Istoria Egiptului Antic, mituri si legende din antichitate

Spread the love

Istoria Egiptului Antic constituie o atracţie permanentă pentru contemporani. Ea captivează prin farmecul misterelor şi al enigmelor care aşteaptă să fie elucidate, dar şi prin aspectele neobişnuite specifice acesteia. Fie că este vorba despre practicile rudimentare ale medicinei antice sau despre originea machiajului, Egiptul vremurilor antice rămâne o sursă inepuizabilă de informaţii surprinzătoare.Istoria ţării a fost definită şi influenţată de Nil. Chiar şi condiţiile de unificare erau legate de construcţiile de canale şi de amenajare ale acestora, şi de nevoia de control al unui puteri centrale asupra acestora.

Prima capitală a ţării a fost Memphis, la sud de Cairoul fondat în evul mediu, iar cea mai importantă capitală era Theba, care se afla pe teritoriul localităţilor Luxor şi Karnak de astăzi. Egiptul are o istorie lungă şi complexa, iar pentru înţelegerea acestuia trebuie să adoptăm concepţia egiptologilor referitoare la împărţirea perioadelor diferite:Istoria Egiptului antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei faraonilor. Datarea evenimentelor în Egiptul antic este încă subiect de cercetare. Datele calendaristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii.

Istoria Egiptului antic începe cu faraonul Narmer (dinastia 0), in jurul aniilor 3140 î.Hr., un faraon din perioada predinastica a ţării. Dovezi despre domnia lui găsim în Muzeul de Egiptologie din Cairo (Paleta Narmer). Fiul faraonului Narmer a fost Menes (dinastia I.), cel care a unificat cele două regiuni al Egiptului: Egiptul de Jos (partea nordică a ţării – Delta Nilului) si Egiptul de Sus (partea sudică a ţării).Prima şi cea de a II-a Dinastie ale Egiptului Antic sunt deseori combinate sub titulatura de grup: Perioada Dinastică Timpurie. Capitala vremii era la Thinis. Chiar dacă Thinis era capitala, cel puțin primii trei monarhi au fost înmormântaţi la Saqqara, sugerând faptul că centrul de putere s-a mutat la Memphis.

Începând cu dinastia a III-a putem vorbi despre: Regatul vechi — Unul din cel mai cunoscuţi faraoni din dinastia a III-a a Egiptului Antic a fost Djoser (2630-2611 î.Hr.) cunoscut prin comandarea unei piramide din Saqqara: Piramida in trepte realizată de Imhotep architectul / vizirul faraonului.In lista faraonilor din dinastia a IV-a urmează Snefru sau Snofru (Soris). Lui se datorează terminarea piramidei lui Huni la Meidum, transformând-o din piramida in trepte intr-o adevărată piramidă. A continuat cu construcţia piramidelor finalizând piramidă turtită la Dahshur şi Piramida Roșie.

Sneferu și Hetepheres au fost părinţii celui mai cunoscut constuctor de piramide, Khufu . Khufu a fost cel de al doilea faraon al dinastiei a IV-a.2589 î.Hr. până în 2566 î.Hr., poramida lui este cunoscut la nivel mondial: Piramida Mare din Ghiza, care face parte din „Cele şapte minuni ale lumii antice ”. Khufu a fost urmat pe tronul faraonilor de Djedefra succesorul şi fiul lui Khufu, apoi Khafra ( Chephren – aprox. intre 2558 și 2532 î.Hr) şi Menkaura (Mykerinos – cca. 2620 şi 2480 î.Hr.). Piramidele ultimelor doi faraoni pot fi admirate tot pe platoul Gizah, pe lângă Cairo.

în timpul regatului vechi capitala ţării era Memphis.Vechiul Regat a continuat cu dinastia a V-a. Piramidele faraonilor din această dinastie pot fi regăsite in necropola din Saqqara (Menkaouhor între 2421 şi 2414 î. Hr., Djedkare Isesi între 2414 şi 2375 î. Hr., , Unas între 2375 și2345 î.Hr., ultima faraonă din dinastia a V-a. Iput) aşa cum şi mormintele faraonilor din dinastia a VI-a (Teti între 2345 şi 2333 î.Hr. , Pepi I între 2331 şi 2287 î. Hr, Pepi al II-lea între 2259 şi 2185 î. Hr.suveranul cu cei mai mulți ani de domnie, adică 94 de ani).

