Cheile Rudariei si Morile de Apa de la Eftimie Murgu din Banatul Montan

Spread the love

Ansamblul de mori din Eftimie Murgu – Cheile Rudăriei – mărturie a tehnicii populare tradiţionale din Banat, înaintaş al hidrocentralelor moderne. Caraş-Severin este izvor nesecat de comori turistice. În inima Banautului Montan, se întinde Ţara Almăjului, înconjurată de Munţii Semenic, Almăjului,Locvei şi Aninei.Undeva, în acest ţinut, pe valea Rudăriei, râul şi-a croit drum prin stâncă,formând cheile ce au luat numele apei care le-a săpat.

În urmă cu sute de ani, localnicii au ridicat aici zecile de mori de apă care au pus Rudăria pe harta turistică a ţării.Până în 1910 se pare că existau în jur de 50 de mori, potopul venit în primăvara aceluiaşi an a măturat însă mai bine de jumătate din ele. Cu toate astea, cele 22 de mori rămase formează astăzi ceea ce pare a fi cel mai mare parc mulinologic din Europa. Morile sunt împrăştiate pe parcursul a circa trei kilometri,străbătând comuna Eftimie Murgu şi continuându-se apoi în chei, în afara comunei.Localitatea se numea chiar Rudăria până în 1970,când a fost rebotezată după numele revoluţionarului paşoptist, născut în părţile locului.

Rudarii erau numiţi minerii de aici, meseria de bază prin părţile locului, înainte de închiderea ocnelor şi de moartea lentă şi dureroasă a singurei industrii profitabile ale Banatului. Acum, puţinii rămaşi în zonă îşi duc traiul bazându-se pe propria gospodărie, pe animale şi pe ce creşte în grădină. Tinerii plecaţi la şcoală la Timişoara sau Reşiţa, nu se mai întorc…nu ar avea din ce să-şi asigure un trai prea decent în săracele sate, care se luptă să supravieţuiască decăderii economiei din fostele oraşe miniere.

Ca să bifezi toate morile, porneşti fie din amonte,de la Moara de la Tunel,mergând prin chei câţiva kilometri de la ieşirea din Eftimie Murgu, fie începi cu Moara din Ţarină,pe care o găseşti în localitate. Le vezi pe ambele părţi ale albiei,iar dacă vrei să le bifezi pe fiecare din cele 22, rezervă-ţi câteva ceasuri. Nu este o activitate de treasure hunting, poziţia morilor fiind destul de intuitivă, doar că pe unele dintre ele le vei prinde deschise, şi dacă te întinzi la vorbă cu sătenii veniţi să-şi macine cerealele, nici nu vei simţi cum se scurg orele.Dar asta este şi surpriza cea mai frumoasă, faptul că multe mori sunt încă funcţionale şi dacă ai norocul să prinzi un bătrânel simpatic la locul faptei, vei afla cum funcţionează întregul sistem, ţi se vor povesti legendele locului şi poate te alegi şi cu un săculeţ de grâu ori porumb măcinat, că doar se spune că nu se compară gustul mălaiului făcut aici cu niciun altul pe care l-ai încercat până acum.

Apa mişcă roţile într-un ritm relativ lent, astfel că măcinarea este mai înceată comparativ cu cea a morilor electrice,de unde şi gustul mai bun al mălaiului. Debitul mic al apei a pus la lucru creativitatea localnicilor, amenajând ici-colo devieri ale albiei, săpând tunele în stâncă sau încropind mici baraje din buşteni, care să dea un impuls mai mare cursului de apă şi să poată activa astfel ciutura (cupele de metal ale roţilor orizontale). Mişcarea angrenează axul vertical,de care sunt legate mai departe pietrele de moară, ce macină lent grăunţele ce cad din coşul de deasupra, adunând apoi făina în lada de pe podea. Având posibilitatea de a regla distanţa între pietrele de moară, se poate alege şi granulaţia făinii. Viteza de măcinare şi granulaţia sunt combinaţia câştigătoare pentru o mămăligă cu gust cum numai în Caraş găseşti. Într-o monografie interesantă am găsit şi o schiţă a mecanismului de funcţionare:

