Spread the love

Mănăstirea Izbuc și Izvorul Tămăduirii este oază de liniște sufletească, făcătoare de miracole!

Fie că ești în căutare de alinare sufletească sau de soluții și chiar de leac pentru boli și frământări, Mănăstirea Izbuc și Izvorul Tămăduirii, cunoscute și sub numele de „Adormirea Maicii Domnului”, te așteaptă în vizită în mijlocul pădurii, la poalele munților Codru Moma. Mânăstirea e amplasată în satul Călugări, comuna Cărpinet.

Complexul monahal a fost ctitorit în 1930 de arhim. Atanasie Popescu. Conform tradiției, aici deja un locaș monahal încă din cele mai vechi timpuri și, în 1772, doi călugări de la Mănăstirea Prislop au venit pentru a reînființa viața monahală de la Călugări. În 1920, viața monahală renaște încă o dată, după perioada de liniște dintre anii 1800 – 1920. În 1947, mănăstirea a fost atacată de o bandiți, care au omorât toți călugării, cu excepția unuia care reușise să fugă în pădure. Acesta a întreținut de unul singur complexul monahal până în 1954, când i s-a alăturat Ieromonahul Ioanichie Popescu și care cu ajutorul episcopului doctor Vasile – Coman a dezvoltat complexul.

Mănăstirea este cunoscută sub denumirea Izbuc, datorită izvorului care izbucnește intermitent și proprietăților curative ale acestora. Potrivit legendei, izvorul tămăduitor a devenit cunoscut după ce un copil orb care se plimba în zonă, i-a auzit susurul, s-a oprit să se spele și a început să vadă. Nu numai izvorul este făcător de minuni, ci și icoana Maicii Domnului, copie a icoanei de la Muntele Athos. Se spune că aceasta aduce liniște și pace celor care se roagă la ea și că ajută femeile să rămână însărcinate. Alături de icoană, se găsește o raclă cu moaște la care anual, mii de pelerini în căutare de liniște sufletească și minuni vin să se închine.

Istoric Mănăstirea Izbuc

— Este situată pe șoseaua Ineu-Brad, ramificație stânga din satul Avram Iancu 12,5 km până la mănăstire. Dacă se folosește trenul pe linia ferată Brad-Ineu-Arad. se coboară în gara Aciuta. Din gară la dreapta, în direcția orașului Brad, se merg 6 km p șoseaua națională, până la primele case aparținătoare satului Avram Iancu. De aici, pe drum de piatră la stânga, cca 1 km până la biserica satului, în continuare tot stânga prin satul Avram Iancu și la ieșirea din sat, se merge la dreapta prin pădure pe drumul forestier, și la 2 km de mănăstire se mergela stânga, pe drum de pămât, necarosabil în 1995. 

Drumul se parcurge fără teamă de rătăcire, întrucât, pornind încă din gară sunt marcaje șii indicatoare la toate potecile și bifurcațiile de drumuri, arătându-se atât distanțele, cât și timpul în care se parcurg. Este cel mai bun marcaj pe care îl face o mănăstire pentru că la altele te duce nu mai intuiția, putându-te rătăci ușor pe drumurile de pădure care duc către ele. La mănăstire se poate veni și din Oradea la Vașcâu cu trenul, și de aici sunt autobuze de transport public până în satul Călugări (Ponoarele până în 1996), iar din satul Călugări mai sunt de parcurs încă 5 km până la mănăstire pe drum forestier carosabil. Complexul mănăstiresc este construit la poalele muților Marna,aproape de vârful Biharea din lanțul munților Apuseni, într-o poiană cu relief denivelat, în mijlocul pădurii, înconjurat de dealuri.

 Scurt istoric:

Locul s-a numit aici din vechime „La Călugări”, aceasta fiind dovada existenței în trecutul îndepărtat a unui locaș monahal. Tradiția spune că aici au fost în vechime călugări care cutimul au dispărut.După 1772 au venit 2 călugări de la Prislop, jud. Hunedoara, care au reînființat și vița monahală de la mănăstirea Crișan, dar după anul 1800 nu se mai știe nimic până în 1920, când a început din nou viața monahală susținută de călugări și neîntreruptă până astăzi în mănăstirea Izbuc (i s-a spus Izbuc de la izvorul aflat în incintă și care izbucnește din când în când). Mănăstirea actuală există din anul 1930.

