Castelul Cantacuzino din Bușteni

Spread the love

Aflat la poalele Muntelui Zamora, încă de la intrarea pe terasa Castelului Cantacuzino, pot fi admirați Munții Bucegi, care veghează falnici asupra Văii Prahovei. Iarna, peisajul este cu adevărat feeric, fiind completat de un strat fin de zăpadă, proaspăt cernută, în care soarele își face timid prezența pe alocuri. Castelul Cantacuzino din Bușteni este situat în cartierul Zamora, pe strada cu același nume. Clădirea castelului, ale cărei lucrări de construcție au fost finalizate în 1911, a fost realizată de arhitectul Grigore Cerchez la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne. Ea adăpostește astăzi un muzeu.

Ansamblul castelului este format din 4 corpuri. Pavilionul central are o suprafață la sol de 1.200,30 m2 și 3.148,02 m2 în total (demisol, parter și etaj) și este construit dintr-o fundație de beton, pereți de piatră cioplită și acoperiș din țiglă. Pavilionul de serviciu are parter și etaj, pentru o suprafață totală de 403,80 m2. Vila administrativă are un singur nivel, de 114,41 m2. Al patrulea corp îl reprezintă capela. În pavilionul central se găsește o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor înrudite prin alianță cu familia Cantacuzino, precum și portrete ale membrilor familiei din ramura munteană.

Castelul a fost amenajat cu vitralii, plafoane cu grinzi pictate, balustrade din lemn, piatră sau fier forjat, șeminee cu piatră albă și ornamente din mozaic. În perioada în care clădirea a servit ca sanatoriu, pereții au fost vopsiți uniform. După retrocedare, a început un proces de restaurare a picturilor originale.

Castelul Cantacuzino din Bușteni
Castelul Cantacuzino din Bușteni

Castelul a fost construit de Ghe.Grigore Cantacuzino (1832-1913) descendentul unei familii nobiliare bizantine, atestate din 1094. El a fost om politic, primar al capitalei (1869-1870, 1913), ministru în mai multe guverne, prim ministru (1899-1900, 1904-1907) și Președinte al Partidului Conservator (1899-1907). Castelul a fost construit între anii 1901 și 1908, pe locul unei case de vânătoare a familiei, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, în stil neoromânesc. Are forma unui patrulater, cu latura sudică deschisă. Castelul se întinde pe o suprafață de 3148 mp, iar curte și grădina pe 3,5 ha.

Domeniul mai cuprinde și 970 ha de pădure. Interioarele sunt frumos decorate, picturile membrilor familiei Cantacuzino sunt realizate pe piele de Cordoba. Ceramica este italiană, mozaicul românesc. Tavanele sunt sculptate, casetate și pictate cu motive florale.

Castelul a fost construit de Ghe.Grigore Cantacuzino (1832-1913) descendentul unei familii nobiliare bizantine, atestate din 1094. El a fost om politic, primar al capitalei (1869-1870, 1913), ministru în mai multe guverne, prim ministru (1899-1900, 1904-1907) și Președinte al Partidului Conservator (1899-1907). Castelul a fost construit între anii 1901 și 1908, pe locul unei case de vânătoare a familiei, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, în stil neoromânesc. Are forma unui patrulater, cu latura sudică deschisă. Castelul se întinde pe o suprafață de 3148 mp, iar curte și grădina pe 3,5 ha.

Domeniul mai cuprinde și 970 ha de pădure. Interioarele sunt frumos decorate, picturile membrilor familiei Cantacuzino sunt realizate pe piele de Cordoba. Ceramica este italiană, mozaicul românesc. Tavanele sunt sculptate, casetate și pictate cu motive florale. Balustradele sunt din fier forjat sau din lemn, scările din marmură de Carrara, coloanele interioare sunt decorate în stil brâncovenesc. În Sala de bal putem admira colecția de heraldică, unică în țara noastră. Ușile sunt decorate cu blazonul familiei, vitraliile sunt deosebit de frumoase. Biserica din curte ridicată în perioada 1933-36 a fost adusă de Cantacuzino din Maramureș și sfințită în prezența Reginei Maria.

Istoria Castelului Cantacuzino Busteni — Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în anul 1911, de către prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino. Cunoscut și sub numele de „Nababul“, acesta a fost unul dintre cei mai influenți oameni ai vremii, deținând titlul de fost primar al Bucureștiului și fost prim-ministru al României. Temelia castelului s-a realizat în 1901, pe locul unei vechi cabane, care a aparținut Cantacuzinilor. Zece ani mai târziu, a fost finalizat, conform planurilor arhitectului Grigore Cerchez. Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, unul dintre descendenții împăraților bizantini Cantacuzino, a fost cel mai mare proprietar de pământuri din România, deținând un statut social similar cu cel al Regelui Carol I.

