Spread the love


Ultima cale ferată forestieră activă din Carpaţi — Mocăniţa Istorie Valea Vaserului — Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur. Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic.Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust); era în aşa fel organizat încât trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile cu mare încărcătură coborau la vale, înspre gater, doar din când în când ajutate de locomotive şi înfrânate.Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G.Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului.În ultimii ani calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinatate prin fundaţia „Wassertalbahn“ Cu ajutorul acesteia s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au restaurat depoul şi cladirea istorică a gării. În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care poate fi folosită pentru dezvoltarea turismului.Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program şi tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“ fiind sub protecţie europeană.Încă mai există probleme la calea ferată de pe Valea Vaserului, nu a scos-o de tot până la capăt. Dar minunata cale ferată are astazi multi prieteni in toata lumea şi vor fi tot mai mulţi. Ultima cale ferată forestieră din România are un viitor, nu în ultimul rand datorită turismului.

Istorie Mocanita Trenul de legendă din Vişeu de Sus! — Oraşul Vişeu de Sus are o încărcătură istorică şi culturală de o valoare impresionantă, datorată în principal poziției geografice favorabile, fiind situat din punct de vedere etno-cultural, la confluența dintre Valea Vişeului şi Valea Vaserului facând parte, conform împărţirii teritoriului pe „ţări” specifică zonei Maramureşului, din Ţara Maramureşului, cunoscută şi ca „Maramureşul Istoric”. Astfel, turiştii ajunşi în Vişeul de Sus pot vizita cel puțin 8 locații clasificate drept monumente istorice, pot admira colecțiile muzeului local sau pot participa la numeroasele evenimente cu caracter cultural sau recreativ pe care oraşul le găzduieşte de-a lungul anului. — Vişeu de ieri —
Evoluția Vișeului de Sus ca localitate urbană este legată nemijlocit de exploatarea lemnului și de caracterul multicultural al locuitorilor săi. O legendă locală povestește că localitatea ar fi fost întemeiată de un tăietor de lemne, a cărui fiu a murit lovit de un lemn în pădure. În amintirea fiului său, acesta a construit o biserică pe locul tragicului accident, iar în jurul bisericii ar fi crescut apoi și localitatea numită la început „Între Râuri”, pentru că se întindea între râul Vișeu și Vaser.Structura de locuire actuală prinde contur de prin 1770, dată la care, din ordinul împăratului Iosif al II-lea al Austriei se înființează la Vișeu și la Borșa centre de exploatare forestieră. Alături de localnici, sunt colonizați în zonă muncitori forestieri germani din comitatul Zips (azi în Slovacia). Aceștia se adaugă celor câteva zeci de familii de saxoni ce se stabliseră în zonă încă din 1743 și se ocupau cu mineritul. Alături de valurile ulterioare de coloniști germani (din Salzburg și Tirol în 1775, din Salzkammergut în 1776, din Gmunden în 1778 și din Bavaria în 1784), muncitorii forestieri vorbitori de germană vor constitui nucleul comunității de țipțeri. Majoritatea covârșitoare a coloniștilor germani erau de confesiune romano-catolică.Încă din anul 1780, coloniștii încep să transforme localitatea, construind prima moară în partea de est a orașului, digul de la Măcârlău, înființează școala elementară a vistieriei din Vișeu de Sus (1788), iar în 1790 construiesc stăvilarul de la Făina. Tot în 1790 este constituită parohia romano-catolică din localiate iar în 1798 se deschide prima școală generală. Prima fabrică de cherestea din Vișeu de Sus este construită de țipțeri în anul 1809.Stăvilarele care au fost construite la Macârlău și Făina erau puncte de plecare a plutașilor țipțeri pe Vaser și Tisa înspre Dunăre. Lemnul era adunat în stăvilarele cu apă, unde se formau plute, care erau conduse la vale pe jgheaburi. Se transportau cantități mari de lemne, echivalând cu 100 de vagoane de marfă pe calea ferată, banii aferenți acestor tranzacții regăsindu-se în Banca Regală din Vișeu, chiar înaintea reîntoarcerii țipțerilor din călătorie.Odată cu venirea coloniștilor germani se intensifică exploatarea pădurilor, ocupațiile legate de această activitate devenind atractive și pentru locuitorii din împrejurimi sau din zone mai îndepărtate din comitatul Maramureșului, astfel că, teptat, în localitate se stabilesc și români, maghiari și ruteni, care combinau exploatarea lemnului cu creșterea animalelor. De la mijlocul secolului al XIX-lea se intensifică și migrația evreilor din Galiția, pe care îi gasim în toate păturile sociale, de la muncitori forestieri, până la meșteșugari și comercianți.Așa se face că în perioada interbelică, populația orașului era una foarte diversă, atât din punct de vedere etnic, cât și confesional. La recensământul din 1930, Vișeu de Sus avea o populație de 7.760 de locuitori : 2.500 romano-catolici (germani si maghiari), 2.500 mozaici (evrei) 2.500 greco-catolici (români), restul erau ruteni.Pe Valea Vaserului, țipțerii plantau molid, aveau grijă de pepiniere, defrișau păduri, trimiteau plute pe apă la vale până la Sighet, Vișeu și Borșa, construiau plute pe apă, construiau drumuri și poduri de lemn.Butinarii și țapinarii, cum sunt numiți local muncitorii forestieri, lucrau la pădure în cursul săptămânii, în cabane numite „finlandeze”, cu focul în mijlocul încăperilor și paturile dispuse radial, pentru a se încălzi și a-și usca hainele, având și o „căimăniţă”, femeie care se ocupa cu prepararea hranei pentru muncitori. Aceștia coborau la oraș doar sâmbăta.Lemnele erau tăiate de sus cu topoarele, „corhănite” pe jgheaburi cu apă la vale, adunate în stăvilare la Măcârlău și Făina, iar de aici, formate în plute, erau duse pe apa Vaserului și mai departe pe Tisa. Multe din obiceiurile coloniștilor țipțeri au fost preluate și de români. Astăzi de pe Valea Vaserului lemnul se transportă pe cale ferată îngustă.

Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă (turistic 21.6 km, stația Paltin) – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur. Un drum până la stația Comanu dura în media 5 ore dus, 5 ore întors, total 10 ore.Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser. Construirea s-a realizat după Marea Unire și ne putem mândri că este de fabricație românească. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au ajutat la dezvoltarea exploatării forestiere şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic.Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust); era în aşa fel organizat încât trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile cu mare încărcătură coborau la vale, înspre gater, doar din când în când ajutate de locomotive şi înfrânate.Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.
Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G.Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului. — În ultimii ani calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinatate prin fundaţia „Wassertalbahn“ Cu ajutorul acesteia s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au restaurat depoul şi cladirea istorică a gării. În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care poate fi folosită pentru dezvoltarea turismului.
Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program şi tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“ fiind sub protecţie europeană.Încă mai există probleme la calea ferată de pe Valea Vaserului, nu a scos-o de tot până la capăt. Dar minunata cale ferată are astazi multi prieteni in toata lumea şi vor fi tot mai mulţi. Ultima cale ferată forestieră din România are un viitor, nu în ultimul rand datorită turismului.

Valea Vaserului, din Vişeu de Sus până la staţia terminală Izvorul Boului, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală. Traseul complet al căii ferate forestiere Valea Vaserului are 46,3 de km. Există totuși și curse cu drezine (mașini modificate pentru a circula pe calea ferată). Din păcate, pentru traseele turistice regulate (Mocăniță), este prea complicat până la capăt și un traseu ar dura 12-13 h dus-întors, motiv pentru care Mocănița merge doar până la stația Paltin. Pornind din Vişeu de Sus spre pădure, există aprox. 8 km de drum neasfaltat, presărat cu case. În Delta-Novăţ, acolo unde şina formează un triunghi pentru bifurcaţie, calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanţă de aproape 7 km spre Valea Novăţ, iar la stânga, de-a lungul râului Vaser, continuă magistrala spre Comanu. Prin Cozia, Botizu, Făina şi până la Comanu, calea ferată trece printr-o zona spectaculoasă din punct de vedere al peisajului: regiuni înguste ale defileului, poleite cu stânci, văi şopotitoare, coloritul vesel al pădurii diversificate, trei (!) tuneluri scurte înainte de Botizu. În Făina, mai sus de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta („Sissi“).Aprox. 5 km după Făina, la Măcârlău, calea ferată străbate rămăşiţele unui dig, altădată solid, care avea în trecut o funcţie importantă în procesul plutăritului.Călătoria pe Valea Vaserului, fie o excursie de o zi cu trenul sau o drumeţie mai lungă cu cortul, este până astăzi o aventură. În mijlocul pădurii întunecate, sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, se deschide o lume fascinantă, o altfel de lume.

