Spread the love

Delta s-a format de-a lungul a 10 000 de ani și continuă să crească încă și astăzi, fiind considerată cel mai tânăr pământ românesc. Este cea mai bine conservată deltă din Europa, iar din anul 1990 este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind considerată rezervație a biosferei. Este un labirint de lacuri și canale, ce șerpuiesc prin cea mai mare suprafață compactă de stuf din lume și este una dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe planetă. — Introducere — Fiind a treia ca mărime din Europa, și pe locul 22 la nivel mondial, Delta crește an de an cu aproximativ 40 m². În momentul de față suprafață deltei este de peste 5 700 km². Din toată această suprafață doar 10% este reprezentată de uscat. Peste 3 000 km² sunt reprezentați de ecosisteme naturale acvatice și terestre, destinate reconstrucției ecologice. Aceste zone sunt incluse în patrimoniul UNESCO, în cadrul programului “Omul și Biosfera”.În Delta Dunării sunt întâlnite 30 de habitate protejate la nivel european, dintre care 8 sunt strict protejate, unele dintre acestea fiind întâlnite doar în România. — Flora — Delta are o biodiversitate uimitoare, aproape 5 500 de specii, dintre care 1839 de plante. Vegetația Deltei Dunării este preponderent specifică zonelor umede, 78% fiind reprezentată de stuf, rogoz, papură, pipirig, salcie pitică. Este de menționat faptul că, în Deltă se găsește cea mai întinsă zonă compactă de stuf din lume, având o suprafață de 1 750 km². Pe grindurile fluviale speciile cele mai întâlnite sunt arbori și arbuști, plopul alb, plopul negru, cătină, tufe de mure, etc. Pe marginea canalelor putem întâlni o varietate de nuferi, albi sau galbeni, care sunt spectaculoși în perioada de înflorire, între lunile iunie și septembrie. Tot în arealul rezervației se găsesc și două plante carnivore, aldrovanda și otrățelul de baltă.Un loc aparte în flora Deltei îl ocupă Pădurea Letea, una dintre cele mai vechi rezervații naturale din România și cea mai nordică pădure subtropicală din lume. Peisajul de aici este unul deosebit, unde pâlcurile de pădure alternează cu dunele de nisip, formate cândva pe fundul mării. Predomină stejarii, unii dintre ei cu vârste de peste 300 de ani. În pădure se mai pot întâlni și peste 10 specii de orhidee, dar și o specie de liană ce poate ajunge până la 25m. — Fauna — Suprafața mică de uscat, a făcut ca aici să se concentreze o faună preponderent reprezentată de pești, amfibieni, reptile și păsări. Noaptea răsună de zgomotul amfibienilor, aici găsindu-se nu mai puțin de 10 specii, printre care: broasca râioasă verde, broasca de lac mare, broasca râioasă brună, buhaiul de baltă sau brotăcelul de copac. Fauna piscicolă este reprezentată de o varietate de pești, 133 de specii, dintre care 66 se întâlnite doar în apele saline: hamsia, calcanul sau stavridul; 54 de specii trăiesc în apele dulci: somnul, linul, bibanul, crapul, avatul, șalăul, știuca și 13 de specii care trăiesc și în apele sărate și în cele dulci: sturionii (păstruga, cega, morunul, nisetrul), scrumbia etc.