În anul 1947 a fost atacată e bandiții care au omorât întreaga obște, A scăpat un singur călugăr care a reușit să fugă și să se ascundă în pădure. Viața monahală a fost întreținută până în 1954 de un singur călugăr. În acest an vine aici Ieromonahul Ioanichie Popescu și prin osârdia acestuia și purtarea de grijă a episcopului doctor Vasile- Coman, mănăstirea s-a detzvoltat mult, ajungând să aibă trei locașuri de închinăciune și mai mult clădiri pentru celelalte folosințe,construite în 1985 și 1987. Prima biserică din zid a fost construită în 1930 cu ajutorul obștii mănăstirii, ctitorul eifiind Arhimandritul Atanasie Popescu.

Aprecieri tehnice privind biserica din zid:

Este în formă de cruce, joasă, dar foarte spațioasă. Are o catapeteasmă simplă din lemn, dar stranele pentru credincioși sunt sculptate. Nu are pridvor. Pe pronaos este o turlă mică înfundată. Pardoseala este din parchet în zona stranelor și în fața altarului, iar în rest este din ciment. Intrarea în biserică se face printr-o ușiță din lemn simplă, în două canaturi. Lumina vine în altar pe o fereastră mare în zidul de la răsărit și câte una mică în părțile laterale. Naosul este luminat de către o fereastră mare pe fiecare parte  și de câte una mică sub boltă, iar pronaosul are 6 ferestre, câte 2 pe fiecare zid. Acoperișul este din tablă de culoare albă.Biserica a fost renovată în 1959, stareț fiind Protosinghel Ioanichie Popescu. Pictura în ulei a fost executată în 1969-1972 de pictorul Nicolae Popa.

Bisericuța de lemn: construită în 1696, adusă de la Beiuș la Izbuc, este de mare valoare arhitectonică. Este construită în formă de navă pe fundație de bolovani de piatră. Are altar, naos și pronaos. Intrarea din pronaos și naos se face prin trei deschideri lăsate de cei trei stâlpi maginali și alți doi din lemn. Catapeteasma, frumoasă, din lemn, ete donată de meșterii din jud. Neamț. Pardoseala este din scândură, iar acoperiul cu o streașină prelungită este din șindrilă. Pereții, ca olta, sunt tencuiți și pictați. Există un plan ca bisericuța să fie un muzeu în cae exponatele să fie obictele de artă veche bisericească, o parte din acestea existând în mănăstire.

  Paraclisul este o construcție din bolovani de piatră în formă dreptungiulară, ridicat în 1989 cu osteneala fraților și cu toată cheltuiala săracilor, cum scrie în pisanie. Altarul în formă dreptungiulară, este lipit de o mică clădire a stăreției. Naosul formează un singu spațiu cu pronaosul. Bolta lor este de formă semiovală. Catapeteasma și tot mobilierul sunt din lemn sculptat. În exterior, sub streașină este un brâu simplu ca o grindă, văuit în alb, care înconjoară zidurile, pe cel din nord fiind lipită clădirea pentru chilii. Pe pereții din sud sunt firide mici cu pictură în mozaic. La intrare, în stânga ușii, este o firidă mare, având pictată în mozaic pe Maica Domnului cu Pruncul, iar în dreapta ușii pe Iisus Hristos. Pictura este executată de fam. Moldoveanu din București.

 Clopotnița din lemn este în deal, la 40 m în fața bisericii mici. În spatle altaruui de vară este cimitirul unde este înmormântat și starețul Simion Dragnea. La 50 de m mai în deal de paraclis este construită din 1987 o modernă clădire etajată, cu un frumos cerdac la etajul I. Etajul I este destinat chiliilor și camerelor de oaspeți, iar la etajul II sunt 2 saloane cu paturi pentru credincioși. are acoperișul din tablă. Mai jos de stăreție mai este o clădire pentru trapeză și bucătărie. Toată curtea are iarbă și alei pavate. În fața clădirii este o plantație de pomi cu peluză de iarbă.

