Spread the love

Istoria Coroanei de Spini a lui Hristos — Sfânta Coroană de Spini, care l-a însoţit pe Mântuitorul Isus Cristos pe cruce în Vinerea Patimilor este cea mai preţioasă relicvă a creştinătăţii. Aceasta şi-a găsit locul de cinste în faţa altarului Catedralei Notre-Dame din Paris, alături de o bucată din Adevărata Cruce aflată în stânga sa, iar la dreapta un cui al Răstignirii. Supusă multor controverse de-a lungul vremii, Sfânta Coroană de Spini a fost cercetată de nenumarate ori de comisii formate din medici, fizicieni, chimişti. Cele mai multe dintre acestea confirmă autenticitatea relicvei.

Fiind una dintre dovezile de netăgăduit care confirmă fundamentul credinţei creştine – răstignirea pe cruce a lui Isus pentru mântuire şi viaţă veşnică, Coroana de Spini a avut o istorie zbuciumată, marcată de grele încercări. Istoria acestui sfânt obiect creştin a scris recent o filă, când, în incendiul de la Catedrala Notre Dame din Paris, ce a avut loc pe data de 15 aprilie 2019, Coroana de Spini a fost salvată miraculos. Iată care este, pe scurt, istoria Coroanei de Spini de-a lungul celor peste 2000 de ani de existență. Diferitele surse istorice atribuie Sfintei Elena, mama împăratului Constantin al Bizanțului, meritul descoperirii relicvelor sfinte ale lui Iisus Hristos: lemnul Crucii de răstignire, Coroana de spini, pusă în batjocură pe capul Mântuitorului de către soldații romani, și instrumente ale Patimilor: sulița, cuiele folosite, pe care le-ar fi depus la Biserica Sfântului Mormânt, ridicată la Ierusalim, din inițiativa sa, la 326.

Coroana cu Spini a fost venerată la Ierusalim până în anul 870, când, din cauza pericolele războaielor și ale jafurilor la care era supus Sfântul Mormânt prin invaziile perșilor, aceasta a fost transferată la Constantinopol, în capela imperială. După ajungerea coroanei în Bizanț, se pare că spinii s-au dispersat de-a lungul secolelor prin danii efectuate fie de împăratul Bizanțului, fie apoi de regele Franței. S-au numărat circa 70, de aceeași natură, care se reclamă drept originali. Astfel, împăratul Justinian ar fi dat un spin Sfântului Germain, episcopul Parisului, care s-a păstrat la biserica Saint-Germain-des-Près; împărăteasa Irène, pe la 798-802, i-a dăruit lui Carol cel Mare mai mulți spini depozitați la Aachen, 8 dintre ei fiind prezentați cu ocazia consacrării bisericii de aici de către Papa Leon al II-lea.

Patru au fost dați lui Saint-Corneille de Compiègne în 877 de Carol cel Pleșuv. Un singur ghimpe a fost trimis, în 927, regelui anglosaxon Athelstan, cu ocazia unor negocieri maritale. Altul în 1150 unei prințese spaniole, iar unul, în 1200 a ajuns la Andechs, în Germania. După prădarea Constantinopolului în 1204, cruciații au fondat Imperiul latin de Răsărit care a existat până în 1261. În 1238, împăratul latin al Bizanțului Baudoin II de Courtenay, confruntându-se cu mari dificultăți financiare și dorind să salveze Regatul latin de la Ierusalim, s-a împrumutat la bancherii venețieni, punând drept gaj sfintele relicve.

Aflând despre aceasta, Ludovic al IX-lea (cel Sfânt) regele Franței le-a răscumpărat din mâinile genovezilor la prețul enorm atunci, de 135.000 de livre (de aur), după luni de zile de verificare a autenticității și le-a depus în mod solemn la Villeneuve-l’Archevêque la 10 august 1239. La catedrală a rămas un relicvar al acestei comori: — Crucea palatină care mai păstrează încă o parte din montura aurită, cu numele împăratului Bizanțului Manuel I Comnenul. De atunci, Sfânta Coroană de Spini a Mântuitorului stă la loc de cinste în Catedrala Notre Dame. În timpul Revoluției franceze, Coroana, considerată obiect de patrimoniu, a fost depusă la Biblioteca Națională. Uletrior, aceasta a fost readusă la Notre Dame, pentru a sfinţi locul.

