Legenda Crucii de Leac de la Mănăstirea Coslogeni

Spread the love

Pe drumul de la Calarasi spre Fetesti, aproape de bratul Borcea al Dunarii, pe la kilometrul 14, risti sa treci in viteza fara sa observi un panou care indica existenta unui schit. Nimic altceva nu te face sa te gandesti ca acolo este un lacas de inchinaciune. Nici casa aflata la cateva zeci de metri de la sosea, la capatul unei alei lungi, nici casuta foarte mica situata mai aproape si nici chioscul din apropierea portii. Si totusi aici se afla schitul Coslogeni “Izvorul Tamaduirii”, un loc in care merita sa te opresti fie chiar si pentru un scurt timp.

Intrand pe poarta, dupa numai cativa metri, vezi ca acea casuta modesta are o cruce deasupra si ca este de fapt un mic paraclis.Surpriza vine o data ce treci pragul si vezi Sfanta Cruce, o cruce mare din piatra strajuind la intrarea in Sfantul Alltar. Oamenii intra si se inchina la aceasta Sfanta Cruce. Ii vezi pe unii dintre ei ingenunchiati, cu fruntea si mainile lipite de cruce, asteptand ajutor si tamaduire. Se spune ca e o cruce de leac. Cativa credinciosi aflati in trecere pe aici si-au lasat la intrare sacosele si desagii si-au ingenunchiat in fata unui calugar pentru a li se citi rugaciuni. Ieromonahul Nifon se roaga si pentru noi, pelerinii, si ne spune povestea Crucii facatoare de minuni de la Coslogeni:

Sfanta Cruce dateaza din anul 1620. A fost facuta de un boier din Calarasi pentru a fi dusa la Fetesti. A fost transportata cu un car spre locul de destinatie. Cand a ajuns in acest loc carul a cedat din cauza greutatii, s-a stricat. Crucea a fost data jos pentru a se putea repara carul. Apoi crucea a fost ridicata din nou in car dar boii n-au mai putut merge. Crucea a ramas in acest loc. Aici unde ne aflam nu era sat, era camp, oamenii isi aduceau animalele la pascut. Crucea a fost intepenita in acest loc de catre niste credinciosi si, cu timpul, s-a vazut ca e facatoare de minuni.

Legenda Crucii de Leac de la Mănăstirea Coslogeni

Se spune ca, intr-o zi ploioasa si friguroasa, un copil care venise cu vitele la pascut s-a adapostit la radacina Sfintei Cruci. El era bolnav, era mut si nici nu auzea si, dupa ce s-a atins de Sfanta Cruce, a inceput deodata sa vorbeasca si sa auda. De-atunci s-a dovedit ca este o cruce facatoare de minuni.Vin aici la aceasta cruce multi bolnavi, demonizati, ca sa capete tamaduire. Dar trebuie spus ca isi gasesc tamaduire cei care vin cu credinta, bineinteles. Daca n-avem credinta nu putem sa ne tamaduim. Daca venim cu frica de Dumnezeu si cu toata credinta si ne atingem de Sfanta Cruce este sigur ca ne ajuta si ne vindeca de orice boala si de orice neputinta si chiar ne ajuta in implinirea unor dorinte bune din inima noastra.

Pe timpul comunismului au venit cu buldozerul ca sa dea jos Sfanta Cruce dar n-au putut s-o darame. A cedat si buldozerul. Minune mare care dovedeste inca o data ca puterea Crucii biruieste toate vrajmasiile, ca este arma cea mai puternica in ajutorul crestinilor. Noi suntem inarmati cu puterea Sfintei Cruci inca de la Sfantul Botez. Crucea este altarul de jertfa. Mantuitorul s-a jertfit pe Cruce pentru mantuirea noastra, si-a varsat Preascumpul Sau Sange pentru rascumpararea omului cazut in pacat din neascultarea ce s-a facut in Rai. Crucea este asadar o arma puternica pentru noi crestinii.

