Spread the love

Comorile, indiferent cât sunt de vechi și oriunde au fost găsite, au propriul lor destin. Un destin care, întins pe zeci și sute de ani, amestecă de-a valma, locuri, oameni și întâmplări, care mai de care mai ciudate ori mai dramatice. Iar peste toate, plutește atotputernic ,,Duhul Aurului”. Pe meleagurile noastre, acest duh poartă un nume: Tezaurul „Cloșca cu puii de Aur“. Puțini dintre noi știu că, până în anul 1922, când a fost descoperit mormântul intact al faraonului Tutankamon, ,,Cloșca cu puii de aur” a fost cel mai mare tezaur antic descoperit în lume. Povestea acestei comori a început în 1837, în localitatea Pietroasele, din județul Buzău. În acel an, pe 25 martie, de Blagoveștenie (ziua Bunei Vestiri), Stan Avram și Ion Lemnaru, doi pietrari de prin partea locului, au descoperit tezaurul, ascuns sub o lespede mare din piatră. Locul exact al descoperirii era la un kilometru nord-vest de castrul roman de la Pietroasele, în locul numit Grădina Crudului. Stan și Lemnaru fuseseră angajați să extragă, de la poalele masivului Istrița,  lespezile de piatră necesare pentru construirea sediului Episcopiei Buzăului. Cel care-i angajase a fost antreprenorul albanez Anastasie Tarba, zis Verusi, care, la un moment dat, a avut, și el, legătură cu marele tezaur. După ce au ridicat câteva blocuri de piatră , Lemnaru și Stan au descoperit comoara într-o nișă scobită în rocă. Cele câteva zeci de obiecte găsite acolo erau așezate unele în altele și unele peste altele, acoperite cu fibula mare, amplasare care i-a sugerat lui Lemnaru imaginea unei cloști care-și apără puii. De fapt, el a fost cel care a pus comorii numele de ,,Cloșca cu puii de aur” care, de atunci, a devenit oficial pentru tezaurul de la Pietroasa. O confuzie păguboasă — Originar chiar din localitatea Pietroasele, istoricul Marius Constantinescu este autorul lucrării  ,,Tezaurul de la Pietroasa – Cloșca cu puii de aur. Cercetări noi”,  în care a consemnat rezultatele cercetărilor sale, pe care le-a completat cu o serie tradiții locale. În această carte, el consemnează declarația lui Ion Lemnaru, cel care a văzut primul comoara și care a susținut că, în momentul descoperirii, Tezaurul de la Pietroasa era compus din 29 de piese. De fapt, Ion Lemnaru și Stan Avram nici n-au înțeles valoarea reală a obiectelor pe care le găsiseră. Inițial, ei au crezut că au găsit niște vase de alamă. ,,Uimiți și speriați de minunăția ce le-a căzut în mână, cei doi au învelit obiectele într-un pulover, le-au ascuns în coșul carului și în amurg, apucând cu fereală pe ulița dintre grădini, au ascuns comoara în podul casei lui Stan Avram. Aici au păstrat-o un an, fără să-i cunoască adevărata valoare. Sau poate că nu au îndrăznit să o recunoască. Nici nu-și închipuiau ce vor pătimi din cauza ei”, scrie istoricul buzoian.  Pornind de la anumite informații oferite de localnici, istoricii avansează teoria că, inițial, tezaurul a fost mult mai bogat, cântărind circa 40 de kilograme. De asemenea se mai afirmă că, împreună cu tezaurul, s-ar fi aflat și o cantitate mare de bani vechi din aur și argint, pe care Stan și Lemnaru i-au pus în patru desagi și i-au depus într-o ascunzătoare aflată în curtea primului.

