Ansamblul Monumental Curtea Domnească din Târgoviște

Spread the love

Complexul de monumente ce alcatuiesc Curtea Domneasca de la Targoviste reprezinta unul din cele mai importante ansambluri de arhitectura din Tara Romaneasca, si are o mare valoare istorica si artistica. Resedinta domneasca de mai multe secole, Curtea Domneasca ofera posibilitatea cunoasterii unui capitol din istoria si arta medievala a Romaniei. Din anul 1967, Curtea Domneasca este transformata in ansamblul muzeal al Muzeului Judetean Dambovita, iar in prezent face parte din Complexul National Muzeal „Curtea Domneasca” Targoviste. In afara de muzeul in aer liber, in Turnul Chindiei functioneaza o expozitie dedicata lui Vlad Tepes, ctitorul fortificatiei; un lapidarium la subsolul Casei Domnesti ridicate de Petru Cercel, iar in Biserica mare domneasca, o expozitie de arta religioasa.

1. Poarta de sud — Intrarea, folosita si astazi, se afla sub Turnul-clopotnita, construit la sfarsitul secolului al XVI-lea (1584) si refacut apoi in timpul domniilor lui Matei Basarab si Constantin Brancoveanu. Turnul clopotnita are aceleasi caractere constructive ca si zidul interior al incintei (ridicat de Petru Cercel), de care se leaga organic, nu numai ca structura, dar si ca asezare in raport cu fatada zidului. Constructia turnului a fost determinata de existenta bisericii, care nu avea posibilitatea sa adaposteasca o clopotnita in turlele proprii.

2. Palatul Domnesc2. a. Prima casa domneasca. — Prima constructie din piatra din Curtea Domneasca si din oras este aceea inaltata de Mircea cel Batran la sfarsitul secolului XIV, alaturi, spre sud de biserica ridicata ulterior de acelasi domnitor. Se pastreaza, sub casa din secolul XV, numai laturile beciului din bolovani de rau, cu dimensiunile de 15 x 6 m si un garlici lung pe latura scurta, iar accesul se face pe nord.
Initial, aceasta cladire era protejata de un gard dublu din stalpi de lemn.

2. b. Casa Domneasca din secolul al XV-lea. — Construita in deceniul trei-patru al sec. al XV-lea si urmand modelul celei de la Arges, era amplasata foarte aproape de una din laturile zidului din incinta. Construita pe un plan dreptunghiular, care in exterior masura 32×29 m, din ziduri groase de circa 2 m, casa avea pivnita pe intreaga suprafata, cu patru nave paralele, peste care se ridica parterul in care exista o sala mare (circa 6 x 12 m) – probabil sala de ceremonii si a adunarii sfatului domnesc – amplasata pe latura estica – si incaperi destinate locuintei domnitorului si a familiei sale.

2. c. Casa Domneasca din secolul al XVI-lea. — In 1584, voievodul Petru Cercel concepe constructia unei cladiri inspirata din principiile de compozitie ale palatelor vazute in timpul peregrinarilor sale prin Europa. Compunerea casei si decorarea fatadelor cladirii sunt elemente nou introduse, dar se face simtita si traditia locala, imprimata de mesterii autohtoni. Casa Domneasca construita de Petru Cercel, „palat mic, dar frumos si maret”, situat langa latura de sud a primei case domnesti, dar complet separata de aceasta, era compusa din pivnite, parter si etaj.

Pivnitele pastrate pana astazi in aspectul initial, sunt amplasate in axul cladirii, avand planul in forma unui patrat cu latura de 12 m, impartit in patru compartimente egale, dispuse in jurul unui pilon masiv. Intrarea se facea, initial, printr-un garlici subteran boltit, lung de 25 m si era amplasat pe latura de vest. Parterul adapostea cancelariile domnesti si era alcatuit din 10 incaperi, dintre care una mai mare era dispusa transversal la extremitatea sudica. Etajul cuprindea apartamentele de locuit ale voievodului si ale familiei sale si era complet separat de parter, fiind accesibil numai din exterior print-o scara aflata pe fatada de vest, iar printr-un coridor se facea legatura directa cu Biserica mare. Casele erau acoperite cu tigla smaltuita.