Mirajul minunilor de la Izbuc atrage ca un magnet

De Sfânta Maria, toate drumurile duc la Izbuc. Acolo unde pelerinii își dau întâlnire, an de an, cu prilejul acestei sărbători. Mănăstirea Izbuc e cunoscută, în primul rând, pentru izvorul unic în Europa. Se spune că apa, care ţâşneşte uneori dintre pietre, are puteri miraculoase. Apa aceasta, care țâșnește din pământ, a făcut ca locul numit La Călugări să poarte numele Izbuc.

Minunile care au fost făcute în acest loc au fost povestite din generație în generație. La Izbuc vin din vechime bolnavi din toate judeţele din jurul Bihorului, din Cluj, Satu-Mare, Arad, Hunedoara. Aceștia au povestit că aici s-au tămăduit de boli. Legenda spune că un copil orb, ce se afla într-o zi prin preajma izvorului, a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă, a început să vadă.Sunt și localnici care spun că „am văzut oameni schilozi aduşi cu targa sau căruţa, copii purtaţi de părinţi în spate ori alţii abia umblând, sprijiniţi în baston. Oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vaşcău. Doamne, multe minuni s-or făcut la acest izvor. Şi n-a secat decât o singură dată, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ungurilor, când eram sub ocupaţie austro-ungară. Atunci n-a mai curs şapte ani. S-au aciuit pe lângă el nişte călugări catolici şi au pus taxă la intrare”.

Loc de pelerinaj

— Dincolo de legende, e cert că ziua de prăznuire a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 15 august, transformă Mănăstirea Izbuc într-un loc de pelerinaj special, un loc al comuniunii de rugăciune pentru mii de credincioşi ortodocşi din Bihor, din alte colţuri ale ţării, dar și din străinătate. „Programul liturgic va începe, în ajunul sărbătorii, miercuri seara, de la ora 19:00, prin oficierea slujbei Privegherii și a Prohodului Maicii Domnului, urmate de procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului la izvorul tămăduitor Izbuc şi va continua cu Taina Sfântului Maslu și dezlegări, precum şi Sfânta Liturghie, săvârşită la miezul nopţii. Apoi, în însăși ziua praznicului, joi, 15 August, de la ora 07:00, se va săvârși slujba ceasurilor și Acatistul Adormirii Maicii Domnului, apoi, de la ora 09:00, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, iar la final, toți pelerinii vor fi poftiți la agapa frățească”, se arată într-un comunicat al Mănăstirii Izbuc.

Pelerinaje la izvorul făcător de minuni de la Izbuc, în Bihor

În Bihor, sute si mi de credincioși merg, în pelerinaj, la un izvor considerat făcător de minuni. Oamenii veniți la Mănăstirea Izbuc au luat apă din Izvorul Tămăduirii, încredințați că aceasta are puterea de a vindeca boli. Credincioșii se roaga la icoana făcătoare a Maicii Domnului. La primele ore ale dimineții credincioșii se strâng în curtea mănăstirii Izbuc, lângă icoana Maicii Domnului. Orice pelerin trebuie sa se roage astfel – Mă rog Bunului Dumnezeu să mă ajute să merg mai departe sub aripa Lui ocrotitoare și Măicuța Domnului să mă ajute să trec peste toate greutățile.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este hramul principal al mănăstirii Izbuc, o mănăstire străveche din județul Bihor. Oamenii vin în număr atât de mare pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aducătoare de pace și liniște sufletească, pentru izvorul tămăduitor”, explică Antonie Vaș, preot la mănăstirea Izbuc. pelerini care vin la mănăstirea Izbuc iau apă din izvorul aflat în curtea lăcașului. „Se spune că apa, care țâșnește uneori dintre pietre, are puteri miraculoase. Izvorul a fost numit al Tămăduirii și este declarat monument al naturii încă înainte de 1989”, a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

Se spune că izvorul a fost descoperit de un cioban care avea un fiu surdo-mut, iar când a trecut cu oile pe lângă izvor i-a dat fiului său să bea apă și băiatul a început să audă și să vorbească”, povesteşte părintele Antonie Vaș.”S-au vindecat mulți după ce au băut din apa asta sfințită de la Bunul Dumnezeu, s-au vindecat mulți”, spune un enoriaş.Vindecă multe boli printre care și durerile de picioare. Eu am mai fost acum câțiva ani, am stat și mi-a trecut”, povesteşte o credincioasă.

