Istoria parfumurilor din antichitate și până în prezent

Spread the love

Parfumul are o istorie veche de mii de ani. Primele dovezi ale existenţei parfumului datează din Egiptul Antic, Mesopotamia şi Cipru. Regii Franţei foloseau parfum în exces, pentru a ascunde lipsa de igienă, iar doamnele din înalta societate a Angliei foloseau mirosurile frumoase pentru a seduce.

Cuvântul parfum, folosit astăzi, provine din limba latina “per fumus” şi înseamnă “prin fum”. Istoria parfumului este aproape la fel de veche ca cea a omenirii, dovezi ale existenţei parfumului datând din cele mai vechi timpuri. Egiptenii vechi au fost primii care au încorporat parfumul în cultura lor, urmaţi fiind apoi vechii chinezi, hinduşi, israeliţi, cartaginieni, arabi, greci şi romani. Cele mai vechi parfumuri găsite vreodată au fost descoperite de către arheologii din Cipru şi relicvele aveau aproape 4.000 de ani. O tabletă cuneiformă din Mesopotamia, veche de peste 3.000 de ani, identifică o femeie numită Tapputi ca fiind primul producător de parfumuri înregistrate

Tapputi, prima creatoare de parfumuri — În jurul anului 1200 îH, în Mesopotamia, o femeie pe nume Tapputi utiliza uleiuri, flori şi plante precum smirna sau chiparosul, pe care le combina şi, în urma distilării, obţinea uleiuri aromate. Primul parfumier a rămas în istorie pentru faptul că a dezvoltat metode originale de distilare a parfumurilor, fiind considerată şi prima femeie chimist. În aceeaşi perioadă, după cum au demonstrat cercetările arheologice, parfumurile erau folosite şi în India. În Epoca Antică, parfumurile aveau o altă semnificaţie, considerându-se că uleiurile aromate aveau darul de a-l apăra de rele pe cel care le purta. Pentru oamenii din antichitate uleiurile aromate reprezentau şi un mod de a-şi arăta veneraţia faţă de zei. Animalele oferite drept ofrandă zeilor erau însoţite de uleiuri aromate obţinute din tămâie, smirnă sau busuioc.

Egiptenii au inventat sticla de parfum — Se spune că în Egipt ar fi fost inventată şi prima sticlă de parfum. Egiptenii foloseau parfumurile în ritualurile religioase şi ceremoniile funerare. Parfumurile din Egipt au fost împrumutate şi în Israel. Dovezi ale existenţei aromelor parfumate din acele vremuri se regăsesc, potrivit unor specialişti, chiar şi în Biblie. Picioarele Mântuuitorului sunt unse cu mir, de către Maria, sora lui Lazăr, iar trupul lui Iisus este uns cu uleiuri aromate după răstiginire, după cum prevedeau ritualurile de îngropare de la acea vreme.

Parfumul la greci — După legenda lui Homer, zeii Olympului i-ar fi învăţat pe oameni secretele fabricării parfumurilor. În mitologia greacă apar numerioase scene în care zeiţele sau nimfele prepară esenţe frumos mirositoare. O legendă din acele vremuri spune că trandafirul a fost iniţial o floare alba fără parfum,până când Venus s-a înţepat într-un spin.Sângele zeiţei a dat culoarea roşie trandafirului. Cupidon a sărutat floarea şi trandafirul a căpătat parfum. Grecia a fost prima ţară în care s-a dezvoltat o adevărată industrie a parfumurilor. Aici au apărut şi primii comercianţi de parfumuri care-şi vindeau marfa în pieţele elene sau mergând din casă în casă.

Maeştrii eleni parfumieri îşi obţineau esenţele frumos mirositoare din uleiuri de masline sau migdală, uleiuri cu aromă de crini, trandafiri şi anason. Grecii au fost cei care au dus parfumurile la Roma. Folosit iniţial numai de nobili şi aristocraţi, parfumul a devenit de-alungul timpului accesibil şi pentru masele sărace. Se spune că la Roma, pe vremea când oraşul era bogat şi prosper, simbol al luxului erau fântânile parfumate din pieţe. Romanii foloseau parfumruile nu numai pentru uzul personal, ci şi pentru ceremonii religioase, împrospătarea mirosului încăperilor sau chiar parfumarea animalelor. Moda parfumurilor a fost preluată de Imperiul Bizantin islamiştii ridicând prepararea aromelor frumos mirositoare la rang de artă.