2. d. Palatul din secolul al XVII-lea. — Matei Basarab incheie in 1654 refacerea caselor domnesti, inaltand un etaj peste casa din secolul XV si unind-o cu cea noua printr-un coridor de racord, rezultand un adevarat palat, unitar arhitectonic. Distrus in 1659, palatul este renovat de Constantin Brancoveanu. La interior se refac boltile si pardoselile, iar incaperile se impodobesc cu stucatura si picturi. Pe fatada de rasarit a casei Petru Cercel se construieste o loggie cu scara de acces spre gradina, iar o a doua spre vest, peste o prispa construita de Matei Basarab, schimband si orientarea accesului la beci pe latura dinspre biserica mare domneasca.

3. Biserica-Paraclis — Este cel mai vechi edificiu religios cunoscut pana in prezent la Targoviste si a fost construit o data cu prima casa domneasca, in imediata apropiere a acesteia, de catre Mircea cel Batran. Biserica a fost conceputa dupa un plan influentat de trasaturile generale ale tipului triconic, asa, cum apare la biserica manastirii Cozia, dar, spre deosebire de edificiile ridicate anterior, apare un element nou si anume inaltarea catre extremitatea vestica a unui privdor cu turn de clopotnita deasupra. Astazi biserica mai pastreaza, consolidate, zidurile pe o inaltime de circa 2 m, degajate in deceniul patru al secolului XX-lea.

4 Turnul Chindia — Situat in partea de nord-vest a curtii Domnesti, dominand intregul ansamblu de monumente de aici, Turnul Chindia a devenit emblema orasului Targoviste. Inalt de 27 m, el este alcatuit dint-o baza de forma unui trunchi de piramida, din piatra, din care se ridica un corp cilindric din caramida al carui diametru masoara 9 m. Constructia are 3 etaje, din care ultimele doua sunt marcate la exterior de deschideri in arc frant si de balcoane sprijinite pe console de piatra. Accesul pana la partea superioara a turnului se face cu ajutorul unei scari interioare, in spirala, situata pe axul vertical al constructiei.

Turnul Chindia a fost construit in a doua jumatate a secolului al XV-lea, in timpul domniei lui Vlad Tepes, peste pridvorul bisericii-Paraclis, ridicata de Mircea cel Batran. La inceput, turnul era alcatuit din doua etaje, iar accesul se facea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alaturata. Modificarile suferie de aceasta constructie ne impiedica sa stabilim cu exactitate forma sa initiala, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu, ce ordona restaurarea lui in 1847.

5 Fortificatiile Curtii Domnesti — In prima faza, ansamblul a fost aparat, spre oras, de un mare sant de aparare, cu latimea de 20 m si lungimea de 250 m, la inceputul secolului al XV-lea, dublat apoi pe interior de un zid din piatra. In 1584, Petru Cercel, o data cu noile constructii ce tripleaza suprafata ansamblului, ridica un zid de incinta prevazut la exterior cu contraforti de plan triunghiular. Dupa 1640, Matei Basarab il dubleaza la exterior cu un altul, strapuns de cinci turnuri de intrare si prevazut cu corpuri de garda.

6 Biserica Sfanta Vineri — Este cunoscuta pana la inceputul secolului trecut si sub numele de „Biserica Domneasca mica”. Biserica exista in 1517 (conform unei pisanii-pomelnic in limba slavona pe fatada sudica a biserici, care aminteste pe clucerul Manea Persanu si pe jumatatea sa Vladaia) si este singurul monument cunoscut pana in prezent in arhitectura Tarii Romanesti datand de la mijlocul secolului al XV-lea, pastrat in forma primara pana astazi. Planul bisericii apartine tipului trilobat, de forma alungita. Turla se sprijina pe patru arce semicilindrice. Pronaosul este precedat spre vest de un pridvor deschis, marcat prin trei arce etajate, apartinand perioadei de inceput a lacasului, cu care este legat organic. Prezinta analogii cu pridvorul bisercii-paraclis, sustinand si aceasta un turn-clopotnita.

