Ia românească,de la regine la pictori celebri de la origini și până în prezent

Spread the love

Ia românească, de la regine la pictori celebri — Ia tradițională românească este celebrată în România și în orice colț al lumii s-ar afla. Din cele mai străvechi timpuri, această bluză tradițională este un simbol al spațiului și al vieții românești. — Iscusință și măiestrie — De-a lungul istoriei, deși a evoluat, costumul popular românesc și-a păstrat caracteristicile esențiale. Pornind de la realizări artistice făcute cu materii prime din gospodăriile țăranilor, portul popular s-a transformat încet, dovedind o bogată măiestrie a țăranului român, atât în ornarea țesăturilor și a broderiilor, cât și în obținerea culorilor vegetale. Portul popular se diferențiază în funcție de anotimp, ocazii festive, adaptându-se ocupațiilor specifice fiecărei zone.

„Este poate cel mai economic mod de a realiza un veșmânt. Broderia este ca un fel de scriitură capabilă să vorbească, ca orice text arheologic aproape, despre ceea ce înseamnă universul de spiritualitate al celui ce a făurit piesa. Este ca limbajul nonverbal care reușește să transmită vizual, prin simpla percepție, tot ceea ce înseamnă creativitate, adică putere de a face din lucruri pe  care toate lumea le știe – din ațe, din desene, din puncte de broderie – ceva nemaiîntâlnit, unic și extrem de original. Aici, România și ia românească au un cuvânt greu de spus pe mapamond”, a declarat, pentru Q Magazine, Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”.

Ia românească a intrat în modă în perioada interbelică, atunci când Regina Maria a României s-a lăsat fotografiată și filmată în bluza tradițională românească și astfel a rămas în conștiința boemei Europe a acelor vremuri. Pentru întâlnirile oficiale, Regina Maria a trebuit să adapteze ia românească la ținute speciale și să iasă din canoane. Regina Maria adora costumul popular românesc pe care nu ezita să-l îmbrace și în care s-a lăsat fotografiată de nenumărate ori. De asemenea, cântăreața Maria Tănase s-a numărat printre personalitățile care au purtat ia românească, făcând-o cunoscută în întreaga lume. Maria Tănase a purtat la spectacolele ei ia românească.

Trecutul portului popular a izvorât din viaţa şi din istoria poporului român, dar şi a tuturor celor care au trecut și au zăbovit pe aceste meleaguri, cu mii de ani în urmă. Veșmântul popular a avut dintotdeauna un loc special în viața de zi cu zi. Vestigiile descoperite în săpăturile arheologice, scrierile din Antichitate şi din Evul Mediu atestă că portul s-a aflat în strânsă legătură cu viața strămoșilor noștri, cu mediul și cu stilul lor de viață.

O viață în ie – Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin prospețime și armonie. El reprezintă tradițiile poporului, evoluând și transformându-se odată cu el, de-a lungul veacurilor. Una dintre caracteristicile fundamentale ale costumului popular este legătura strânsă, indestructibilă, între îmbrăcăminte și condițiile de viață ale omului. Avem în ia românească roșie un element care o pune iarăși într-o lumină extraordinară, și anume, adaptabilitatea cromatică la vârsta purtătoarelor. Este expresia pulsării maxime a vitalității, a tinereții. Există apoi elementul celălalt, al vârstei tinere, dar al femeilor căsătorite – femeia care rodește, care împlinește neamul, și atunci, cămașa capătă acele tonuri pline de roșu, iar încet-încet, pe măsură ce avansează în vârstă, se petrece un lucru. Roșul se închide la culoare și ajunge ca vișina. În conștiința arhaică a poporului, roșul este expresia vitalității și a vieții. Este acea împlinire a promisiunii de a-ți duce existența până la capăt”, spune etnologul Doina Ișfănoni, pentru Q Magazine.

Oriunde, oricând, o ie — În funcție de ocazie, costumul popular poate fi mai simplu, de exemplu cel folosit în timpul muncilor agricole, până la cel mai frumos ornat, cel folosit la nuntă. Diferența costumelor se reflectă și în funcție de categoriile de vârstă; astfel, cel al copiilor, deși ca tip de îmbrăcăminte e la fel, are anumite diferențe. „Pentru ieșitul la horă, pentru nuntă, care este momentul crucial al existenței, pentru doliu, pentru marcarea suferinței.

Nu neapărat cromatic. Noi avem chiar și forma aceea arhaică a doliului alb, în care broderia se restrânge decorativ, nu mai e la fel de amplă, la fel de somptuoasă, și cămașa devine simplă, doar cu un accent de broderie. Dacă în zona Hunedoarei, mâneca este acoperită de sus până jos, de la umăr până la manșetă, cu broderii pe o suprafață considerabil de lată, la cămașa de doliu apare numai un singur șir de broderie. În rest, pânza albă rămâne simplă, ca semn distinctiv că posesoarea acestei cămăși are de fapt un statut altfel decât toate celelalte femei de vârsta ei din comunitate”, explică Doina Ișfănoni.