Apa Reginei Ungariei” — Primul parfum modern din lume a fost creat în 1370. Regina Elisabeta a Ungariei a fost cea care a cerut crearea esenţei şi cea care a dat numele parfumului rămas în istorie. Legenda spune că parfumul a fost cerut de regină pentru a-l seduce pe regele Poloniei, cu care ulterior s-a şi căsătorit. Apa Reginei Ungariei” reprezenta un amestec de esenţe de rozmarin. Primul parfum modern a fost mai mult decât o esenţă frumos mirositoare, având şi rol terapeutic. A fost folosit pentru tratarea reumatismului.

În perioada renascentistă, Veneţia şi Florenţa erau capitalele parfumurilor. Celebra familie Medici a rămas în istorie ca fiind renumită pentru apetitul faţă de esenţele frumos mirositoare. Despre Caterina de Medici se spune că avea o adevarata obsesie pentru parfum. A avut un parfumier personal, Renato din Florenţa pe care l-a adus în Franţa unde a deschis primul magazin de parfumuri din Paris. Legendele spun că celebra Caterina de Medici ar fi folosit parfumurile în scopuri diabolice, cerându-i alchimistului personal să creeze bijuterii în care erau ascunse otrăvuri mascate sub arome parfumate.

Parfumul ascundea lipsa de igienă a regilor Franţei — Parfumul era folosit excesiv la curţile regilor Franţei. Se spune că regi precum Ludovic XIV sau Ludovic XV nu făceau baie prea des de frica bolilor, iar nobilii mascau lipsa de igienă şi mirosul urât cu cantităţi impresionante de parfum. Curtea regelui Ludovic al XV-lea a fost numită ”curtea parfumată”, deoarece parfumurile erau folosite excesiv atât pe curteni, cât şi pe mobilierul din încăperi , haine sau animale. Şi Napoleon a fost un mare fan al parfumurilor. Legendele spun că acesta ”consuma” săptămânal doi litri de colonie violet şi folosea în fiecare lună şaizeci de sticluţe cu extract de iasomie. Josephine, căreia i se spunea ”Nebuna moscului” iubea şi ea în exces parfumurile, moscul fiind aroma favorită.

Se spune că a folosit atât de mult parfum de mosc încât şi la 60 de ani de la moartea ei mirosul de mosc încă se mai păstra în budoar. Regina Elisabeta I a Angliei nu suporta mirosurile neplăcute şi cerea să fie parfumate locurile publice în care ieşea.În acea epocă, apetitul pentru parfum al doamnelor din societate crescuse până la exces. Doamnele obişnuiau să seducă bărbaţii folosindu-se de uleiurile parfumate. În 1770, Parlamentul a promulgat un act prin care femeile care abuzau de parfum pentru a seduce bărbaţii erau condamnate.

Istoria Parfumului — Parfumurile au fascinat dintotdeauna, fiind considerate nu doar un lux necesar, ci si un simbol al civilizatiei, o arta ai carei maestri erau respectati, fiind considerati alchimisti si magi. Cuvantul parfum provine din latinescul „per fumus”= prin fum. Parfumul a fost folosit prima data de catre egipteni in cadrul ritualurilor religioase, pentru a „imbuna” zeii sau in scop medicinal, prin aplicarea de balsamuri si ungunete. Regina Hatshepsut a Egiptului a fost prima care in jurul anul 3000 i.Hr. a inceput utilizarea uleiului de parfum in scopuri cosmetice, trimitandu-si oamenii de-a lungul coastei Mediteranei sa caute si alte arome decat cele utilizate pana atunci.

In Europa, parfumul a inceput sa se bucure de un succes urias dupa sec. XVII, manusile parfumate devenind un „must have” in Franta. La curtea regelui francez Louis al XV-lea, parfumul se folosea peste tot – pe piele, pe haine, pe sistemele de ventilatie si pe mobilier, parfumul fiind chiar un subsitut al apei si sapunului. In secolul XIX, descoperirile in domeniul chimiei au dus la producerea parfumului sintetic si a utilizarii unor produse care sa inlocuiasca ingredientele naturale scumpe si greu de gasit. La inceputul sec. XX, designerul Paul Poiret, considerand ca o femeie trebuie nu doar sa fie eleganta ci si sa miroasa bine, a pus parfum pe textile lansand astfel trendul mentinut pana in zilele noastre – un fashion designer e complet doar cand lanseaza si un parfum propriu.

Dupa secolul XX au fost introduse aromele abstracte, care nu mai au nici o legatura cu buchetele florale. Acest progres a adus o revolutie in industria parfumeriei, astfel incat astazi industria parfumurilor este una dintre cele mai puternice, evoluand in permanenta, marcata de o puternica si dura concurenta intre producatori, cu o piata mereu in crestere si cu noi formule inventate in fiecare an.