Cele doua localitatiș Vișeu de Sus si Vișeul de Jos  Istoria unui Taram Legendar — Vișeu de Sus împreună cu Vișeu de Jos si Vișeu de Mijloc este un spațiu geografic plin de istorie, tradiții, obiceiuri care se află în nordul țării, exact „unde se agață harta în cui”. În jurul acestui spatiu geografic trece râul Vișeu. Vișeul este menționat prima dată in perioada medievală, dar nimeni nu neagă că au existat populații înca din Preistorie și Antichitate. Acest fapt este demostrat si de expresiile din diplomele „ab antiquo”(hotarele sale vechi). — Etimologia numelui Vișeu  — Numele Vișeu este de origine indo-europeană2 . Numele derivă din cuvântul „viso” care înseamnă miros specific al animalelor sălbatice. Cuvântul „viso” se scria „uiso”, deoarece anticii nu diferențiau literele u și v . Fiind un termen indo-european, termenul de „viso” este întâlnit și în Europa în diferite forme percum: Vișeu-Portugalia, Visso-Italia, El Viso de Marques-Spania. — Perioada Medievală  — Râul Vișeu este menționat prima dată la 14 mai 1353 și apare cu numele de „Wysso” , iar prima mențiune documentară a Vișeului ca localitate apare la 2 februarie 1365 cu numele „Ket Viso”(Vișeu de Jos, Vișeu de Mijloc)5 . Această atestare apare în diplomele maghiare ale lui Ludovic I. Tot în acest an apar și primele mențiuni ale localităților din jur precum: Moisei, Borșa, Bacicoiel, Ieud, Cuhea (reședința lui Bogdan Vodă)6 , care erau în cnezatul de vale al bogdăneștilor. Acest cnezat a fost „confiscat” de la Bogdan și dăruit lui Balc, fiul lui Sas, nepotul lui Dragoș și fraților săi: Drag, Ștefan, Dragomir. În această atestare documentară nu este menționat Vișeu de Sus ca localitate. Acest sat a fost prima dată menționat într-o diplomă ca „Uj Viso” în anul 15497 , dar există și o altă dată, 1468 în care este menționat Viseul de Sus, în diplomele emise în cancelaria regelui maghiar Matias Corvin8 . Dată acreditată și pentru Vișeu de Sus este 2 februarie 1365 pentru că Vișeu de Sus are în componența lui Vișeu de Mijloc. Mai târziu, la 1 iunie 1453, Iancu de Hunedoara dăruiește lui Mândra și Nan cnezatul Ambelor Vișaie. — Legenda Vișeului de Sus  — Legenda spune că pe teritorul actual al Vișeului de Sus exista o pădure seculară și pășuni pentru animale. Un bărbat din satul vecin, Vișeu de Mijloc, a venit aici la pășune cu caprele împreună cu fiul său. Acest bărbat se numea Andreica. El a mers la pădure și-a tăiat un molid falnic, care a căzut peste copilul sau și l-a omorât, omul pentru a fi iertat de Dumnezeu, a construit o bisericuța. Din acel molid a fost făcut tălpile bisericuței, iar din crengi a fost făcut altarul. Ca să fie mai aproape și-a mutat casa lângă biserică. De aici încolo au apărut primele case și apoi un nou sat numit „Între Râuri”. Acest nume s-a păstrat până la începerea Primului Război Mondial. Se numea așa, deoarece teritoriul Vișeului este între Râul Vaser și Vișeu. De menționat este faptul că acolo unde a fost bisericuța s-a construit Biserica Bătrână din localitate. — Legenda Vișeului de Jos  — Oamenii locului povestesc că vatra satului s-ar fi aflat în trecut în locul numit azi “podul Morii”, la o distanță de aproximativ doi kilometri față de centrul actual al comunei. Astăzi, acest loc este marcat printr-o cruce care a fost numită de săteni “Crucea de pe Podul Morii”. Legenda schimbării vetrei satului, transmisă din generație în generație, spune că vechea vatră a fost schimbată, deoarece oamenii de acolo erau “pociți de Față Pădurii”, ceea ce ducea la moartea în masă a acestora, care însemna pentru locuitorii de atunci “ciumă”. Pentru a scăpa de această cumplită boală, care aducea odată cu ea și moartea, oamenii de aici au apelat la vrăjitoare pentru a putea scapă de ea. Acestea ar fi ales că unică modalitate de a scăpa de ciumă este mutarea satului într-un loc încojurat de patru ape. Astfel a fost aleasă actuala vatră a satului, între patru guri de văi: Valea Drăguiesii, Valea Secăturii, Valea Ghemii și Valea Porcului. Tot în acest scop, vatra satului a fost “croită” de jur-împrejur cu o brazdă de plug tras de trei perechi de boi, fiecare pereche din boi gemeni, iar la urmă preotul cu slujitorii bisericii au sfințit brazda.