 Numele morilor provin fie de la numele celui ce-a ridicat-o, fie de la locaţia unde este amplasată. Aşa se explică poate denumirile uşor ciudate:Moara din Ţarină, Podu Ilochii, Băniana, Vlăgioanea, Bruşoanea, Lăiaţa, Micloşoanea, Firizoanea, Maxinoanea, Vamulea, Hămbăroanea, Popeasca, Prundulea, Firiz, Păţoanea, Băţolea, Îndărătnica de la Perete, Îndărătnica dintre Râuri (numite aşa pentru că ciutura se învârte în sens invers,deci şi pietrele de moară se mişcă de la stânga la dreapta), Trăiloanea, Viloanea, Roşoanea şi Moara de la Tunel (în ordinea lor, dinspre localitate în amonte).

Morile sunt alocate unui grup de familii care se îngrijesc de ele, care asigură reparaţii atunci când e nevoie şi care pun mână de la mână când e nevoie să reconstruiască părţile afectate de inundaţii sau de trecerea timpului.Fiecărei familii îi revine o anumită dată şi oră din lună, când poate veni să-şi macine grăunţele. Rândul la moară este moştenit din generaţie în generaţie sau poate fi cumpărat de noii veniţi în rândul sătenilor de aici.Rândaşii pot fi şi dezmoşteniţi dacă refuză de mai multe ori să plătească eventualele reparaţii.

Schimbările cursului Rudaricăi au dus de-a lungul timpului la scoaterea din funcţiune a câtorva dintre mori.Acum, ele aşteaptă noi amenajări în albia râului şi devieri în direcţia de curgere a apei, astfel încât să-şi poată învârti din nou pietrele grele,punându-şi în mişcare mecanismul vechi de sute de ani. Afectate de mai multe valuri de inundaţii, Muzeul Astra din Sibiu a fost cel care a salvat acest muzeu în aer liber de la căderea în dizgraţie, refăcând structurile cu fonduri europene.

Noi vroiam să vizităm Rudăria de ceva ani, dar tot amânam drumul lung până prin părţile astea ale ţării. În 2014 o viitură puternică a distrus câteva dintre mori, afectând sistemul de a mai multor dintre ele. Urmele inundaţiilor cauzate de pârâul Rudărica sunt şi acum vizibile, buşteni şi bolovani căzuţi stând în calea apei, scânduri ale podurilor rupte şi morile care încă necesită reparaţii închise. Două mori au fost refăcute de la zero, fără a le fi însă păstrată înfăţişarea originală,părând că nu-şi au locul printre vecinele lor vechi de 200 de ani.

Am auzit că întreg complexul a redevenit vizitabil în 2015, aşa că nu am mai amânat, cu atât mai mult cu cât rezervaţia este exact în drum spre cascada Bigăr, pe care am văzut-o în aceeaşi zi. Morala ar fi că, dacă ai vreun obiectiv pe care doreai de ceva timp să-l bifezi, nu ezita, nu amâna, nu se ştie pentru cât timp oferta va mai fi valabilă şi ce schimbări îl pot tăia brusc de pe listă, lăsând în urmă un gust amar cu părere de rău.

Utile — Cum ajungi: Pe drumul naţional 57B Oraviţa-Bozovici-Băile Herculane,în dreptul comunei Prilipeţ, urmează drumul asfaltat, pe firul râului, în amonte. Cam 7 km mai sus, vei intra în localitatea Eftimie Murgu.În centru, în dreptul bisericii,lângă un centru de informare turistică, găseşti un panou explicativ cu înşiruirea morilor de-a lungul albiei râului. Harta orientativă poate fi utilă în identificarea morilor pe traseu. 