În ceea ce privește mamiferele prezente în arealul Deltei, găsim 54 de specii, care pot fi întâlnite preponderent în zonele mai izolate de uscat sau în cele mlăștinoase. Dintre acestea amintim: hermina, câinele enot, bizamul, vulpea, vidra, nurca europeană, pisica sălbatică, mistrețul, castorul etc.Cu siguranță cel mai mare spectacol oferit de Deltă este cel dat de păsări, nu mai puțin de 331 de specii. Dintre acestea aproximativ 130 sunt migratoare. Pe lângă păsările mai cunoscute și mai comune care pot fi regăsite aici (diferite specii de rațe și gâște, stârci, egrete, lebede, cormorani, pescăruși și alte păsări specifice zonelor umede), în Deltă se întâlnesc și specii mai rare și mai puțin prezente în alte zone din România, cum ar fi țigănușul, lopătarul, ciocântorsul, piciorongul, alături de specii mai rare de gâscă cum ar fi gâsca cu gât roșu (50% din populația mondială), specii rare de răpitoare sau cormoranul mic (60% din populația mondială).Pelicanii sunt cu siguranță cele mai emblematice păsări ale Deltei și există aici două specii: pelicanul comun, mult mai răspândit și pelicanul creț. În urmă cu 100 de ani, pelicanul era o specie comună pe tot cursul inferior al Dunării. Astăzi însă, aproape întreaga populație cuibăritoare a pelicanului comun se regăsește în Deltă, peste 18 000 de indivizi. Vine la noi în migrație, în lunile calde și iernează pe o suprafață ce se întinde din nord-estul Africii și până în India. Se hrănește de cele mai multe ori în grupuri mari, alături de cormorani cu care fac echipă la pescuit. Poate mânca aproximativ 1kg de pește pe zi.Dacă pelicanul comun are un penaj roz-gălbui, pelicanul creț are preponderent tonuri de gri deschis. Denumirea îi vine de la penele crețe de pe cap, formate în perioada de reproducere. Este puțin mai mare decât pelicanul comun și poate atinge peste 3 m cu aripile întinse. Este cea mai mare pasăre de la noi din țară. Pelicanul creț este mult mai rar decât cel comun, populația cuibăritoare fiind de doar aproximativ 500 de indivizi.

Arii Protejate — Delta Dunării cuprinde 20 de zone strict protejate, care însumează o suprafață totală de peste 50 000 ha, reprezentând aproximativ 9% din arealul total al rezervației. Cele mai importante dintre acestea sunt: Roșca – Buhaiova, Sărături – Murighiol, Insula Popina, Periteașca – Leahova, Grindul Lupilor și Chituc, Insula Ceaplace, Pădurea Letea și Caraorman, Lacul Nebunu, Sacalin – Zătoane, Lacul Belciug etc.

  • Roșca – Buhaiova (9 625 ha) este caracterizată de un complex de bălți și lacuri, în prezent aici adăpostindu-se cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa.
  • Sărături Murighiol (87 ha) adăpostește o colonie de piciorong, ciocântors, rață cu ciuf și alte specii limicole.
  • Insula Popina (98 ha), formată pe lacul Razelm, adăpostește pe lângă speciile de păsări migratoare care cuibăresc aici și singurul păianjen veninos din România, văduva neagră sau miriapodul gigant.
  • Periteașca – Leahova (4 125 ha) reprezintă un loc de popas și hrănire pentru gâsca cu gât roșu, pelicani, rațe și călifari. Cuprinde o serie de grinduri nisipoase, Insula Bisericuța, lacurile Leahova Mare și Mică, Periteașca și Coșna.
  • Grindul Lupilor (2 075 ha) nu se referă neapărat la specia din titlu, singura specie carnivoră mai mari de aici fiind șacalul auriu. În rest, zona este una de importanță ridicată pentru reproducerea naturală a speciilor de pești, crap, plătică sau șalău.
  • Grindul Chituc (2 300 ha) cuprinde o serie de lacuri mici, care pe timp de iarnă sunt de o reală importanță pentru păsări.
  • Insula Ceaplace (117 ha) este una dintre cele trei locații de pe teritoriul României care găzduiesc colonii de pelicani creți.
  • Pădurea Letea (2 825 ha) este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, pe teritoriul acesteia întâlnindu-se mai multe specii rare de orhidee și multe păsări care preferă zonele terestre și sărăturile.
  • Lacul Nebunu (115 ha) oferă condiții optime de cuibărit și hrană pentru mai multe specii de păsări (stârcul roșu, țigănușul, stârcul galben, stârcul cenușiu, lișița, corcodelul mic, cormoranul mic).
