Spread the love

Poarta maramureșeană este o structură de lemn cu o ușă sau o poartă, având multiple încrustații și basoreliefuri, de obicei de forma unui arc de tip romanic sau de formă ogivală modificată, care este plasată la intrarea unei gospodării și/sau case din Maramureșul tradițional.Porțile de lemn ale gospodăriilor tradiționale din Maramureș sunt situate îndeosebi în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza, dar și în unele localități din Țara Lăpușului. — Concept și construcție — Construite în general pe trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având „hăizașul” (acoperișul) șindriluit, porțile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care țăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor nemeșească.Deși constructiv se aseamănă cu poarta secuiască, poarta maramureșeană nu trebuie confundată cu aceasta. — Semnificație culturală, etnografică și istorică — Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștilor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent fragmentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor. Așa se explică uluitorul rezultat al unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, care situa Maramureșul „pe primul loc în întreg imperiu, în ceea ce privește procentul nobililor raportat la totalitatea populației comitatului.” Au fost înregistrați, pe baza înscrisurilor autentice, circa 15.000 de nemeși, cei mai mulți descendenți ai vechilor familii cneziale românești locale.Aspectul e extrem de important, căci numai nemeșii aveau privilegiul să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe (confecționate din pari montați paralel pe o ramă dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte). — Semnificație antropologică culturală — Maramureșul a fost, deci, la un moment dat, o enclavă imperială unică, populată cu țărani de viță nobilă. Porțile cu stâlpi sculptați și șindrilă sunt relicva unei organizări sociale care a funcționat până în secolul al XX-lea.În 1977, Francisc Nistor scria următoarele. — Atașamentul localnicilor față de aceste valoroase construcții, cu atât de profunde rădăcini în tradițiile de cultură și artă, cât și în istoria social-politică a Maramureșului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodării după porți. Până și azi, când întrebi de vreun sătean de-al lor, oamenii bătrâni îți indică «poarta» de la casa unde locuiește acela, formularea semnificând cinstirea pe care i-o acordă”. — Construcția, incizarea motivelor și actul de trecere pe sub pragul porții suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credințe profunde (cu conotații mai degrabă mitice).Astfel, tăierea stejarului trebuia să coincidă cu o perioadă de nopți cu lună plină – pentru a îndepărta din jurul gospodăriei orice nenorociri și toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din pădure trebuia să se facă într-una din zilele lucrătoare „de dulce” (marți, joi sau sâmbătă), în virtutea credinței că astfel lemnul va fi aducător de noroc. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani, agheasmă și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii și a casei, pe stâlpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare.Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), însă decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de meșterii populari ne permit incursiuni într-un univers mitologic, antecreștin: funia, nodurile, rozetele solare – cu variațiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vieții („simbolul vieții fără de moarte și al rodniciei nesfârșite”), motivul șarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul ș.a.m.d.Pentru țăranul maramureșean, trecerea pe sub hăizașul porții devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat în universul casnic al gospodăriei și familiei. În toate culturile tradiționale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puțin grandioasă, simbolizează o transformare (de suprafață ori structurală, fizică sau virtuală).

Stan Ioan Pătraș fondatorul Cimitirului Vesel — S-a născut în anul 1908, în comuna Săpânţa, din judeţul Maramureş, într-o familie obişnuită cu prelucrarea artistică a lemnului. Pătraş a fost atras încă din tinereţe de sculptura în lemn, de pictură şi de poezie, făurite după canoanele creaţiei populare. A început să sculpteze cruci din stejar de la vârsta de 14 ani. În anul 1935, Stan Ioan Pătraş, pe atunci un anonim sculptor în lemn, a început să aşeze pe cruci şi nişte înscrisuri sub forma unor scurte poeme scrise la persoana întâi: epitafuri ironice, naive, de multe ori cu greşeli gramaticale şi forme apropiate de graiul arhaic. La început, sculpta aproximativ 10 cruci pe an, materialul folosit fiind lemnul de stejar. În anul 1936, şi-a perfecţionat stilul; crucile au devenit mai înguste şi au apărut figurile sculptate în relief, în culori vii, obţinute din pigmenţi naturali. Culoarea predominantă este albastrul, un albastru special, numit astăzi de către experţi „Albastru de Săpânţa”. Celelalte culori au o simbolistică consacrată: verde – viaţă, galben – fecunditate şi fertilitate, roşu – pasiune, negru – moarte. Pe crucile sale se află motive geometrice, precum şi basoreliefuri. Până în anul 1977, Pătraş a realizat aproximativ 700 de cruci în ambele cimitire din Săpânţa, cunoscute sub denumirea de „Cimitirul Vesel”.Stan Ioan Pătraş a fost un meşter popular complex, realizând o serie de obiecte lucrate artistic: cuiere, colţare, scaune, dulapuri, blidare, lingurare şi lucrări monumentale, cum ar fi troiţe şi porţi. El şi-a împodobit şi propria casă cu sculpturi în lemn, viu colorate.A încetat din viaţă în anul 1977. Unul dintre ucenicii lui, Dumitru Pop, continuă opera lui Stan Ioan Pătraş, care, pe crucea sa, a pus să i se încrusteze următorul epitaf: „De cu tânăr copilaş/ Io am fost Stan Ion Pătraş/ Să mă ascultaţi oameni buni/ Ce voi spune nu-s minciuni./ Câte zile am trăit/ Rău la nime n-am dorit,/ Dar bine cât am putut/ Orişicine mi-a cerut./ Vai săracă lumea mea/ Că greu am trăit în ea/ De la paisprezece ani/ Trebuia să câştig bani/ La lucru greu de pădure/ Cu ţapin şi cu săcure./ Tata-n război a plecat/ Înapoi n-o înturnat./ Trei copii noi am rămas/ În lume cu greu năcaz./ Vrut aş fi să mai trăesc/ Şi planul să mi-l plinesc./ Din şaizeci şi nouă ţări/ M-au vizitat până ieri./ Din conducători de stat/ Foarte mulţi m-au vizitat/ Şi de acum când or veni/ Pe mine nu m-or găsi./ Şi le doresc la toţi bine/ Care au fost pe la mine/ Că viaţa o lăsai/ La 69 de ani./ Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-au învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac: Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie!”. — O vacanta in care vei avea ocazia de a vedea locuri dintre cele mai frumoase din Romania – Maramuresul care si-a daltuit in lemn istoria, opt dintre vestitele biserici din lemn fiind incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO ( Barsana, Budesti, Desesti, Ieud, Plopis, Poienile Izei, Rogoz si Surdesti ) majoritatea ridicate in sec. 18. In Sighetul Marmatiei poti sa vizitezi inchisoarea in care comunistii au exterminat elita politica si culturala a Romaniei. Plimbarea cu Mocanita – trenul cu locomotiva cu abur, pe Valea Vaserului, intr-o zona muntoasa superba prin salbaticia ei, iti ofera bucuria unui peisaj de poveste. Traditiile mestesugaresti transpuse in arta : covoarele si cergile maramuresene, portul popular, ceramica de Sacel va vor incanta prin frumusetea si unicitatea lor. Toate stropite cu “apa de foc”…horinca adica Palinca.In definitiv Maramuresul este un taram de basm in Romania.