Nu te baza pe centrul de informare turistică din centru. O avea el program în geam, dar sunt sceptic şi reticent că îl vei găsi şi deschis. Vreodată. Ca mai toate astfel de birouri făcute cu fonduri de la UE, costând 200.000 de euro (fiecare) şi împrăştiate care-unde prin diverse localităţi rurale, au fost doar un pretext pentru a mai face rost de nişte bani şi nu au fost gândite practic. Obiective multe în localităţile respective nu sunt, informaţiile puteau să fie bine-mersi înlocuite de panouri explicative, turiştii nu se înghesuie, cât despre posibilităţile existente de agrement/cazări/restaurante, nici să indreznesc a pomeni.

Statisticile spun că la Rudăria poposesc anual zeci de mii de turişti, mulţi străini. Dar la ce folos dacă nu le pui la dispoziţie şi un loc unde să mănânce, să doarmă, ca să-i convingi să-şi prelungească vizita în zonă? Cazează-i în camerele localnicilor, oferă-le o mămăligă făcută cu grăunţele cernute la mori şi spune-le o poveste de prin părţile locului. Tot ce pot face cei de la centrul de informare turistică este să-i ghideze mai departe spre zonele populare din parcurile naţionale din judeţ. Recomand să iei întreg traseul la pas, pentru că, pe măsură ce şoseaua se îngustează, urcând spre munte, peisajul devine mai interesant, iar explorarea morilor printre cheile Rudăriei lasă loc unei plimbări tare plăcute.

Morile de apă de la Rudăria, o minune a României inclusă în patrimoniul UNESCO — În vestul României se află tărâmul morilor de apă. Localnicii se laudă că făina ieşită din aceste mori are un gust unic. Aceste minuni atrag ca un magnet turişti din toate colţurile lumii. Unul dintre locurile fascinante din România este complexul mulinologic din Banat, judeţul Caraş-Severin. Este vorba despre cele 22 de mori de apă de pe Valea Rudăriei, care încă mai funcţionează. Astfel, turiştii care ajung în comuna Eftimie Murgu pot vedea cum sunt măcinate grânele ca pe vremea dacilor şi pot primi la plecare şi făină măcinată de la săteni. Prin urmare, morile de apă cu ciutură de la Rudăria sfidează nu doar timpul, ci chiar şi tehnologia modernă.

Salba de mori de apă care împodobesc râul Rudărica pe o distanţă de aproximativ trei kilometri reprezintă cel mai mare şi mai spectaculos lanţ de mori de apă din sudul Europei. Cele 22 de monumente istorice de la poalele Munţilor Almăjului sunt considerate unele dintre cele mai importante atracţii turistice din Banatul Montan, şi nu numai. Astfel, drumeţii care ajung în acest loc ca-n poveşti din comuna Eftimie Murgu au impresia că timpul a stat în loc.

Locul unde se macină timpul — Rudărenii au învăţat să macine cereale în astfel de construcţii din lemn cu instalaţii speciale acum sute de ani. În anul 1772, la Rudăria erau consemnate opt mori, însă această metodă de a măcina grânele este folosită încă din secolele II – III. O sută de ani mai târziu, în 1874, la Rudăria existau 51 de mori de apă, dar din cauza inundaţiilor din 1827, 1941 şi 1955, mai mult de jumătate din mori au fost distruse. Astfel, în acest moment mai funcţionează 22 de mori cu ciutură de la Rudăria. La sfârşitul anilor ’90, încep lucrările de recondiţionare a acestor mori cu bani de la Uniunea Europeană. Din păcate, în toamna anului 2014, morile de pe Valea Rudăriei au fost distruse aproape în totalitate de o viitură puternică. Totuşi, acestea au fost refăcute de localnici cu bani de la Guvern, astfel că, în acest moment, turiştii le pot admira.