7 Biserica mare Domneasca — Ctitorie a lui Petre Cercel (1583-1585), Biserica mare Domneasca a fost zidita in acelasi timp cu Casa Domneasca si alaturi de aceasta, in anul 1584. Lacasul poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului” si a fost realizat dupa modelul bisericilor de tipul cruce greaca inscrisa. Monumentul se distinge de lacasurile ridicate la sfarsitul secolului al XVI-lea prin proportiile sale nemaintalnite pana atunci, dreptunghiul in care se inscrie conturul exterior masurand 14 x 30 m. Deasupra intrarii in naos, pentru familia domneasca, Petru Cercel adauga un balcon, cu accesul direct din palat, printr-un coridor ce unea cele doua constructii.

Prima pictura, de la sf. sec. al XVI-lea sau inceputul celui de al XVII-lea, pastrata partial in absidiola diaconiconului si pe peretele sudic al pronaosului, a fost suprapusa de un al doilea strat de zugraveala, realizat intre anii 1696-1698, din initiativa lui Constantin Brancoveanu. Varietatea temelor iconografice; simtul in armonizarea culorilor, ca si expresivitatea figurilor, fac din pictura acestei biserici una din marile realizari ale epocii. Bogatia de detalii, marele numar de scene de mici proportii, legate intre ele prin colorit si scara, creeeaza o puternica expresie de unitate, care se desprinde, de altfel, din mai toate ansamblurile de pictura ale epocii brancovenesti.

In Biserica mare Domneasca gasim cea mai ampla galerie a unor chipuri de domnitori munteni, pastrata si reprezentata de tablourile votive din pronaosul bisericii, de un mare interes artistic si documentar. Astfel, peretele de vest al pronaosului este decorat cu portretele voievozilor Matei Basarab, Neagoe Basarab, apoi Constantin Brancoveanu si Petru Cercel (in postura de ctitori, tinand macheta bisericii), urmati de Mihai Viteazu (prima reprezentare cu coroana pe cap), Radu Serban, Constantin Carnul, Serban Cantacuzino si Radu Mihnea.

8 Casa Doamnei Balasa — Este construita in anul 1656, in partea de est a incintei, langa Biserica Sfanta Vineri, de catre doamna Balasa, sotia lui Constantin Serban. Cladirea este alcatuita din patru incaperi (camere de locuit), dispuse in sir pe un singur nivel, pardosite cu caramizi, acoperite cu bolti de tipul „in cruce” cu muchii iesite. Potrivit pisaniei existente pe peretele de sud, cladirea este destinata „… ca sa fie de odihna crestinilor care cad la nevoie…”

9 Gradinile Domnesti — Situate pe locul actualului parc al orasului, in intervalul de teren cuprins intre zidul de incinta din partea de rasarit a Curtii Domnesti si albia Ialomitei, gradinile domnesti au fost amenajate, potrivit informatiei lui Franco Sivori, de catre domnitorul Petru Cercel; acesta „facu gradini frumoase in stil italian in fata palatului”. Gradina Curtii Domnesti se continua pe malul celalalt al Ialomitei, pana la poalele dealului Manastirii, cu rezervatia de vanatoare si era inconjurata cu un zid de „bolovani de caramida”, dupa descrierea lui Anton Maria del Chiaro. Gradinile domnesti sunt marite de domnitorul Constantin Brancoveanu, pentru a se bucura mai bine de „splendidele gradini ale curtii”, construieste un foisor de vara pentru „priveala”.

10 — Baia Domneasca — Situata in partea de est a caselor domnesti, intre acestea si zidul de incinta dinspre Ialomita, a fost construita in timpul lui Matei Basarab. Planul bailor domnesti este de forma dreptunghiulara, laturile sale masoara in exterior 5,50 x 14,7 m. Se compune din trei incaperi dispuse in sir. In prima incapere, situata in partea de nord, se afla un mic „vestiar” accesibil din exterior printr-o usa, in peretele de vest. Acestei incaperi ii urmeaza o alta, unde se facea propriu-zis baia. Spre sud, fara legatura cu aceste doua incaperi, se gasea camera unde era adapostit cazanul pentru fierberea apei si unde se facea focul.