Simplu sau colorat, costumul s-a adaptat la bucurii sau la tristeţi, a îmbrăcat tinerețea și bătrânețea, nunta şi înmormântarea, mai bine spus, fiecare moment și fiecare eveniment de viață. — Ia românească, la New York — Portul românesc a fost prezentat, între 17 mai și 17 iunie, la New York, de Institutul Cultural Român (ICR), în cadrul unei serii de evenimente reunite sub titlul generic „La Blouse Roumaine”, prin care se doreşte promovarea identităţii culturale româneşti în spaţiul nord-american.Portul popular, parte a istoriei noastre,  face mai puternice rădăcinile ce ne-au format ca nație și ne-au definit ca popor, cu valori ce impun respect. Ia românească, parte integrantă a veșmântului românesc, este una dintre amprentele noastre lăsate în timp pe acest teritoriu.

The Metropolitan Museum of Art, din New York, a găzduit, în cadrul unei expoziții, un costum popular românesc, purtat, conform descrierii de pe site-ul muzeului, la sfârșitul secolului al XIX-lea. — Muză a lui Matisse — Mari artişti precum Henri Matisse sau Constantin Daniel Rosenthal s-au lăsat şi ei vrăjiţi de frumuseţea portului românesc. Cel dintâi a lăsat moștenire numeroase picturi şi desene cu femei îmbrăcate cu ie, iar al doilea a înfăţişat-o în tabloul „România revoluţionară” pe Maria Rosetti, englezoaică la origine şi soţia lui C.A. Rosetti, purtând atât ie, cât şi năframă.

Creație a lui Yves Saint Laurent — Nume importante din lumea modei, precum Yves Saint Laurent și creatorul Tom Ford, au apelat mai pregnant la această sursă de inspirație. Și alți designeri faimoşi, cum ar fi Kenzo sau Jean Paul Gaultier, au dedicat colecţii întregi cămăşii populare româneşti. Nadia Comăneci a ajutat la promovarea ei după ce a apărut de câteva ori îmbrăcată cu o ie tradiţională. Ia, ca piesă vestimentară de referință în cultura și în civilizația românească, este un purtător de amprente, o carte de identitate. Veșmântul acesta seamănă cu o scriitură, seamănă cu o pictură de bună calitate, pentru că ia are puterea de a te fascina, pentru că e originală, e nemaiîntâlnită, e stranie până la un punct, pentru că e altfel decât știe toată lumea.  – Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti. Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato sau Dumitru Ghiaţă sunt câteva dintre numele marilor artiști români pe care portul popular i-a inspirat în realizarea operelor artistice.

Povestea iei românești: cămașa populară, de la origini și până în prezent — Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor.  Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari). Portul era completat cu un brâu sau chimir, iar în picioare purtau opinci. Femeile se îmbrăcau cu  o cămaşă de pânză (ie), poale şi piese care acopereau picioarele, care ulterior au primit diferite denumiri: catrinţă, valnic, fotă sau opreg.

Pe cap, femeile purtau diferite ţesături și podoabe: marame, năframe, cepse sau cununi, iar bărbații – căciuli. De-a lungul timpului, costumul băraților și al femeilor s-a diferențiat tot mai mult, iar tunica pe care o purtau la începuturi ambele sexe a început să capete caractere distincte. Veșmântul femeiesc s-a transformat astfel in ia românească tradițională din zilele noastre.

Ce este ia românească? — În zilele noastre, portul popular autentic, care amintește de portul dacilor, poate fi întâlnit în multe zone din România, cu preponderență în zonele montane, unde influenţele culturale s-au păstrat mai bine. În Ii și cămăși românești, Aurelia Doagă scrie că „Portul românesc prezintă două caracteristici esențiale: unitatea și continuitatea sa. Prin continuitate înțelegem drumul parcurs de portul popular născut pe străvechea vatră a civilizației dace, până în zilele noastre. Prin unitate trebuie să înțelegem acele trăsături, acele aspecte esențiale care se văd în portul românesc din întreaga țară.”

Dacă în cazul bărbaților vorbim de cămăși populare, în cazul femeilor folosim termenul de ie populară. Acestea aveau semnificații multiple: acopereau goliciunea trupească, transmiteau un mesaj pentru comunitatea din care făcea parte persoana (unele ii se poartă la nunți, botezuri, altele arată statutul social, meseria, vârsta) și au semnificații magico-religioase (prin motivele, cromatica și lucrătura folosite). Ia era realizată la început din in, cânepă, lână, iar mai târziu și din bumbac tors la fuior. Era împodobită preponderent cu broderii la mâneci, piept și gât.

Caracteristicile iei sunt date de cusături (umărul, care unește părțile din față și spate de mânecă), încrețul, altița (bandă lată, elementul definitoriu și unic al modelului, irepetabil), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături prin care se îmbină bucățile textile). O altă caracteristică a costumului femeilor este folosirea culorii, fondul țesăturilor din in, cânepă sau lână fiind alb.

Istorie și începuturi: Când a apărut ia românească — Unii istorici presupun că ia a fost purtată pentru prima dată în perioada culturii Cucuteni (aprox. 5500 î.e.n.- 2750 î.e.n.), una dintre cel mai vechi civilizații din Europa. Cultura Cucuteni era răspândită pe teritoriul de astăzi al Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia. Cămașa era confecționată din pânză de in sau de cânepă, din borangic sau mătase. Simbolul cel mai des întâlnit era crucea, simbol solar stilizat poziționat central. Încă din epocile precreștine, vestimentația avea și un rol de protecție, de aceea vom întâlni multe simboluri cu semnificații magice sau benefice.

