Aurel Vlaicu (1882–1913) – personalitate de necontestat a aviaţiei române şi universale

Spread the love

Aurel Vlaicu se năştea pe 19 noiembrie 1882, în judeţul Hunedoara, în comuna Binținți, care astăzi îi poartă numele. Viitorul inventator și pionier al aviației române și mondiale absolvă clasele primare la şcoala din localitatea natală, continuă studiile gimnaziale la Orăştie în cadrul Colegiului Reformat al Liceului Calvin (care din 1919 a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”), pentru a-şi completa studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu, unde susţine şi bacalaureatul în 1902.

Formarea sa profesională a avansat în acel moment, Aurel Vlaicu alegând să studieze ingineria la Universitatea din Budapesta și apoi la prestigioasa Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen, în Germania, unde îşi obţine diploma de inginer câţiva ani mai târziu, în 1907. — 1908 îl găseşte angajat ca inginer la uzina de automobile Opel din Rüsselsheim, însă firea sa curioasă, întreprinzătoare, nu îi permite să accepte destinul unui simplu muncitor.

Astfel, în toamna aceluiași an, Aurel Vlaicu se întoarce în ţară şi începe să pună în practică planurile de realizare a unui aparat de zbor, care devine realitate în 1909. Pe 17 iunie 1910, pe Câmpul Cotrocenilor, inginerul Aurel Vlaicu decolează la bordul primului avion conceput, construit şi pilotat în România: „Vlaicu 1”, realizat cu sprijinul Casei Regale şi al Armatei Române la atelierele de la Arsenalul Armatei. Primul nostru „avion naţional”, care se înălţase la doar 3-4 metri pe o distanţǎ de 50 de metri, plasa România imediat după Statele Unite şi Franţa în categoria restrânsă încă a statelor pe teritoriul cărora s-a zburat cu un aparat original, construit şi pilotat de un cetăţean al ţării respective.

Brevetul l-a înregistrat sub denumirea „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată”, iar un an mai târziu construia deja un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II”, cu care a primit confirmarea internaţionalǎ în 1912, când a câștigat nu mai puţin de cinci premii (1 premiu I şi 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. În 1913, Aurel Vlaicu punea deja în lucru prototipul “Vlaicu III”, care avea să fie primul avion din lume cu fuselaj metalic. Construcţia aparatului avea să fie finalizată, însă, de către doi dintre colaboratorii sai – C. Silişteanu şi G. Magnani – căci la 13 septembrie 1913, tânărul inginer se prăbuşeşte în apropiere de Câmpina la bordul aparatului Vlaicu II din motive încă neelucidate.

Chiar dacă viaţa sa a fost curmatǎ brusc, Vlaicu a lăsat în urmǎ contribuţii de necontestat în domeniul aviaţiei, fiind amintit astăzi drept un pionier în acest domeniu, dar şi un inginer şi inventator de excepţie. Printre invenţiile sale se numǎrǎ realizarea unei aripi cu profil variabil în zbor, în funcţie de unghiul de zbor şi viteza aparatului, stabilitatea ridicată a avionului şi înclinarea la viraje fără eleroane, trenul de aterizare uşor – printre primele din lume cu roţi independente, forma aerodinamică şi construcţia aproape totală din aluminiu a fuzelajului avionului A. Vlaicu III, reuşite care i-au adus la 28 octombrie 1948, post-mortem, titlul de membru de onoare al Academiei Române.

Aurel Vlaicu (1882–1913) – personalitate de necontestat a aviaţiei române şi universale
Macheta avionului Vlaicu 2  — Aurel Vlaicu (1882–1913) – personalitate de necontestat a aviaţiei române şi universale

Aurel Vlaicu (1882–1913) – personalitate de necontestat a aviaţiei române şi universale — Pentru nenumăraţi oameni, zborul a fost şi este o pasiune care nu se poate înfrâna şi nici explica, la fel ca şi dragostea, daruri dumnezeieşti, adevărate bucurii pentru cei care le trăiesc, dar şi de multe ori suferinţă, care, ca tot ce vine de la Dumnezeu, nu poate fi explicată. O astfel de pasiune l-a cuprins şi pe cel care avea să rămână în istoria aviaţiei româneşti inginerul, inventatorul şi aviatorul Aurel Vlaicu, proiectantul şi constructorul primului avion realizat de un român pe teritoriul României, folosit în timpul încercării de a trece Carpaţii.

Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882, în comuna Binţinţi, lângă Orăştie, jud. Hunedoara, din părinţii Dumitru (primar al comunei, care astăzi se numeşte „Aurel Vlaicu”) şi Ana. După terminarea şcolii primare în satul natal, urmează cursurile elementare în limba maghiară, apoi cele ale Colegiului Reformat Calvin şi ale liceului (astăzi se numeşte de asemenea Aurel Vlaicu) din Orăştie. A continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Universitatea „Ludwig Maximilians“ din München, Germania, obţinând diploma de inginer (în anul 1907). A lucrat apoi ca inginer la Uzinele Opel.

În anul 1909, împreună cu fratele său Ion, realizează un planor cu care execută mai multe zboruri. Îndemnat de prietenul său, poetul Octavian Goga, Aurel Vlaicu vine la Bucureşti, la 24 octombrie 1909 şi obţine sprijinul unor mari personalităţi ale vremii, inclusiv al primului ministru I.C. Brătianu, al miniştrilor Vasile Moruţan şi Spiru Haret şi al generalului Grigore Crăiniceanu, ministru de război, care îl angajează la Arsenalul Armatei. Avionul de concepţie proprie pe care Aurel Vlaicu urma să-l construiască a fost ignorat de directorul Arsenalului Armatei. În decembrie 1909, Aurel Vlaicu pleacă în Franţa pentru construirea avionului „Vlaicu I”.

La 17 iunie 1910, pe câmpul de la Cotroceni, în prezenţa oficialităţilor şi a unei numeroase asistenţe, avionul construit şi pilotat de Aurel Vlaicu se ridică în aer şi parcurge o distanţă de circa 50 m. Prin această realizare, România era a treia ţară din lume, după SUA şi Franţa, care obţinea un asemenea succes. Ziarele vremii au comentat favorabil acest eveniment, primul zbor al lui Aurel Vlaicu fiind o victorie a întregului neam românesc.

La 13 august 1910, din ordinul ministrului de război, comisia însărcinată pentru omologarea şi recepţia aparatului a asistat la executarea unor zboruri, în care avionul pilotat de Aurel Vlaicu a zburat la o înălţime de 60 m, cu o viteză de 100 km/oră, a omologat zborul cu Brevetul nr. 2258, recomandând Ministerului de Război să-i asigure lui Aurel Vlaicu dreptul de construcţie. Aurel Vlaicu a participat cu avionul la manevrele de toamnă ale armatei României; îndeplinind un ordin de transport al Regelui Carol I, a decolat la ora 5,00 dimineaţa, şi, după un zbor de 35 minute, la înălţimea de 500 metri, a aterizat lângă Piatra Olt. Acesta a fost primul avion militar din dotarea Armatei Române.

În primăvara anul 1911, cu avionul „Vlaicu III” a participat pe Câmpia libertăţii de la Blaj la sărbătorirea a 60 de ani de la înfiinţarea societăţii „Astra” din Sibiu. Cu acest avion, Aurel Vlaicu efectuează zboruri în străinătate şi în ţară. Cu participanţi din şapte ţări este organizat între 20 – 30 iunie 1911 la Aspern, Viena, un concurs la care Aurel Vlaicu a obţinut cinci premii, însumând 7500 coroane austro-ungare. În anul 1913, compania engleză „Marconi”comandă lui Aurel Vlaicu construirea unui avion metalic cu 2 locuri; pe care îl denumeşte „Vlaicu”. La 13 septembrie 1913 A. Vlaicu a hotărât să fie primul aviator care traversează Carpaţii.

A decolat din Bucureşti la ora 15 şi a aterizat la Ploieşti. Decolând spre Braşov, aparatul începe să oscileze şi coboară spre satul Băneşti. Avionul se dezechilibrează şi se prăbuşeşte, îngropând sub el trupul celui care l-a creat. A fost înmormântat în cimitirul Belu din Bucureşti. Din Ordin Regal, Aurel Vlaicu a fost decorat cu medalia „Virtutea Militară cl I”. În anul 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei României. La Binţinţi, în localitatea natală, s-a inaugurat, în anul 1952, Muzeul memorial „Aurel Vlaicu”. Rememorând moartea lui tragică, Nicolae Iorga spunea „se uită oamenii celebri, se uită politicienii de renume, pe el însă nu-l vom uita”.

