Spread the love

Mănăstirea Dervent, lăcașul în care se înfăptuiesc minuni — Cele patru cruci de la Dervent „crescute din pământ“. Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată acestui simbol creştin — Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Galița, județul Constanța, Dobrogea.În timpul lui Dioclețian (285-305), în Dobrogea (Scythia Minor) au fost martirizați mai mulți creștini: Evagrius, Benignus, Cristus, Sive, Cresto, Arestus, Sinidia, Rufus, Patricius, Zosim, toți acești sfinți fiind consemnați în Acta Sanctorum, fără a se menționa însă locul martiriului lor. Nu departe de Dervent, în cetatea Silistra, au primit mucenicia: Maximus, Quintilianus, Dadas, Iulius, Secondo, Dasius. În această perioadă, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii, au fost martirizați patru creștini ale căror nume nu ne sunt cunoscute, păstrându-se însă patru cruci de piatră, ce s-au dovedit a fi tămăduitoare de neputințe trupești și sufletești – anumiți cercetători și istorici considerând că ar putea fi vorba de unii dintre martirii amintiți mai sus.Tradiția fixează la Dervent o biserică de mănăstire (sec. XI), distrusă de pecenegi (1036) odată cu cetățile Capidava și Dervent. După Războiul de Independență (1877-1878), crucile – respectate chiar și de sultanii turci – sunt redescoperite de către un cioban surdomut care, adormind în apropierea acestora, s-a trezit vindecat.Vindecarea nu va fi una singulară.Protos. Atanasie Negară va ține la începutul secolului trecut – pentru o lungă perioadă – o evidență amănunțită a vindecărilor petrecute la „sfintele cruci nepuse de mână omenească, ci crescute din pământ”. În 1923, PS Ilarie Teodorescu al Tomisului înființează la Dervent o mănăstire pe terenul donat de familia Andreevici și Paraschiva Gheorghiu. În 1934, paraclisul care adăpostea sfintele cruci va arde din temelii, icoanele rămânând însă neatinse de foc.În 1936, PS Gherontie al Tomisului pune piatra de temelie a actualei biserici, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu și sfințită pe 13 septembrie 1942, dată la care preacuviosul părinte Elefterie Mihail a fost numit stareț al mănăstirii. În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost închisă timp de zece ani. Din 1970 a funcționat ca biserică de mir a satului învecinat, Galița, clădirile care au aparținut mănăstirii fiind folosite de IAS Ostrov până în anul 1990. Pe 2 februarie 1990, părintele Elefterie Mihail primește binecuvântarea de redeschidere a mănăstirii. În același an, pe 12 mai, la vârsta de 90 de ani, renumitul duhovnic dobrogean se mută la Domnul, fiind înmormântat în partea dreaptă a Sfântului Altar. Mănăstirea este astăzi una dintre cele mai înfloritoare dintre Dunăre și mare.În apropierea mănăstirii se află cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (sec. X), considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate Vicina, din care a fost adus în 1359 la Curtea de Argeș primul Mitropolit al Țării Românești, Iachint.

La aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Bulgaria, venind dinspre Ostrov, pe un deal de unde pot fi admirate apele sclipitoare ale Dunarii, in vremuri ferite de inundatii, se afla Manastirea Dervent. Zidurile albe si acoperisurile rosii, turlele argintii iti atrag atentia de la distanta. Pe urmele Sfantului Apostol Andrei in Scythia Minor, Dobrogea de astazi, facem un nou popas de data aceasta la Manastirea Dervent unde ne intampina Parintele Gherman:“Traditia acestei Sfinte Manastiri ne spune ca pe malul drept al Dunarii, in apropiere, la o distanta de numai doi kilometri de manastirea Dervent, a existat o cetate antica romana cu numele de Dervent, nume care inseamna lagar sau garnizoana romana dar si vad de trecere sau trecatoare in limba turca. Cetatea Dervent, dupa o epoca infloritoare pana pe la anul 1036, a fost distrusa de pecenegi atunci cand au fost distruse si cetatile Dinocetia, Capidava si Sucidava. Astazi, in zona, inca se pot vedea ruinele acestei vechi cetati romane. Pe la sfarsitul secolului I dupa Hristos, Sfantul Apostol Andrei, Cel Intai Chemat la apostolie, in misiunea sa crestina ajunge sa-L propovaduiasca pe Hristos in Scythia Minor, adica in Dobrogea noastra de astazi, care in acea vreme facea parte din Imperiul Roman. Credinta crestina era interzisa in acele vremuri. Sfantul Apostol Andrei ajunge sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos, Mantuitorul nostru, si in Scythia Minor, adica in Dobrogea de astazi, gasindu-si un adapost intr-o pestera aflata la 37 de kilometri de manastirea Dervent, pe raza comunei Ion Corvin, unde astazi este inchinata o manastire in cinstea si in amintirea Sfantului Apostol Andrei, increstinatorul Romaniei. Mai tarziu opera misionara a Sfantului Apostol Andrei va reveni unor ucenici ai Sfantului, anume un preot si trei fecioare care vor veni in marea cetate Dervent la Dunare sa-l marturiseasca pe Hristos.Ajunsi aici cei patru sunt prinsi si condamnati la moarte, dupa ce fusesera sfatuiti sa se lepede de Hristos. In momentul martirajului, traditia acestui Sfant Lacas ne spune ca ei erau asezati astfel: Preotul se afla pe locul in care se afla acum Crucea Sfanta din absida stanga a bisericii, crucea facatoare de minuni si tamaduitoare iar cele trei fecioare se aflau in fata bisericii, mai precis in fata Sfantului Altar. Vazand ca nu pot fi determinati sa-si renege credinta lor adevarata, Sfintii Martiri au fost chinuiti groaznic. In final preotul a fost jupuit de viu si spanzurat pe o cruce de lemn cu capul in jos iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la maini si de la picioare iar dupa aceste groaznice chinuri trupurile acestor Sfinte Mucenite au fost taiate in bucati. Trupurile acestor Sfinti au fost aruncate in Dunare, dupa ce au fost arse pe rug ca sa nu le venereze crestinii aflati in cetate, sa nu venereze ramasitele, Sfintele Moaste care au mai ramas. Pe locul unde au fost ei martirizati traditia ne spune ca au crescut din pamant patru pietre in forma de cruce cu insusiri tamaduitoare si facatoare de minuni care, de-a lungul veaManastirea Derventcurilor, s-au dovedit a fi tamaduitoare de diferite boli sufletesti si trupesti.”Ne aflam foarte aproape de Sfanta Cruce a Preotului, in absida stanga a bisericii. Multi oameni, veniti la manastire, se inchina la Sfanta Cruce, ingenuncheaza si isi lipesc fruntea de Crucea tamaduitoare si se roaga. Parintele Gherman ne vorbeste in continuare despre Crucile purtatoare de leac gasite in aceste locuri:“Foarte multi bolnavi aflati in suferinte, aflati in primejdii si necazuri, cu diferite boli si fara nici o speranta au gasit alinarea in suferinte si tamaduirea, numerosi ologi, schiopi, surzi, muti care au venit aici cu credinta s-au tamaduit, unii dintre ei si-au lasat chiar bastoanele si carjele in acest loc spre marturie si spre incredintarea altor persoane ca aceste Sfinte Cruci sunt purtatoare de har dumnezeiesc si tamaduitoare, purtatoare de leac, asa se mai numesc in popor.Cetatea Dervent, dupa cum v-am spus, a fost distrusa pe la anul 1036. Dupa ce Sfintele Cruci au crescut din pamant sigur ca, in jurul lor, au aparut aici si niste comunitati monahale. Viata crestina in Dobrogea, viata bisericii in primele veacuri era foarte bine organizata. Era o viata crestina intensa, existau foarte multe comunitati monahale, foarte multe biserici, foarte multe manastiri. Chiar si astazi aceasta zona, fosta Scythia Minor, inca se mandreste cu acele ruine si acele biserici, cu criptele Sfintilor Martiri care au fost descoperite in Dobrogea pentru ca aici a fost o adevarata viata intensa in Hristos, o traire duhovniceasca aleasa. In 1036 a fost distrusa si cetatea Dervent. Dupa cateva secole bineinteles ca locurile unde se aflau Sfintele Cruci au devenit pustiite, Dobrogea fiind ocupata de Imperiul Otoman. Mosiile de-aici au revenit unui turc, Ahmet bei care era insarcinat si cu pazirea frontierei de Dobrogea si acest turc, auzind de puterea miraculoasa a Crucilor Sfinte le va ocroti si urmasii lui le vor venera timp de aproape cinci secole. El era un om foarte credincios. — Aminteam mai sus și de cuvintele de duh ale Părintelul Partenie, cel care ne-a întâmpinat pentru vizita noastră la mănăstire. “Bine ați venit în Ierusalimul României”, ne-a spus, justificându-și urarea prin faptul că în Dobrogea se află cel mai puternic centru de credință, în județul Constanța fiind descoperiți cei mai mulți mucenici. Dealtfel, la circa 40 de km de Dervent se află Peștera Sfântului Andrei, considerată Bethleemul României pentru că acolo s-a născut ortodoxia în România. Fiecare frază pe care ne-a spus-o am absorbit-o cu nesaț încercând să fac o paralelă între realitate și cuvintele dincolo de ea. “Știți care e boala cea mai grea”?, a continuat părintele. “Boala cea mai grea e aceea pe care o ai… Însă cea mai mare și grea boală este indiferentismul nostru, nu ne mai doare de semenul nostru, avem nevoie de o reconvertire clară și de butucul fratelui nostru pentru că dacă se îmbolnăvește holda noastră se duce boala și la celălalt, iar dacă semenul nostru e bolnav, o să ne îmbolnăvească și pe noi”.