La momentul inaugurării Castelului Cantacuzino, acesta îndeplinea toate condițiile actuale moderne, precum: electricitate, apă curentă și telefonie. În 1948, Castelul Cantacuzino a fost naționalizat, deservind drept sanatoriu TBC, în timpul comunismului. Apoi, în 2004, a fost retrocedat urmașilor familiei Cantacuzino, care l-au decis să îl vândă, în 2008, unei societăți străine. Această firmă, prin fonduri europene, l-a restaurat și l-au redeschis circuitului turistic, începând cu 2010. De atunci, Castelul Cantacuzino a recăpătat viață și se bucură și astăzi de turiști, devenind din nou un punct de atracție al orașului Bușteni.

Legenda Castelului Cantacuzino din Bușteni — Legenda spune că „Nababul“ și-ar fi dorit să acopere atât întreaga curte, cât și acoperișul Castelului Cantacuzino cu monede de aur, pentru a deveni mai impozant în fata Castelului Peleș din Sinaia al Regelui Carol I. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece Regele Carol I nu a aprobat solicitarea prințului, întrucât dacă monedele ar fi fost așezate cu chipul regelui în sus, s-ar fi considerat că se pătează demnitatea regelui. Dacă monedele ar fi fost întoarse cu stema în sus, ar fi reprezentat că țara este călcată în picioare. Așadar, soluția a fost ca acestea să fie așezate numai pe cant.

Prințul Cantacuzino a perceput răspunsul regelui drept o formă subtilă de refuz, întrucât pe canturile monedelor se afla inscripționat mesajul „Nimic fără Dumnezeu“. Din averea sa, Gheorghe Grigore Cantacuzino a construit trei reședințe: Palatul Cantacuzino din București (actualul Muzeu Național „George Enescu“), Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino din Florești (cunoscut ca „Micul Trianon“, devenit în prezent o ruină). La numai 2 ani de la inaugurarea Castelului Cantacuzino din Bușteni, Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a stins din viață din cauza unei pneumonii, neapucând să se bucure pe deplin de palatele sale.

Legendele sumbre ale castelului din Buşteni — Legenda spune că prinţul Cantacuzino ar fi fost în stare să îmbrace acoperişul castelului din Buşteni în bani de aur, să i se ducă faima în străinătate. Nababul, cum i se spunea în epocă, era moştenitorul unei averi colosale, adunată de-a lungul veacurilor de urmaşii unei mari familii de os domnesc. Boierul putea concura oricând cu regele în ceea ce priveşte bogăţia, dar şi statutul politic sau social. Era un mare iubitor de artă şi avea ambiţia să lase posterităţii edificii şi monumente care să-i poarte numele.

Palatele trufaşe din Paris şi Viena l-au inspirat să construiască în ţară edificii demne de blazonul familiei sale, în spiritul tradiţiei, dar şi al modernităţii. În 1900, a terminat palatul de pe Calea Victoriei, care adăposteşte acum Muzeul „George Enescu”, iar în 1911 a înălţat Castelul Zamora de la Buşteni, menit să umbrească faima Peleşului. La puţin timp, a început şi construcţia celui de-al treilea palat, pe domeniul familiei de la Floreşti. Cantacuzino îi spunea „Micul Trianon”, iar arhitectura trebuia să respecte liniile celebrului palat de la Versailles.

Plaga comunismului — Istoria a fost nedreaptă cu realizările ambiţioase ale Nababului. Grigore Cantacuzino s-a stins din viaţă la numai doi ani după ce a păşit prima dată pe holurile fastuoase ale castelului din Buşteni. Iar proiectul lui din Floreşti nu a mai fost niciodată dus la bun sfârşit. Au venit războaiele mondiale şi soldaţii, nemţi sau ruşi, au luat din cele două palate tot ce au putut. Din Micul Trianon au mai rămas doar ruinele triste, care amintesc totuşi de frumuseţea extraordinară a palatului. Iar destinul castelului din Buşteni avea să fie crunt în perioada comunistă. Chiar dacă palatul a supravieţuit războiului, şi-a pierdut toată frumuseţea şi gloria în perioada „revoluţiei culturale”.

Mobilierul fastuos, oglinzile din argint aduse din Veneţia şi statuile comandate în Franţa au dispărut fără urmă. Picturile de o certă valoare artistică, care împodobeau pereţii, au fost acoperite grosolan cu un strat de vopsea verde, iar clădirea, transformată în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. Ca o ironie a sorţii, cei mai mici copii ai lui Gheorghe Cantacuzino muriseră, la vârstă fragedă, de cumplita boală de plămâni, care nu avea leac pe acele vremuri.