11 — Foisorul Brancovenesc — Ridicat din lemn de Matei Basarab, foisorul este refacut din zidarie in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu. Chioscul este un element nou, aparut in arhitectura ansamblurilor de curti domnesti si de conace in Tara Romaneasca inca din vremea lui Matei Basarab. Ruinele se pot observa si astazi, la circa 60 m est de zidul exterior al Curtii Domnesti. Se mai pastreaza pe o inaltime de 0,40 m si o grosime ce variaza intre 0,87 – 1,15 m, fiind lucrate din caramida intalnita si la celelalte constructii brancovenesti din curtea domneasca.

Complexul Muzeal Curtea Domnească Târgoviște Dambovita — Complexul aulic a fost edificat între secolele XIV – XVII. Ansamblul monumental, reşedinţă a voievozilor Ţării Româneşti (1397 – 1714), se întinde pe o suprafaţă de 29.000 mp. Reprezentative pentru arhitectură şi arta românească, monumentele Curţii Domneşti cuprind elemente novatoare şi soluţii ce au influenţat puternic epoca. Monumente principale sunt: ruinele Palatului domnesc (secolele XV – XVII); Biserica Mare (1584), cu pictura interioară (1697) şi tabloul votiv Voievozii; Biserica Sf. Vineri (secolul al XV-lea); Turnul Chindiei, ridicat de domnitorul Vlad Ţepeş (1456 – 1462); Casa Bălaşa – azilul (1656); fortificaţiile (secolele XVI – XVII), ruine.

Deşi principalele monumente existente aici datează din perioada de după Mircea cel Bătrân, săpăturile arheologice au scos la iveală o interesantă fortificaţie şi casa numită a Pârcălabului, cât şi alte vestigii datate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, anterioare domniei lui Mircea cel Bătrân, puţin reprezentate acum în cadrul complexului muzeal. Arta bisericească din epoca brâncovenească este reprezentată prin: pictură, veşminte preoţeşti, tipărituri, podoabe, mobilier, lespezi de mormânt, ceramică, arme, discuri ornamentale, fresce. Deţine bunuri culturale clasate în Tezaurul patrimoniului cultural naţional.

După Câmpulung (Campolongo, sfârşitul secolului al XIII-lea) şi Argeş (Argyas, prima jumătate a secolului al XIV-lea), Târgoviştea a devenit, încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (cca. 1368), curte domnească secundară, iar din primul deceniu al secolului al XV-lea reşedinţă principală a voievodului Mihail (cca. 1409-1420), fiul şi asociatul la domnie al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), domnul Ţării Româneşti (Maior Valachia). Din acest început de veac, curtea de pe valea Ialomiţei, potenţată în evoluţia sa de importante activităţi comerciale, precum şi de anumite circumstanţe politico-militare, a devenit, în scurt timp, principala reşedinţă a suveranilor Ţării Româneşti, curte care şi-a păstrat funcţiile, cu unele intermitenţe, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Reperele fundamentale ale rapidului progres înregistrat de oraşul reşedinţă Târgovişte au fost reprezentate, în primul rând, de activarea drumului comercial care făcea legătura între oraşul transilvănean Braşov şi portul dunărean Brăila, situat în extrema estică a statului muntean, iar în cel de-al doilea rând de poziţia strategică a oraşului, devenit în anii 1368-1369 refugiu al familiei domneşti şi principalul centru de comandă al opera]iunilor militare din timpul războiului dintre Vladislav Vlaicu şi regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conflict finalizat prin înfrângerea oştilor maghiare pe frontul de luptă de pe valea Ialomiţei.

Ansamblul Monumental Curtea Domnească din Târgoviște

O altă menţiune importantă a oraşului este în legătură directă cu Cruciada de la Nicopole, când, în anul 1396, un tânăr scutier numit Johann Schiltberger, ajuns prizonier al otomanilor după celebra bătălie, va menţiona că a trecut în drumul său spre teatrul de război balcanic şi prin cele două capitale ale Ţării Româneşti, Argeş şi Târgovişte (Agrich und Türkoich). Poziţiei militare strategice a oraşului i s-a asociat şi calitatea de vamă comercială, prin care se impozita comerţul desfăşurat pe drumul Brăilei, precum şi cel promovat în Ţara Românească de negustorii din Polonia, interesaţi şi ei, desigur, de potenţialul economic al statului valah.