Venirea coloniștilor Germani în zona Vișeu  — Coloniștii Germani sau Țipțerii au venit în zona Vișeului în jurul anilor 1700. Țipțerii sunt un grup etnic din zona Tirol, Slovacia. Aceștia au fost aduși la ordinul Împăratului Austriac Iosif al II-lea în anul 1774, pentru exploatarea pădurilor seculare din zonă. Mai târziu se dezvoltă și plutăritul pe Vaser. Pe plute erau duse spre Imperiul Austriac lemne, sare de la Coștiui și borcut-apă minerală. Prima foaie matricolă cu nașteri apare la parohia romano-catolică, în 1790, 9 ianuarie. Primul copil de etnie germană trecut în foaia matricolă a fost o fată cu numele Anna. În anul 1777 are loc cumpărarea pădurilor de pe Vaser la ordinul Mariei Terezia. Acești coloniști își fac un cartier propriu numit Cartierul Țipțerai, care avea străzile în linie dreaptă și case după model german. Tot în această perioadă se conturează legenda Mănăstirii de pe Valea Scradei. Legenda spune că mănăstirea a fost spurcată de capre, iar călugării au plecat și mănăstirea a fost mutată la Techerghiol. — Perioada Modernă  —  În perioada modernă apar primele biserici. Prima biserică construită este cea din centru, între 1804-1808, de cult Romano-Catolic. În anul 1834 este construită prima Biserică Ortodoxă, numită biserica Bătrână sau Biserica „Bună Vestire”, iar in 1912 este sfințită Biserica „Sf. Ana”. Pe lângă acestea apare prima școală confesională în 1872 și prima școală de băieți în 1908. Apare primul spital în 1905. Tot în această perioada este construit și conacul familei Pop Șimon, care acum este actuala primărie. — Perioada Primului Război Mondial — După cum știți, Primul Război Mondial începe în 1914. În acest an Maramureșul este sub dominația maghiară. În zona Maramureșului vin trupele germane din Regimentul III Vânători, împreună cu locotenentul Ralf von Rango . În iarna anilor 1916-1917, în munții Maramureșului au loc niște bătălii între germani și ruși mai ales pe Valea Vaserului acolo unde mor 98 de soldați ai Regimentului III Vânători de munte, „Carpați”, iar comandanți au fost Richard von Conta și Aleksei Brusilov. Pe dată de 25 iulie 1917 este inaugurat Cimitirul Militar de la Miraj. Acest cimitir este un întreg Masouleu. Data de 25 iulie este strâns legată de istoria Vișeului. Tot în această dată, în 1929, au loc inundații care distrug în totalitate cimitirul, tot pe data de 25 iulie având loc inundații în 2008. — Marea Unire  — La Marea Unire de la 1918 participă delegații din zona Vișeu. Se organizează cercul electoral Vișeu-Iza. Prin acest cerc electoral se aleg delegații din zona care vor merge la Unire cu Credențional (Țâdula). Delegații care au participat la Marea Unire sunt: Ion Iuscu Dolhuțiu (Vișeu de Sus), Coman Gavrilă „Surdic”, Costea Mihai „Mișca”(Vișeu de Jos) . Pe data de 27 noiembrie 1918, la Vișeu de Jos este organizat cercul electoral și sunt aleși acești delegații. — Perioada