  • Sacalin – Zătoane (21410 ha) oferă condiții prielnice pentru cuibăritul lebedei, iar insula Sacalin oferă adăpost și loc de cuibărit pentru mai multe specii limicole.

Delta Dunarii – Aspecte cultural-istorice in secolele VIII-XIX — DELTA, a suferit schimbari mari de-a lungul istoriei. Acesta este si unul din motivele pentru care izvoarele scrise cele mai vechi, cele din epoca greco-romana, concorda partial si sunt chiar in masura sa arate unele modificari. Numeroase izvoare antice, au fost folosite pentru identifiacrea si localizarea, unor elemente geomorfologice ale deltei pentru acea perioada: grinduri, lacuri, bratele Dunarii etc. — “Bizant dupa Bizant” — In perioada bizantina cea mai mare parte din Dobrogea (Scythia Minor), inclusiv Delta, facea parte din „Thema Paristrion”. Traficul comercial-navigabil intens si conditiile naturale din delta au favorizat dezvoltarea unor asezari urbane.In secolul al IX-lea este mentionat Lykostomion (gr. „Gura Lupului”; tradus in slava „Vilkov”), pe bratul Chilia, unde se afla sediul flotei bizantine din regiune si Proslavita sau Periaslavet (localizata ipotetic la Nufaru). De la Lykostomo, bizantinii incercau sa apere calea navigabila si chiar efectuau expeditii militare. In secolul al X-lea, imparatul si scriitorul bizantin Constantin Porfirogenetul mentioneaza pentru prima data bratul Sulina si bratul Chilia.Cercetarile arheologice din Delta Dunarii confirma prezenta omului in aceasta zona, care din antichitate pana in epoca moderna a constituit nodul de legatura al unor artere de larga circulatie prin care populatia locala a avut un contact permanent cu civilizatiile mult mai avansate. Descoperiri din epoca romana si medieval timpurie (sec.VIII-X) s-au facut pe grindul Letea in punctele „Gradina lui Omer” si „Salistea lui Trisca”; pe grindul Caraorman, in punctul „La Zaitova”; pe teritoriul comunei C.A.Rosetti in punctul „Salistea lui Carlan”; in satul Periprava in punctul „Capul Ghiolul Nebunu”; in satul Cardon in punctele „Salistea Tarla Popii” si „Tarla Rosie”. Gurile Dunarii, intens exploatate pentru trafic comercial si navigatie, dar si ca bogatii naturale, au constituit pentru Bizant obiectiv de activitate predilecta. Aici s-au dezvoltat orase importante: Lykostomion unde avea sediul flota bizantina si Periaslavet-ul care ne este infatisat in scrisoarea catre mama sa de catre Sviatoslav al Kievului, in 968, drept un mare centru comercial catre care converg cele mai importante si numeroase drumuri, aici aducandu-se pentru schimb: aur, tesaturi, vin si tot felul de fructe din Grecia, argint si cai din Cehia si Ungaria, blanuri, ceara, miere si robi din Rusia. Cronicile bizantine, hartile medievale sau portulanele folosite de genovezi, mentioneaza in zona Deltei mai multe localitati. Acestea sunt: Sancti Georgi (Sfantu Gheorghe), Donavici (Dunavat), Proslavita (Nufaru), Solina (Sulina), Licostomo (Periprava?), Chilia etc. In unele din acestea s-au efectuat cercetari arheologice, care confirma informatiile oferite de izvoarele scrise. Astfel, cercetarile arheologice au evidentiat pe malul drept al bratului Sfantu Gheorghe, in zona localitatii Nufaru, existenta unui important centru de tip urban din secolele X – XIV, adapostit de zidurile unei fortificatii ridicate a fundamentis (din temelii) de catre bizantini la sfarsitul secolului al X-lea. Pe malul opus al Dunarii, la Ilganii de Jos, au fost identificate urmele unei fortificatii de epoca romana. Tot in aceasta perioada se constata o reluare a locuirii pe locul anticului