Drumuri in Memorie – Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)

Spread the love

Născută la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, jud. Gorj (în prezent cartier al municipiului Târgu Jiu), Ecaterina Teodoroiu a fost fiica agricultorilor Vasile și Elena, familie numeroasă, din care au mai făcut parte alți șapte frați. Ecaterina a urmat cursurile școlii primare din comuna Vădeni și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909 absolvind Școala româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează ca absolventă a Școlii de moașe din Bucureși, în anul 1915, înscriindu-se între timp în Asociația cercetașilor din România, în anul 1913.

După intrarea României în Primul Război Mondial, la 27-28 august 1916, Crucea Roșie Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții. Ecaterian Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în spitale, în perioada 10-18 octombrie 1916 pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu. La 30 octombrie/12 noiembrie 1916, Ecaterina i-a dus alimente fratelui său, Nicolae, pe Dealul Sâmbotin, asistând la moartea acestuia, din cauza unui obuz care a căzut în apropiere. După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere, frate, te voi răzbuna eu.

Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul Obogeanu, în comuna Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar, iar apoi a mers la colonelul Neagu Savel, solicitându-i același lucru. Acesta i-a ordonat colonelului Coandă să o includă în Regimentul 18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a, comandată de locotenentul Gheorghițoiu, care a repartizat-o la Grupul II din plutonul I. După ce a fost primită ca voluntară în cadrul Regimentului 18 Infanterie, Ecaterina a fost capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în santinela care o escorta.

Drumuri in Memorie – Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)

In urma unei lupte scurte, survenite din cauza unei surprinderi inamice, ea a fost făcută prizonieră și încolonată într-un mic convoi, împreună cu alți mulți soldați, a fost pornită spre Bumbești, sub paza unei santinele germane. Făcându-se noapte și profitând de neobservarea santinelei, ea a scos un revolver pe acre-l avea în sân și fără a avea un singur moment de ezitare a împușcat santinela. După această faptă a fugit imediat, împreună cu ceilalți prizonieri. Alt soldat german însă, auzind foc de armă, a tras focuri în direcția aceea și unul din gloanțe a lovit-o în piciorul drept, rănind-o ușor.

Peste numai o zi, la 6/19 noiembrie 1916, a fost rănită de un obuz la ambele picioare, în apropiere de Filiași, fiind evacuată la București și apoi la Iași, în Spitalul „Regele Ferdinand. În ianuarie 1917, Ecaterina s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie, îngrijind răniții, iar generalul Broșteanu a ordonat, la 21 februarie 1917, ca voluntara să facă parte din efectivele regimentului: „Veți binevoi a cunoaște că Domnișoara Teodoroiu Ecaterina e conformată a-și continua serviciul ce îl îndeplinește la Corpul 7, comandat de Sublocot. Gh. Mănoiu.

Va fi considerată și tratată cu cea mai mare îngrijire, astfel cum merită un suflet nobil, cinstit, demn și plin de sentimentul de sacrificiu al D-sale. Va lua masa gratuit la popota ofițerilor, unde i se va da cinstea cuvenită. Considerată de către ofițerii români o Jeana D’Arc a noastră, faptele Ecaterinei au fost aduse la cunoștina Regelui Ferdinand, care prin Înaltul Decret No. 191/10.03.1917 a decorat-o cu Virtutea militară de război clasa a II-a: „Domnișoarei Teodoroiu Ecaterina, din legiunea de cercetașe „Domnul Tudor”, pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat, cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat de la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași.

Referitor la luptele la care a participat Ecaterina Teodoroiu în cadrul Regimentului 18 Infanterie, menționarea datei de 16 octombrie 1916 în Înaltul Decret Regal este eronată, în contextul în care Ecaterina s-a prezentat la regiment, aflat la Dănești, la data de 2 noiembrie 1916. O altă decorație pe care a primit-o Ecaterina, în perioada în care s-a aflat la Iași, a fost „Virtutea Cercetășească de aur. Deși colonelul Pomponiu a menționat într-un memoriu că Ecaterina ar fi primit și o a treia decorație („Bărbăție și Credință”), verificările efectuate la nivelul Ministerului Apărării nu au confirmat, prin comunicările primite de la „Biroul Decorațiilor” și de la „Marea Legiune a Cercetașilor”, că eroina ar fi fost distinsă și cu medalia „Bărbăție și Credință.