Interbelică  — În perioada interbelică, Vișeu de Sus cunoaște o dezvoltare, deoarece apar primele fabrici, apare Calea ferată (Mocănița), în 1930, iar în 1933 este dată în funcționare. Apare prima gară, prima uzină electrică a familei nobiliare Pop Șimon. Sunt inființate primele magazine evreiești, prima sinagogă, Casino sau cazinoul ungurilor. În acest cazinou nu aveau voie românii. În această perioada ca personalități importante din zona avem: Pop Irina, Dr. Dan, Dr. Stănescu, Primarul Tomoiagă Maftei, Andreica Ioan Vivat, singurul care i-a înfruntat direct pe hortyști. Vișeu de Sus este vizitat și de Carol al-II-lea, iar Dr.Stănescu este felicitat de el într-o ședință publică.În timpul celui de-al doilea Război Mondial, din Vișeu de Sus sunt deportați în zilele de 19,21,23,25 mai 1944 12.000 de evrei  și 86 de germani în Gulag . Din gulag se întorc doar 6 germani. La 12 august 1945 armata română a intrat în garnizoana Vișeu, batalionul 10 Vânători de Munte. La data de 30 decembrie 1949 este inaugurată calea ferată Salva-Vișeu . Gara din Vișeu de Jos este bombardată când hortyști se retrag din zonă.  — Perioada Comunistă  — În această perioadă Vișeu de Sus devine capitală de raion (1950-1968) . În 1950 Vișeu de Mijloc devine cartier al Vișeului de Sus. În 1952 se infiinteaza Liceul Teoretic „Bogdan Vodă”, iar în 1956, Vișeu de Sus devine Oraș. Tot în această perioada se infiinteaza centre de colectivizare (Colective). Apar noi fabrici. Vișeu de Sus devine centru industrial, mai ales în industria lemnului. Este reamenajat orașul. Apare Hotelul Bradul, dar apar și primele blocuri. Ceaușescu a vizitat oașul în octombrie 1974. În timpul Revolutei din 1989, portretele cu Ceaușescu sunt luate din școală și din liceu și arse. — Anii 2000  — În anul 2002 este sărbătorit semicentenarul Liceului. În 1 decembrie 2003 este inaugurat Muzeul de Istorie și Etnografie, Vișeu de Sus. În acest anii se dezvoltă turismul în zonă. Celebra Mocănița este introdusă în circuitul turistic și devine simbolul orașului. Începând cu anul 2000 au loc Serbările Vișeului care se organizează până astăzi, de obicei la sfârșitul lunii iulie. Au loc diferite evenimente culturale precum: Festivalul Național de Literatură și Folclor „Armonii de primăvară”, Festivalul Național de satiră și umor „Zâmbete în prier”, Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă „Veniți creștini la Viflaim!”, lansări de carte, iar în anul 2013 a fost înființat Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus.

Sursa — https://www.viseudesus.ro/orasul-viseu-de-sus/viseul-de-ieri

Sursa — http://wassertalbahn.com/old/cffviseu.com/cffviseu.com/cffviseu.com/content/ro/calea-ferata-forestiera/istorie-valea-vaserului.html

Sursa — https://www.cffviseu.com/valea-vaserului/

Sursa — https://www.historia.ro/sectiune/travel/articol/cele-doua-visaie-istoria-unui-taram-legendar


Lasă un răspuns