Se spune ca in traditia acestei familii oamenii se increstinau pe ascuns pentru ca, bineinteles, la turci crestinismul era interzis si aceasta traditie de pastrare si venerare a Sfintelor Cruci in familia acestui pasa s-a facut pana pe la inceputul secolului al XIX-lea cand un descendent al lui Ahmet bei le va distruge. Va voi spune si cum au fost distruse Sfintele Cruci. Veneau foarte multi sclavi sa lucreze pe mosia acestui turc numai ca sa se poata atinge de Sfintele Cruci pentru a dobandi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Sfintele Cruci aduceau in familia acestui turc si foarte mult venit. Intr-o zi pe cand tatal era plecat cu treburile mosiei, el fiind un om foarte credincios, fiul sau, observand ca Sfintele Cruci sunt venerate de sclavii crestini, a poruncit supusilor sa traga cu calul, sa distruga bratele acestei Sfinte Cruci facatoare de minuni a Preotului. In acel moment cand bratele Crucii au fost spintecate el a fost doborat de pronia dumnezeiasca, a cazut si a murit iar batranului sau tata, plecat cu treburile mosiei, i-a fost Manastirea Derventtrasnit un cal de la trasura, moment in care intelege ca ceva rau s-a petrecut pe mosie. Ajuns aici afla despre marea nenorocire care s-a intamplat in familia lui, vesteste familiei lui ca n-o sa le mai mearga asa de bine cum le-a mers pana atunci si asa a fost. Un cutremur peste cinci ani ii va distruge mosia, un traznet ii va mistui hambarele iar molima ii va omori curtenii si familia ce se aflau prin preajma Sfintelor Cruci. Dupa alti cativa ani Dobrogea va iesi de sub tutela Imperiului Otoman iar locurile cu Sfintele Cruci devin din nou pustii. Dupa Razboiul de Independenta, Sfintele Cruci se redescopera in chip minunat si am sa va spun si un miracol care s-a intamplat cu aceste Sfinte Cruci purtatoare de har dumnezeiesc. Tanarul Ionica, ciobanas in satul Coslugea, din apropierea Sfintei Manastiri Dervent, se afla cu oile prin preajma Sfintelor Cruci. Ionica era surdomut din nastere. Ne dam si noi seama de aceasta mare suferinta pe care o avea. El fiind foarte obosit adoarme facandu-si capatai chiar bratele Crucii Sfinte a Preotului unde ne aflam noi acum. Si, printr-o descoperire dumnezeiasca, dupa putin timp, este trezit, auzind pentru prima data in viata lui tunetele de afara si oile care intre timp se indepartasera de el. Ne dam seama ce mare bucurie l-a cuprins! A sarutat Sfanta Cruce cu credinta, i-a multumit lui Dumnezeu pentru acest miracol. Nu se mai stia exact locul in care se afla Sfanta Cruce. Se auzise candva ca pe aceste locuri ar fi existat si alte Sfinte Cruci facatoare de minuni. Dar nu se mai stia locul exact. Asadar i-a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta mare minune si a zvonit despre aceasta la toti locuitorii din imprejurimi. Acest miracol a ramas inca viu in amintirea locuitorilor de pe aceste meleaguri dobrogene.” — Cele patru cruci de la Dervent „crescute din pământ“. Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată acestui simbol creştin —- Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat la Dervent – una mare şi trei mai mici – după cum spune tradiţia, „crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, cu puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane.„Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă”. Aşa povestea, cu câteva zeci de ani în urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr, aflăm de pe www.dervent.ro. — Minunile de la Dervent — Istoricul Mănăstirii Dervent realizat de Ciupitu N. Teodor consemnează o serie de alte vindecări miraculoase. La fila 8 a dosarului nr. 1 pe anii 1928-1939, se găseşte o notă a lui Neculaie Bragadireanul, din Garvănul Mare, prin care arată că „atât soţia sa, Paraschiva, cât şi fiica sa, Ecaterina, bolnave de picioare, s-au făcut bine venind la Sfânta Cruce”. Certificatul nr. 292 / 17 mai 1934 atestă faptul că Tania, o văduvă mută din comuna Feţioneşti, judeţul Putna, şi-a recăpătat graiul la Dervent în ziua Înălţării Domnului din anul 1934. Este consemnat de asemenea faptul că în anul 1936, Sterea Nucea din satul Zarnici, comuna Cainargeaua Mică, judeţul Durostor, a donat un bou de 4 ani mănăstirii, fiindcă suferind de o paralizie a membrelor inferioare, pe care doctorii n-au reuşit nici măcar s-o amelioreze, s-a făcut bine numai având gândul de a pleca la Sfânta Cruce, fără a ajunge efectiv acolo. Raportul nr. 18 din 25 iunie 1937 vorbeşte despre vindecarea de paralizie a celor două fiice ale lui Neculai Ionescu din Sefdeli, judeţul Caliacra.Tulburătoare este şi povestea lui Ioan Mihai Arsene din Chirnogi, regiunea Bucureşti, raionul Olteniţa care, în două scrisori adresate fratelui Taşcu N. Mişchia de la Mănăstirea Dervent, în decembrie 1956, îşi exprimă regretul că nu şi-a mai găsit cârja cu care venise cândva aici şi pe care o înfipsese lângă Sfânta Cruce ca mărturie a vindecării sale. Povesteşte de asemenea că a venit prima dată la Sfânta Cruce de la Dervent în anul 1904 de Izvorul Tămăduirii, fiindcă auzise despre minunea ciobanului surdo-mut care se vindecase aici. Avea pe atunci vârsta de 21 de ani şi era paralizat de trei ani atât de mâini, cât şi de picioare. Stând aici cinci zile, a avut un vis în urma căruia s-a vindecat complet. Momentul primilor paşi este descris cu emoţie: „am înfipt cârja lîngă Cruce şi am ocolit-o de jur împrejur fără cârjă, iar tata pe la spatele meu stătea cu mâinele întinse pe lângă mine ca să nu cad; fără să mă ţină am ocolit Crucea de jur împrejur de trei ori, iar a patra oară am ocolit-o singur”. La plecarea spre casă a mers pe jos până la Ostrov – o distanţă de 10 km. În anul 1914, tot de Izvorul Tămăduirii, a revenit în acest loc sfânt cu fata lui pe care o dureau ochii şi cu un om semiparalizat şi amândoi s-au vindecat.

