Cuore – Edmondo De Amicis

Spread the love

Cuore – Edmondo De Amicis

Apărut în 1886, Cuore este considerat o capodoperă a literaturii pentru copii. Romanul s-a bucurat de un imens succes, dovedit de faptul că, în același an, s-au tipărit patruzeci de ediții, apoi a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi.

Cartea are o puternică amprentă educativ-pedagogică și a fost foarte apreciată de public, copii și părinți deopotrivă, pentru bogăția personajelor, a întâmplărilor narate, a sentimentelor dezvăluite, a trăirilor intense.

Cuore este romanul-jurnal al elevului Enrico Bottini care povestește numeroase episoade din viața lui și își prezintă pe larg colegii și învățătorul.

Romanul are trei părți distincte: jurnalul propriu-zis al lui Enrico, scrisorile părinților și singura scrisoare a surorii sale precum și povestirile lunare dictate de învățător.

Cuore îndeamnă la cunoașterea prin experiență, cultivă sociabilitatea, conștiința de sine, cinstea, comportarea civilizată.

Cuore – Edmondo De Amicis