Oricând îndrăzneala omenească va înfrunta natura, nu vom privi cu invidie pe cel învingător, ci vom zice cu mândrie şi noi că am avut un erou aviator în persoana lui Aurel Vlaicu. — Casa memoriala Aurel Vlaicu- Hunedoara — Ca si celebrul Otto Lilienthal (mort la 10 august 1896), Aurel Vlaicu (1882-1913) a încoronat printr-o moarte glorioasa o viata admirabila închinata în principal aviatiei. Vlaicu s-a nascut la 6 noiembrie 1882, în Bintinti, lânga Orastie, într-o familie de tarani. Preocuparile sale pentru zbor si dorinta sa de a realiza o masina de zburat, actionata de un motor puternic, erau cele mai importante pentru Vlaicu.

În timpul studiilor de la München a facut planurile primului sau aparat de zbor, cu aripi batante, actionat de arcuri; a abandonat acest proiect, convins fiind ca viitorul îl reprezinta aeroplanele actionate de motoare. Modelul primei sale masini de zburat a ramas în laboratorul universitatii. În 1908, s-a angajat inginer la fabrica de motoare Opel din Rüsselsheim. Având gata proiectul avionului sau a cerut sprijin pentru realizarea acestuia, însa nu l-a primit. S-a întors acasa, în 1909, si a construit primul sau planor pe care a reusit sa-l înalte în aer, la Bintinti.

A reusit sa-si construiasca primul aeroplan la Arsenalul Armatei, sfatuindu-se, în alegerea tipului de motor, si cu prietenul sau Traian Vuia. În 1910 a obtinut brevetul nr. 2258 pentru Masina de zburat cu un corp în forma de sageata. Cu acest aparat a participat la manevrele militare de toamna si a reusit sa duca un mesaj cifrat (ordin de lupta) de la Slatina la Piatra Olt, situând, prin aceasta, România pe locul al doilea în lume (dupa Franta), în utilizarea avionului cu destinatie militara, avionul Vlaicu I (model 1910) fiind primul avion militar din dotarea armatei române.

Vlaicu a introdus pentru prima data inelul protector în jurul motorului, cunoscut sub numele de inel NACA. A perfectionat aripa cu profil variabil (conceputa de Vuia), a introdus un reductor între motor si elice, a utilizat doua elice coaxiale contrarotative, a introdus directia dubla, trenul de aterizare pe roti independente si frâna pe roti. În februarie 1911, a terminat aparatul de zbor Vlaicu II. La Blaj, la sarbatorirea a 50 de ani de la înfiintarea ASTREI, în fata a aproape 30 de mii de participanti, a zburat cu noul sau avion. Dupa aceea, la Sibiu si la Braoov (cu decolare din fata Liceului Andrei Saguna), a executat zboruri acrobatice, atingând plafonul de înaltime de 1.000 metri si viteza de 90 km/ora.

În 1912, la Aspern, lânga Viena, a obtinut premiul I în proba de precizie pentru aruncare la tinta si al doilea pentru aterizarea la punct fix, fiind socotit al doilea pilot ca maiestrie, dupa celebrul Roland Garros (1888-1918). În timpul campaniei din Bulgaria, în vara anului 1913, Aurel Vlaicu – primul pilot militar din România (din 1910) – a îndeplinit misiuni de observatie aeriana. A proiectat un nou avion, Vlaicu III, integral din metal, în 1913. Acesta poate fi considerat primul avion din lume construit în întregime din metal. De teama sa nu fie întrecut în traversarea Carpatilor, în 13 septembrie 1913, a decolat de lânga Bucuresti, a aterizat pentru alimentare la Ploiesti, pentru a-si lua din nou zborul, însa, s-a prabusit lânga comuna Banesti (aproape de Câmpina), pierzându-si viata.

Aurel Vlaicu (1882 – 1913), inginer român, inventator și pionier al aviației — Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara – d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăștie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-și bacalaureatul la Sibiu în 1902. Și-a continuat studiile inginerești la Technische Hoschschule München, în Germania, obținându-și diploma de inginer în 1907.

După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binținți unde construiește un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna anului 1909 se mută în București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria.

Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu: „Minunate și curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit..”

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940.

Muzeul memorial Aurel Vlaicu
Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II 
Casa memoriala Aurel Vlaicu- Hunedoara

Sursa — http://www2.rosa.ro/index.php/ro/rosa/istoric/784-aurel-vlaicu

Sursa — https://www.crainou.ro/2017/07/07/aurel-vlaicu-1882-1913-personalitate-de-necontestat-a-aviatiei-romane-si-universale/

Sursa — http://romanianturism.com/2014/03/20/casa-memoriala-aurel-vlaicu-hunedoara/

Sursa — https://www.unitischimbam.ro/aurel-vlaicu-1882-1913/