Primele ii pot fi văzute pe Columna lui Traian și pe monumentul de la Adamclisi, iar cea mai veche și autentică reprezentare a costumului popular se poate vedea în Cronica pictată de la Viena, din 1330, cele 147 de ilustrații ale documentului fiind o sursă pentru istoria culturală din secolul al XIV-lea. Iile se confecționau de femeile din sat în timpul șezătorilor, unde femeile cântau și confecționau haine. Cămășile erau diferite de la o regiune la alta nu numai prin textura materialelor, ci și prin modelele și broderiile aplicate. Cele trei elemente prin care se deosebește ia sunt: tipul de deschidere a gulerului, modul de tăiere și structură a tiparului și metoda de inserție a mânecilor. Putem deosebi cămașa dreaptă sau încretiță la gât, care se strânge cu nasturi sau șnururi, iar cămășile și iile cu croială simplă (din patru foi drepte, fără răscroială) sunt pentru întrebuințarea zilnică.

Ia: Brand de țară — Deși există câteva voci importante care susțin promovarea iei peste hotare, ia este un brand de țară neoficial. Aceasta nu a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, însă de Sânziene se sărbătorește ziua iei neoficial. Una dintre cele mai vizibile comunități care pledează pentru abordări interdisciplinare și studii ale iei din cât mai multe perspective, mai ales în mediul online este La Blouse Roumaine. Comunitatea La Blouse Roumaine speră ca în curând să existe un institut dedicat iei, care să funcționeze atât  ca o autoritate care ar putea acorda certificate de autenticitate iilor, cât și ca spațiu de cercetare a iei. Institutul de etnografie și folclor a realizat un album în care specialiștii au adunat mii de cămăși populare din peste 800 de sate. Acest album face parte dintr-un demers mai amplu, un dosar pe care autoritățile îl pregătesc pentru UNESCO, în speranța că ia va fi inclusă în curând în patrimoniul mondial.

Cum arată ia românească veche, autentică și cu ce s-a schimbat? — Există specialiști care susțin că portul popular vechi, autentic, s-a pierdut acum o sută de ani, datorită contactului cu lumea modernă. Pentru a recunoaște o ie autentică trebuie să fii atent la un detaliu important: ia originală nu este terminată, deoarece femeile de la sat considerau că perfecțiunea nu este a omului, ci îi aparține lui Dumnezeu. După Marea Unire din 1918, ia a fost promovată ca un simbol unitar al românilor, portul popular fiind asemănător în toate zonele țării. În zilele noastre însă, supraviețuiește un melanj de elemente de port tradițional și inserții moderne, iar diferențele de la o regiune la alta sunt destul de mari.

Ia românească autentică este creată din pânză potrivit de rară, așa-numita pânză de casă sau pânză nălbită (țesută la războiul cu două ițe) și cusută cu arnici sau mulineuri, fluturi și mărgele, fir metalic alb sau galben și beteală. Femeia care creează ia trebuie să cunoască punctele de cusătură și arta ornamentării. În Ardeal, Moldova, Muscel și Vlașca se folosește pânza cu firul mai gros, deoarece costumul popular are motive mai bogate, mai robuste, cu punctul buclat, iar la costumele din Oltenia, Muntenia și Dobrogea se folosește o pânză mai rară, cu firul bine răsucit. Lâna, borangicul (vopsit vegetal), arniciurile și mulineurile, mătasea vegetală trebuie să fie de bună calitate, pentru a nu se decolora. Până la apariția coloranților industriali, țăranii foloseau vopsitul vegetal. Frunze de arin, de nuc, măr pădureț, flori de nalbă, în combinație cu zeamă de varză, borș, oțet, sare etc. creau culori calde, necontrastante.

Din ce este făcută ia românească — Pentru confecționarea iilor, săteanca trebuia să posede cunoștințe tehnice însemnate: cum se face croiala cămășii, punctele folosite în ornamentare și cum se lucrează acestea, materialele necesare confecționării sale (pânză de in, bumbac, borangic). Croiala iilor este diferită de la o zonă la alta. Vom întâlni astfel cămașa cu altiță (Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Bran și Covasna), cămașa cu tăblie (în regiunile Hunedoarei, Pădurenilor și Aradului), ia cu umăr (Transilvania, Sibiu, Făgăraș), ia cu ciocănele sau ia de Săliște, cămașa cu lăncez (Valea Bistriței, Neamț, Bucovina, sudul și estul Transilvaniei), cămașa cu chipet sau ciupag, cămașa încărcată, cămașa cu platcă (Maramureș și Bihor).

În Ardeal, Moldova, Muscel și Vlașca se folosește pânza cu firul mai gros, deoarece costumul popular are motive mai bogate, mai robuste, cu punctul buclat, iar la costumele din Oltenia, Muntenia și Dobrogea se folosește o pânză mai rară, cu firul bine răsucit. Punctele de cusătură sunt: punctul înaintea acului, tighelul, tighelul în scăriță, lănțișorul, drugul, punctul la un fir, festonul, crucea (musca), punctul bătrânesc (gras), brăduți, obinzeli, gurița păpușii în obinzeli, pitișoare, păianjenul, șabac „în foarfeci”, șabac „gurița păpușii”, șabac, bătaia, dintele, mofturi, brânelul, punct de Banat, tăietura, cârligelul, încrețul, crețul, crețul de Gorj, crețul „creasta puiului”, crețul de Maramureș, crețul „în stâlpi”, crețul „în codrii”, pânza încutată, ciupagul, cheița „purecel”, cheița „în piciorușe”, cheița „frunze”.