Coroana de spini purtată de Iisus. Ce spune istoria despre existența ei! — Una dintre cele mai cunoscute și tulburătoare relicve legate de Sărbătorile Paștelui rămâne coroana de spini a lui Iisus Hristos. A scris cu sânge pe fruntea lui batjocura, umilința și durerea, dar El a purtat-o cu mândrie până la capăt. Oamenii de rând care îl urmau și credeau în propovăduirile sale îi spuneau deja Împăratul iudeilor. Iar cei care l-au răstignit i-au făcut o coroana de spini să îi însângereze fruntea. Oamenii știau că Iisus venise printre oameni să deschidă porțile unei noi împărății, veșnice și drepte, pentru cei care duceau o viață nedreaptă, cu multă sărăcie, cu multe necazuri și umilințe.

Iisus le promitea Raiul, așa cum îl știau ei din vorbele bătrânilor, din vechile credințe și mai ales din învățăturile pe care le păstraseră din vremea lui Moise. Pentru evreii care au îmbrățișat treptat religia creștină, Iisus era Mântuitorul, Izbăvitorul, Mesia promisă de propovăduitorii credinței cu sute de ani înaintea Lui. Batjocura romanilor care i-au pus coroana pe cap nu și-a atins scopul. Nicio umilință îndurată pe pământ nu avea să știrbească slava Lui și tot binele pe care îl adusese Iisus pe lume.

Un simbol al iconografiei creștine — Multe icoane cu Hristos răstignit arată totodată și coroana Lui de spini. În icoanele ortodoxe, coroana e adesea făcută din mărăcini care cresc pe marginea drumului. În icoanele catolice, mult mai plastice, coroana e făcută din ramuri de trandafiri cu flori roșii, așa cum era fruntea lui însângerată. Coroana de spini este menționată în Evanghelii, în mărturiile apostolilor care au vorbit despre Răstignirea și Învierea lui Iisus. După aceea, timp de 400 de ani, ea lipsește cu desăvârșire din orice scriere religioasă. În analele bisericii catolice, cea mai veche mențiune, în afară de cele din Biblie, apare în anul 409, când Sf. Paul din Nola vorbește despre venerarea acestui obiect de cult. Ea devenise deja un simbol al patimilor îndurate de Hristos și chiar din acele vremuri, orice reprezentare a coroanei însângerate era strâns legată de martiriul lui Iisus.

Coroana de spini, o istorie neguroasă și obiect de profit — Cercetătorii au încercat să meargă pe firul istoriei, dar nimeni nu mai poate reconstitui ce s-a întâmplat cu această coroană imediat după Răstignire. Dacă a rămas sau nu în mormântul în care a fost depus trupul lui Iisus, dacă i-a fost luată de pe frunte înainte să fie pregătit de înmormântare… nu se poate știi. Cert este că Împărăteasa Elena a încercat să găsească toate urmele, rămășițele și relicvele legate de viața și patimile lui Iisus. Astfel că o coroană primitivă din crengi spinoase a ajuns cumva la Constantinopole, în mâinile împăraților care au urcat pe tronul Bizanțului după Constantin.

La 1238, Împăratul Baldovin al II-lea vinde coroana unor bancheri din Veneția, aflându-se în mare criză de bani, iar din Veneția aceasta ajunge la regele Ludovic al IX-lea al Franței. Acesta din urmă, un creștin devotat, care avea să fie sanctificat ulterior, și-a scos propria coroană de pe cap, și-a scos roba și însemnele regești și a mers desculț în fața convoiului care ducea prețioasă coroană de spini la Capela regală din Paris. Aceasta a fost prima relicvă din ziua patimilor pe care a adus-o Ludovic în Franța, el urmând să colecționeze ulterior și alte relicve din ziua răstignirii.