Puterile miraculoase ale apei de la Mănăstirea Izbuc. Mii de pelerini sunt atraşi de izvorul unic în Europa — Ziua de prăznuire a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu transformă Mănăstirea Izbuc într-un loc de pelerinaj special, un loc al comuniunii de rugăciune pentru mii de credincioşi ortodocşi din Bihor, dar şi din alte colţuri ale ţării. În acest an, de ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, iar la final toţi pelerinii vor fi poftiţi la agapa frăţească.

Fenomenul carstic este consiterat factor de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Este cunosct în ţară şi peste hotare, fiind unic în Europa. Vin aici bolnavi din toate judeţele tarii, din jurul Bihorului, din Cluj, Satu-Mare, Arad, Hunedoara şi mulţi dintre ei s-au întors după aceea spunând că s-au facut bine şi s-au tămăduit. Sau văzut oameni schilozi aduşi cu targa sau căruţa, copii purtaţi de părinţi în spate ori alţii abia umblând sprijiniţi în baston. Oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vaşcău. Doamne, multe minuni s-or făcut la acest izvor. Şi n-a secat decât o singură dată, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ungurilor, cand eram sub ocupaţie austro-ungară. Atunci n-a mai curs şapte ani. S-au aciuat pe lângă el nişte călugări catolici şi-au pus taxa la intrare”, spune Ilie Novac, din satul Călugări.

Legenda spune că un copil orb ce se afla într-o zi prin preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă a început să vadă. Datorită acestui izvor, călugării s-au strâns şi au vieţuit în acest loc. Documentele mărturisesc că încă din secolul 11-12 au existat călugări care au vieţuit în acest loc. Totodată, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, o copie a icoanei de la muntele Athos, atrage mii de pelerini. Icoana făcătoare şi-a găsit locul la Izbuc de când mănăstirea s-a reactivat în anul 1928.

Maica Domnului este aducătoare de multă pace şi foarte mulţi credincioşi se roagă înaintea ei. Cei care nu au copii, Maica Domnului le dăruieşte copii”, ne-a mărturisit Arhimadrit Mihail Tărău-stareţul mănăstirii Izbuc. Oamenii n-au găsit nici până azi o explicaţie ştiinţifică a fenomenului a,Izvorului facator de minuni de la Izbuc. Bătrânii călugări spun că apa izvorului a vindecat mulţi bolnavi declaraţi de medici incurabili. Mănăstirea Izbuc cuprinde 2 biserici, 2 case, un grajd, iar în apropiere e află o cabană a ocolului silvic din Hălmagiu. Pelerini care doresc să se cazeze la mănăstire o pot face gratuir cu o singură condiţie, să participe la sfintele slujbe alături de călugări.

Sursa — https://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/pelerinaje-la-izvorul-facator-de-minuni-de-la-izbuc-in-bihor-si-la-rohia-in-maramures-981450

Sursa — http://www.evenimenteoradea.ro/info/de-vizitat-manastirea-izbuc-izvorul-tamaduirii/

Sursa — https://ortodox.ro/manastiri/manastirea_izbuc.html

Sursa — https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/mirajul-minunilor-de-la-izbuc-atrage-ca-un-magnet-12253/

Sursa — https://adevarul.ro/locale/oradea/puterile-miraculoase-apei-manastirea-izbuc-mii-pelerini-atrasi-izvorul-unic-europa-1_5b73c988df52022f7567bd4a/index.html

Poza — https://ziare.com/oradea/stiri-actualitate/video-puterile-miraculoase-ale-apei-de-la-manastirea-izbuc-izvorul-unic-in-europa-este-vindecator-de-boli-grave-5565685