Boii cu potcoave din aur — Imediat după descoperirea sa, Tezaurul Cloșca cu Puii de Aur a întrat într-o ciudată zodie a aventurii dar și a unei istorii presărate cu episoade dramatice și uneori de-a dreptul tragice. În lucrarea sa, istoricul Marius Constantinescu menționează că, în vara anului 1837, cei doi localnici care găsiseră comoara, împreună cu nevestele lor, s-au dus în localitatea Movila Banului, în vizită la cumnatul lui Stan Avram, care era fierar. Stan i-a dus acelui cumnat niște bucăți de metal mai groase, pe care le spărsese din comoară. Din bucățile acelea, omul i-a cerut cumnatului fierar să-i confecționeze niște balamale de ușă și câteva perechi de potcoave pentru boi. După Paști, când s-au dus să ia lucrurile, cumnatul său i-a dat înapoi bucățile de metal spunându-i „ia-le dracu de-aici că nu-s bune de nimic, când le încălzesc se topesc, nu pot să fac nimic din ele”. Chiar să nu fi recunoscut fierarul metalul prețios? Foarte posibil, căci în vremea aceea nu oricine avea ocazia să aibă atâta aur sub ochi. Conform unor informații ale vremii, la circa un an după descoperirea comorii, și după ce au înțeles ce au găsit, cei doi țărani au vândut tezaurul antreprenorului Anastasie Tarba -Verusi. Decis să valorifice metalul prețios, acesta a spart cu toporul piesele mai mari, pentru a le face mai ușor de prelucrat. Prin nu se mai știe ce căi, vestea despre tezaur a ajuns la fratele domnitorului Alexandru D. Ghica, banul Mihalache Ghica, pe atunci ministru de Interne. Acesta din urmă este cel care a reușit să recupereze ceea ce mai rămăsese din tezaurul inițial. Și tot el a atras atenția lumii științifice asupra descoperirii de la Pietroasele. Tezaurul a ajuns într-un muzeu abia în anul 1842, când s-a încheiat domnia lui Alexandru D. Ghica, iar fratele său, banul Mihalache,  a fost obligat să deschidă seiful și să predea tezaurul care, pur și simplu îl fascinase. În acel an, pe 28 martie, tezaurul a intrat în colecțiile Școlii Domnești Sfântul Sava din București, colecții care au stat la baza înființării Muzeului Național de Antichități. ,Turnee” internaționale — În anii care au urmat, Tezaurul de la Pietroasa  a început un o serie de veritabile ,,turnee” internaționale, fiind expus în câteva dintre cele mai importante muzee europene.  În 1867 a fost expus la Expoziția Universală de la Paris. Aceea a fost prima ocazie în care România s-a prezentat la o expoziție internațională, cu un pavilion propriu. Acolo Tezaurul de la Pietroasa a fost numit ,,cea mai frumoasă floare a Expoziției” și a fost admirat chiar și de împăratul Napoleon al III-lea. În 1868, ,,Cloșca” a fost prezentată la o expoziție organizată la Muzeul South-Kesington. Câțiva ani mai târziu, în 1873, la Expoziția Universală de la Viena, iar în anul 1900, la Expoziția Universală de la Paris. Tot cam în acea perioadă, omul de știință Alexandru Odobescu a publicat  monografia ,,Le Tresor de Petrossa”, o lucrare monumentală în trei volume. Primul a apărut în anul 1889, iar ultimele două, după tragica moarte a cercetătorului, în 1896 şi respectiv 1900. — Capsula timpului — Astăzi, chiar și copiii din clasele primare știu câte ceva despre ,,Cloșca cu Puii de Aur”, strania comoară care, în timp, a ajuns chiar să fie considerată unul dintre „brandurile de țară“ ale României. Specialiștii care au studiat acest tezaur de-a lungul timpului au enumerat piesele lui componente.  Se pare că la momentul descoperirii sale, tezaurul era compus din 22 de piese, dintre care nu s-au putut recupera decât 12, în greutate totală de aproape 19 kg. Dintre acestea, cinci sunt lucrate exclusiv din aur, și anume: un platou de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm, care a fost rupt în patru bucăți imediat după descoperire; o cană (oenochoe), înaltă de 37 cm, deteriorată după descoperire şi ulterior restaurată; o pateră (platou mai mic) cu decor în relief ș cui o statuetă în centru, având un diametru de 26 cm. Statueta reprezintă o femeie care ține în mână un pahar și este așezată pe un tron împodobit cu viță-de-vie; un colan cu o inscripție gravată cu caractere runice; un colan simplu. Celelalte piese sunt împodobite cu pietre prețioase: un colan cu balama, patru fibule (broșe folosite în Antichitate la prinderea hainelor) care se numără printre cele mai somptuoase exemplare ale Antichității târzii și două vase poligonale, unul octogonal și celălalt dodecagonal, care se disting prin forma deosebită a torților, compuse din două pantere, sprijinite cu labele din față pe o placă decorată, iar cu labele din spate și coada, pe fundul vasului. După toate probabilitățile, cele zece piese pierdute au fost trei colane, unul dintre ele inscripționat, o cană asemănătoare cu cea păstrată, o pateră nedecorată, o mică fibulă și două perechi de brățări încrustate cu pietre prețioase. Obiectele prețioase sunt ornamentate cu pietre prețioase și semiprețioase: granate, safire, alamandine, turmaline, smaragde precum și cristale de stâncă.  După anul 2000, specialiștii au analizat structura chimică a metalului prețios din care au fost realizate obiectele care compun tezaurul. Acele studii au arătat că aurul provine din trei zone geografice diferite: sudul Munților Urali, Sudan (Nubia) și Iran (Persia). Aceleași studii au exclus, categoric, originea dacică a minereului din care au fost extrase, cândva, cele câteva zeci de kilograme de aur. În ceea ce privește datarea și stabilirea originii Tezaurului de la Pietroasa, specialiștii au atribuit-o unor popoare germanice. Concret, cercetătorii au stabilit că piesele care compun tezaurul provin din moștenirea vizigoților, care s-au refugiat în Imperiul Roman de frica hunilor, astfel că această comoară ar fi fost îngropată cel mai târziu în anul 381. Mergând din aproape în aproape, profesorul german Rudolf Neumeister a legat tezaurul de la Pietroasa de Athanaric, căpetenie a vizigoților, care a trecut prin teritoriile care compun astăzi România.