Simbolistica și semnificația spirituală a iei — Ia sau „cămașa cu altiță” face parte din portul popular românesc al femeii și leagă istoria de odinioară de istoria actuală a noastră, a tuturor. Ea reușește prin motivele și simbolurile brodate să exprime apartenența la o comunitate, la o regiune, să exprime stări sufletești și evenimente importante sau uzuale din viața omului (nunți, botezuri, sărbători religioase, statusul marital, zona de apartenență), precum și modificări care apar odată cu influențele venite dinspre lumea orașului.

Tipuri de ii — De-a lungul timpului, oamenii au îmbrăcat ia atât în zilele de sărbătoare, cât și uzual, la muncile câmpului. O mare importanță o are cromatica, astfel fetițele și fetele tinere poartă pe fondul alb broderii cusute cu galben auriu și portocaliu, femeile care au copii albastru, femeile recent căsătorite roșu, iar albastru închis și negru sunt culorile pe care le poartă femeile văduve sau în vârstă. Recent, broderiile negre sunt folosite și de tinere în momente de sărbătoare, iar firului negru i se adaugă combinații de galben-auriu, brun-roșcat, violet, verde, albastru.

În portul tradițional al femeilor se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială: cămaşa „de-a întregul”, considerată cea mai veche, cămaşa încreţită la gât (ia) şi cămaşa cu platcă. — Ia neagră — În Gorj, cusăturile iei se realizau cu fire negre. Ia de Argeș este bogată, culoarea de bază fiind roșu, negru sau roșu vișiniu și se ornamentează cu motive geometrice și florale, care păstrează proporția între câmpurile florale și restul pânzei. În Munții Apuseni, cromatica cămășii e monocromă. Roșul aprins (de obicei pentru tinere) este îmbinat cu galben și negru (pentru bătrâne). În zona Dobrogea, cromatica este simplă, având la bază culorile roșu și negru. Motivele se completează cu „lănțișorul” cusut cu fir auriu sau argintiu și fluturi așezați în formă de solzi.

Ia colorată, brodată — Încrețul de Suceava se remarcă prin cromatica sa: pe lângă fondul alb sau galben apar culorile verde, roșu, bleu și de asemenea mărgele viu colorate. În zonele Argeș și Vâlcea se foloseau compozițiile monocrome, roșu închis și vișiniu. În Vrancea, motivele geometrice foloseau culori tari: roșu, negru, albastru, verde și ocru. În Maramureș, pentru înfrumusețare, se folosesc motive lucrate în punctul identic cu „nemțoanele” de Banat, colorate în galben portocaliu. În Vlașca și Ilfov întâlnim culorile calde și nuanțe de roșu, auriu, ocru. Cromatica iei de Vlașca este veselă, luminoasă. Culorilor roșu, roșu cu negru, roșu închis li se adaugă verde kaki, verde măsliniu, galben, culoarea ceaiului, culoare care se obține din foi de ceapă sau floare de tei.

Un tip special de ie se găsește în Olt, ia încărcată, fără altiță, în care motivul apare în formă de tablă care cuprinde toată suprafața mânecii până aproape de guler. Ornamentația este în formă de rețea, înfurcită sau în rânduri verticale înguste, printre care se presară fluturi. Se decorează  cu multe mărgele și fluturi mari, albi. Mărgelele au culori pastelate și se distribuie prin alternanța în piez (săbiat). În Dolj, ia este largă și lungă. Cromatica este simplă, elegantă. Culorile roșu și roșu vișiniu sunt luminate de auriul betelei sau firului metalic. Urmașa iilor vechi, ia de Gorj se croiește din patru lățimi necesare mânecilor și piepților. Pe lângă culorile de fond roșu, roșu închis, cafeniu, se folosește negrul, în armonie cu culori calde: galben, mov, roz, ultramarin, măsliniu.

Ce reprezintă motivele populare de pe ie? — Costumul popular este un preţios document artistic, social şi istoric.” (Leocadia Ștefănucă, Culegere de cusături populare). Costumul popular se prezintă aparent diferit de la o zonă la alta, însă şi-a păstrat o structură unitară în ceea ce priveşte materia primă din care se realizează, croiala, coloritul şi ornamentaţia. Cel mai des vom întâlni pe ii motive străvechi, geometrice și florale. Motivul românesc, prezent pe orice obiect, variază în funcție de utilizarea dată pieselor brodate: podoabă, îmbrăcăminte, uz casnic. La obiectele de uz casnic și la obiectele de îmbrăcăminte pentru sărbători ca: ie, cămașă bărbătească, pieptar, cojoc etc., se folosesc motive în componența cărora intră floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii purtau haine brodate cu simboluri care aveau semnificații importante pentru ei. Totodată, se diferențiau zonele geografice de proveniență, preocupările persoanei, statutul social, marital etc. Brodate pe față, spate sau mâneci, aceste simboluri învăluie protector persoanele care poartă iile, ținând răul și ghinionul departe. Dintre simbolurile des folosite pe ii întâlnim spirala și spirala dreaptă, crucea, soarele, coarnele de cerb, liniile drepte, liniile duble drepte, liniile cu dreptunghi, liniile ondulate, copacul sau ramurile, fiecare dintre ele având semnificații aparte.

Simboluri pe ia românească: spirala și crucea — Spirala reprezintă eternitatea, trecerea timpului, un semn universal al vieții și perenității sale, al energiei. Acest simbol se folosește încă din perioada culturii Cucuteni. Sursa de viață este redată prin intermediul spiralei, simbol al fecundității. Poate fi și semn dual, masculin-feminin, întuneric-lumină etc. Crucea reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii.