Exteriorul Castelului Cantacuzino Busteni — Castelul Cantacuzino este înconjurat de o imensă grădină, pavată cu alei, în care se întâlnesc leagăne, cascade, fântâni, cât și o grotă spectaculoasă. Având formă de pavilion, castelul este compus dintr-un corp central, un pavilion de serviciu, o vilă administrativă și o capelă. Edificiul reprezintă o biserică mică din lemn, construită la cererea soției lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, în stil maramureșean, pe un vechi locaș de cult din anul 1700.

Interiorul Castelului Cantacuzino Busteni — Interiorul castelului vă va fermeca, încă de la intrare, cu portretul prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, ce stă așezat la loc de cinste, lângă șemineul din piatra alba, decorat cu mozaicuri policrome. Acest element se integrează perfect în decorul de lux al reședinței boierești. Ușile de interior prezintă tăbliile sculptate cu blazonul familiei Cantacuzino. Fiecare încăpere se distinge prin plafoanele sculptate diferit, prezentate drept casete pictate cu motive florale. Sala de bal deține o colecție de heraldică, unică în România, în care sunt reprezentate blazoanele familiilor înrudite Cantacuzinilor, pictate în mărime naturală.

Cinci dintre casete sunt rămase goale, deoarece pictorul nu a avut modele de inspirație. Tot aici poate fi întâlnit și singurul candelabru original al castelului. Acesta, alături de scările din marmură si balustrada din fier forjat, recreează cadrul unui bal veritabil. În perioada comunismului, în vremea în care Castelul Cantacuzino era sanatoriu TBC, toate picturile au fost acoperite cu o pânză roșie, iar pereții cu picturi murale, din păcate, au fost vopsiți în verde. Astăzi mai pot fi observate porțiuni ale vechilor picturi, în zonele în care restauratorii au reușit să înlăture zugrăveala. Astfel, au fost readuse la viață picturi și motive încărcate de istorie.

 Tainele de sub temelia castelului — Domeniul Castelului Catacuzino de la Buşteni este unul dintre cele mai frumoase de pe Valea Prahovei. Grădina de la poalele palatului a fost amenajată cu mult bun-gust, după moda parcurilor din marile capitale europene. Se mai văd şi azi cele trei fântâni arteziene şi au rămas martori peste timp copacii aliniaţi de-a lungul aleilor drepte. Curioasă este grota din faţa castelului, care aminteşte de nişte vestigii antropice. Să fi fost doar un capriciu al Nababului sau o încercare de a da un aer boem grădinii? Explicaţia acestei grote, aflată lângă fântânile arteziene moderne, va rămâne, probabil, pentru totdeauna un mister. Pare să fie un element ieşit din decor, fără nicio legătură cu palatul fastuos, dar creează o atmosferă romantică deosebită.

Puţini dintre turiştii care îşi fac poze în faţa grotei cunosc legendele sumbre care se povestesc prin împrejurimi. Bătrânii au auzit de la moşii lor că grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea să intre în stăpânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Locul pare să fie bântuit, iar în serile cu furtună dansează lumini nefireşti la intrarea grotei. Oamenii mai spun că se aud vaiere prelungi şi, uneori, se ivesc, preţ de o clipă, năluci de fum printre picăturile de ploaie.

Sanatoriul torturii — Un blestem greu pare să atârne peste aceste locuri. Zvonurile întunecate au încetat o vreme, odată cu sfinţirea, la 1936, a bisericii aflate în apropierea castelului. Lăcaşul de cult dăinuia aici de la 1800, dar a fost renovat şi închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în perioada prosperă dintre cele două războaie mondiale. După 1948, slujbele au fost interzise, iar comuniştii au preluat domeniul Cantacuzino. Jefuit de podoabe şi de mobila preţioasă, palatul a fost transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC, dar umblă vorba că funcţia de sanatoriu era numai de faţadă.

Înainte de Revoluţie, ceea ce se petrecea între zidurile palatului era un mister adânc şi nici azi nu se poate afla cu exactitate la ce era folosit domeniul Nababului. Cert este că, pe porţile castelului, intrau mai des maşinile negre ale Securităţii decât ambulanţele. De aici au pornit zvonuri cum că în beciurile castelului ar fi fost supuşi torturii duşmanii fostului regim. Superstiţioşii se tem că sufletele lor chinuite se întorc să bântuie împrejurimile castelului şi grota, care pare să comunice cu beciurile adânci.

Sursa — https://blog.videouhd.ro/castelul-cantacuzino/

Sursa — https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Cantacuzino_din_Bu%C8%99teni

Sursa — https://www.welcometoromania.ro/E60_Sighisoara_Sinaia/E60_Sighisoara_Sinaia_Busteni_Castelul_Cantacuzino_r.htm

Sursa — https://www.libertatea.ro/lifestyle/legendele-sumbre-ale-castelului-din-busteni-827831