Cea mai veche sărbătoare — Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi evocă două evenimente deosebite din istoria ei. Primul este legat de aflarea lemnului Sfintei Cruci (pe Golgota), în secolul al IV-lea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi înălţarea sa solemnă în faţa poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335.Cel de-al doilea este legat de readucerea lemnului Sfintei Cruci de la poporul persan, în anul 629, şi depunerea lui în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.Înălţarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne aminteşte de patimile şi moartea Mântuitorului. — De ce ne închinăm? — Dar ce semnificaţie are sfântul semn al crucii pe care îl facem în fiecare zi? Explicaţia vine de la părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul. “Ortodocşii obişnuiesc să se însemneze cu semnul Sf. Cruci în anumite momente: când intră, ies sau trec pe lângă biserică, când se roagă acasă sau la slujbele Bisericii, când cinstesc icoane şi moaşte, când stau la masă sau în alte momente semnificative.  Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sf. Cruci se cheamă că facem o închinăciune, în chip văzut. Gestul este însă doar exteriorizarea simbolică a închinării interioare, “în Duh şi în Adevăr” după cum spune Hristos.În mod corect, mai spune părintele Tănăsescu, semnul Crucii se relaţionează cu Persoanele Sf. Treimi şi lucrările Acestora. Astfel, împreunăm primele trei degete ale mâinii drepte (Persoanele Sf. Treimi), iar celelalte două (inelarul şi degetul mic) se coboară în podul palmei (cele două firi, umană şi divină, unite în persoana lui Hristos) Aşa grupate fiind, cele trei degete se duc mai întâi la frunte (Tatăl, izvorul tuturor, mintea mai presus de fire care a gândit toate), apoi le coborâm spre pântece (Coborârea şi Întruparea Fiului, în pântecul Maicii Domnului), apoi le ridicăm spre umărul drept (Înălţarea Fiului de-a dreapta Tatălui) după care le ducem spre umărul stâng (Trimiterea în lume, ca teren al luptei cu cel rău, simbolizat teologic prin “stânga”, a Duhului Sfânt). În toată această “gimnastică spirituală” creştinul pomeneşte, se roagă sau slăveşte, în gând sau cu voce tare, Persoanele Sfintei Treimi. — În apropierea Mănăstirii Dervent se află izvorul Sfântului Andrei. Se spune că apostolul a lovit pământul cu un toiag şi a izvorât apă. Pe timpul lui Ceauşescu izvorul a secat, dar a reînceput să curgă după 1990, motiv pentru care a fost amenajat aşa cum se vede astăzi.Plecând de la Dervent, către Constanța, la un moment dat veți vedea un indicator, spre dreapta, spre Peştera Sfântului Andrei. Drumul este bun, colinele împădurite superbe. Sfântul Andrei a fost unul din apostolii lui Iisus care a venit în Dobrogea pentru a-i creştina pe daci, pe la anul 50 d. Ch. Şi a stat în peştera care astăzi îi poartă numele. Practic, aici este locul de unde a început creştinarea românilor, prin strămoşii lor, dacii.De la Dervent reveniți pe drumul spre Constanța. Desigur, vă veți opri la cetatea şi monumentul Tropaeum Traiani, de la Adamclisi. Au fost contruite de împăratul roman Traian, după victoria pe care a repurtat-o împortiva dacilor în anul 102 d.Ch. — Dobrogea de Nord: 19% din flora europeană se află în Munții Măcinului — Unul dintre principalele puncte de atracție este valoarea ecologică remarcabilă a acestor munți şi prezența multor specii floristice. În această regiune există aproximativ 1.900 specii de plante reprezentând peste 19% din flora europeană, numărul acestora fiind comparabil cu flora bogată a insulelor Creta şi Corsica. Munții Măcin şi împrejurimile lor sunt singurele zone din România unde încă mai există suprafețe importante de vegetatie naturală de stepă care nu se găseşte în alte părți ale României sau altundeva în Balcani.