Sfârşitul domniei lui Mircea cel Bătrân, care şi-a avut principala curte la Argeş, a marcat pozitiv destinul istoric al Târgoviştei, care devenea, odată cu urcarea lui Mihail I pe tronul statului muntean, reşedinţa principală a Ţării Româneşti. În scurt timp, după uciderea lui Mihail în primăvara anului 1420, în urma războiului împotriva lui Mahomed I, şi impunerea pe tron a lui Radu Praznaglava (1420-1422) de către sultanul otoman, scaunul de la Târgovişte va deveni principalul obiect de dispută al pretendenţilor de sânge basarabesc impuşi pe tron de către ireconciliabilele forţe ale timpului, regii maghiari şi sultanii otomani.

Documentele interne de cancelarie, precum şi corespondenţa externă a domnilor atestă efervescenţa diplomatică de la curtea târgovişteană, plasată într-un mod cât se poate de fericit pe un mare drum comercial, dar şi într-un cadru geographic care permitea o apărare eficace sau o retragere facilă spre zona muntoasă. Relativ mica distanţă faţă de fluviul Dunărea, devenită prima linie a frontului antiotoman, precum şi apropierea de Transilvania au plasat curtea de la Târgovişte în avangarda iniţiativelor cruciate promovate, în primul rând, de domnii români, apoi de curia papală, regatul maghiar şi alte state cointeresate.

La curtea de pe Ialomiţa au luat importante decizii politice, marii domni Dan al II-lea (1422-1431), Vlad Dracul (1437-1442, 1444-1447) şi fiul său Vlad Dracula (1448, 1356-1462, 1476), ultimii sfârşindu-şi domniile şi viaţa în urma unor lupte purtate la Târgovişte. Domnii menţionaţi au făcut celebru oraşul capitală, curtea de la Târgovişte situându-se, din perspectivă diplomatică, printre centrele politice de seamă ale Europei medievale. Începând cu anul 1462, când oraşul şi curtea au fost trecute prin foc şi sabie de Mahomed al II-lea, cel încununat în anul 1453 cu aureola de cuceritor al capitalei lui Constantin cel Mare, centrul politic al Ţării se va muta pe malul râului Dâmboviţa, în oraşul Bucureşti, întemeiat ca cetate de Vlad Dracula şi unul din punctele înaintate ale frontului antiotoman.

Bucureştii vor deţine, însă, pentru scurt timp statutul de reşedinţă principală şi numai în vremea domniilor lui Radu cel Frumos (1462-1474), Basarab Laiotă (1473-1474, 1475-1477) şi Basarab Ţepeluş (1474, 1478-1481), asigurate militar de către Imperiul Otoman. Distrugerile provocate curţii din Bucureşti de incursiunile militare ale domnului Moldovei – celebrul Ştefan cel Mare (1457-1504), care va purta un lung şi glorios război antiotoman, în care va încerca să implice şi statul de la sud de Carpaţi – vor determina relocarea scaunului de domnie din nou la Târgovişte, circumstanţial între anii 1473- 1481, dar începând cu anul 1481, când debutează domnia lui Vlad Călugărul (1481-1495), şi până către anul 1545, oraşul va redeţine statutul de reşedinţă principală a Ţării Româneşti.

Din deceniul şapte al secolului al XVI-lea Târgoviştea va împărţi statutul de reşedinţă secundară împreună cu reşedinţele din Piteşti şi Gherghiţa, Bucureştiul fiind în această perioadă centrul politic cel mai important al Ţării. Un destin favorabil curţii târgoviştene a fost reprezentat de iniţiativele ctitoriceşti ale cultivatului principe Petru Cercel (1583-1585), fiul lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557), care a demarat un impresionant proiect de reconstrucţie a curţii domneşti, soldat cu o refacere masivă a componentelor arhitecturale din cadrul incintei. Scurta sa domnie a întrerupt într-o mare măsură finalizarea proiectului, dus pe mai departe de urmaşii săi aflaţi pe tronul Basarabilor.

Ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea, marcate de preparativele inevitabilului conflict militar dintre Habsburgi şi Imperiul Otoman, au repus pe harta marilor capitale europene şi Târgoviştea, devenită teatru de lupte în timpul Războiului cel Lung, la care au participat şi domnii Ţării Româneşti, epopeea lui Mihai Viteazul (1593-1601) sau campanile militare ale lui Radu Şerban (1602-1611) reprezentând remarcabile şi legendare pagini de istorie. Tributul plătit de oraş a fost mare, curtea devenind, pentru o scurtă perioadă a anului 1595, sediul trupelor comandate de Sinan Paşa, unul dintre cei mai mari strategi ai Imperiului Otoman, ale cărui trupe au fost înfrânte la Târgovişte de Mihai Viteazul în toamna anului menţionat.

Renăscută din propriile ruine, curtea va continua să reprezinte unul dintre importantele scaune de domnie ale Ţării Româneşti, redevenind capitală în anul 1640, în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654). În vremea acestui mare domn Târgoviştea va atinge apogeul dezvoltării sale ca centru economic şi politic, iar în plan militar au fost luate măsuri fără precedent în istoria sa, oraşul şi curtea fiind masiv fortificate cu noi şanţuri, ziduri şi turnuri de apărare. Moartea domnului, cu urmări tragice pentru oraş şi curte ce au culminat cu distrugerea completă a reşedinţei în anii 1659-1660, a determinat relocarea reşedinţei principale din nou în oraşul Bucureşti, care va rămâne, din acest moment, capitala Ţării Româneşti.

Meritul de a salva de la degradare completă scaunul târgoviştean, părăsit vreme de trei decenii, i-a revenit lui Constantin Brâncoveanu, a cărui uriaşă bogăţie a trecut în legendă. Marele domn a fost unul dintre cei mai prolifici ctitori de monumente, imprimând arhitecturii acleziastice şi seculare un stil aparte, care-i şi poartă numele. Refacerea curţii de la Târgovişte, începută în 1692, a reprezentat o datorie a domnului faţă de istoria vechii curţi, unde au domnit înaintaşii săi basarabi, unii fiind imortalizaţi într-un mare tablou votiv, ce ocupă tot peretele vestic al pronaosului bisericii din curtea domnească. Ea va servi ca reşedinţă de vară a celui cunoscut în epocă drept prinţul aurului (Altân Bey), nemaifiind folosită vreodată după martiriul său şi al fiilor săi, petrecut pe 15 august 1714 la Istambul.

Calatori straini despre Curtea domneasca (sec. XVI-XVIII) — Franco Sivori, secretarul italian al domnitorului Petru Cercel: — „Sosind luna februarie a anului 1584, inaltimea sa a hotarat sa-si schimbe resedinta sa si sa se retraga intr-un oras numit Targoviste… Orasul era imbelsugat cu toate cele, indestulat cu apa buna, cu puturi cu fantani, si pe langa palatul princepelui curgea un rau incantator. Palatul princepelui, cladit de stramosii sai, este de proportii mari si de o arhitectura ingrijita; a fost de indata marit de inaltimea sa care i-a adaugat camere frumoase si mandre.

A pus sa se faca, cu mare osteneala si cheiltuiala, pe esplanada, o fantana, aducand apa de la un izvor departat de oras cu nu mai putin de patru mile, trecand-o pe sub pamant prin niste jgheaburi groase de lemn de brad; princepele a pus in acelasi timp sa se inalte o biserica frumoasa alaturi de palat, astfel ca pe un pod acoperit, inaltimea sa putea intra in biserica din camerele sale fara sa fie vazut… A pus sa se faca apoi custi nespus de mari si de frumoase pentru a tine salbaticiuni si mandre gradini italinesti, care erau asezate chiar langa palatul sau. Si a facut totul cu atata graba, ca parea o minune. In mai putin de sase luni totul era dus la desavarsire, lucrand mai bine de 1000 de oameni neincetat” (1584).