Istoria Egiptului Antic — Prima perioadă intermediară — Încă o problemă viu controversată, discutată între egiptologi. Pentru unii istorici prima perioadă intermediară se întinde de la sfârșitul dinastiei a VI-a până la domnia faraonului Mentuhotep al II-lea adică circa 300 ani. Pentru alți istorici prima perioadă intermediară ar avea o durată mai scurtă între anii 2263-2220 î. Hr., după care Egiptul a fost divizat în mici regate independente, până la domnia lui Mentuhotep al II-lea. Spre anul 2050 întreg Egiptul de Sus și de Jos este unificat sub autoritatea lui Mentuhotep al II-lea.

Regatul mijlociu — In perioada imediat următoare in economia ţării au apărut progrese remarcabile: sa fabricat armament solid (din bronz), au facut expediții comerciale în Sinai, în Nubia, în Siria, au sporit legăturile comerciale cu Țara Punt (Somalia), de unde se importă mirodenii și pietre prețioase.Dar in afara înfloririi comerciale sunt dovezi care pomenesc de numeroase campanii războinice împotriva Nubiei, a Țării Israel și a sudului Siriei. Cuceririle au fost valorificate de către faraoni şi nobili în interese proprii care au dus la mari răscoale împotriva faraonului și a nobililor.

Mentuhotep al II-lea a reuşit să încheie această perioadă de tulburări, a reunit cele două regiuni al ţării şi a devenit faraonul tot Egiptului purtând coroana dubla cu simbolurile regiunilor (simbolul Egiptului de Sus și Egiptului de Jos. A doua perioadă intermediară — Destrămarea Regatului Mijlociu a fost cauzată de atacul poporului semitic, al hicsoşilor. După luptele cu localnicii, hicsoşii au preluat limba şi cultura egiptenilor şi că domnitorii tării din dinastia XV. şi XVI. Au domnit în Egiptul de Jos şi în partea nordică al Egiptului de Sus. În sudul Egiptului au rămas faraonii egipteni, dar controlate, supravegheate de domnitorii hicsoşi pentru care au plătit şi taxe, impozite.Mişcările de rezistenţă contra domnia hicsoşilor au fost conduse la succes de regele theban Ahmose şi cu dinastia XVIII a inceput perioada Regatului nou.

Regatul Nou (1550-1070 î.Hr.) — Este epoca cea mai fructoasă a istoriei Egiptului antic din toate punctele de vedere. Arta şi spiritualitatea atinge apogeul, iar ţara dobândeşte cea mai mare întindere, prin cuceriri. În această perioada au domnit şi faraonii cei mai reprezentativi, cum ar fi: Tutmose I, Tutmose II, Tutmose III, prima şi celebra femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, Amenhotep IV (Akenaton), Tutankhamon şi dinastia rameşizilor, cu Ramses I, Ramses II.Vorbim despre o epocă de bogăţie şi putere pentru Egipt.Între anii 1526 – 1506 î.Hr.

Amenhotep I, al doilea faraon din dinastia 18-lea a construit temple in Egiptul de Jos, activitatea militară fiind mai puţin importantă în aceasta perioadă. Începând cu Thutmose I (Tuthmosis I) extinderea imperiului a jucat un rol impontant. Prima campanie condusă de Thutmose I a fost in Levant şi în Nubia.Cei doi faraoni au fost primii care au fost înmormântaţi in Velea Regilor.In lista faraonilor dinastiei al 18-lea urmează Thutmose II (Tuthmosis II) şi sora/soţia lui: Hatshepsut. Hatshepsut (Maat ka ra – sfârșitul secolului XVI î.Hr. – cca. 1482 î.Hr.) a fost a cincea faraoană din dinastia 18, regentă a faraonului Thutmose al III-lea.

Mulți egiptologi sunt de părere că puterea în stat era împărțită. Hatshepsut se ocupa de problemele economice și administrative (cu succes), iar Thutmose se ocupa de problemele militare.  Thutmose III este considerat Napoleonul antichității din cauza campanilor militare purtate..Thutmose al III-lea, ținut în umbră până în anul 1482 de către mama sa vitregă, regina Hatshepsut, cucerește teritorii din Asia și Africa, transformând regatul egiptean într-un adevărat imperiu. A construit peste 50 de temple şi printre altele a ajutat şi la extinderea complexului din Karnak.