O altă speculație referitoare la Ecaterina Teodoroiu a fost aceea că, odată cu acordarea decorației Virtutea militară de război clasa a II-a, voluntara a fost avansată la gradul de sublocotenent al armatei române. Pentru lămurirea acestei situații este necesară o analiză a legislației avansărilor în grad, în vigoare în timpul Primului Război Mondial. Astfel, Constituția din anul 1866 prevedea, la art. 93, că Regele conferea gradele militare în conformitate cu legea. Ori, prin Legea asupra înaintărilor în armată s-a menționat fără dubii, în cadrul art. 8, că nimeni nu putea fi înaintat la gradul de sublocotenent dacă nu îndeplinea una din următoarele condiții:

1 Să fi absolvit una din școlile pregătitoare militare.

2 Să fi căpătat gradul de sublocotenent în rezervă și să fi servit un an în această calitate, ca chemat temporar în serviciul activ.

3 Să fi servit doi ani, minimum, ca subofițer, într-un corp de trupă, din care unul ca reangajat.

De asemenea, potrivit art. 75 din legea menționată, toate înaintările și numirile în gradele de ofițeri se făceau prin Înalt Decret de către Rege, în urma unui raport al ministrului de război și a publicării ulterioare în „Monitorul oficial al Oastei. În cazul Ecaterinei Teodoroiu se poate observa cu ușurință că aceasta nu a îndeplinit niciuna din cele trei condiții pentru a fi avansată la gradul de sublocotenent. Cercetările efectuate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, în anul 1928, au dus la concluzia că „nimeni nu ne-a putut produce un act, vreun brevet, vreun Înalt Decret, vreo D.M. sau orice alt document justificativ” privind avansarea Ecaterinei Teodoroiu la gradul de sublocotenent.

Singurii care au susținut verbal că Ecaterina Teodoroiu a fost avansată la gradul de sublocotenent onorific (sic!) au fost coloneii Pomponiu și Jipa. Astfel, colonelul Pomponiu a precizat că „Prințul Carol a intervenit la M.S. Regele, care i-a conferit gradul de sublt. Onorific” sau că „în spitalul de la Iași, M.S. Regina, vizitând răniții și găsind acolo pe Ecaterina Teodoroiu, în Înalta Sa clemență, i-a conferit gradul de sublt. onorific. În schimb, colonelul Jipa a susținut varianta acordării gradului de subloconenet onorific de către Regele Ferdinand: ‹‹La 19 martie 1917, M.S. Regele a decorat pe eroină cu medalila „Virtutea Militară” și i-a acordat gradul de sublt. onorific în Reg. 43/59 Inf, plătindu-i-se solda corespunzătoare din Casa Palatului.

După ce a a fost externată din spital, la 23 ianuarie/5 februarie 1917, Ecaterina s-a întors la Regimentul 43/59 Infanterie, aflat în refacere la Codăești, implicându-se în combaterea tifosului exantematic „și chiar de multe ori a gătit la bucătărie pentru soldați. Până în august 1917, Ecaterina a participat la aceleași lecții la care au fost trimiși ofițerii și la conferințele la care s-a discutat despre „aplicarea noilor metode de luptă. Dorind să o protejeze, prin neimplicarea directă la luptele din Campania anului 1917, generalul Ernest Broșteanu, aflat la cartierul general al Diviziei a XI-a, i-a sugerat Ecaterinei să accepte să fie mutată la un spitalul mobil, însă răspunsul acesteia a fost dezarmant: „Ţin cu orice preţ să iau parte la lupte!.

Plecarea pe front a Regimentului 43/59 Infanterie a avut loc la 4/17 august 1917, iar colonelul Pomponiu a descris-o pe Ecaterina Teodoroiu ca fiind ‹‹îmbrăcată ofițerește și având asupra sa: arma, ranița, cartușiera cu 160 de cartușe, 5 grenade, mai purta și un sac de pesmeți, în care avea însă tot cartușe („Hrană pentru nemți”, cum zicea ea). Toate marșurile inerente intrării regimentului pe front le-a executat pe jos, dând pildă soldaților de rezistență și bărbăție, cu tot drumul accidentat și noroios, adesea până la genunchi. Regimentul Ecaterinei Teodoroiu a intrat în dispozitivul de luptă la 20 august/2 septembrie 1917, fiind amplasat în tranșeele de pe Dealul Secului.