Toti sectarii, toti vrajmasii Sfintei Cruci nu pot sa priveasca la Ea pentru ca ii arde. Ii arde, ii arde tare dar noi crestinii simtim ca este arma noastra. De aceea de multe ori cand facem semnul Sfintei Cruci trebuie sa-l facem cu toata grija, nu in batjocura, nu in graba. N-avem voie sa batjocorim semnul Sfintei Cruci. Cand facem Sfanta Cruce ne insemnam in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Vrajmasii fug in fata acestei arme pentru ca nu pot s-o priveasca. Crucea e arma noastra a crestinilor pe care o purtam la gat, ne insemnam cu Ea cand mergem la drum, cu vaporul, cu avionul, oriunde, ne apara de vrajmasi, de talhari, de toate relele.

— – Parinte, in jurul acestei cruci a luat fiinta un schit — – Da, suntem la inceput. Daca ne ajuta Dumnezeu si cu ajutorul credinciosilor speram sa facem o biserica mai mare. Vin crestini din Constanta, din Tulcea, din toate partile sa se inchine la Sfanta Cruce si avem nevoie de o biserica mare in care sa incapa lumea care vine la noi.- Cati vietuitori sunt aici la schit?- Suntem putini, doar sase, nu avem nici spatii suficiente pentru chilii.- Cand a fost infiintat schitul? — – In 1992. Inainte bisericuta aceasta a fost biserica de mir, apoi s-a infiintat schitul. Sigur am dori sa se dezvolte aici manastire de calugari, sa se faca slujbe pentru toti, pentru tara. – Un sfat pentru credinciosi, mai ales acum in perioada postului.

– Postul inseamna curatire sufleteasca, ne curatim prin post de orice intinare. Sa trecem prin aceasta perioada cu frica de Dumnezeu si sa avem bucuria aceea ca, postind, asteptam Invierea Domnului de Pasti. Vom avea atunci o traire spirituala aparte, o mare bucurie. Cel care nu posteste, cand ajunge la Pasti nu poate sa simta bucuria Invierii. Postul este necesar si pentru sanatatea trupeasca si pentru cea sufleteasca. Sa incercam sa postim pentru ca Dumnezeu ne ajuta. Sa postim cu spovedanie pentru ca fara spovedanie degeaba postim, daca nu ne spalam si de pacate, sufleteste. Si-atunci, postind si facand si niste fapte bune, ajutand un batran, o vaduva, un sarac si marturisindu-ne pacatele, suntem cu adevarat crestini in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu ne priveste cu blandete si ne-ajuta in implinirea dorintelor din inima noastra.

Istoric — Mănăstirea Coslogeni – Legenda Crucii de Leac – Izvorul Tamaduirii — Așezământul mănăstiresc de la Coslogeni — Urmând drumul de la Călărași spre Fetești, după numai 12 km, la intrarea în comuna Dichiseni, turla unei clopotnițe, precum și acoperișul țuguiat al unei biserici de lemn construită în stil maramureșean, anunță că ești în preajma unui așezământ mănăstiresc. Dacă treci în viteză, riști să nici nu-l remarci.Dincolo de turnul cu poartă de fier foarte frumos lucrată, o alee lungă, mărginită de trandafiri înfloriți, conduce la o căsuță modestă, deasupra căreia se află o cruce.

Este locul în care vin pelerinii în zilele cu mari sărbători și unde opresc chiar și pentru scurt timp mulți dintre aceia care tranzitează comuna. Căsuța despre care am amintit este de fapt un mic paraclis. Dacă îi treci pragul, vei vedea o cruce mare, de piatră inscripționată, amplasată chiar în mijlocul catapetesmei. La această sfântă cruce – denumită de localnici Crucea de Leac – credincioșii se roagă îngenunchiați, cu fruntea și cu mâinile lipite de piatra sfântă, așteptând ajutor și tămăduire.Se spune că sfânta cruce de la Coslogeni datează din anul 1620 și că ar fi fost făcută de un boier din Călărași pentru a fi dusă la Fetești.