Conform legendei el pune capăt domniei Hatsepsut, dacapitând-o.Mormântul lui poate fi vizitat în Valea Regilor (KV34), este unul dintre cele mai spectaculoase şi greu accesibile morminte din Vale.Al 8-lea faraon al dinastiei 18-lea, Thutmose IV a fost faraonul care a dezgropat şi a curăţat Sfinxul de pe platoul Gizah. Legenda spune ca tânărul Thutmose s-a pus să se odihnească la umbra sfinxului pe care atunci era îngropat în nisip până la gât, şi a adormit. În vis i s-a arătat sfinxul, care l-a promis că dacă îl va dezgropa din nisip şi îl va curăţa, îl va face rege al Egiptului.

Urmașul lui Tuthmose al IV-lea, provenit din legătura acestuia cu o soție de rang inferior, Mutemwia, este faraonul Amenhotep al III-lea (sau Amenofis al III-lea). Este al 9-lea faraon al dinastiei a XVIII-a (a fost suveranul Egiptului între 1391-1353 î. Hr./sau 1388- 1350 î.Hr. Soția – consoartă a lui Amenhotep al III-lea a fost Tiye i-a dăruit acestuia cel puțin 2 fii. Amenhotep al III-lea a fost un mare constructor având la dispoziție atât resurse numeroase, cât și un climat de stabilitate.Constructii legate de numele lui:- Coloşii lui Memnon de la Luxor şi complexul mortuar a fost cel mai mare ansamblu religios din Theba.


– Karnak are mai multe construcții realizate de Amenhotep al III-lea
– la sud de Karnak, templul zeiței Mut
– Elefantina – un templu mai mic dedicat lui Tuthmes al III-lea
– în Nubia templul din Soleb
– numeroase statui regale în diverse locații.Faraonul a fost urmat pe tron de fiul său Amenhotep al IV-lea, cunoscut şi sub numele de Akhenaten.

El transformă religia egipteană politeistă într-una monoteistă, ridicându-l în rang pe zeul Aton, ca fiind unicul zeu al Egiptului. Căsătorit cu vestita Nefertiti, a avut o mare influență în epoca sa. Construieste orașul Akhetaton (azi Tell-al-Amarna), care devine capitala regatului Egipt și încearcă eradicarea cultelor celorlați zei. După moartea sa, succesorul său Tutankhamon revine la vechiul cult politeist. Tut-ankh-Amon, sau pe numele lui original Tutankhaton Tut-ankh-Aton (n. 1341 î.Hr. – d.1324 î.Hr.) a fost un faraon din dinastia a 18-a, conducătorul Egiptului între anii 1333 î.Hr. – 1324 î.Hr., urcând pe tron la 9 ani, cunoscut nu neapărat pentru faptele sale ci pentru tezaurul găsit în mormântul lui.

Dinastia se încheie cu domnia faraonilor Ay şi Horemheb.A XIX-a Dinastie Egipteană a fost fondată de Ramesses I. El a domnit doar pentru o scurtă perioadă şi a fost urmat de fiul său Seti I. El a continuat ceea ce începuse Horemheb redându-i Egiptului gloria de odinioară.Fiul său Ramesses II (cunoscut ca Ramses cel Mare) a continuat munca tatălui său. A fost faraonul cel mai fertil, cel mai celebrat și cel mai puternic al Egiptului antic. A urcat pe tron în jurul vârstei de 24 – 25 de ani și a condus Egiptul timp de 66 de ani. Primul tratat de pace din istorie mondiala poate fi legat de numele lui.

Este vorba despre tratatul de pace între Egipt și Imperiul Hitit.Confruntarea finală între cele două ţări rămâne cunoscută drept una dintre cele mai mari bătălii ale antichitații, Bătălia de la Kadesh. Deznodământul bătăliei a fost incert, fiecare parte declarându-se victorioasă. Perioada domniei lui Ramesses II este adesea considerată ca coincide cu Exodul israeliţilor din Egipt, dar acest fapt nu poate fi dovedită.  Ramses al II-lea a fost înmormântat în Valea Regilor în mormântul KV 7, apoi mumia sa a fost mutată într-un loc secret la Deir el-Bahari, fiind descoperită în 1881, iar acum mumia sa se află la Muzeul din Cairo.