Istoria parfumului- din antichitate până în prezent — Sacru, misterios, vindecător, seducător, indispensabil, parfumul a străbătut istoria odată cu omul. — Perceput inițial ca un liant între muritori și divinitate, considerat apoi leac și protector împotriva molimelor, folosit dintotdeauna pentru stimularea atracției între parteneri, parfumul se încadrează perfect în descrierea făcută de Michael Edwards, erudit cunoscător și autor al Ghidului “Parfums du Monde”: „este un poem silenţios, parte a limbajului invizibil al corpului. Ne poate însori zilele, bântui nopţile şi însoţi lanţurile amintirilor”.

Esențele anticilor — Descoperirile arheologice relevă că parfumul era creat, utilizat și comercializat încă de pe vremea sumerienilor, locuitorii din sudul Mesopotamiei (Irakul de astăzi) și unul din cele mai vechi popoare. Primul chimist al omenirii ar fi fost Tapputi, o creatoare de parfumuri, al cărei nume este menționat de o tăbliță cuneiformă datând din mileniul al doilea î. Hr. Tehnica sa consta în distilarea de flori, ulei și obligeană. Amestecul era filtrat și din nou distilat, operațiunea repetându-se de mai multe ori.

Toate popoarele lumii antice foloseau cantități însemnate de parfum, dar egiptenii erau de departe cei mai importanți consumatori. În Alexandria existau chiar câteva  laboratoare în care se preparau prețioase balsamuri utilizate atât pentru parfumarea corpurilor, cât mai ales în cadrul ritualurilor religioase și în ceremoniile funerare (îmbălsămarea rămășițelor celor decedați). Aşa de concentrate au fost unele dintre uleiuri, că și după 3300 de ani de la moartea lui Tutankhamon, la deschiderea celebrului său mormânt, o urmă de parfum se simțea încă! Esențele parfumate – în special smirna și uleiurile de scorțișoară – erau folosite în procesul de îmbălsămare a cărui durată varia între 40 și 70 de zile.

Despre Ramses al III-lea se spune că, în cei 31 de ani de domnie, a dus ofrandă la templul lui Amon peste 9000 de vase cu tămâie și uleiuri parfumate. — Tămâia, mai prețioasă ca aurul — Unul dintre primele și cele mai utilizate parfumuri a fost tămâia (substanță rășinoasă), produsă la început în Oman, considerată la un moment dat mai prețioasă chiar decât aurul și care a avut o contribuiție importantă la crearea regatelor arabe. Tămâia este adesea menționată și în Biblie. De 113 ori numai în Vechiul Testament, dar, cu diverse ocazii, se fac referiri și la scorțioșoară, acantă, mir, nard, aloe, șofran, etc.

Comerțul cu parfumuri a adus prosperitate orașelor feniciene și grecești. În Cipru, parfumurile au devenit foarte la modă după ce în compoziția lor, pe lângă ierburi și condimente (migdale, coriandru, mirt, bergamotă), au intrat esențe de trandafir, iris, crin sau iasomie, iar în Corint acestea se vindeau în vase speciale. Cele mai vechi relicve care demonstrează că producerea parfumurile era încă din antichitate o treabă serioasă au fost descoperite în Pyrgos, Cipru, în urmă cu cinci ani. Vechimea lor a fost evaluată la aproximativ 4000 de ani, iar sticluțele de parfum, vasele de mixare, rețetele de preparare din Pyrgos erau, de fapt, rămășițele unui uriaș laborator de parfumuri cu o suprafață de peste 4000 metri pătrați.

Apele reginelor — Tehnicile de preparare erau însă rudimentare, menținându-se astfel până la sfârșitul Evului Mediu: ingredientele utilizate – scoarțe, rășini, rădăcini sau de origine animală precum moscul – erau măcinate, zdrobite, fierte, impregnate cu uleiuri sau grăsimi, etc. Cu toate că romanii erau buni cunoscători și poate cei mai rafinați consumatori ai parfumurilor, nu au adus inovații importante tehnicilor de prepare, dezvoltate abia prin secolele al IX-lea și al X-lea, de către savanți persani și arabi. Deși principiile sale de funcționare erau cunoscute din antichitate, una din primele descrieri ale alambicului se răgăsește în ”Cartea Parfumului și Distilării” a chimistului arab Al-Kindi (Alkindus) și în care sunt, de asemenea, incluse peste o sută de rețete de preparare a uleiurilor, balsamurilor și apelor parfumate.