Linii și simboluri geometrice pe ia românească — Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape a vieții omului, pe când liniile drepte verticale, viața. Liniile ondulate ușor ne trimit cu gândul la apă, la curățenia și purificarea pe care le aduce ea, iar copacul sau ramurile simbolizează trăinicia și viața durabilă, renașterea an de an. În Dobrogea sunt des întâlnite următoarele motive: romburi, dreptunghiuri, pătrate și linii frânte, numite plastic „pui”, „iarba întoarsă”, „șarampoi”, „urma iepurelui”, exprimând matricea universului în care femeia trăiește și muncește .

Simboluri ancestrale — Coarnele de cerb sunt dintre cele mai vechi simboluri. Ele simbolizează vitalitate, regenerare, putere, fiind un simbol purtat cu precădere de tinerele care doreau să rămână însărcinate. Soarele este și el un simbol ancestral, fiind folosit atât în forme stilizate, cât și ca o floare – floarea soarelui. El reprezintă legătura omului cu divinitatea, cu roadele pământului, și este dătător de viață. Romburile se întâlnesc încă din perioada culturii Cucuteni și sunt reprezentări ancestrale ale zeităților. Alte simboluri străvechi sunt spirala (continuitatea vieții în orice împrejurare) și pomul vieții (liantul dintre cer și pământ).

Motivele și simbolurile se deosebesc de la o zonă etnografică la alta. Vom întâlni două categorii de motive ornamentale mari: după forma și tipul de stilizare și după conținutul tematic. După formă și tip de stilizare acestea sunt geometrice, negeometrice sau liber desenate, iar după conținut, motivele ornamentale sunt abstracte, realiste și simbolice. Motivele ornamentale abstracte se întâlnesc aproape în toate zonele noastre etnografice – dintre acestea numim punctele, liniile, figurile geometrice.

Dintre motivele ornamentale realiste, multe redau fenomene cerești și reprezentări de corpuri cerești: fulgere, reprezentate în zig-zag; calea laptelui, steluțele, soarele. Altele redau regnul vegetal: plante, frunze, flori (pot fi reprezentate și cu șase sau opt petale), fructe (cel mai des întâlnim spicul de grâu, ghinda, știuletele, afina, strugurele, mărul, părul); spirale, care amintesc de cârceii de viță de vie sau de dovleac), zoomorfe (coarnele berbecului și fruntea boului; vrabia, porumbelul, cocorii, găinușa, rândunica) și antropomorfe (siluete de femei sau părți ale corpului omenesc: ochiul). Motivele care au ca izvor de inspirație obiectele de muncă: cârligul, grebla, furca, sapa, jugul) și sociale (aspecte din viața socială: sfăditele, porumbelul păcii) nu s-au bucurat de o răspândire la fel de mare.

Regiuni ale țării și specificul iilor — Dacă te deplasezi dintr-o zonă în alta a României, poți fi surprins de varietatea de motive tradiționale care împodobesc iile. Sunt povești brodate pe ii de fiecare mână de femeie, povești care unesc același univers cultural și care apropie oameni diferiți, din zone geografice aflate la mii de kilometri distanță. Acest liant se creează pe măsură ce te deplasezi din Maramureș în Transilvania sau din Dobrogea în Olt.

Ia maramureșeană — Ia maramureșeană se deosebeșete de celelalte ii prin croiul său. Este singura cămașă din costumul românesc care se croiește pătrată la gât. Aceasta se confecționează din pânză de casă țesută la război, în două ițe. Se croiește din patru lățimi, două pentru mâneci și două pentru piepți. Mânecile se termină prin fodori, denumiți și „bezeri”, iar piepții sunt drepți și tăiați la gât. Există mai multe tipuri de cămăși pătrate la gât, una dintre ele fiind cămașa de „Săpânța”. De asemenea, crețurile cămășii de Maramureș sunt spectaculoase, ele nu par a fi lucrate manual. Se lucrează însă simplu, fiind realizate pe bază de fire scoase și punctul „înaintea acului”. Pentru mai multă frumusețe, se folosesc motive lucrate în punctul identic cu „nemțoanele” din Banat, colorate în galben portocaliu.

Ia din Ardeal — Ia se caracterizează prin mărimea și bogăția ornamentală care se distribuie de-a lungul mânecii, de la mână până la guler. Cămașa păstrează croiul cămășii vechi: cele patru foi se încrețesc la gât prin gulerul potrivit de lat. Se croiește din pânză de in, cânepă sau bumbac gros. Pentru lărgime i se adaugă clini (adaos textil) și broschițe (petic de pânză, postav etc., pătrat sau rombic, pus la răscroială pentru a lărgi mânecile unei cămăși). Ornamentele sunt distribuite pe mânecă, guler, piept, iar ornamentul principal îl vom regăsi pe mânecă: lat, bogat, colorat în roșu sau roșu cu negru, uneori motivele fiind evidențiate și cu culori de tonalități calde: mov, verde, galben. Deseori se coase și un ornament în formă de cheie roșie și neagră. Pieptul cămășii se ornamentează simplu: motive mici, care se dispun de-a lungul gurii cămășii.