Povestea Cimitirului Vesel din Săpânța. Cum au ajuns maramureșenii să ia moartea în râs — Poate că nu există om în România care să nu fi auzit despre Cimitirul Vesel din Săpânța. Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Maramureș și chiar și din țară, locul despre care se spune că este unul în care se râde în fața morții.  — Crucea soacrei din Cimitirul Vesel a devenit deja legendă. La fel ca multe alte povești sculptate pe crucile de lemn din centrul localității Săpânța. Astăzi, acest loc este un muzeu în aer liber, dar în același timp este și cimitirul satului. Peste 850 de cruci vesele sunt prezente în curtea bisericii, iar primele au apărut în anul 1935.Cimitirul Vesel este un loc unic în lume. Nu sunt multe popoare care să obișnuiască să ia moartea în râs. Maramureșenii, în schimb, o fac încă din cele mai vechi timpuri.Povestea a început încă de la 1935-1936, când Stan Ioan Pătraș, unul dintre cei mai renumiți meșteri ai comunei, acum și ai Maramureșului și a întregii lumi, a venit cu o idee năstrușnică prin care să exprime într-o bucată de lemn de stejar povestea întregii vieți a unui om”, spune Dănuț Ștețca, ghid de turism.Stan Ioan Pătraș nu era doar meșterul satului, ci și cel care i-a învățat pe oameni să privească moartea cu alți ochi. Acest lucru a devenit tradiție în Săpânța, iar locuitorii spun că așa va rămâne pentru totdeauna. Ne asigură de acest lucru ucenicul creatorului, așa cum i se spune astăzi întemeietorului, Dumitru Pop Tincu. Acesta trăiește în casa profesorului său și îi duce mai departe meșteșugul.„Această meserie nu se va pierde, eu întotdeauna mi-am căutat și îmi caut un om care va fi foarte bine sprijinit cât eu voi mai trăi, deoarece această meserie are o bază de unde a plecat Ion Stan Pătraș și această bază încercăm să n-o pierdem, acea lucrare care merge total tradițional, lucrat cu mâna, nu cu unelte sau cu alte mașini”, spune Dumitru Pop Tincu, meșter de cruci.Casa meșterului Stan Ioan Pătraș este un adevărat muzeu. Aici se află, printre altele, și atelierul în care sunt lucrate și restaurate crucile din Cimitirul Vesel. Lemnul care se folosește pentru construcția acestora este din stejar, iar prețul poate ajunge până la 5.000 de lei. Pentru realizarea unei cruci este nevoie de două-trei săptămâni. Există localnici care strâng bani o viață întreagă pentru un loc în Cimitirul Vesel.Denumirea Cimitirului Vesel vine de altfel și din coloritul acestor cruci, pentru că sunt exprimate cele mai frumoase culori, de aici și celebrul albastru de Săpânța, fiecare culoare cu simbolistica ei”, spune Dănuț Ștețca, ghid de turism.Aproape 50.000 de turiști din toate colțurile planetei vizitează anual Cimitirul Vesel. De-a lungul anilor, acest loc a fost inclus în topul monumentelor funerare din întreaga lume. În Europa, țințirimul maramureșean ocupă primul loc.

Sursa — https://ro.wikipedia.org/wiki/Poart%C4%83_maramure%C8%99ean%C4%83

Sursa — https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/povestea-cimitirului-vesel-din-sapanta-cum-au-ajuns-maramuresenii-sa-ia-moartea-in-ras-1260733

Sursa — https://www.directbooking.ro/obiectiv-casa-memoriala-stan-ioan-patras-429.aspx

Lasă un răspuns