Drumuri in Memorie – Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)

La 22 august/4 septembrie 1917, Ecaterina se afla într-un pluton din Compania a 7-a, pe Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române, iar Ecaterina le-a arătat soldaților direcția de înaintare, cu casca în mîna dreaptă, întinsă spre inamic, ținând arma în mâna stângă și strigând: „Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi ?. În acel moment a fost lovită în piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor unități din Regimentul 40 Rezervă german, murind pe loc. Ridicată de brancardieri, Ecaterina a fost dusă la postul de comandă al Regimentului 43/59 Infanterie, unde a rămas până a doua zi, fiind înmormântată cu onoruri militare în Valea Zăbrăuciorului, la 23 august/5 septembrie 1917, lângă casa viei Apostoleanu, alături de mormântul căpitanului Morjan Dumitru, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte, la 21 august/3 septembrie 1917, cauza decesului fiind o lovitură de glonț la nivelul capului.

Pentru fapta sa de arme, Ecaterina Teodoroiu a fost citată prin Ordin de Zi al Regimentului „Lupeni: ‹‹În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită-i în inima-i generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu , din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o pe drept cuvânt „Eroina de la Jiu” şi-a dat şi-a dat suprema jertfă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Țării noastre, cotropit de duşmani.

Ecaterina Teodoroiu a fost pilda celor mai viteji apărători ai Țării, pe care i-a întrecut prin puterea cu care-și înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor în așa preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Tg. Jiu, aceea care și-a desfășurat o energie rară împotriva morții albe, care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic, pornindu-se în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a răzbunării, de a cărei pregătire a luat și ea parte activă.

A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea ostașului, nu pentru a obține apoteoza de vorbă, ci pentru că așa cerea inima ei, că i se împlinește datorită victoriei. Aceia care în vitejia-i comunicativă se descoperă, spre a-și îndema oștenii, vorbindu-le: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept în clipa aceasta la cinstirea veșnică a atuturor Românilor. Pentru dragostea-i de Țară, pentru sentimentu-i rar al datoriei, pentru energia și avântul cu care și-a împlinit ceea ce socotea o misiune, până la jertfa supremă, o citez prin ordin de zi pe regiment, dând-o ca pildă tuturor ostașilor.

Osemintele eroinei au fost exhumate din Valea Glodului, la 4 iunie 1921, fiind depuse în cavoul din fața Primăriei Târgu Jiu, la 9 iunie 1921, cu prilejul Centenarului Tudor Vladimirescu. Ulterior, cavoul a fost decorat cu un sarcofag sculptat în piatră, de către sculptorița Milița Pătrașcu, inaugurarea acestuia având loc la 8 septembrie 1935.

Biografie Ecaterina Teodoroiu  — Ecaterina Teodoroiu (pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, n. 16 ianuarie 1894, Vădeni (azi contopit cu Târgu Jiu), judeţul Gorj – d. 23 august 1917), supranumită „Eroina de la Jiu”, a fost o eroină a armatei române din primul război mondial.La începutul primului război mondial în 1916 şi-a pierdut fratele, pe Nicolae, în lupta de la Porceni. Ulterior, ea va lupta sub comanda locotenentului Gheorghiţoiu, fostul şef al fratelui ei.

Ecaterina Teodoroiu şi-a început activitatea de susţinere a efortului de război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu. Ea făcea parte din cohorta de cercetaşi „Domnul Tudor”, condusă de Liviu Teiuşanu. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toţi cercetaşii din ţară au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei. Printre ei s-a aflat şi Cătălina, care a îngrijit răniţii aduşi la Târgu Jiu, mai întâi ca şi cercetaşă, apoi ca infirmieră. S-a remarcat în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Regele Ferdinand I i-a acordat la 19 martie 1917, personal.

Virtutea militară” clasa a II-a şi a fost avansată la gradul de sublocotenent (prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917), primind comanda unui pluton din Regimentul 43/59 infanterie Lupeni. În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22-23 august 1917, în timpul bătăliei de la Mărăşeşti. A fost înmormântată iniţial pe valea Pârâiaşului, în locul numit „Poienele”, cu onoruri militare. La 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate la Târgu-Jiu, în cadrul unor funeralii naţionale.