Paul de Alep, calator sirian: — „Se stie ca Curtea domnului Tarii Romanesti este mare si inconjurata cu un zid de piatra; un rau curge la capatul ei. Biserica la care ajungi pe o scara este foarte mare; este asezata la mijlocul curtii. Este impartita in trei parti: partea exterioara cuprinde arcadele nartexului, apoi ajungi printr-o a doua usa in partea a doua a bisericii, unde se afla mormintele domnilor, apoi se intra printr-o a treia usa in naousul bisericii care este o incapere foarte veche. Deasupra ei sunt cupole inalte si este inconjurata cu strane.

In mijlocul acestei curtii este un turn de piatra, mare si inalt, care ne-a uimit prin inaltimea lui, acolo se afla orologiul orasului si acolo stau de straja multi paznici…jiltul domnului (din biserica) este inalt si aurit, in dosul lui sunt trepte care ingaduie sa urci spre un loc retras, unde sta doamna si suita ei, cu zabrele de lemn; de acolo poti merge in camera de consiliu a domnului, caci pe acolo se urca si se coboara cel mai adeseori. Exista si o alta scara care duce pana la el prin locul unde sunt mormintele domnilor. In partea de sus este o fereastra; acolo sta domnul in zilele de sarbatoare si duminicile… Ne-am urcat pe scara amintita care ducea din biserica pana la el la palat in sala de mancare…” (1654).

Edmund Chishull, ambasadorul Regatului Marii Britanii la Istanbul: — „30 aprilie. Azi pe la orele douasprezece am ajuns la Targoviste, unde Excelenta sa impreuna cu suita sa sunt gazduiti in palatul domnului. Ca forma si ca fast seamana mult cu cel din Bucuresti, dar il intrece pe acesta printr-o gradina mult mai frumoasa si inlauntrul gradinii printr-un frumos chiosc de piatra. Amandoua sunt armonioase si pot sta alaturi de cele ale crestinitatii mai luminate… Aici a fost resedinta domnilor pana acum treizeci de ani… cand domnul Ghica dar si urmasii lui au fost siliti sa-l darame si sa se retraga la Bucuresti. Dar de cinci ani incoace domnul de acum a primit din nou voie sa-l refaca, cu conditia sa nu ridice intarituri in locul acela; si prin urmare… in timp ce domnul isi aseaza iar palatul isi infrumuseteaza gradinile, indeamna pe boieri sa-si ridice si ei casele lor.

Printul Gheorghe Bibescu, 1844: — „… aceste falnice ziduri, ca sa scape de ghiarele vremii si sa slujeasca de pomenire mangaietoare pentru tarana vitejilor ce le-au intemeiat si de indemn puternic urmasilor ca sa-si aduca aminte ce au fost si ceea ce pot fi”. — Nicolae Balcescu, revolutionar de la 1848: — „Un singur turn, ramasita din vestita curte domneasca se inalta trist si singuratic pe deasupra acestor gramezi de ruine. Acest turn e scump romanilor ca un monument care le vorbeste de timpul lor de glorie si marire. El a fost martor la atatea triumfuri. El a vazut, unul dupa altul, pe Mircea cel Batran, Dracula-voda, Vlad Tepes, Radu cel Mare, Radu de la Afumati, Mihai Viteazul si Mateiu Basarab, toti voievozii nostri cei mari si vestiti in pace si razboiu”.

Alexandru Vlahuta, scriitor, 1899: — „Curtile domnesti, mandrele curti de pe malul Ialomitei, inlauntrul carora s-a urzit o parte asa de insemnata din istoria patriei noastre… Dar a batut nemilos viforul vremii, mai aprig decat razboaiele si de cat focul, s-a pustiit mandrele curti, s-a surpat zidurile falnicului palat in incaperile caruia n-a stat nici un domn fanariot”.

Ansamblul Monumental Curtea Domnească din Târgoviște

Sursa — http://romanianturism.com/2014/01/03/complexul-muzeal-curtea-domneasca-dambovita/

Sursa — http://www.muzee-dambovitene.ro/arhiva_web/ro/curtea_domneasca_prezentare.php#casa1