Printre cele mai importante monumente care s-au construit în anii săi de domnie se pot aminti, Hipostila din Karnak, Abu Simbel și Ramesseum.Ramesses II a fost urmat de fiul său Merneptah şi apoi Seti II. Dinastia a XXa începe cu Ramesses III, fiind urmat de o serie de faraoni cu domnii mai scurte, dar cu acelaşi nume: Ramses (IV – XI), majoritatea deja neavând legătura cu familia originala de Ramseşi, au preluat numai numele de Ramses.

A treia Perioadă Intermediară a Egiptului — Se referă la o perioada din Egiptul Antic începând cu moartea faraonului Ramses al XI-lea în 1070 î.Hr. până la fondarea dinastiei a douăzeci și șasea de către Psamtik I în anul 664 î.Hr. Perioada Târzie a Egiptului — După căderea Regatului Nou încep diferitele cuceriri străine. În primul rând au ajuns pe aceste teritorii hetiţii, urmaţi de nubieni, libieni, assirieni şi persanii. Deci până în 332 î. Hr. Egiptul a avut un conducător persan până la cucerirea ţării de Alexandru Macedon, învingând pe conducătorul persan Darios.

Din 305 î.Hr. se datează perioada Ptolemeilor, o dinastie puternica până la Cleopatra VII (ultimul faraon), cine se sinucide după înfrângerea trupelor sale de către romani, la Actium în 31 î.Hr. Anul următor Egiptul devine parte a Imperiului Roman, fiind cămara imperiului. După slăbirea imperiului Roman Egiptul a fost încadrat sub Imperiul Bizantin.În jurul anilor 650 urmează perioada cuceririlor arabe. Datorită prezenţei lor civilizaţia şi cultura de câteva mii de ani s-a schimbat radical. La nord de prima capitală au fondat noi şi noi nuclee de oraşe, cu funcţii de capitale prin unificarea cărora a luat naştere centrul urban numit în evul mediu Al Kahira (din care s-a format oraşul Cairo).

În 1250 mamelucii au acapărat puterea de la arabi. Dominaţia mamelucilor a ţinut până 1798, ”întreruptă” în 1517 de perioada otomană, când mamelucii au rămas la putere, însă literatura de specialitate caracterizează această perioadă ca “secolele de somn”, căreia Napoleon a pus capăt odată cu debarcarea în Alexandria.Urmează epoca lui Mohamed Ali , un strateg de origine albaneză, care în 1805 învinge trupele franceze şi declară independenţa Egiptului.

Un moment interesant în istoria ţării: mamelucii a vrut să recupereze Egiptul, dar Mohemed Ali invită pe cei 470 de conducători mameluci la un “banchet” la Citadela şi le masacrează.Mohamed Ali a format o dinastie importantă, urmat încă de 9 conducători dintre urmaşii săi, dar se vorbeşte despre “guvernare de marionete”, pentru că în perioada respectivă puterea propriu zisă a fost în mână franceză şi engleză. Se începe construcţia canalului de la Suez sub coordonarea architectului Ferdinand de Lesseps.

Egiptul Antic – Istorie si practici ale vremii — Toate datele pe care le avem despre istoria Egiptului antic provin, în mod special, din textele papirusurilor, din obiecte pline de semne hieroglifice şi inscripţii de pe monumente, zidurile templelor şi ale mormintelor. In muzeul national de la Cairo si în colecţiile egiptene răspândite în toată lumea se află numeroase inscripţii care furnizează informaţii despre o dată, un eveniment, un nume de rege sau un mare personaj. Pe vechile monumente sau edificii publice, ca şi în mormintele persoanelor particulare, s-au găsit nenumărate texte cu caracter istoric sau biografic.