Sicriul eroinei a fost confecţionat din oţelul unor tunuri capturate de la inamic şi a fost depus într-o criptă betonată din faţa catedralei din Târgu Jiu. Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un monument din marmură, operă a sculptoriţei Miliţa Petraşcu. Pe cele patru faţete ale monumentului sunt sculptate imagini reprezentând scene din viaţa Ecaterinei Teodoroiu. Casa în care s-a născut Cătălina Toderoiu există şi azi, în Târgu Jiu, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut pentru Patrie în timpul primului război mondial. — ORDIN DE ZI NR. 1 DIN 23 AUGUST 1917.

În timpul ciocnirii de ieri noapte pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pilda rară a unui entuziasm unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt Eroina de la Jiu, şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care înfrângând slăbiciunea femeiască a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ.

Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu-Jiu, aceea care şi-a desfăşurat energia-i rară împotriva „morţii albe” care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic, pornise din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a revanşei la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucţia. A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii.

Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi. Pentru dragostea-i de ţară, pentru simţu-i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la ordin de zi pe Regiment, dând-o ca pildă tuturor ostaşilor.Comandant Lupeni Colonel s/s indescifrabil.

22 august 1917, Mărășești | Cade în luptă, din dragoste de neam, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu

Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă, a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l conducea, în 22 august 1917, în timpul luptelor de la Mărășești . A luptat din solidaritate cu familia și neamul său. Părinții ei, țăranii Elena şi Vasile Toderoiu, din satul Vădeni, azi cartier al orașului Târgu Jiu, au născut cinci băieți și trei fete. Cinci dintre copii – patru băieți și Ecaterina – și-au dat viața în Războiul de Reîntregire. Ecaterina, al treilea copil al familiei, se pregătea la București să devină învăţătoare, când a aderat la organizaţia de cercetaşi „Păstorul Bucur”, alături de care a îngrijit răniții de război. După ce i-a murit și al treilea frate în lupte, s-a înrolat voluntar chiar regimentul lui.

Ioana Moruş, nora surorii mai mici a Ecaterinei Teodoroiu, a povestit pentru Adevarul.ro: — „S-a înrolat ca infirmieră, fiind în pluton cu fratele ei, Nicolae, care a murit în braţele ei. În acel moment, ea a schimbat hainele de infirmieră cu cele de soldat ale fratelui său şi atunci a plecat la luptă. Când s-a înrolat, şi-a tăiat părul, avea o coadă mare. După moartea ei, în cufărul ei au fost găsite ia, o batistă, fusta cu care a plecat de acasă, haina de soldat şi părul pe care şi l-a tăiat.”

Într-un raport al căpitanului Liviu Teiușanu, eroina apare învățând de la alt frate al ei cum să folosească arma. Ea spune că va lupta pentru a-și elibera mama, aflată la Schela. „Cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment”, scrie căpitanul. Părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre”, adaugă căpitanul.

A participat la prima bătălie de la Jiu, la luptele de la Podul Jiului și la cele de la Filiași, unde a fost rănită grav la ambele picioare. La ieşirea din spital a revenit pe front, unde a îngrijit răniţii. A fost decorată cu medaliile „Virtutea Cercetăşească” de aur și „Virtutea Militară” de război clasa a II-a. A revenit pe front în vara anului 1917, lângă Muncelu. A murit eroic în 22 august, într-un atac german respins de români. Colonelul Constantin Pomponiu consemna a doua zi: „În timpul ciocnirii de ieri noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima ei generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu”.

„Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu»” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani”. — „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții”, a mai scris colonelul Constantin Pomponiu, care menționează că „a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!»”.

În 1921, la Centenarul lui Tudor Vladimirescu, a fost reînhumată în faţa catedralei din Târgu Jiu cu funeralii naţionale. Sicriul a fost confecţionat din tunuri capturate de la inamic, iar monumentul funerar este realizat de sculptorul Milița Petrașcu.

Drumuri in Memorie – Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)

Sursa — https://mausoleedinromania.ro/ecaterina-teodoroiu-1894-1917/

Sursa — http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ecaterina_Teodoroiu

Sursa — https://basilica.ro/22-august-1917-marasesti-cade-in-lupta-din-dragoste-de-neam-sublocotenentul-ecaterina-teodoroiu/?fbclid=IwAR2XfxCti5NzRlcamPZ6a6WY14AAByRSuRX8tu88R6jwLtHFDBpLR8-TMEQ