Spread the love

DRUMUL CALULUI DE CEAI ANTIC – PARTEA 1 — Asemănător faimosului drum al mătăsii, Drumul Ceaiului Antic situat în sud-vestul Chinei a fost o poartă importantă pentru transport și comunicare între China antică și Asia de Vest. A fost o platformă uriașă pentru intersecția politică, economică, socială și culturală a diferitelor grupuri etnice și o viață gigantică care se întinde pe Podișul Yunnan-Guizhou și Podișul Qinghai-Tibet. SCHIMB CULTURAL DE-A LUNGUL TRASEULUI CAILOR ANTICE – PARTEA A 2-A — Ceaiul și cultura ceaiului au fost exportate pentru prima dată din China în Occident. Timp de secole, rulotele au transportat ceaiul dintr-o destinație în furnică, dintr-o țară în alta, chiar și în cealaltă parte a pământului. A devenit o legătură fără sfârșit care leagă diferite grupuri etnice și continente. URMELE DRUMULUI SUDIC AL MĂTĂSII – PARTEA A 3-A — Căutarea urmelor caravanelor drumului antic este ca și cum ai salva o barcă scufundată în ocean. Acest trib dispărut s-a ascuns în munți, văi și păduri din vastul sud-vest. Doar din poveștile răspândite le putem vedea ușor figurile. POVEȘTILE TRASEULUI CEAIULUI ANTIC – PARTEA A 4-A — Pentru rulotele din trecut, drumul antic a fost în mare parte un test al vieții și al voinței. Multe dintre spectacole au fost momente de viață sau de moarte. Și au fost atât de multe astfel de momente în viața lor. Au existat drumuri interminabile și obstacole non-stop. CALEA ANTICĂ DE CARAVANE PENTRU CAI DE CEAI – PARTEA A 5-A — Drumul antic este nemișcat în tablouri, dar drumul care poartă timp, cultură, rulote și călători de afaceri. Copitele sunt ace, permițând drumului să-și cânte cântecele pe cal. TRASEUL CALULUI DE CEAI ANTIC: YANJING – PARTEA A 6-A — Satul Yanjing este descris în mod corespunzător drept un gât. Este nu numai poarta către Tibet, ci și un cămin spiritual pentru multe grupuri etnice și culturi. În secolul al 19- lea, misionarii străini au intrat în Tibet din India, pe drumul antic, apoi s-au îndreptat spre Yanjing, aducând religia occidentală către tibetanii locali și poporul Naxi. DRUMUL CARAVANELOR ANTICE: DRUMUL CĂTRE AVERE – PARTEA A 7-A — Cea mai importantă funcție a drumului antic este comerțul și circulația. La fel de mici ca gospodăriile și la fel de mari ca familiile de afaceri trans-provinciale și transnaționale, succesul lor a depins în primul rând de acest drum. Pentru mulți oameni, drumul antic este drumul norocului și al prosperității. DRUMUL CEAIULUI ANTIC: SECȚIUNEA INTERMEDIARĂ – PARTEA A 8-A — Partea intermediară a drumului antic este punctul convergent al drumurilor antice cai-ceai Yunnan-Tibet și Sichuan-Tibet. Majoritatea locuitorilor de aici sunt tibetani, iar majoritatea șoferilor de cai faimoși sunt din această zonă. O melodie despre numele orașelor ale drumurilor antice este încă foarte populară astăzi.