Coroana de spini a lui Hristos a inflorit la o biserica din Italia
Sursa Videoclipului — https://www.youtube.com/watch?v=ci68BwunG9Q

Relicvele din Franța — Multe obiecte presupuse a fi din perioada lui Iisus și multe relicve sfinte au fost prădate în vremurile tulburi ale Revoluției franceze. Napoleon a fost cel care a salvat coroana de spini și a depus-o la Biblioteca Națională, pentru a fi păstrată în cele mai bune condiții. În 1806, ea s-a întors în proprietatea bisericii și a fost depusă la Catedrala Notre Dame din Paris, dar își pierduse deja toți spinii. Dăruiți sau jefuiți, niciun spin nu se mai află pe coroana împletită din crengi uscate pe care o dețin francezii și despre care pot jura cu mâna pe inimă că a fost coroana lui Iisus. Francezii au legat crengile fragile cu o sârmă din aur care reprezintă spinii pierduți. Alături de coroană, la Paris mai există o bucată din Sfânta Cruce și un cui al Răstignirii.

Coroana de spini a lui Hristos a inflorit la o biserica din Italia — În plină pandemie de coronavirus, presa italiană prezintă un semn de speranță într-o biserică din orașul Ponza. Coroana de spini aflată la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos pe un crucifix a înflorit. Paștele catolic 2020 se sărbătorește în 12 aprilie, iar Duminica Floriilor a fost pe 5 aprilie. Înflorirea anomală a coroanei de spini s-a produs chiar în Duminica Floriilor. Preoții din localitate amintesc că acesta este un semn că lucrurile sunt pe cale să devină mai bune. Spinii au fost așezați acolo încă de anul trecut, din perioada Crăciunului, scrie playtech.ro, conform secoloditalia.it.

„La Crăciun le-am arătat credincioșilor că coroana făcea flori și frunze. Acolo, ne-am gândit la umiditate, fără a da alte conotații extraordinare fenomenului. Apoi, intrând în criză coronavirusului, coroana a început să facă și o floare și mai multe frunze. Și la acel moment m-am gândit la un semn frumos pentru noi: viața și speranța pentru noi toți ies din coroană„, spune părintele Ramon Fagnardo

Istoric – Coroana de spini a lui Hristos a inflorit la o biserica din Italia — In Italia a aparut o raza de lumina si speranta. Frunzele si florile au aparut pe ramurile uscate ale coroanei de spini aflata la picioarele Mantuitorului Iisus Hristos de pe un crucifix dintr-o bisera din orasul Ponza. Acest lucru se intampla de cateva luni in biserica parohiala Sfintii Silverio si Domitilla. Coroana a fost facuta de navigatorii insulei si asezata pentru devotament la picioarele lui Hristos. Mare a fost surpriza enoriasilor si credinciosilor cand, in perioada de Craciun a anului trecut, cateva ramuri mici au inceput sa iasa din crengile uscate. Acest fenomen s-a repetat in ultimele zile, dar de data aceasta au aparut si flori, chiar la picioarele lui Isus, mentioneaza leggo.it.

Preotul paroh al bisericii din portul Ponza a impartasit fotografiile fericitului eveniment pe Facebook si a comentat: „Asta ma face sa ma gandesc astazi, ca, din cauza suferintei, Domnul da nastere sanatatii, linistii, vietii, bucuriei. El deja ne da frunze si flori. Ca acesta este un semn de speranta pentru noi si pentru intreaga umanitate. Pentru cei credinciosi, acesta este un semn ca rugaciunile noastre in aceste zile de grea incercare sunt ascultate cumva. Este un semn bun. ”

Sursa — http://antenasatelor.ro/lada-de-zestre/ldz/puterea-credintei/puterea-credintei/35995-istoria-coroanei-de-spini-a-lui-hristos,-salvata-din-incendiul-de-la-notre-dame.html

Sursa — https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/coroana-de-spini-purtata-de-iisus-ce-spune-istoria-despre-existenta-ei-229815

Sursa — https://editiadedimineata.ro/coroana-de-spini-a-lui-hristos-infloreste-in-italia-un-semn-frumos-pentru-noi/

Sursa — https://respectsiprietenie.ro/2020/04/05/in-plina-pandemie-de-coronavirus-a-aparut-sperantacoroana-de-spini-a-mantuitorului-iisus-hristos-a-inflorit/

Video — https://www.youtube.com/watch?v=ci68BwunG9Q

Lasă un răspuns