Un document cunoscut de noi sub numele de „Papirusul de la Torino”, conţinând o listă completă a regilor şi o duratei domniei lor, a pus la dispoziţia cercetătorilor preţioase informaţii. De asemenea, scrierile istoricului şi călătorului grec Herodot au cuprins o schiţă a istoriei Egiptului antic, fiind un amestec interesant între ficţiune si adevăr. In secolul al III-lea î. H., un preot egiptean numit Manetou a scris, în limba greacă, o istorie a Egiptului. Acest preot a împărţit regii în case sau dinastii. El a denumit grupul cel mai vechi „prima dinastie” trecând astfel în revistă toate descendenţele regale care s-au succedat până la vremea lui, adică sub cea de a XXXIII-a dinastie, recunoscută ca fiind şi cea din urmă.

Cronologia — Egiptenii foloseau un calendar care împărţea anul în trei anotimpuri: Akhet, Pert şi Şemu, fiecare fiind subîmpărţit în patru luni a câte 30 de zile. Prin urmare existau 120 de zile în fiecare anotimp 360 într-un an. Insă, în realitate anul număra 365 de zile pentru că la sfârşitul celor 360 mai adăugau 5 zile. Acest calendar a fost inventat aproximativ prin anul 3400 î.H.. Egiptenii, popor de agricultori, au hotărât să înceapă anul în momentul când nivelul apelor Nilului urma să scadă si se puteau face însămânţările, adică pe la mijlocul lunii octombrie. Ceea ce a marcat alcătuirea calendarului şi începutul unui an nou a fost apariţia lui Sirius (Steaua Câinelui), pe data de 17 iunie.

Constructii in Egiptul Antic mai vechi decat se credea — In timp ce studia viaţa unor triburi nomade situate la 600 de mile distanţă de capitala Egiptului, Cairo, antropologul Fred Wendorf a observat câteva grupări de roci situate în apropierea locului în care îşi aşezase „tabăra”. Wendorf a crezut că era vorba despre formatiuni geologice obişnuite şi nu le-a acordat prea multă atentie. Abia în 1990, când s-a întors lo locul respectiv, antropologul şi-a dat seama că rocile se aflau în albia unui lac secat şi că nu puteau „ajunge” acolo decât prin intervenţia oamenilor. Curios şi dorind să dezlege misterul stâncilor, Wendorf a început operaţiunile de excavare.

După opt ani de săpături arheologice, el a putut să-i informeze pe istorici şi pe cercetători că este vorba de unul dintre cele mai vechi complexe megalitice cu funcţie astronomică descoperite până în prezent. Complexul a fost construit acum 6800-7300 de ani şi îl precede pe cel de la Stonehenge cu cel puţin o mie de ani. Potrivit estimărilor lui Wendorf, care este cercetător la „Southem Methodist University”, este posibil ca megaliţii să fi fost construiţi de o populaţie nomadă care s-a stabilit mai târziu pe Valea Nilului şi a dat nastere civilizatiei egiptene.

Situl arheologic, numit Nabta Playa („Nabta” inseamnă, în dialectul arab din zonă, „tufişuri mici”, iar „playa” se referă la un bazin care se umple cu apă în anumite anotimpuri), cuprinde patru perechi de pietre aşezate într-un cerc cu diametrul de patru metri. Două dintre aceste perechi sunt aliniate pe direcţia nord-sud, iar celelalte se aliniază de la est-nord-est spre vest-sud-vest. Este posibil ca acum 6800 de ani, în timpul solstiţiului de vară, Soarele să fi iluminat exact ultimele două perechi de stânci, după cum apreciază Wendorf. Antropologul american a mai descopent în acest sit si un mormânt straniu.

Este vorba despre o cameră cu diametrul de aproximativ 9 metri, construită din lut şi prevăzută cu un acoperiş. Wendorf a sperat ca ea să adăpostească rămășițele unui conducător, dar nu a găsit, spre uimirea lui, decât oase de… vacă. Drept urmare, antropologul a tras concluzia că poporul care a aliniat megalitii era unul nomad, crescător de vite. Complexul megalitic ar fi putut fi conceput pentru a celebra venirea musonilor de vară. Pană acum 4800 de ani musonii au afectat în mod regulat nordul Africii Centrale, fapt ce a dus la formarea unor lacuri temporare în Egiptul de sud.