Ajungem în Babadag. Drumul principal face la un moment dat o curbă la stânga, spre centrul localității, dar înainte de curbă se face un drum pietruit, spre dreapta, care urcă panta abruptă către muntele împădurit din vecinătatea oraşului. După câteva sute de metri pe această variantă apare o colină cu multe sculpturi în piatră. A fost o tabără de creație pentru copii. Cândva pe această pantă existau şi sculpturi în lemn, dar le-au luat localnicii şi le-au folosit pe post de lemn de foc, pentru că erau bine uscate şi nu le-a cerut nimeni socoteală pentru ele. Lemnul din pădure este protejat, dar sculpturile nu. Peste drum de această fostă tabără de creație o înălțime țuguiată ca o căciulă ascunde în vârf un monument ieşit din comun. Este vorba despre un mormânt musulman sacru. Pentru a ajunge sus trebuie să urci panta abruptă pe jos, pentru că nu există decât poteci tăiate cândva de şuvoiale de apă – despre care vom vorbi mai jos.Legenda spune că un sfânt musulman, pe numele său Sari Saltuk Baba, propovăduitor al religiei mahamedane în Balcani pe la anul 1300, i s-a aratat în vis unui păstor din Asia Centrală şi i-a cerut să vină în ținuturile Dobrogei şi să-i caute mormântul. Trecuseră deja 200 de ani de la moartea lui Sari Saltuk Baba. În urma visului pe care l-a avut, păstorul Koyun Baba şi-a lăsat gospodăria asiatică şi a venit pe țărmurile româneşti ale Mării Negre.Păstorul a găsit mormântul lui Sari Saltuk la Babadag – care în turcă înseamnă „Muntele Tatălui” – şi a devenit el însuşi un sfânt.Locul are mai multe legende care sunt legate de numele Koyun Baba, supranumit şi Tatăl Oilor. Se spune că la un moment dat de pe acest munte a pornit un şuvoi de apă izvorât din pământ, care amenința Babadagul. Conform legendei, dregătorii din zonă au încercat să arunce pe fundul fântânii naturale pământ şi piatră, dar şuvoiul era de neoprit. Koyun Baba a venit cu ideea că lâna oilor se va îmbiba şi apa îşi va urma cursul prin peşterile pământului, lăsând oamenii de la suprafaȚă să îşi trăiască viaȚa liniştiȚi. Lâna cărată cu mii de care pe dealul țuguiat a fost aruncată pe fundul craterului şi apa a fost învinsă. După ce şi-a dat obştescul sfârşit, Koyun Baba a fost înmormântat chiar pe acest munte. De atunci, la fiecare sărbătoare importantă musulmanii asudă urcând dealul cu poteci abrupte, trăgând după ei berbecul de jertfă. Animalul este legat de un altar rudimentar, din lemn, şi sacrificat, după ce imamul îi citeşte rugăciunile de rigoare. Oamenii cred că aceste sacrificii îl înduplecă pe Allah, care le dă sănătate şi spor în casă. — Ritualul de la mormântul lui Koyun Baba — Ritualurile religioase au fost însoțite, la templul Tatălui Oilor, de obiceiul legării cârpelor de copacii din jur. Astfel, monumentul funerar al păstorului Koyun Baba a devenit, nu se mai ştie de când, un fel de Mecca a Dobrogei. În fiecare an mii de persoane vin aici şi urcă panta abruptă, lungă de aproximativ un kilometru, pe coate şi pe genunchi.Ajunşi acolo, credincioşii spun rugăciuni, rup bucăȚi de stofă din hainele pe care le poartă şi le agaȚă de crengile copacilor din imediata vecinătate a monumentului. Unii aduc ştergare, batiste sau lasă chiar bani.După ce te desfeți cu priveliştea extraordinară de pe acest munte, porneşti înapoi către centru Babadagului, pentru a lua drumul Tulcei. Tai centrul oraşului de la gurile Deltei şi faci stânga spre Somova. După aproximativ 35 de kilometri se face un drum la stânga, spre Manastirea Cocoş, înfiptă la baza unui deal acoperit cu pădure de tei. Numele aşezământului porneşte de la o legendă, se spune că într-o noapte, demult, s-a auzit un cântec de cocoş de munte şi o bătaie de toacă. Locul cerea o mănăstire, lucru care s-a şi întâmplat.