Aegyssus (Tulcea). Materialele rezultate in urma cercetarilor arheologice, dar si descoperirile monetare constituie argumente in acest sens. Fortificatia bizantina de la Aegyssus (Tulcea) va cunoaste o scurta existenta, deoarece la 1064 este distrusa definitiv de atacul uzilor. Locuirea in acest punct nu inceteaza insa: o demonstreaza materialul arheologic si descoperirea pe teritoriul actual al orasului, a unui numar mare de monede ce acopera perioada secolelor X-XV. Slabirea Imperiului bizantin, de crizele interne, asaltat de turci in Asia Mica si de cruciati, face sa se resimta si in Dobrogea lipsa unui echilibru politic. In aceste conditii se infiltreaza negustorii italieni, venetieni si genovezi, care-si stabilesc comptoarele comerciale (reprezentante comerciale) in jurul Marii Negre. Astfel, vor inflori Lykostomo, Chilia si Vicina la gurile Dunarii. Economia Dobrogei de Nord (inclusiv Delta Dunarii) revine la normal, genovezii antrenand acest tinut in schimbul de marfuri cu unele tari europene: se aduceau tesaturi, podoabe, ceramica fina, mirodenii, vinuri etc., pentru a se lua, in schimb, cereale, animale, piei, peste sarat si icre, sare s.a. Temporara stapanire militara si politica a negustorilor genovezi este mentionata in unele documente ale vremii in care se arata ca, pe locul actualului sat Caraorman, genovezii trimiteau in exil pe cei condamnati.

“Placa turnanta a comertului international” — In secolele XIII – XIV, zona gurilor Dunarii si Marea Neagra, era una dintre cele mai active ale comertului international. La sfarsitul sec. al XIII-lea si inceputul sec. al XIV-lea, Chilia (Chilia Veche) este amintita in documente ca important centru al tranzactiilor comerciale ale negustorilor genovezi. Orasul bate monede, numite „asperi boni argenti et spendibilis de Chilii”. Intensitatea comertului de tranzit efectuat la gurile Dunarii este relevat de descoperirea marelui tezaur de aspri-tatarasti si hyperperi bizantini (23.000 monede) pe dealurile Uzumbair din apropierea Tulcei, din secolele XIII-XIV. De la mijlocul sec. al XIV-lea un „principe” local, Dimitrie, juca rolul de protector al oraselor de la gurile Dunarii.De asemenea, ne retin atentia cateva informatii indirecte ale lui Sarf al Idrisi – geograf arab la curtea regelui normand Roger I al Siciliei, consemnate in lucrarea sa „Desfatarea omului”. Idrisi a fixat cu aproximatie pozitia geografica a localitatilor din Delta Dunarii. Despre Akli (Aqlik, Akla)=Chilia (?) mentioneaza: „era situat intr-o campie foarte roditoare si perfect cultivata. Proprietatile sale sunt mari si bine udate. In nord sunt munti (?), dincolo de care curge Dunarea. In oras se afla ateliere mestesugaresti si mesteri foarte priceputi, mai ales in prelucrarea obiectelor de fier”. O alta localitate, Armucastru (Ermocastro – Jurilovca ?) este, in viziunea lui Idrisi, „oras vechi, cu cladiri inalte, campii roditoare si comert aducator de castig, asezat pe panta unei coline placute, ce domina marea”. In continuare, descrie Pereiaslavetul (Nufaru?) „asezat pe malul unui rau si aproape de o mlastina.   „Acolo – in Marea Neagra – e izvorul tuturor marfurilor!” exclama un venetian la mijlocul secolului al XIV-lea; dar, tocmai pentru ca se transformase intr-o „placa turnanta a comertului international” izvor de marfuri si de avutie, Delta Dunarii, orasele comerciale si caile de acces de aici au fost in secolele XIV – XV obiectul unor aprige dispute internationale. Un element de revitalizare a provinciei l-a constituit cadrul socio-politic al vremii, dat de constituirea statului medieval Dobrogea si de integrarea acestuia la Tara Romaneasca (1388), in timpul lui Mircea cel Batran, act ce reprezinta unul dintre cele mai importante momente din istoria romanilor, marcand, totodata, crearea fortei politice necesare stavilirii repetatelor atacuri la Dunare, ale Imperiului Otoman. Titulatura lui Mircea, „mare Voievod si Domn (…) peste toata Podunavia si pana la Marea cea Mare …” , atesta ca acesta stapanea si zona Deltei Dunarii. Dupa moartea lui Mircea, turcii vor cucerii Dobrogea in urma campaniilor din 1419 – 1420. Totusi, teritoriul Deltei si orasul Chilia au ramas in stapanirea lui Alexandru cel Bun. In momentul preluarii tronului de catre Stefan (aprilie 1457), Moldova reprezenta un obiectiv al tendintelor de expansiune si dominatie ale Ungariei si Poloniei la Dunarea de Jos si Marea Neagra. In aceste conditii, pentru a-si consolida mai bine pozitia la Marea Neagra, Stefan cel Mare construieste, intre anii 1475-1479, Chilia Noua, in fata Chiliei Vechi, pe malul stang al bratului Chilia. In 1484 insa, dupa trecerea Dunarii pe la Isaccea, turcii asediaza Chilia si o cuceresc, precum si intreg tinutul inconjurator. La acea data, intreaga Dobroge cu delta si zona inconjuratoare, intra sub stapanire otomana pentru aproape patru veacuri si jumatate.Importanta strategica si militara a zonei de la gurile Dunarii a crescut necontenit, pe masura ascutirii rivalitatilor dintre marile puteri din rasaritul Europei. Replica comertului maritim practicat odinioara de genovezi si venetieni, a fost comertul pe uscat in zona de la gurile Dunarii, regiunea devenind o importanta zona de tranzit pentru negustorii din Peninsula Balcanica si zona marii Baltice sau din Tarile Romane. Astfel, orasele Tulcea, Isaccea, Babadag si Chilia (Chilia Noua), devin un puternice centre economice si administrative situate la intersectia unor mari drumuri comerciale.

Calea spre modernitate” — In secolele XVI – XVII, prin porturile dunarene Macin, Isaccea, Tulcea, Chilia (Chilia Noua), Bestepea turceasca (Mahmudia) , cat si prin porturile pontice se trimiteau regulat la Istanbul mari cantitati de produse agricole din interiorul Dobrogei. Izvoarele otomane mentioneaza, in afara cerealelor (grau, orz, secara), animale (oi, vite cornute), produse alimentare (branza, untura, seu, miere, vin), peste si produse din peste, legume, fructe, materii prime (lemn, fier). Se comercializau aici si produse mestesugaresti (stofe, incaltaminte, matase de Brusa, covoare, blanuri din Rusia, piei, obiecte de marochinarie, portelan din China etc. De asemeni, si sursele documentare din secolul al XVIII-lea, prezinta o Delta bogata in produse, cu centre comerciale ce aprovizionau Istambulul, cetatile marginase si armatele expeditionare otomane ce treceau prin Dobrogea. Toti calatorii care au trecut in secolele XVI – XVIII prin Delta s-au aratat uimiti de marele “belsug de moruni, nisetri si crapi” din care „pescarii scoteau ouale” pregatind cu mestesug icre tescuite sau icre moi, mult cautate din Grecia pana in Polonia, Rusia si Danemarca. De asemeni, sunt mentionate mori de apa asezate pe Dunare, sau de vant pe bratul Sulina, unde existau „mori de vant cu sase aripi …” . Romanii, locuitori majoritari ai deltei, alaturi de celelalte grupuri etnice, practicau pe langa pescuit si agricultura, cresterea animalelor.In secolul al XVIII-lea, Dobrogea a devenit teatrul de desfasurare al operatiunilor militare, prin care se finalizau etapele succesive ale conflictului de