Când lacurile au secat, triburile nomade au plecat din locul respectiv, pentru a se intoarce în anul următor. Dacă într-adevăr aceste triburi au pus temeliile primei civilizaţii de pe Valea Nilului, s-ar putea explica astfel „semnificatia religioasă pe care egiptenii o dădeau vacii si în general vitelor în perioada Vechiului Imperiu”, declară Fred Wendorf. — Medicina in Egiptul Antic — Incă din vremuri străvechi existau în Egipt medici vestiţi, despre care ne dau informaţii ample istoricii si geografii greci. După Diodor din Sicilia, egiptenii ar fi beneficiat de asistenţă medicală gratuită dacă se aflau în călătorie, în afară de cea care se acorda celor chemaţi la oaste si încadraţi în trupele faraonului. Pe de altă parte, exista un fel de cod terapeutic, în genul formularelor noastre terapeutice.

Primii egiptologi n-au putut totuşi cerceta lucrările medicale egiptene, pentru că abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au putut fi descifrate papirusurile medicale, ce conţin reţete şi amănunte precise despre medicina egipteană. Vom prezenta în cele ce urmează unele aspecte ale terapeuticii empirice, adăugând însă că ea se asocia întotdeauna cu o medicaţie psihoterapeutică sub forma unor incantaţii, rugăciuni către zei si exorcizarea demonilor ce au produs boala. Toate acestea erau însoţite de un anume ceremonial menit să determine la bolnav o receptivitate mai mare faţă de tratament şi deci o serie de efecte favorabile vindecării.

Ginecologia in Egiptul Antic — Ginecologia şi obstetrica sunt bine reprezentate în papirusurile medicale. În metroanexite se făceau injecţii vaginale sau irigaţii vaginale cu răşină de terebentină si ţelină macerate în lapte de vacă sau se făceau spălături cu o soluţie din ulei de sămânţă de cânepă amestecat cu miere (pentru efectul ei antiinflamator şi analgezic). Pentru a depista dacă o femeie este însărcinată, papirusurile spun că „vei pune orz sau grâu în doi saci mici de pânză pe care femeia îi va uda cu urina sa în fiecare zi.

Se vor adăuga curmale şi nisip în cei doi saci. Dacă orzul sau grâul germinează, va avea copii”. Un alt mijloc pentru diagnosticarea gravidităţii este reprodus şi de Hippocrate în tratatul său „Despre femeile sterile”: „Vei face ca un căţel de usturoi udat cu apă să rămână, toată noaptea, pană dimineaţa, în vaginul ei. Dacă mirosul de usturoi îi ajunge în gură, atunci ea va fi insămânţată. Dacă mirosul de usturoi nu-i ajunge în gură, ea nu va fi gravidă niciodată„. Diagnosticarea sarcinii pare destul de raţională, căci graviditatea creşte mult secreţia de foliculină care se elimină prin urină.

Foliculina accelerează creşterea vegetalelor şi a seminţelor. De aceea grâul sau orzul udat cu urină de femeia gravidă vor germina mai repede. Bolile căilor respiratorii ocupau un loc de seamă, iar simptomul lor esenţial, tusea, era tratat cu miere sau chimen amestecat cu miere sau cu smântână ori roşcove. In general, apiterapia juca un rol mare în Egipt. În tuse se făceau şi inhalaţii. Un alt leac era acesta: „Smirnă, răşină, aromate, pulpă de curmale în părţi egale se vor zdrobi împreună. Vei căuta şapte pietre le vei încălzi la foc. Vei lua una şi vei pune pe ea acest remediu, vei acoperi apoi piatra cu un vas al cărui fund a fost găurit.

Vei pune tulpina găurită a unei trestii în această gaură şi vei pune gura la capătul de sus al acestei trestii, astfel ca să poţi înghiţi vaporii ce ies de acolo. Vei face la fel cu celelalte pietre. După aceea vei manca ceva gras, carne grasă, grăsime sau ulei„. Acesta este un procedeu simplu de a face inhalaţii. În ceea ce priveşte ingerarea de grăsimi, ea ar putea favoriza expectoraţia. În cecitatea nocturnă, boală în care scade sau dispare complet vederea în cursul nopţii, se recomandă un tratament foarte eficient: ficat de bou pus la un foc de tulpini de grâu şi pătruns de fum. Şi astăzi cecitatea nocturnă se tratează cu vitamina A extrasă din ficatul vitelor.