Legendele locului povestesc în amănunt cum se face că ea a rămas aici, în câmpie, fiind multă vreme socotită o cruce de hotar. Crucea de piatră a fost ocrotită de localnicii care – cu sprijinul preotului paroh din satul Coslogeni şi al credincioşilor care veneau din toată ţara să se închine aici – au ridicat deasupra ei un lăcaș de rugăciune și de slujire. Cu binecuvântarea episcopului Damaschin Coravu, în 1992, micul așezământ de la Coslogeni a devenit schit de călugări. Schitul, cu hramul “Izvorul Tămăduirii”, este vizitat în fiecare an de credincioși din toată ţara care vin în special la sărbătoarea hramului, la Sfânta Maria, la Paşte și la Crăciun.

Conform pisaniei, actuala capelă a fost ridicată în 2003 și pictată în 2015 de N. Florin. La 14 septembrie același an, capela a fost sfințită de un sobor de preoți. Trebuie menționat că sculptura catapetesmei paraclisului, fin executată, incluzând și elemente de pictură, încadrează perfect crucea miraculoasă. Pentru protejarea lucrării, un afiș așezat la vedere face apel la credincioși să nu sărute și să nu atingă pictura cu haine sau cu alte obiecte.Lucrările de extindere și dezvoltare a schitului nu s-au limitat doar la refacerea și împodobirea capelei. Piatra de temelie a unei noi biserici – cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci – a fost pusă la câțiva metri de micul paraclis.

Lăcașul realizat din lemn, în stil maramureșean, cu dimeniuni de 16 x 6,30 metri, are înălțimea de 26 metri (de la cruce) și a fost executat în numai paisprezece luni, în anii 2006-2007. Pisania ne înformează că biserica de lemn de la Coslogeni este ctitoria familiei Poenaru (Ștefan și Adela), iar pictura a fost realizată de Nan Marian, un pictor din Călărași.Interiorul este frumos, luminos și impresionează prin detaliile catapetesmei sculptate în lemn. Flori, frunze, ramuri, struguri, toate se îmbină armonios cu simbolurile religioase sculptate, precum și cu picturile icoanelor.

Un candelabru frumos coboară din bolta în care Iisus Pantocrator binecuvântează. Atrage atenția în mod deosebit decorația sculptată la exterior, deasupra pridvorului deschis. Motivul funiei răsucite prezent și aici, urmărind linia arcadelor, stâlpii împodobiți cu elemente sculptate, dovedesc mult talent și meticulozitate în execuție.Dacă ați ajuns la Mănăstirea Coslogeni în arșița verii, dacă sunteți însetați, la fântâna din incintă, din dreapta porții, vă puteți răcori admirând pictura realizată de același Nan Marian, cel care a pictat și paraclisul. Pictarea fântânii a început în 2003 și s-a încheiat în 2004 când s-a oficiat și sfințirea

.Din umbra foișorului din incintă, în mireasma trandafirilor, vizitatorii pot admira o barcă pescărească așezată în iarbă, decor simbolic amintind de faptul că Mănăstirea Coslogeni se află aproape de brațul Borcea.La magazinul bisericesc aflat la exterior, lângă poartă, nu am mai intrat. În timp ce soțul meu răspundea apelurilor telefonice pe care nu le-a putut onora în timp ce vizita paraclisul și biserica de lemn, eu am cercetat micul cimitir monahal – cu doar un singur mormânt – aflat în afara incintei.

Legenda Crucii de Leac — Se spune că sfânta cruce de la Coslogeni datează din anul 1620 și că ar fi fost făcută de un boier din Călărași pentru a fi dusă la Fetești. Transportată cu carul cu boi, atunci când s-a ajuns în acest loc, din cauza greutății, carul s-a stricat, iar pentru a putea fi reparat, crucea a fost dată jos. Când a fost din nou așezată în car, gata de drum, boii nu au mai putut urni povara. Astfel crucea a rămas în locul pe atunci pustiu, înconjurată doar de întinderea câmpiei. Credincioșii care-și aduceau aici animalele la păscut, au fixat-o în pământ socotind-o cruce de hotar.