Ia din Oltenia — Cămașa femeilor din Oltenia se caracterizează prin foile drepte încrețite în jurul gâtului, cusute cu mătase vișinie sau bleumarin, unde drugul tivește gura cămășii, marginea mânecii și a poalei. Ia se croiește din pânză de in sau bumbac și se ornamentează cu motive geometrice sau florale, se coase cu puncte ca tighelul, crucea, la un fir, lănțișorul. Croiul este vechi, din patru lățimi de pânză la care se adaugă clinii, broschițele, gulerul. Cusătura are o cromatică distinsă: albastru de smalț sau roșu vișiniu. Motivele sunt discrete, cusute cu punctul tighelului și umplute cu fir auriu sau argintiu. Altița e compusă din fâșii cu motive mărunte, subliniate de galoane cu intercalații de fir metalic. Sub altiță se găsește încrețul lucrat în forme romboidale, în culorile alb, galben-crem și verde-măsliniu. De cele mai multe ori sub încreț apare ornamentația „în blană”, repetarea unor serii de motive. Motive „în coarnele berbecului”, „cârlige”, „căsuțe” pornesc de jos, de la mână până la încreț. Punctul iei este tighelul, lănțișorul, cruci la un fir.

Ia din Bucovina — În Bucovina putem vorbi de tipul de ie cu altiță, încreț și râuri. Ea păstrează unitatea iei din întreaga țară, dar prezintă anumite particularități: nu apare gulerul, acesta fiind înlocuit cu „brezărău”.  Acesta se realizează prin încrețirea cămășii cu un șnur sau ață răsucită din in, arnici sau cânepă, după ce a fost întărită marginea cămășii printr-o cusătură numită drug. Cămașa se confecționează din patru lățimi de pânză pentru mâneci, piepți, clini (foroclină) și broschițe (pavă). Cămașa are mâneca largă, se termină pe același drug, lucrat la fel de des ca și la brezărău. Ia în Bucovina se confecționează din pânză de cânepă, in sau bumbac gros. Se lucrează cu altiță lată, cusută în fâșii, despărțite între ele prin brâie orizontale și decorate cu fir metalic în punct de lănțișor sau cu mărgele albe sau galbene de piatră.

Sunt folosite motive geometrice (romburi, pătrate, triunghiuri) și motive care se regăsesc pe porți sau case, dând impresia unor cusături ornamentate din belșug, cu origini străvechi în tradiția românească. Încrețul este la fel de bogat, lucrat în alb sau galben-portocaliu pentru fond și cu punctul la un fir, cruci ori tighele. Cromatica iei bucovinene este bogată. Pe lângă culoarea de fond negru, cafeniu închis, se regăsesc culorile verde, galben-portocaliu, albastru etc. Pe piept aceste modele sunt lucrate la dimensiuni mai mici, respectând stilul și culorile specifice zonei. Punctul care se folosește în ornamentarea iei este crucea, la un fir, tighelul, lănțișorul, drugul.

Ia în Moldova — Costumul popular din zona Moldovei păstrează în structura sa elemente străvechi, tradiționale. În zona Vrancea, costumul femeilor se distinge prin sobrietate. Ia capătă frumusețe prin bogăția firului metalic alb sau galben, a betelei și a fluturilor presărați ici-colo. Croită din patru lățimi de pânză țesută în două ițe, cămașa folosește croiul fără irosirea vreunei bucăți de pânză. Sub braț se introduc clinul și bucata pătrată de pânză, pavă. La gât, cămașa se strânge printr-un creț simplu și gulerul cusut în motive specifice. Jos, la mânecă, se termină prin manșeta răsfrântă, numită „brără”, cu aspect de volan.

Se folosesc motive geometrice și florale stilizate. Distribuite în rânduri și altiță, sub care se află încrețul, motivele păstrează echilibrul între câmpul floral și albul pânzei. Se ornamentează jos, la mână, cu trei rânduri pe mânecă, dar și cu un singur rând (la ia fără altiță) de o parte și de alta, iar în locul celorlalte rânduri apar cheițe lucrate în fir auriu și subliniate de mici șabace. Încrețul se lucrează în culorile alb sau galben, cu punctul „crucea” sau „înaintea acului”. Deasupra încrețului stă altița mărginită de fâșii lucrate în lănțișor cu fir alb sau galben. Altița, destul de lată, numără până la patru-cinci rânduri de motive, așezate orizontal și despărțite între ele prin aceleași fâșii înguste de fir metalic. Pe piept sunt distribuite două-patru rânduri de motive, care se pun lângă gura cămășii. Spatele se ornează simplu de o parte și de alta a umerilor.

Ia din Transilvania — Portul popular din Transilvania respectă unitatea portului din întreaga țară. Ia se croiește din trei-patru metri de pânză de in sau bumbac mai gros, gulerul încrețește cele patru foi, iar la mâneci, jos, se termină cu obișnuitul fodor de Transilvania. Ornamental, putem vorbi de tipul cămășilor „pui peste cot”. Ia se ornamentează pe guler, care se coase cu „punctul pe dos” sau „pășituri” (cruci), pe mâneci și fodor. Mâneca se termină cu o danteluță numită „cipcuță”. Motivul mânecilor se distribuie orizontal, peste cot, iar fodorii se ornamentează cu același motiv de peste cot.