lunga durata ruso-austro-turc, cunoscut in istorie sub numele de „criza orientala”. In urma acestor razboaie, atat Austria, cat si Rusia castiga libertatea de navigatie pe Dunare, Marea Neagra si in orasele-porturi de la gurile Dunarii. Astfel, spatiul geografic in care se afla Delta, a capatat o importanta de prim rang.Intre 1806 – 1812 s-a desfasurat razboiul ruso-turc, in urma caruia hotarul dintre Rusia si Imperiul Otoman a devenit bratul Chilia; ulterior, desi stapana pe gurile Dunarii in baza tratatului de la Adrianopol (1829), Rusia nu s-a ingrijit de intretinerea navigatiei in acest sector, Marile Puteri ale vremii au hotarat infiintarea Comisiei Europene a Dunarii – C.E.D. (1856), fapt ce a adus dupa sine lucrari importante de amenajare a navigatiei intre Isaccea si Sulina. Aceasta din urma localitate, unde a fost stabilit sediul CED, era o asezare veche, mentionata in hartile si portulanele din secolele XIV – XVI. La 1745, intr-un document de fondare a vakaf -ului de la Sulina, se vorbeste de farul si cetatea de aici. Vakaf -ul (fundatie pioasa islamica) cuprindea o mare suprafata din Delta Dunarii, situata intre localitatile Chilia Veche si Bestepe si fusese constituit din urmatoarele motive: „Bratul Sulina fiind o cale dificila de urmat, in intunericul noptilor se scufunda si pier cele mai multe din corabiile incarcate, ceea ce provoaca lipsuri in aprovizionarea unor orase, indeosebi a resedintei marelui sultanat – orasul Constantinopol cel protejat. (…) am donat (…) urmatoarele: (…) turnul farului pe care l-am construit nou, (…) la bratul sus-amintit spre folosul oamenilor, si a unei cetati solide, pe care am construit-o langa far (…)”. Dupa 1856, Comisia Europeana a Dunarii si-a ridicat aici cladiri impozante pentru serviciile sale administrative, cheiuri, ateliere de reparatii, un far modern, magazine, un spital, statie de telegraf, iar deasupra noilor agentii consulare au inceput sa se distinga pavilioanele puterilor navale europene ceea ce a dus la o dezvoltare aparte a orasului, considerat in epoca un adevarat „Europolis” (a se vedea in acest sens romanul scriitorului Jean Bart).Dupa intrarea Dobrogei in cadrul Imperiului Otoman, documentele atesta ca in Delta se mentin locuitori romani, cu nume ca: Mihnea, Stefan, Bogdan, Mihail – pescari din Chilia, inscrisi cu plata dijmei de pescuit, in registrele „amilului” (perceptorului), din 1505.Prezenta romanilor in Delta Dunarii este atestata pentru secolul al XV-lea in doua cronici contemporane. Cea dintai este cronica bizantinului Ducas: descriind pregatirile de razboi ale sultanului Mahomed al II-lea, in 1461, Ducas arata ca „frica i-a cuprins pe toti: pe romanii ce locuiesc la Lycostomo” . Ce-a de-a doua cronica este asa-zisa cronica de la Nüremberg, din 1493, unde se afirma ca „romanii locuiesc si insulele Dunarii, intre care insula Peuce, vestita la cei vechi (…)” . Prin insula Peuce se intelegea Delta, in intregime sau in parte.Hartile din secolul al XV-lea si cele din secolul al XVI-lea dau denumirile antice sau turcesti ale asezarilor din Delta. Denumirile inregistrate in hartile si documentele, indeosebi turcesti – defterele secolelor XV – XVII, tapiuri – acte de posesiune din secolul al XIX-lea, confirma existenta unei numeroase populatii autohtone de agricultori, pastori, crescatori de vite, pescari, mestesugari si negustori, care au dat nume romanesti, unele foarte expresive si caracteristice, asezarilor, cursurilor de apa, dealurilor, ostroavelor, lacurilor, iezerelor si grindurilor din Delta.