Cu timpul au remarcat că este făcătoare de minuni. Legenda mai spune că, într-o zi ploioasă și friguroasă, un copil – surd și mut – care venise cu vitele la păscut s-a adăpostit lângă sfânta cruce. Când s-a ridicat de acolo, vorbea și auzea. De atunci în credința populară se consideră că este o cruce făcătoare de minuni. Tradiția s-a perpetuat, astfel încât și în zilele noastre mulți oameni bolnavi, demonizați, vin la ea cu credință, sperând să capete tămăduire. Concluzii — Dacă sunteți în trecere, dacă ați ajuns la Călărași sau în împrejurimi, faceți un popas la Mănăstirea Coslogeni! Apropierea de șosea, faptul că porțile sunt deschise oricând pentru pelerini, sunt atuuri în plus.

Liniștea incintei invadată de verdeață și de flori, frumusețea lăcașului de lemn artistic meșteșugit și nu în ultimul rând misterul Crucii de Leac din paraclis vă vor face să nu uitați prea curând că ați făcut un popas la Mănăstirea Coslogeni.Pentru cei interesați, menționez că în comuna Dichiseni se află situl arheologic de interes național de la Coslogeni, situat în zona Grădiștea Coslogeni – La Clinci, sit ce cuprinde o așezare neolitică, o așezare fortificată datând din sec. XII-XI î. H. și o necropolă de incinerație din sec. V-IV î. H.Pe lista monumentelor istorice din județul Călărași, monumente de interes local, mai sunt înscrise și alte obiective între care bisericile din Coslogeni și Dichiseni (ambele datând de la începutul sec. XIX), precum și crucea de hotar sau “Crucea de Leac” despre care am amintit.

Crucea de leac de la Coslogeni, una dintre minunile României — Schitul Crucea de leac din satul Coslogeni devine în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi. Oameni din Bucureşti, Ialomiţa, Buzău, Constanţa vin să participe la hramul mănăstirii. Locul şi-a câştigat faima datorită unei cruci de piatră despre care se spune că este făcătoare de minuni.În dimineaţa marii sărbători creştine, după oficierea Sfintei Liturghii, are loc sfinţirea apei (Aghiasma mică), la fântâna din curtea lăcaşului de cult. Aici, credincioşii vin tot timpul anului pentru a lua apă sfinţită care îi fereşte de boală.

Schitul Coslogeni se află pe DN 3B Călăraşi-Feteşti, la kilometrul 14.Numele mănăstirii vine de la o veche cruce din piatră numită Crucea de Leac. Cu timpul, s-a zvonit că e făcătoare de minuni. Chiar în inscripţia ei se spune că este o cruce „sfântă şi de viaţă făcătoare“.Din 1738, de pe vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, crucea se află la intrarea în satul Coslogeni din comuna Dichiseni, Legenda spune că aceasta se afla într-un car şi urma să ajungă la Feteşti. Pe câmp însă, carul a cedat, iar crucea nu a mai putut fi urnită din loc nici măcar cu cinci perechi de boi.

De două secole şi jumătate, credincioşii n-au încetat să vină să se roage în acest loc, când au aflat că un copil mut, care păzea o turmă de oi, a început să vorbească, după ce s-a atins de cruce. Mai mult decât atât, oamenii spun că aceasta a crescut, s-a înălţat şi doar cei care vin aici cu credinţă au parte de tămăduire.Nici până astăzi preoţii nu au reuşit să desluşească decât jumătate din mesajul scris, în slavona veche, pe Sfânta Cruce. Aşa s-a aflat că a fost ridicată de domnitorul Mavrocordat, în cinstea cuvioasei Parascheva.Deşi, iniţial, oamenii veneau să se roage la cruce, pe câmp, sub cerul liber, din 2003 a luat fiinţă un schit de călugări.