Încrețul fodorului se decorează cu punctul de ciupag, peste muchiile încrețului. Sub guler, cămașa prezintă un mic ciupag lat de unu-doi centimetri. Dintre motivele folosite vom întâlni mai des motivele florale, sub formă stilizată. Ele se îmbină cu figuri triunghiulare, romboidale, cu tighele oblice, motive de gurița păpușii. Cromatica este deseori monocromă: roșu pentru tinere și negru pentru bătrâne. Caracteristica acestei ii o reprezintă mărgelele: roșii, galbene, albastre, roz, verzi.

Ia în artă și cultură — Ia tradițională a inspirat multe figuri artistice și a apărut, de-a lungul timpului, în tablouri ale pictiorilor de seamă, dar și în colecțiilor marilor designeri de modă sau chiar în scrierile unor autori. — Ia românească în pictură — Deseori, frumusețea iei românești a depășit granițele țării: aceasta apare reprezentată în tablourile pictorului Henri Matisse, cel mai cunoscut tablou fiind La blouse roumaine, realizat în 1934. De asemenea, pictorul Constantin Daniel Rosenthal a pictat-o pe Maria Rosetti în România revoluționară purtand ie și năframă. Alți pictori care au fost inspirați de ie și au reprezentat-o în picturile lor sunt Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Sirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață, Carol Popp de Szathmári, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu şi îndeosebi N. Grigorescu.

Ia românească în modă: designeri naționali și internaționali — De-a lungul timpului, ia a atras atenția a numeroși artiști: celebrul designer internațional Yves Saint Laurent a dedicat o întreagă colecție inspirată de ia românească, în anii `80, colecție care ulterior i-a inspirat și pe alți designeri celebri: Jean Paul Gaultier, Kenzo, Tom Ford, Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. Dintre designerii români îi amintim pe Adrian Oianu, Corina Vlădescu și Ingrid Vlasov. Tendința designerilor străini a fost de a păstra caracteristicile iei românești tradiționale aproape în întregime, despre colecția lui Yves Saint Laurent spunându-se că piesele sale sunt „identice” cu iile românești.

Cine purta ia populară? — Pe vremuri, ia făcea parte din costumul de nuntă, dintre acestea iile cu spic, întâlnite în Moldova, remarcându-se prin frumusețe. Broderia se realiza cu puține nuanțe cromatice, iar alteori iile se brodau cu o singură culoare, în special cu negru. Femeile căsătorite sau în vârstă purtau ii sobre, iar croiala și materialul din care erau confecționate erau mai simple, pe când fetele tinere purtau ii într-o cromatică veselă, luminoasă. În funcție de momentul purtării, ele aveau diferite semnificații pentru comunitatea din care făcea parte persoana: ornamentele negre anunțau moartea cuiva drag, iar broderiile cu culori aprinse simbolizau fecioria sau erau specifice anumitor ceremonii: nunți, jocuri, botezuri, sărbători religioase specifice anului calendaristic. Cămășile bărbaților, care fac parte din portul popular românesc, diferă și ele. De obicei sunt lungi, croite cu sau fără platcă, iar în unele zone cămașa se compune din două piese (ciupag și fustă). Motivele ornamentale folosite sunt cele geometrice și mai rar florale.

Personalități influente care au purtat ia românească — Numeroase personalități ale României au integrat în garderoba lor ia: regina Maria, principesele Ileana și Elena, cântăreața Maria Tănase. Regina Maria, care a fost și artistă, soldat, diplomat, a fost atrasă de arta populară românească, de multe ori adaptându-și garderoba în funcție de aceasta. Regina Maria s-a lăsat fotografiată deseori în ia populară, boemia acelor vremuri fiind influențată de exemplul vestimentar al reginei. Una dintre operele de artă care înfățișează o țărancă româncă în port popular este celebra România revoluționară, tablou pictat de Constantin Daniel Rosenthal și simbol al revoluţiei de la 1848. Muza sa este soţia revoluţionarului C.A. Rosetti, rămasă în istorie drept Maria Rosetti, prima ziaristă din România. 

Cum recunoști o ie tradițională de una inautentică? — Pentru istoria costumului popular românesc în general, costumul transilvan prezintă o deosebită importanță, pentru că aici, pe teritoriul Transilvaniei și Banatului, au trăit și și-au avut centrul politic dacii, care sunt reprezentați în portul lor pe columna lui Traian. În croiala atât de simplă a pieselor de costum din țara Hațegului și din ținutul Pădurenilor, ca și în felul acoperirii capului sau încălțării picioarelor, vor fi rămas urme din portul celor care aici, la Grădiștea Muncelului, și-au avut capitala sau din cel al cuceritorilor romani care și-au stabilit centrul la Sarmisegetuza.” (Paul Petrescu, Costumul popular românesc din Transilvania și Banat).

Uneori vom întâlni „ii” pe drumurile de munte, în boutique-uri, mall-uri, supermarketuri, unele aduse din China etc. Sunt prezentate în forme frumoase, cu un conținut golit de orice este tradițional românesc, fără nici o origine, motivele prezente pe acestea neavând nici o legătură cu simbolistica populară. Termenii de „ie stilizată” sau „reinterpretată” nu sunt folosiți în cele mai corecte contexte, de multe ori ei atenționând asupra faptului că persoanele care au creat iile nu au cunoștințele necesare confecționării unei ii autentice.