Vechii egipteni practicau amputari şi fabricau proteze — Un studiu realizat de cercetătorii germani de la Universitatea „Ludwig Maximilians” din Munchen demonstrează că vechii egipteni au fost primii care au recurs la amputări folosirea protezelor, informează „The Lancet”. Concluziile savanţilor germani survin după reconstituirea dosarului medical al unei femei de vârstă medie decedată cu 3.000 de ani în urmă, a cărei mumie a fost descoperită de arheologi în vestul Tebei, Egipt, regiune cunoscută astăzi sub numele de Sheik-Abd-el-Gurna.

Cercetătorii au constatat că degetul mare de la piciorul drept al femeii fusese amputat şi înlocuit cu o proteză din lemn formată din trei segmente articulate, vopsite în maro închis şi fixată cu ajutorul unei bucăţi de pânză înnodată în jurul piciorului. „Acest dispozitiv putea menţine proteza în poziţia dorită şi perni:tea pacientei să se deplaseze destul de uşor„, au estimat cercetătorii din Munchen. Examinarea atentă a inimii şi a oaselor membrelor inferioare a arătat că femeia suferise de arteroscleroză, boală care se manifestă prin îngroşarea arterelor, fapt ce împiedică circulaţia sângelui în extremităţile corpului. Amputările previn riscurile unei posibile cangrene. Acestă descoperire reprezintă o premieră, fiind vorba de o proteză aplicată unei persoane în viaţă. Cercetările anterioare au demonstrat deja că vechii egipteni foloseau protezele pentru refacerea integrităţii corpului persoanelor decedate inainte de a fi îngropate.

Cosmetica si Igiena in Egiptul Antic — Incă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vrut să se bucure nu numai de sănătate, tinereţe, viaţă lungă şi vigoare, dar, totodată, şi de frumuseţe. Dorinţa de a obţine şi de a păstra frumuseţea, de a evidenţia farmecul personal a fost şi este o caracteristică, în special, a femeilor. Preocupările pentru frumuseţe şi mijloacele folosite în acest sens au variat de-a lungul timpurilor de la o epocă la alta, de la popor, la popor, în funcţie de mediu şi viaţa socială. Pornită de la magie, la fel ca medicina egipteană, cosmetica a avut la origine rolul de a proteja de demoni. Mai târziu atribuindu-i-se rolul de a înfrumuseţa. Cosmetica, ca artă, atinsese la egiptenii antici un grad mare de rafinament, care s-a bazat pe cunoştinţe farmaceutice solide.

La început, cosmeticele au fost preparate din materii prime indigene: ulei de ricin, de sesam, cânepă si şofron mai târziu folosindu-se şi uleiul de nufăr. Importau „ulei de Libia”- măsline şi ulei de cedru din Liban. Din săpăturile funerare de la mormântul reginei Heteferes, s-a concluzionat că existau opt (8) feluri de creme (unguente) care foloseu la prepararea fardurilor dar care variau după sezon. Pentru a-şi alungi sprâncenele şi pentru a da volum genelor, femeilor din înalta societate foloseau Kohol, obţinut din stibiu sau galenă, iar cele sărace se mulţumeau cu un amestec din seu de oaie şi cenuşă.

Pleoapele erau umbrite cu un fard verde făcut din praf de cupru sau praf de malahit, iar buzele le colorau cu un ruj pe bază de ocru. Foarte bine conservată s-a găsit cutiuţa de lemn pentru cosmetice aparţinând lui Tutu, soţia scribului Ani, care datează din anul 1300 î.e.n. Această cutie se găseşte la British Museum din Londra. Cele patru comportamente ale cutiei conţin farduri şi unguente, creion de sprâncene, o paletă de machiaj şi o perniţă de sprijin pentru manichiură. Pentru procurarea materiilor prime necesare fabricării produselor cosmetice egiptenii făceau adevărate călătorii.

