbat în unele frumoase şi roşii. Aşa a apărut Moş Crăciun. — Legenda păstorului bătrân şi a câinelui credincios — Această legendă este povestea unui păstor bătrân și a câinelui său credincios. La lăsarea serii, bătrânul își dorește să-și găsească un loc în care să poată să stea peste noapte. Mergând el prin noapte, câinele începe să-i vorbească.

Îi spune că vede o stea extrem de frumoasă pe cer și îl îndeamnă să o urmeze. Bătrânul este de acord și urmează împreună lumina stelei. La un moment dat, într-un pustiu, găsesc un grajd în care se află o femeie și Pruncul Ei. Pentru că afară se făcea din ce în ce mai frig, vitele din grajd încercau să-L încălzească, cu respirația loc, pe cel mic și pe mama Lui. Văzând acestea, pastorul (care era de fapt Moş Crăciun) învelește femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul se așează între oi, să se încălzească.

Dis de dimineață, cum pleacă din grajd, este înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Acesta își dă seama că a venit sfârșitul și ajunge în fața lui Dumnezeu. Pentru că i-a oferit Maicii și Pruncului haina ce o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. Moș Crăciun i-a rămas numele până în zilele noastre.

Legenda lui Mos Craciun — Legenda spune ca Mos Craciun este un barbat foarte batran care traieste impreuna cu sotia sa la Polul Nord. Este atat de batran incat nimeni nu isi aminteste sa-l fi vazut in perioada in care era tanar si nici nu cred ca foarte multa lume isi pune problema asta. Totusi pentru cei care s-au intrebat despre varsta lui, se pare ca Mos Craciun a aparut inca din secolul I, iar acest moment al venirii mosului, se sarbatoreste diferit in functie de zona si tara. Prima data, Mos Craciun a aparut desenat intr-o costumatie rosie, in 1860 in cotidianul Harper’s Illustrated Weekly.

A fost o idee a caricaturistului si graficianului Thomas Nast, iar imaginea era una alb negru, prezentandu-l pe Mos Craciun fumand dintr-o pipa in timp ce tine in mana o papusa si un calut de lemn. De-a lungul anilor, infatisarea lui Mos Craciun s-a tot schimbat, dar imaginea definitiva a noului Mos a devenit cunoscuta odata cu reclama creata de Haddon Sundblum pentru compania Coca-Cola in anul 1931. Astfel Mosul este reprezentat ca fiind imbracat in costum de culoare rosie cu blanita alba pe margini, cizme negre si o caciula rosie, pufoasa, este grasut si are o barba lunga si alba.

Se spune ca tot timpul anului Mos Craciun construieste jucarii pentru cei cuminti, ajutat fiind de spiridusi. La Polul Nord el primeste scrisorile oamenilor din toata lumea, cu ceea ce-si doresc sa gaseasca sub bradul de Craciun. In Ajunul Craciunului, Mosul isi ia in carca sania cu daruri si pleaca sa le duca celor cuminti. Sania zboara trasa de cei opt reni si se opreste la casa fiecarui om. Pentru a preintampina riscul de a fi “lost in translation”, se spune ca Mos Craciun vorbeste fluent mai mult de 2.700 de limbi, cu peste 7.000 de dialecte, inclusiv limbajul secret al spiridusilor.

Cand aduce darurile, Mos Craciun le aseaza de obicei langa bradul impodobit in ajun. Insa trebuie sa stiti ca pomul de Craciun si-a facut aparitia în pietele capitalelor europene numai în primele decenii ale secolului al XX-lea. Din punct de vedere religios, Biserica romano-catolica a fost cea care s-a opus afirmarii lui Mos Craciun. În anii 50, ea a manifestat rezistenta fata de asimilarea unor mitologii populare considerate a fi pagane, tot asa cum se opune astazi sarbatorii pagane americane Halloween. Afirmarea lui Mos Craciun si a Craciunului ca sarbatoarea a copiilor a fost facuta de Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebrul “Cantec de Craciun”, de multe ori ilustrat de cinematografie si desenele animate.

Legenda spune ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, l-a rugat pe Mos Ajun sa-i gazduiasca. Deoarece era sarac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. Ajunsa la casa lui Craciun, Maica Domnului o gaseste acasa pe sotia acestuia, Craciuneasa si ii cere acesteia adapost. Craciuneasa era o femeie buna, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, ii gazduieste in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-L nasca pe Pruncul Iisus.

Afland cele intamplate, Craciun isi pedepseste sotia taindu-i mainile. Maica Domnului, printr-o minune, o vindeca, lipindu-i mainile la loc Craciunesei. Mos Craciun, vazand aceasta se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul crestin”. Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci. De atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului (24 decembrie), Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si pune sub brad cadourile. Cei 9 reni sunt: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen. Conducatorul acestora este Rudolph, renul cu nas rosu.

Nasterea Domnului Iisus
Nasterea Domnului Iisus
Legenda lui Moș Crăciun
Moș Crăciun

Sursa — https://alba24.ro/legenda-lui-mos-craciun-primul-crestin-un-mos-sarac-sau-un-pastor-batran-cine-este-mosul-care-aduce-in-noaptea-de-ajun-cadouri-261588.html

Sursa — http://e-povesti.ro/povesti/legenda_lui_mos_craciun/

Sursa — https://asemahome.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=38710&action=edit&calypsoify=1&block-editor=1&frame-nonce=4b54620d30&origin=https%3A%2F%2Fwordpress.com&environment-id=production&support_user&_support_token