Putem face diferența între iile autentice și cele oarecare prin elementele tradiționale, materialele folosite, croială și coloristică. O ie inautentică poate fi confecționată la mașina de cusut, realizată din materiale sintetice, sau chiar poate fi brodată cu motive ale altor culturi (de exemplu, cu dragoni). Ia românească autentică este mereu brodată manual, confecționată din materialele de bază: pânză de cânepă, borangic, in, arnici, lâniță și decorată cu motive tradiționale românești. De asemenea, o ie autentică va fi tivită și încrețită manual, iar pe dosul iei ar trebui să vedem nodurile firelor de la broderii. O ie poate fi o lecție de istorie, dar pentru a o învăța avem nevoie de exercițiu și de timp. Fiecare dintre noi poate ajunge să facă diferența între ce este autentic și ce este fals, între ce este tradițional și ce este importat.

Cât costă o ie românească? — Dacă vom vedea vreodată o ie veche de peste un secol, ne-am putea socoti norocoși. Achiziționarea unei piese rare vine întotdeauna cu bucuria că o parte din tradițiile străvechi au și merită o viață atemporală. Prețurile sunt variate, între 1.000 – 3.000 de lei, sau chiar mai ridicate. Iile confecționate în zilele noastre au prețuri variabile, dar mult mai scăzute, pornind chiar și de la 100 de lei.

Cum a inspirat ia o lume întreagă — Odată cu activitățile comunității online La Blouse Roumaine, de popularizare a iei, tot mai multă lume de pe întreg globul a devenit atrasă de aceasta. Actrița Rita Wilson, cunoscută din filmele M.A.S.H. sau Sleepless in Seattle, a purtat o ie într-un show american celebru. Cântăreața Adele a pozat pentru revista Vogue într-o ie, iar designeri ca Jean Paul Gaultier, Tom Ford, Altuzarra sau Nicole Miller au creat colecții inspirate de ia românescă. În anii `80, celebrul designer Yves Saint-Laurent a fost inspirat de ia tradițională românească, iar prezența acesteia pe marile podiumuri ale lumii i-a sporit faima. Și vedetele hollywoodiene poartă bluze inspirate de ia românească sau chiar ii românești. Printre acestea se numără Emma Stone, Jennifer Gardner, Kate Moss, Kourtney Kardashian, Halle Berry, Katie Holmes și Anne Hathaway.

Când sărbătorim ziua iei? — De Sânziene, pe 24 iunie, se sărbătorește ziua iei românești. O inițiativă a comunității virtuale La Blouse Roumaine de acum câțiva ani, această zi a devenit Ziua universală a iei. Nu este o sărbătoare națională oficială, dar Ziua universală a iei se sărbătorește în Republica Moldova (fiind notificată oficial de Ministerul Culturii) sau în Statele Unite (Washington DC). Ia este celebrată anual pe 6 continente și în peste 50 de ţări. În anul 2017, ziua universală a iei s-a sărbătorit și în Milano, unde a avut loc evenimentul La Giornata Universale dell`IA, un fel de șezătoare de pe vremuri transpusă în timpuri prezente, unde s-au celebrat jocul, cântul, poezia, arta și portul popular românesc.

De ce să porți o ie tradițională? — Pentru unii poate fi anacronic să poarte o ie tradițională, altora li se poate părea un gest naționalist, altora pur și simplu nu le stă bine cu ii. Iar alții caută ii monocrome, colorate sau vintage, ii din lada bunicii sau străbunicii, ii de pe siteurile meșteșugarilor populari români sau vândute de magazine online. Fie că este la modă sau nu să porți o ie, preferința fiecăruia este importantă, iar motivele la fel. În zilele noastre ia nu se mai poartă zilnic în niciun sat, ci doar în anumite situații, festivități, ceremonii, momente din an, iar iile create de designeri sunt o opțiune a fiecăruia dintre noi.

Cei care le poartă găsesc poate povești în aceste piese de îmbrăcăminte, pe lângă încărcătura istorică și culturală. Pe vremuri, fetele moşteneau de la mamele și bunicile lor nu doar arta de a croi o ie, ci învățau și rugăciunile care se spuneau înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. Povestea vieții rurale de odinioară și obiceiurile de la sat pulsează în portul popular, iar din când în când reîntoarcerea în timp, până la daci sau cultura Cucuteni ne mai scoate din ritmul zilelor noastre.

Meșteșuguri care erau odinioară vitale, pe care fetele și femeile le cunoșteau încă de mici, se pierd treptat. Tehnici, materiale, cusături, croieli – le găsim descrise în cărțile din anticariate, librării, muzee, iar termenii folosiți ne pun în încurcătură. Cu toate acestea, la sat încă se creează piesele vestimentare care fac parte din portul popular românesc, iar iile îi inspiră pe artiști cosmopoliți dintre cei mai diverși. Noile tehnici, coloranți și automatizări au creat posibilitatea ca piesele lucrate la sat manual să fie create folosindu-se alte tehnici și un timp mult mai scurt.

Dar acele puncte de cusătură sau croiala unică nu vor fi niciodată redate într-un mod autentic decât de mâna femeilor care au transmis din generație în generație o tradiție. Ia reprezintă în sens extins și spațiul în care ne-am născut, comunitatea căreia îi aparținem sau cu care împărtășim afinități. Iar cu fiecare ie achiziționată dintr-o gospodărie țărănească sau dintr-o familie de meșteri populari vom păstra și vom ajuta să se formeze încă o generație care să ducă mai departe această artă românească.

Sursa — https://www.qmagazine.ro/ia-romaneasca-de-la-regine-la-pictori-celebri/

Sursa — https://www.invietraditia.ro/editorial/ia-romaneasca/