Cuprul şi malahitul le primeau din Sinai, stibiul procurându-l mult mai de departe. Din copacul numit boswellia se extrăgea cel mai bun şi fin ulei aromatic şi tămâia necesară oficierilor religioase. Din Punt, ţară care se pare că a fost pe litoralul actualei Somalii, egiptenii aduceau aur, abanos, ulei de boswellia, mirt, pene de struţ. Anumite parfumuri aveau la bază mirt sau corn de tap. Contra încărunţirii părului, vechii egipteni foloseau „sânge de viţel negru fiert în ulei”, „sânge din corn de taur negru” sau grăsime de şarpe negru”. Impotriva căderii părului utilizau o pomadă făcută cu grăsime de la şcise animale: hipopotam, leu, crocodil, sarpe, ţap şi pisică.

Pentru întărirea firului de păr se considera că este eficace un dinte de măgar care, după ce se sfărîma, se amesteca cu miere. In acelasi scop se folosea un amestec de excremente de gazelă, grăsime de hipopotam, Rohol şi ulei. Folosirea pentru prima dată a parfumurilor a avut un caracter religios. Egiptul Antic a excelat în folosirea fardurilor. Priceperea vechilor egipteni pentru frumuseţe şi înfrumuseţare este, după cum am mai precizat, atestată de documete. Acum aproximativ 6000 de ani, Seş, mama Tetei, soţia primului rege al Egiptului, a dat prima reţetă cosmetică care s-a păstrat scrisă pe pietrele vechilor clădiri regale egiptene.

Reţeta conţine sfaturi pentru vopsirea părului, egiptenii fiind foarte preocupaţi de frumuseţea podoabei capilare. In papirusuri vechi de 3500 de ani, descoperite în 1874 s-au putut descifra formule de creme, utilizate de vechii egipteni, pentru a linişti usturimea şi durerea cauzată de soarele puternic, precum şi pentru a catifela pielea asprită din aceleaşi cauze. De la Cleopatra, regina despre care se spune că a fost de o frumuseţe rară, a rămas un jurnal în care erau insemnate reţetele preparatelor folosite de ea. Incă din perioada homerică, la greci, erau folosite parfumurile în ritualurile funerare, femeile utilizau fardul de pleoape şi işi pensau sprâncenele cu pensete asemănătoare celor din zilele noastre.

Igiena corporală un adevărat cult — În casele celor înstăriţi existau încă de acum 3000 de ani î.H camere de baie W.C.-uri. In acel climat cald si uscat, igiena corporală era foarte apreciată. Inaintea fiecărei mese mâinile erau stropite cu apă, iar în loc de săpun se folosea ulei combinat cu nisip, sodă şi leşie, atât pentru curătenie cât şi pentru catifelarea pielii. Dinţii şi-i curăţau cu beţişoare de lemn, pe care le mestecau la un capăt pentru a înmuia, iar gura şi-o parfumau mestecând grăunţe de mirt. Bărbaţii, dar în special preoţii, purtau părul ras, numai la ceremonii speciale ei punându-şi peruci şi bărbi false confecţionate din păr natural.

Medici celebri ai antichităţii ca Hipocrate la greci, Celse şi Galien la romani, erau interesaţi de cosmetică, cel din urmă făcând o distincţie clară între cosmetica unor şarlatani şi igiena organismului. Ei au prescris norme de igienă a pielii şi tratamente pentru anumite dermatoze inestetice. In Egiptul antic, cremele grase şi uleiurile nu lipseau din nici o trusă cosmetică. Baia ajungând un adevărat cult, oamenii erau chemaţi prin bătaia clopotelor si lumea se grăbea să apuce cât mai multă apă caldă. Egiptenii şi-au însuşit arta toaletei de la greci, ajungând la perfecţiune, care a servit drept model epocii moderne.

Ei se spălau cu lapte şi emulsii, îşi ungeau pieptul, faţa şi mâinile cu lanolină care era fabricată din grăsimi de păr de oaie. Foloseau săpunuri, în mod special din cele parfumate cu ulei de roze. Baza cosmeticii fiind igiena generală a corpului, diverşi cercetători au arătat că la vechii egipteni a existat un simţ extrem de dezvoltat al curăţeniei. De exemplu, odraslele ce faceau parte din familii nobile, care refuzau să facă baie zilnic, erau aspru pedepsiti.

Sursa — http://egipt.family-holiday.ro/index.php?page=istorie

Sursa — https://enigmatica.ro/egiptul-antic-istorie-si-practici-ale-vremii/