Un rol important in persistenta elementului autohton in Delta Dunarii l-a avut fenomenul de transhumanta, legat de practicarea cresterii animalelor, atestata de denumiri romanesti ca: Salistea lui Carlan, Tarla Rosie etc. Marea majoritate a asezarilor din Delta, amintite in harti si documente din timpul razboaielor ruso-turce, din secolul al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea, sunt asezari noi care s-au suprapus unor asezari mai vechi . Numeroase toponime romanesti s-au pastrat in izvoarele cartografice rusesti din secolul al XIX-lea (harti ale Marelui Stat Major Rus din anii 1828-1829 si 1877-1878), cum ar fi ostroavele dunarene: Cap de Drac, Tataru Mic, Chiper, Papadia, Peros, Odaia, Gradina, Colina Noua, Crasma, Cimitiriu, Matita, Garla Sondrea etc. Sunt acestea doar o mica parte dintre toponimele care au ajuns la noi pe baza documentelor istorice si cartografice.Unele miscari de populatie duc la intemeierea unor noi asezari sau la schimbarea profilului etnic al unor zone. Astfel, turcii au retras o parte a populatiei din Delta dincoace de fluviu, in coltul Dunavatului si in felul acesta romanii din Chilia pun temeliile satului Bestepe. Dupa anul 1829, populatia turca parasind localitatile situate in zona bratului Sfantu Gheorghe pentru sudul Dobrogei, asezari ca Murighiol, Mahmudia, Colina, Bestepe, este inlocuita in mare parte de romanii veniti aici din Moldova si Basarabia. Acestia se vor retrage mai tarziu spre centre urbane ca Tulcea, unde vor popula cartierele cu numele localitatilor din care proveneau. Localitatile parasite sunt treptat repopulate de ucraineni si rusi-lipoveni, cu care romanii convietuiesc in deplina intelegere si armonie, iar cele din interiorul deltei sunt populate de rusi-lipoveni si ucraineni, cu cateva exceptii, unde prezenta romanilor si ucrainenilor este evidenta.Numeroase localitati din zona lacului Razim, parasite de populatia turco-tatara, sunt repopulate de bulgari.Amenajarea bratului Sulina de catre Comisia Europeana a Dunarii (dupa anul 1856) impulsioneaza activitatea comerciala si de transport pe acesta, concomitent cu diminuarea celei de pe bratul Chilia si duce la o crestere numerica a populatiei cu locuitori proveniti din Moldova si Muntenia, cand, de altfel, iau fiinta o serie de localitati – Ilganii de Sus, Partizani/Regele Carol I, Crisan/Carmen Silva, Floriile, Torba Goala, Ceamurlia, Vulturu, Stipoc/Regele Ferdinand, Mila 23 – in special pe canalul Sulina. Numerosi calatori straini amintesc in cronicile lor de prezenta la tot pasul a asezarilor locuite de „moldoveni”. In 1876 Elisée Reclus, in harta etnografica a Dobrogei, care insoteste tratatul sau de geografie, arata ca dinspre Cernavoda pana la Marea Neagra populatia malului drept al Dunarii, inclusiv Delta Dunarii, este in majoritate formata din romani.Dupa cucerirea independentei de stat in 1877, Dobrogea este integrata in granitele Vechiului Regat – Romania. Masurile de organizare a teritoriului si unele reforme social -administrative aplicate acestui teritoriu dau o noua orientare tinutului deltaic.Pentru viitor, Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea are ca obiectiv, cercetarea pluridisciplinara a Deltei Dunarii, care sa redea diversitatea si bogatia mostenirii culturale din spatiul delatic.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării — La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 8% din suprafaţa Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10 000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume, cunoscută şi ca una din marile zone umede ale planetei. Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică pentru două specii rare în ţara noastră de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice. Alături de numărul mare de plante acvatice şi terestre se întâlnesc aici şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de specifice Deltei Dunării precum şi un număr mare de alte păsări acvatice care trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna. Se remarcă deasemenea şi numărul mare de specii de pesti cu valoare ecologică dar şi economică ridicată.Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.Multe specii vegetale sau animale au constituit, totodată şi importante resurse naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri. Aşezările omeneşti înfiinţate s-au bazat, în principal pe valorificarea resurselor naturale dezvoltâdu-se, astfel activităţi economice tradiţionale şi relaţii sociale caracteristice.Ulterior, s-a manifestat tendinţa de supraexploatare a unor resurse naturale. Această tendinţă, care se manifestă şi în prezent printr-o presiune crescută asupra acestor resurse şi în special asupra peştelui şi păşunilor, precum şi tendinţa de a dezvolta unele activităţi economice nepotrivite sistemului deltaic, aşa cum a fost situaţia investiţiei pentru exploatarea nisipurilor de la Caraorman, au avut drept consecinţă dereglarea echilibrului natural existent prin dispariţia unor zone de reproducere naturală a peştelui sau a altor specii, prin colmatarea unor canale sau prin apariţia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor şi bălţilor, etc.Efectele negative generate de activitatea umană  din interiorul deltei se cumulează cu cele generate de astfel de activităţi, mult mai active, care se desfăşoară în afara deltei, existând riscul ca aceste efecte conjugate să afecteze în continuare echilibrul ecosistemelor naturale şi să se agraveze dacă nu vor fi luate măsuri de reducere a fenomenelor negative, de refacere a unor zone afectate, de protejare a celor existente a căror valoare nu este afectată şi de cooperare locală sau regională în toate aceste acţiuni.Aceste caracteristici au constituit argumentele care au condus la declararea Deltei Dunării, de către Guvernul României în 1990, rezervaţie a biosferei, hotărâre confirmată, apoi de Parlamentul României, prin Legea nr. 82/1993. Valoarea universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului „Omul si Biosfera” (MAB), lansat de UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplineste principalele caracteristici ale unei rezervaţii a biosferei:

a) conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate, zone de utilizare tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele piscicole sau stuficole şi zone tampon pentru a reduce impactul activităţilor umane;
b) este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o componentă integrală şi care este administrată pentru obiective mergând de la protecţia completă până la producţia intensivă dar durabilă;
c) este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra ecosistemelor naturale şi administrate;
d) este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă, alţi factori de decizie şi populaţia locală cooperează în dezvoltarea unui program model pentru administrarea teritoriului şi apei, pentru rezolvarea necesităţilor umane împreună cu conservarea proceselor naturale şi a resurselor biologice;
e) serveşte ca simbol al cooperării voluntare pentru conservarea şi utilizarea resurselor pentru binele oamenilor de pretutindeni. — Din septembrie 1990,  Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă, fiind inclusă între cele peste 600 astfel de zone dar situându-se printre cele mai întinse dintre acestea.Valoarea de patrimoniu natural universal al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării a fost recunoscută, în decembrie 1990 prin includerea a peste jumatate din suprafaţa acesteia, în Lista Patrimoniului Mondial Cultural si Natural. Elaborată de Comitetul Patrimoniului Mondial în baza Convenţiei privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural adoptată de Statele Membre  UNESCO, în 1972, această acţiune are rolul de a proteja împotriva activităţilor umane cu efecte distructive zonele a căror valoare este importantă atât pentru fiecare ţară cât şi pentru întreaga umanitate.

Sursa — https://www.info-delta.ro/delta-dunarii-17/delta-dunarii—aspecte-cultural-istorice-in-secolele-viii-xix-366.html

Sursa — https://romaniasalbatica.ro/ro/rezervatie-biosfera/delta-dunarii

Sursa — http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii


Lasă un răspuns