Mănăstirea de la „Râul de oțel” — Mănăstirea Cocoş este vizitată de foarte mulți credincioşi pentru că adăposteşte rămăşițele pământeşi a patru martiri creştini din secolele III – IV care au fost decapitați în perioada prigoanei romane împotriva creştinilor şi înhumați într-o criptă descoperită la Niculițel în 1971. Rămăşițele pământeşti ale martirilor au fost aduse la Mănăstirea Cocoş. Anual, între 2 şi 4 iunie, trupurile martirilor, considerați sfinți aducători de ploaie, sunt purtate într-o procesiune religioasă pe o distanță de 25 de kilometri, de la Mănăstirea Cocoş la Isaccea, locul unde au fost decapitați, de aici la Niculițel, locul unde au fost înhumați cu 1.600 de ani în urmă, stau o noapte timp în care se ține slujba de priveghi, apoi se reîntorc la Mănăstirea Cocoş.La câțiva kilometri depărtare se află o altă locație religioasă, care este şi turistică pentru cunoscători: Mănăstirea Celic-Dere. Numele înseamnă, în limba turcă, râul de oțel şi vine de la pârâul din apropiere. Mănăstirea Celic-Dere are în curte o moară de vânt autentică. Aici se află singura biserică supraetajată din România, adică sub lăcaşul de cult se află o altă biserică, mai veche, cu hramul Izvorul Tămăduirii, care a servit un timp ca paraclis de iarnă.Cheile Dobrogei – peştera regelui get Dapyx.Coborâm înapoi spre Constanța. La un moment dat se face un drum la dreapta, către Casimcea. Intrați pe el şi mergeți spre Cheile Dobrogei.Această locație se află pe versantul drept al văii Casimcea, în județul Constanța, la aproximativ 45 de kilometric Nord-Vest de Constanța. Cheile Dobrogei sunt declarate rezervație complexă şi teoretic, cațărararea este interzisă în zonă. Calcarele cheilor reprezintă nişte rămăşițe de atoli, ceea ce justifică forma semirotundă a pereților. Pereții sunt orientați est-vest şi nu au o înălțime mai mare de 40 de metri.Accesul se face numai cu maşina pe ruta Hârşova sau Constanța (depinde de directia de mers) – Kogălniceanu spre localitatea Târguşor, aflată la 12 kilometri distanță. La jumătatea satului este indicator dreapta, spre Pantelimon. După 8 kilometri pe câmp, apare indicatorul cu „rezervația Cheile Dobrogei” şi drumul începe să coboare spre chei.Istoricul Cassius Dio povesteşte cum generalul roman Crassus luptă împotriva regilor geți din Dobrogea de azi Roles, Zyraxes şi Dapyx. Pentru a reuşi, el se aliază cu Roles, unul dintre conducătorii geților dobrogeni. Generalul roman îşi concentrează forțele pentru a-l bate pe Dapyx, cel mai hotărât inamic al romanilor. Dapyx este învins prin trădare, iar romanii îl zidesc de viu, cu oşteni cu tot, în peştera Keiris, de unde îşi conducea ostilitățile împotriva armatei imperiale. Crassu se bate apoi cu Zyraxes, pe care îl alungă în ținuturile scitice de la nordul Mării Negre.Este posibil ca această legendă să fi stat la baza primelor cercetări speologice în Dobrogea. Cert este că, în urma acestor cercetări s-au descoperit un număr destul de mare de peşteri. Ele sunt în general de dimensiuni reduse, dar au o importantȚă istorică deosebită.De exemplu, în peştera La Adam s-a descoperit un sanctuar al Zeului Mitra (sec I-II e.n.). În peştera Liliecilor de la Gura Dobrogei s-au găsit unelte care atestă locuirea sa de către om încă din paleoliticul inferior. În peştera Casian a sălăşuit cuviosul Casian Romanul, sărbătorit în calendarul creştin-ortodox pe 28 februarie.Una peste alta, în zona Cheilor Dobrogei se găsesc nu mai puțin de nouă peşteri: peştera La Adam; peştera Liliecilor de la Gura Dobrogei; peştera Adăpostul Rândunelelor; peştera Mare din Chei; peştera Aven; peştera Casian; peştera Babei; peştera de la cariera nouă; peştera de la Mireasa. — Retrocedat pe teritoriul României după Congresul de la Berlin din 1878, Dobrudgea este un loc de toleranță. După Pacea de la București din 1913, Cadrilaterul a fost adăugat pe teritoriul României. În timpul Primului Război Mondial, Dobrudgea și Cadrilaterul au fost sub control bulgar timp de doi ani. După încheierea războiului, atât Dobrogea, cât și Cadrilaterul au aparținut României, iar Biserica Ortodoxă a înființat aici Eparhia Tomisului. Cu toate acestea, în 1940, Cadrilaterul a fost retrocedat pe teritoriul bulgar. În timpul regimului comunist, locuitorii din Dobrogea au fost persecutați. Unii dintre acești martiri ai terorii comuniste erau preoți ortodocși. Autoritățile comuniste au dizolvat parohii și au închis majoritatea mănăstirilor.