Cele 22 de mori, care fac parte din patrimoniul UNESCO, poartă numele constructorului, al locului în care sunt amplasate sau al unei “familii-şef”: “Îndărătnica de la perete”, “Moara din Ţarină”, “Moara cu Tunel”, “Popascu”, etc. La fel ca pe vremea dacilor, localnicii din Rudăria încă macină porumbul şi grâul prin tehnica măturării de piatra morii. Sătenii povestesc că făina obţinută în acest mod este una specială şi are un gust deosebit. Localitatea Rudăria, în prezent Eftimie Murgu, se află la câţiva kilometri de Bozovici.  

Morile de la Rudaria – o minune istorica — In localitatea Eftimie Murgu, pe firul Rudariei, se afla cel mai mare complex mulinologic din sud-estul Europei. In comuna Eftimie Murgu din Caras Severin (vezi Pensiuni Caras Severin), veti avea parte de o surpriza foarte placuta. O salba de mori de apa pe raul Rudaria, sfideaza timpul si tehnologizarea moderna. Cheile Rudariei alcatuiesc o rezervatie naturala intinsa pe o suprafata de 250 ha ce se afla in Muntii Almajului, grupare montana a Muntilor Banatului (vezi Pensiuni Banat), la o altitudine cuprinsa intre 350 si 900 m si este strabatuta de valea Rudariei, pe a carui curs sunt amplasate vechi mori de apa. Aria naturala reprezinta o zona cu chei, abrupturi, stancarii, grohotisuri, cascade, vai cu vegetatie ierboasa de stancarie, pajisti, tufarisuri si paduri iar in acest decor se afla complexul mulinologic Rudaria, cel mai mare complex mulinologic din sud-estul Europei.

In Rudaria s-a nascut si a copilarit Eftimie Murgu, fruntasul roman pasoptist. La un secol de la moartea marelui revolutionar de la 1848, numele localitatii a fost schimbat in Eftimie Murgu. Ramasa in anonimat, Rudaria de odinioara, cu morile ei, cu intamplari care adesea trec pragul legendelor ramane un mic colt de rai din Banat. Istoricii spun ca Rudaria a fost atestata documentar in 1470, desi in zona, au fost gasite ramasite de ceramica ale Culturii Cotofeni din preistorie.Morile de apa au fost folosite inca de pe vremea dacilor, dar si mai apoi, in perioada romana si in Evul Mediu pana in zilele noastre. In anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 pana in 1910 au fost construite 51 de mori.

Inca de la inceput, o moara era detinuta de mai multe familii in devalmasie. Astazi totul este la fel. Fiecare are dreptul sa foloseasca moara un timp stabilit pe baza unor intelegeri verbale. Faptul interesant este ca si in vremea comunismului acest sistem de gestionare a functionat, in ciuda principiilor regimului. Morile poarta numele constructorului, numele locului unde sunt amplasate sau numele unei „familii-sef”. Astfel morile se numesc Moara cu Tunel (monument istoric, alcatuit dintr-un ansamblu de mori de apa cu ciutura, construite din lemn, la inceputul secolului al XX-lea), Rosoanea, Viloanea, Trailoanea, Indaratnica dintre Rauri si Indaratnica de la perete, Firizoanea, Popascu, Humbroanea, Maxinoanea, Moara din tarina, Podu Ilochii etc.In morile de la Rudaria, oamenii au obtinut dintotdeauna o faina cu un gust deosebit. Localnicii spun ca ei stiu secretul si ca acesta ar consta in faptul ca bobul este macinat de pietre cu o viteza mica, fata de viteza morilor actionate electric.

Sursa — https://jurnaldehoinar.com/2015/09/28/ansamblul-de-mori-din-eftimie-murgu-cheile-rudariei-marturie-a-tehnicii-populare-traditionale-din-banat-inaintas-al-hidrocentralelor-moderne/

Sursa — https://www.lapensiuni.ro/ro/extra/morile-de-la-rudaria—o-minune-istorica-170

Sursa — https://www.imperialtransilvania.com/ro/2020/08/15/citeste-stirea/argomenti/places-of-interest-1/articolo/morile-de-apa-de-la-rudaria-o-minune-a-romaniei-inclusa-in-patrimoniul-unesco.html