O contribuție importantă îi revine savantului, filosofului, scriitorului și chimistului iranian Ibn Sina (Avicenna), care introduce procesul de extracție a uleiurilor din flori prin distilare, procedeu folosit și astăzi (ca și denumirea de alambic, cuvânt de origine arabă – al ‘inbiq). A început cu trandafirii iar creația sa – apa de trandafiri – a devenit extrem de populară datorită faptului că era mai delicată, mai ușor și mai comod de folosit decât amestecurile greoaie de uleiuri și ierburi sau petale zdrobite. Știința parfumeriei, arta preparării parfumurilor, pătrunde și în Europa în secolul al XIV-lea datorită răspândirii islamului.

Primul parfum modern a fost creat în 1370, la comanda seducătoarei regine Elisabeta a Ungariei. Dar ”Apa Reginei Ungariei”, un amestec de esențe de rozmarin, macerat în alcool, nu a fost un simplu parfum, ci și un excepțional remediu pentru tratarea reumatismului. Parfumeria s-a dezvoltat mai ales în Italia renascentistă. Formule și rețete vechi, adunate din toată lumea, au fost fie reinventate, fie îmbunătățite. În secolul al XVI-lea, rafinamentele italiene au pătruns în Franța, grație mariajului lui Henric al II-lea cu Caterina de Medici, care a părăsit Florența însoțită de parfumierul său personal, Rene (Renato) Florentinul.

Se spune că apartamentele reginei și laboratorul Florentinului, la fel de priceput și la prepararea otrăvurilor, erau conectate printr-un coridor secret, astfel încât să nu existe riscul scurgerii rețetelor secrete în afara palatului. Vive la France! Grație lui Rene și a interesului tot mai mare manifestat de nobilime pentru parfumuri și alte pomezi, Franța ajunge curând unul din cele mai importante centre ale manufacturării parfumurilor și cosmeticelor. Între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, parfumul era folosit mai ales pentru mascarea mirosurilor corporale determinate de igiena precară, într-o vreme în care se credea că băile prea dese sunt aducătoare de ciumă și alte boli.

Dar parfumul era aplicat și asupra obiectelor de vestimentație. În special mănușile se parfumau iar meseria de parfumier era pe atunci adesea asociată cu cea de mănușar . Orașul Grasse devine un fel de capitală a parfumului, unde se perfecționează tehnicile de extragere a esențelor florale delicate. În secolul al XVIII-lea se parfuma totul: trupurile, veșmintele, accesoriile. Dar va mai trece încă un veac până la apariția pulverizatorului. Curții regelui Ludovic al XV-lea i se spunea “curtea parfumată”, întrucât parfumurile erau folosite excesiv atât pe piele, cât și pe mobilier, haine și în încăperi.

Ultima etapă revoluționară din istoria parfumului este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea industrială ale cărei consecințe sunt considerabile: fabricarea produselor de serie, înființarea marilor magazine, dar mai ales apariția primelor produse de sinteză, determinată de dezvoltarea chimiei organice. Aimé Guerlain, fiul întemeietorului dinastiei Guerlain, concepe în 1889 primul parfum care alătura elemente naturale și elemente de sinteză – vanilină și cumarină – acesta fiind practic momentul care marchează nașterea parfumeriei moderne.

Printre producatori de renume, regasim Chanel, Bvlgari, Thierry Mugler, Versace, Tom Ford, Giorgio Armani, Dolce & Gabanna si multi altii. Parfumurile au fost si vor continua sa fie, un accesoriu de lux de nelipsit din toaleta fiecarei femei, si barbatilor deopotriva. — Cel mai vândut parfum din lume — Parfumurile se bucură astăzi de utilizarea pe scară largă, şi nu doar în rândul femeilor. Cel mai vândut parfum din lume a fost creat în 1921. Creatoarea de modă Chanel a lansat propria marcă de parfum pe care a intitulat-o Chanel no 5 şi ale cărui principale esenţe sunt trandafirii de mai, iasomia si moscul sintetic. Cifra ”5” nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că acesta a fost al cincilea parfum pe care creatorul Ernest Beauxi i-l propusese şi pe care creatoarea l-a acceptat.

Sursa — https://evz.ro/istoria-parfumului-din-antichitate-pana-in-prezent-934499.html

Sursa — https://muroblog.home.blog/2019/03/28/istoria-parfumului-bine-de-stiut/

Sursa — https://adevarul.ro/locale/alexandria/istoria-uriasa-parfumurilor-origini-prezent-e-femeia-considerata-parfumier-lume-1_5a0eb58b5ab6550cb83dcdf0/index.html