Istoria creștinismului — O examinare a lucrărilor existente cu privire la istoria Bisericii revelează faptul că cele mai multe dintre ele reflectă o anumită poziţie confesioanlă sauteologică    (părtinitoare , fără a respecta echidistanţa confesională  necesară ). Lucrarea de faţă a fost scrisă dintr-o perspectivă independentă , nonconfesională. — Biserica Apostolică (primară) — Biserica s-a născut 50 de zile după învierea lui Isus (circa anul 35 d.Cr.). Isus a promis că Îşi va zidi biserica Lui (Matei 16:18), iar la venirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:1-4), biserica- ekklesia (“adunarea celor chemaţi”) s-a născut în mod oficial. Trei mii de oameni au răspuns la predica apostolului Petru în ziua aceea şi au decis să-L urmeze pe Hristos.Biserica inființată de apostoli  a primt numele de Biserica Creștina  ( Apostolică  sau Primară)  aceasta  a avut ca baza teologică Evanghelia propovaduită de Hristos și apostoli și nimic altceva.Primii convertiţi la creştinism erau iudei sau prozeliţi, iar Biserica a fost centralizată în Ierusalim. Din cauza aceasta creştinii erau consideraţi la început o sectă evreiască, asemănătoare cu fariseii, saducheii şi esenienii. Totuşi, ceea ce predicau apostolii era radical diferit de învăţătura altor grupări iudaice.Nu mult după Rusalii, uşile Bisericii au fost deschise pentru neevrei. Filip evanghelistul a predicat samaritenilor (Faptele Apostolilor 8:5) şi mulţi au crezut în Hristos.În anul 70 d.Cr. Ierusalimul a fost distrus, dar cele mai multe cărţi ale Noului Testament au fost deja terminate şi circulau prin biserici. — Serviciul religios în Biserica Primară — Iustin Martirul în anul 150 a avut o descriere succintă a serviciului religios din biserica primară în cartea sa „Apologetica-Închinarea in Biserica Primară ”„ — Cei bogați dintre noi poartă de grijă săracilor; trăim o viața de strînsă părtașie si pentru tot ceea ce avem binecuvantăm pe Făcătorul nostru prin Isus Christos, Fiul Său si prin Duhul Sfant. În ziua care se cheamă “Duminica”, ne adunăm împreuna intr-un loc anumit înainte de răsaritul soarelui si citim cat ne îngăduie timpul din “memoriile apostolilor” și din scrierile profeților. Apoi, cînd se oprește cel ce citește, presbiterul ține o cuvîntare în care ne îndeamnă să trăim conform cu lucrurile frumoase pe care le-am auzit. Ne ridicăm apoi toți la rugăciune și cum am mai spus, cand sfîrsim rugăciunile, sunt aduse pîinea, vinul ai apa. Cel ce prezidează, dupa priceperea sa, se roagă atunci si multumește lui Dumnezeu, iar restul celor adunati spun: Amin” . — Bisericile creștine în primele secole (dupa disparitia apostolilor)  chiar dacă aveau legături , comunicau între ele ,  erau totuși  autonome , nu aveau o conducere centralizată .Conducator în biserica locală era prezbiterul (care înseamna „bătrîn” in greaca veche) sau /și episcopul (supraveghetor)  şi aveau rolul de predicare a Evangheliei și supraveghere al mersului spiritual în biserica locală .  În Biserica Primară cele două funcții erau sinonime , insă in secolele care au urmat , funcția de episcop va deveni superioară celei de prezbiter , episcopul având pe lângă funcția de predicare al Evangheliei și cel de supraveghere al activității prezbiterilor. Atât prezbiterii cît şi episcopii  erau creştini aleși dintre enoriașii comunității conform cu indicațiile primite de la apostoli. (1 Timotei 3:1-13 ; 1 Tit 5:9) .De mentionat ca prezbiterii si episcopii nu erau sinonimi cu preotii de astazi , există deosebiri semnificative intre functia de preot si cea de prezbiter  „Ei (apostolii ) le-ai hirotonit prezbiteri in fiecare comunitate „ Faptele apostolilor 14:23 (biblia catolica si protestanta King James, NIV , inclusiv originalul grec ).Cartile care compun astazi Noul Testament (in colectii separate ) la care se adaugau marturiile prin viu grai ale celor care au fost martori ai  Evangheliei propovaduite de Hristos, constituiau indreptarul invataturii in Biserica Apostolică.Spre sfârsitul secolului al II-lea episcopii pe măsura ce comunitațile ce le păstoreau au crescut au primit mai multă putere și mai multă autoritate făcundu-se în acest mod transferul către statutul de cler/preot mai bine conturat  în secolul III.Biserica creștină inființată de apostolii Domnului  a trecut dea lungul timpului printr-un proces evolutiv , Biserica Apostolică a fost  prima și cea mai aproape de forma de crestinism  original, autentic  pentru ca a avut ca fundament  Evanghelia lui Hristos şi nimic altceva.In secolele care urmează acestor învățături li se adauga altele , învățăturile  celor numiți „părinți bisericești” care vor da fiecare o interpretare în viziunea lor proprie a  Scripturilor , apoi cele ale Conciilor ecumenice incepând cu cel din anul 325  care vor veni cu dogme noi în Biserică  . Centrul de greutate mutandu-se pe Biserica ca instituție (de stat )  ,clerul (preoti, episcopi). vor primii mai multă putere si o autoritate deplină in Biserică.