Nașterea ceaiului in  China — Legenda ceaiului in China — Ceaiul are o istorie îndelungată în China. Legenda spune că a fost descoperit din întâmplare, de împăratul Shen Nong, în anul 2.737 î.Ch.Se spune că într-o zi împăratul privea melancolic în zare în grădina sa umbroasă, în timp ce lângă el bolborosea la foc mic un ibric cu apă. Niște frunze purtate de vânt au căzut în vas, iar împăratul a observat că apa care fierbea a căpătat o culoare și un gust foarte plăcute.Așa s-a născut tradiția ceaiului în China.Chinezii consumă ceai pe parcursul întregii zile, în ceremonialuri complicate, sau în loc de apă, ca digestiv la finalul mesei sau ca adjuvant pentru sănătate.Ei spun că ceaiul face parte dintre cele ”șapte necesități ale vieții”, alături de foc, orez, ulei, sare, sos de soia și oțet.Ceaiul se cultivă cu precădere în Sudul Chinei iar momentul culegerii, dar și felul în care sunt frunzele apoi procesate îl împart în mai multe categorii.Ceaiul verde este cel mai cunoscut în întreaga lume. Se obține de regulă din frunzele tinere puse la uscat imediat după recoltare. Ceaiul obținut astfel are gust astringent și este plin de antioxidanți.Ceaiul alb are o aromă mai puțin pregnantă decât cel verde, iar numele îi vine de la puful argintiu care acoperă bobocii florilor arbustului de ceai.Un ceai foarte căutat este cel numit Oolong. Se situează între ceaiul verde și cel negru, cu gust gingaș dar cu foarte multe beneficii pentru sănătate. Are și multă teină, așa că nu se recomandă a fi consumat în a doua parte a zilei, deoarece poate induce insomnie.În fine, amintim ceaiul negru, pe care însă chinezii în numesc roșu. Frunzele sunt procesate îndelung după culegere, sunt puse la macerat printr-o tehnologie foarte sofisticată, care îi aduce aroma și culoarea intense.Chinezii mai beau și ceaiuri din flori, în special de iasomie, crizanteme, trandafiri sau hibiscus. Au o aromă mai delicată și se recomandă celor care nu sunt foarte mari amatori ai ceaiurilor bogate în arome și polifenoli.Să nu fiți surprinși dacă în restaurantele din China veți primi ceai în loc de apă. Ba chiar în ultimii ani chinezii poartă permanent la ei o sticlă în care pun de dimineață frunze de ceai peste care în timpul zilei tot adaugă apă caldă. Au permanent la îndemână ceaiul preferat din care sorb câte o înghițitură din când în când.Există în China și un Institut de Cercetare dedicat ceaiului, care se ocupă cu studierea diferitelor varietăți de ceai, dar și cu beneficiile pe care el le are asupra sănătății.S-a demonstrat limpede că o ceașcă de ceai fierbinte băută la finalul mesei ajută digestia și învigorează. — Istoria ceaiului: un scurt rezumat — In China istoria ceaiului este impartita in 4 perioade — In China istoria ceaiului este impartita in 4 perioade — Înainte de a începe studiul tehnologiei moderne de producție de ceai, merită să aflăm istoria sa. Chinezii sunt oameni uimitori. Ei încearcă întotdeauna ceva nou, experimentează, aruncă demodatul și merg mai departe.Ceaiul trecuse de la iarba medicală la băutura spirituală, iar acest lucru a devenit posibil datorită mentalității unice chineze. Judecă-te pentru tine: tradiția whisking-ului de ceai (matcha) a ajuns în Japonia din China în secolul al X-lea și rămâne practic neschimbată până în zilele noastre. Triburile nomade în urmă cu multe secole au împrumutat obiceiul de a fierbe ceaiul într-un vas și încă îl pregătesc în acest fel. Europenii au descoperit ceaiul roșu și verde, și-au îmbunătățit producția și l-au băut așa timp de 300 de ani. Chiar și cunoscutul ceai tibetan de lapte de iac nu suferă modificări de mai multe secole.Între timp, în China, totul este în schimbare, fiecare secol aduce mai multe invenții și perfecțiuni. Shu pu’er este în prezent unul dintre cele mai populare ceaiuri inventate încă în 1972. Acest fapt pare atât de perplex pentru unii începători încât tind să nu țină cont de shu pu’er ca un ceai fals. Dar acest lucru este absolut natural pentru China. Cu cât înveți mai bine modul în care a făcut ceaiul de-a lungul secolelor, cu atât mai mult înțelegi că shu pu’er este pur și simplu cel mai nou tip de ceai și cu greu ultimul.În narațiunea mea voi folosi divizia clasică chineză a istoriei ceaiului în 4 perioade: perioada de ceai din plante, perioada de ceai cu ciorbă, perioada de ceai pură, perioada de ceai cu frunze libere. Această abordare este rar folosită în studiile noastre locale despre cultura ceaiului, însă este destul de semnificativă pentru experții chinezi. Pentru aceia care sunt dispuși să-și aprofundeze cunoștințele despre istoria ceaiului, recomand cărți disponibile în limba rusă: „Cultura ceaiului chinezesc” de Wang Ling și „Clasicul ceaiului” de Lu Yu. În cursul narațiunii, voi face frecvent referiri la acestea și, desigur, o voi cita pe Lu Yu, care pare a fi cea mai grațioasă și mai fiabilă sursă de cunoștințe în ceea ce privește cultura ceaiului dinastiei Tang. Astfel, în China, istoria ceaiului se împarte în 4 perioade:

  • Primul. Perioada de ceai din plante (între 2700 și 206 î.Hr.)
  • Al doilea. Perioada ceaiului de ciorbă (de la 206 î.Hr. până la 618 d.Hr.)
  • Al treilea. Perioada de ceai pur (618 – 1368)
  • Al patrulea. Perioada de ceai cu frunze libere (1368 – până în prez

Istoria ceaiului: un scurt rezumat — Nașterea ceaiului in  China — Începutul istoriei ceaiului poate fi urmărit în China. Acest lucru se datorează faptului că ceaiul a fost descoperit în Chin, situat în munții Sichuan și Yunnan. În cele din urmă, provincia Yunnan este recunoscută drept „locul de naștere al ceaiului… prima zonă în care oamenii și-au dat seama că consumul de frunze de ceai sau prepararea unei cani ar putea fi plăcut”. Conform legendei antice, descoperirea ceaiului a avut loc în China în anul 2737 î.Hr., Emporer la acea vreme, Shen Nung, se relaxa sub umbra unui copac de camelie când o frunză a căzut în ceașca de apă fierbinte. Concoctionarea ulterioară a dat o culoare și aromă delicată. Împăratul a încercat ceaiul și a considerat că este delicios. Astfel, s-a născut ceaiul.Perioade chinezești — Se crede că în timpul dinastiei Shang (1600 – 1046 î.e.n.), oamenii Pu din Yunnan și-au dat respect împăraților prin creșterea și prezentarea celui mai bine cultivat ceai.Dinastia Han (206 – 220 d.Hr.) este momentul în care ceaiul a fost apreciat ca fiind popular în China. De exemplu, containerele pentru ceai au fost găsite în morminte sacre care datează din dinastia Han. În anul 332 d.Hr., primele dovezi documentate ale fabricării ceaiului au fost scrise de Zhang Yi, care descrie modul în care plantele de ceai au fost așezate, tăiate și smulse și cum au fost procesate frunzele.Doar că dinastia Tang (618-906 d.Hr.), ceaiul a devenit ferm stabilit ca băutură națională a Chinei. Dinastia Tang a fost vremea cea mai înaltă a Imperiului Chinez, deoarece consumul de ceai s-a îndepărtat de farmacologie și a devenit mai esențial pentru o viață de zi cu zi. În acest timp, comercianții au călătorit în China din Orientul Mijlociu pentru a obține mătase, porțelan și ceai.Mai târziu, în dinastia Song (960-1280 d.Hr.), cunoscută drept epoca romantică a ceaiului, abundă poezia și referințele artistice la ceai. Un precursor al ceremoniei japoneze a ceaiului sau Cha No Yu care urmează, cea mai populară metodă de preparare a implicat măcinarea frunzelor delicate de ceai într-o pulbere verde într-o moară de piatră și biciuirea lui în apă fierbinte cu whisks de bambus.În timpul dinastiei Ming (1368-1644 d.Hr.) a fost interzisă fabricarea ceaiului comprimat și ceaiul a început să fie luat în forma sa actuală: o bere într-o oală. Acest nou mod modern de a savura ceaiul a influențat artefactele și accesoriile pentru ceai din zilele noastre, care au fost folosite la prepararea lui. Acest lucru a început începutul seturilor de ceai din faianță și ceai china. Ceaiul a fost democratizat și a obținut treptat în fiecare clasă socială, beneficiind de un succes economic și mai mare odată cu începerea comerțului de export. — Extinderea ceaiului in europa — Din secolul al X- lea, ceaiul a fost exportat în principal din China în diferite țări asiatice. Abia în secolul al 17- lea, comercianții portughezi și olandezi au început să livreze ceai liber pe țărmurile europene. Chiar dacă s-a consemnat că portughezii tranzacționau cu chinezii din 1515; s-a constatat că olandezii au fost primii care au schimbat ceaiul cu China în scop comercial. De exemplu, în 1606, s-a înregistrat că primele coșuri de ceai din China au ajuns în portul vestic al Java situat în Amsterdam, Olanda. În urma olandezilor, ceaiul a fost distribuit în alte țări din Europa de Vest.

Sursa — https://chazhidao.org/en/third-circle/china-history-tea-divided-4-periods

Sursa — https://www.restaurantshanghai.ro/istoria-ceaiului-chinezesc/

Sursa — https://helloteacup.com/2017/06/22/the-ancient-tea-horse-road-video-documentary/

Lasă un răspuns