Tot atunci s-a construit în jurul crucii o bisericuţă. În februarie 2006, preotul Lucian Ciolovic, originar din Bacău, a fost uns stareţ ieromonah, un an mai târziu fiind ridicată o biserică din lemn, cu ajutor material de la omul de afaceri Ştefan Poenaru.„Zilnic, dar mai ales de sărbători, vin la noi credincioşi din toată ţara. În fiecare vineri, începând cu ora 22.00, oficiem Sfântul Maslu, o slujbă deosebit de importantă pentru tămăduirea celor aflaţi în suferinţă. Cine vine aici cu sufletul plin de credinţă şi se roagă va căpăta izbăvire. Ne bucurăm când credincioşii ne calcă pragul şi caută calea spirituală.

Toţi au diverse probleme la care nu au găsit rezolvare. Singura speranţă este la Dumnezeu”, ne-a spus părintele stareţ.De-a lungul anilor, mii de pelerini din toată ţara au venit la Coslogeni să să vadă minunea. Se-nchină, se roagă şi speră să li se împlinească dorinţele. Despre Crucea de leac de la Coslogeni s-a dus vestea că e făcătoare de minuni, însă comuniştii nici nu au vrut să audă despre aşa ceva. Au făcut tot posibilul ca aceasta să dispară, însă nimeni nu s-a putut împotrivi voinţei Domnului. Chiar şi buldozerele au cedat când au încercat să demoleze crucea din piatră. Semnele divine arătau clar că nu trebuie mişcată din loc. Un bărbat „nedus la biserică“ a paralizat pe loc în timp ce lucra la mutarea crucii, spun bătrânii satului.

Crucea vindecătoare! Locul din România în care se spune că se petrec minuni — În satul Coslogeni, din județul Călărași, se află o cruce despre care cei din partea locului spun că are puteri vindecătoare. Legenda spune că aceasta nu poate fi urnită din loc decât cu puterea Domnului. Bisericuţa din satul de lângă municipiul Călăraşi a fost construită în jurul crucii de pe vremea domnitorului Constantin Mavrocordat. Mii de pelerini din toată ţara vin să vadă miracolul. Se-nchină, se roagă şi speră să li se împlinească dorinţele. Despre Crucea de leac de la Coslogeni s-a dus vestea că e făcătoare de minuni. Autorităţile comuniste nici n-au vrut să audă despre aşa ceva. Au făcut tot posibilul ca aceasta să dispară, însă nimeni nu s-a putut împotrivi voinţei Domnului.

Chiar şi buldozerele au cedat când au încercat să demoleze crucea din piatră. Semnele divine arătau clar că nu trebuie mişcată din loc. Un bărbat „nedus la biserică“ a paralizat pe loc în timp ce lucra la mutarea crucii. Istoric Din 1738, de pe vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, crucea se află la intrarea în satul Coslogeni din comuna Dichiseni, pe DN 3B Călăraşi – Feteşti. Legenda spune că aceasta se afla într-un car şi urma să ajungă la Feteşti. Pe câmp însă, carul a cedat, iar crucea nu a mai putut fi urnită din loc nici măcar cu cinci perechi de boi. De două secole şi jumătate, credincioşii n-au încetat să vină să se roage în acest loc, când au aflat că un copil mut, care păzea o turmă de oi, a început să vorbească, după ce s-a atins de cruce.

Mai mult decât atât, oamenii spun că aceasta a crescut, s-a înălţat şi doar cei care vin aici cu credinţă au parte de tămăduire. Nici până astăzi preoţii nu au reuşit să desluşească decât jumătate din mesajul scris, în slavona veche, pe Sfânta Cruce.

Legenda Crucii de Leac de la Mănăstirea Coslogeni

Sursa — https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/schitul-coslogeni-izvorul-tamaduirii-68156.html

Sursa — https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=88438&d=manastiri-biserici-calarasene–calarasi

Sursa — https://cronicaromana.net/2015/12/07/crucea-de-leac-de-la-coslogeni-una-dintre-minunile-romaniei/

Sursa — https://www.antena3.ro/actualitate/religie/crucea-vindecatoare-locul-din-romania-in-care-se-spune-ca-se-petrec-minuni-405869.html