Biserica Ortodoxă — Oficial Biserica Ortodoxă  (numită si greacă) a aparut sub acest nume ca o ramura a crestinismului  în anul 1054 după  marea schizmă produsă în Biserica Catolica. Înainte de acesta dată  bisericile din Rasarit erau oarecum  integrate  in  Biserica Catolică  (Biserica oficială a Imperiului Roman)  dar  aveau totusi destul de multe particularităţi  , existau multe divegenţe cu Bisericile din Apus , cu Papa de la Roma , care sau adăncit pe parcurs ducând în final  la separare totală in anul 1054. Desi  bisericile considerate istorice  se revendica fiecare  ca fiind apostolice  – idendificandu-se cu biserica din primul secol,   in realitate ambele si-au definitivat doctrina pe care o au, in linii mari  si in prezent  incepand cu secolul  IV odata cu Conciile ecumenice care au inceput in anul 325  .Asa cum reiese clar din Noul Testament sau alte scrieri credibile din acea perioada  Biserica infiintata de Isus Hristos si de apostoli sa numit  Biserica Creştină nu altfel  (nu sa numit ortodoxa , catolica  sau  protestanta  ).Ritul Bizantin a apărut incepând cu secolul IV . Ritul bizantin este un rit  creștin-oriental, întrebuințat de Bisericile ortodoxe și de Bisericile greco-catolice.

i. sec IV – 787

ii. 787 – sec XIX

iii. sec XIX – ± 1965

iv. ± 1965 – prezent

Exista doua ramuri ale bisericii ortodoxe  : Rasariteana si Orientala existând între ele diferențe doctrinare. Bisericile Orientale au refuzat hotararile Conciliului de la Calcedon din anul 451 și au rupt legaturile cu celelalte biserici .Biserica Ortodoxa Orientala ,  cuprinde biserici  din Orient și țări din  Africa. Biserica Ortodoxă Răsăriteană este răspăndită preponderent în țări din Europa de Est precum  Grecia , Bulgaria, Romania, Serbia . Rusia a acceptat creștinismul ortodox in anul 899 .Biserica Ortodoxa nu are o conducere centralizata unica precum cea catolica  . Biserica Ortodoxa  in fiecare țară  are o conducere proprie (conducere autocefala) cu un Patriarh  propriu, ales de conducerea Bisericii .Biserica Ortodoxa Rasariteana recunoaste primele 7 Concilii Ecumenice. — Biserica Răsăriteană de rit bizantin isi are doctrina adanc inradacinata  in  cultul icoanelor, a sfinților , al moaștelor (vezi foto) , cultul fecioarei Maria.Ortodoxia : Termenul de „ortodoxie” este folosit mult în teologie , acest cuvânt în limba greacă înseamnă  „credința dreaptă ” (in viziunea celor care o adoptă ).O serie de hotărâri ale conciliilor (sinoadelor ) ecumenice  au fost numite „ortodoxie ”  precum cea de la Niceea  in care episcopul Atanasie a reuisit sa-și impuna o doctrina importantă . De altfel era o practica frecventa ca doctrinele adoptate de catre Conciile (sinoadele) ecumenice sa fie numite „ortodoxie” , ulterior termenul sa extins la biserici.Acest cuvânt vechi de origine greacă  „ortodoxie” este folosit atat de crestini, ortodocsi sau catolici cat si de alte culte si religii cu acelasi semnificație de „credința dreaptă” bineinteles fiecare referindu-se la ceia ce ei inteleg prin credința dreaptă.Un exemplu binecunoscut sunt  evreii mozaici care  folosesc acest cuvînt referindu-se la evreii mozaici fundamentaliști prin  cunoscutele  expresii „evrei ortodocsi „sau „ultra ortodocși”  .Multi istorici occidentali  numesc ortodoxie (ortodoxy) ca fiind  „invatatura dreapta” a Bisericii Primare care a existat in primul secol (si nu numai)  , provocand fara sa vrea o confuzie de termeni.Pe de alta parte Biserica Ortodoxa identifica cuvantul ortodoxie cu doctrina proprie care a fost fundamentata pe invatatura părinților bisericesti  care  au trait  intre anii 330-700 .Insa intre invatatura apostolica promovata in Biserica Primara si cea a multor parinti bisericesti ( episcopi) exista şi  deosebiri incontestabile , un „amanunt” ce nu poate fi ignorat.Un singur exemplu , apostolii nu permiteau inchinarea catre oameni indiferent cat de sfinti ar fi fost ei .Faptele apostolilor 10: 25-26 .  Apostolul Petru  a interzis categoric ca oamenii sa se inchine in fața lui si nu a fost singurul. Dupa disparitia apostolilor insa parintii bisericesti au permis si chiar au introdus in dogma bisericii inchinarea la cei numiti de ei „sfinti”, cultul sfintilor.Originea cultului Mariei : Cultul Mariei , mama   Domnului , respectiv doctrina  numită ” Născatoare  de Dumnezeu ”  a fost introdus in biserica oficiala in secolul IV in urma Sinodului ecumenic al III-lea de la Efes.

Sursa — https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-dervent-i-68158.html

Sursa — https://pe-harta.ro/obiectiveturistice/manastirea-dervent-constanta

Sursa — https://adevarul.ro/locale/constanta/povestea-celor-patru-cruci-dervent-crescute-pamant-Inaltarea-sfintei-cruci-cea-mai-veche-sarbatoare-inchinata-acestui-simbol-crestin-1_5412cfc80d133766a81269ab/index.html

Sursa — https://newsteam.ro/social/vizitati-dobrogea-leaganul-miraculos-al-crestinismului-romanesc

Sursa — https://crestinismro.wordpress.com/istoria-crestinismului/


Lasă un răspuns