Blestemul” Comorii — De-a lungul a peste un secol, în jurul tezaurului „Cloșca cu puii de Aur“  s-a  țesut un labirint încâlcit, în  care o serie de legende ciudate s-au împletit cu mai multe tragedii care i-au afectat pe cei care au intrat în contact cu ea. Stan Avram și Ion Lemnaru, pietrarii care au descoperit comoara, au fost arestați și, în scurt timp, au murit din cauza torturilor la care au fost supuși în pușcărie. Nicolae Baciu, complicele celor doi, cel care i-a ajutat pe cei doi să spargă o parte din piesele din aur ca să le poată ascunde mai ușor a murit și el, bolnav de tuberculoză. Alți câțiva localnici, despre care autoritățile vremii au crezut că au avut o cât de mică legătură cu ceilalți, au fost arestați și duși în lanțuri până la București unde au fost anchetați. Dar, trei dintre aceștia au murit pe drum, în condiții neclare. Iar acești câțiva oameni au fost doar primele victime. În anii care au urmat, antreprenorul albanez Anastasie Tarba – Verusi a dat faliment, a dispărut și de atunci nimeni n-a mai auzit de el. Chiar și omul de știință Alexandru Odobescu a avut de suferit de pe urma tezaurului pe care l-a studiat și l-a făcut celebru în lume. În 1867, după Expoziția Universală de la Paris, Cezar Bolliac l-a acuzat, într-un articol publicat în gazeta „Trompeta Carpaților“ că ar fi vândut tezaurul în străinătate. A fost o calomnie ordinară, dezamorsată în următoarele câteva luni când, după „turneul“  de la Kensington Museum din Londra și din cel de la Viena, tezaurul a revenit la Muzeul Național de Antichități din București.  Nici destinul lui Odobescu nu a fost ocolit de tragedie: afectat de o gravă criză de depresie, omul de știință s-a sinucis în anul 1895. Dar nu numai oamenii care au venit în contact cu această comoară au avut de suferit. La un moment dat s-a spus că însuși tezaurul părea a fi urmărit de ghinion. După succesul imens pe care l-a avut în Paris, la Expoziția Universală din 1867, guvernul francez a insistat pe lângă cel român să trimită „Cloșca cu puii de aur“ și la Expoziția Universală jubiliară, din anul 1900. Românii au acceptat, iar Tezaurul de la Pietroasa a ajuns la loc de cinste, la Luvru. Dar, ca un făcut, în cele șase luni în care tezaurul a fost expus acolo, în aripa muzeului în care s-a aflat acesta, s-au înregistrat nu mai puțin de 30 de incendii. Așa că, după ce comoara a plecat din Paris, academicianul francez Edmond Pottier, șeful secției de Conservare a Muzeului Luvru, răsufla ușurat: ,,Am scăpat, Doamne, de piaza cea rea!”  Un jaf spectaculos — La un moment dat, ,,Cloșca cu Puii de aur” a fost furată, în cursul unui jaf  deosebit de spectaculos. În noaptea de 19/ 20 decembrie 1875, Grigore Pantazescu, elev la Seminarul Teologic, care fusese exclus de acolo tocmai pentru că era mai pasionat de gimnastică decât de cele bisericești, a furat tezaurul din muzeul în care era expus. În acea noapte lovită de un viscol câinos, Pantazescu s-a urcat pe acoperișul Muzeului Național de Antichități, a făcut o spărtură mare prin care s-a strecurat în pod, după care a spart, rând pe rând, tavanele celor trei etaje superioare ale clădirii. Ajuns în fața vitrinei care adăpostea tezaurul, l-a aruncat pe fereastră, în zăpada adunată în niște troiene groase. Ieșit tiptil din clădire, a recuperat tezaurul furat. Dar, în timp ce încerca să părăsească „locul faptei“ a  aruncat colanul și o parte din marele taler pentru că, după cum a declarat în cursul anchetei, „îl jenau la mers“. Până la urmă, Tezaurul de la Pietroasa  a fost recuperat. Grigore Pantazescu a fost arestat și condamnat la șase ani de pușcărie. Dar, cu numai câteva zile înainte de a fi pus în libertate, hoțul a fost ucis, împușcat mortal în cursul unei tentative de evadare. — Surghiunul în Rusia — După tentativa de jaf încercată de Pantazescu, Tezaurul de la Pietroasa a rămas în patrimoniul  Muzeului Național de Antichități până în anul 1916. Atunci, pe fondul dezastrului militar de la începutul Primului Război Mondial  ,,Cloșca cu puii de aur” a fost trimisă la Moscova,  alături de Tezaurul României. Din păcate, cea mai mare parte  a celor 91 de tone de metal prețios a rămas acolo până în zilele noastre. Totuși, în anul 1958, pe vremea lui Hrusciov, URSS a făcut un gest de bunăvoință: a restituit o mică parte a tezaurului. A fost vorba doar de bunurile cu valoare istorică, în cea mai mare parte vestigii arheologice, inclusiv celebra ,,Cloșcă cu puii de aur”. Dar, în mod cu totul neașteptat, înainte de a-l returna, sovieticii au restaurat acest tezaur conform celor mai moderne metode din acele vremuri. În anii care au urmat, Tezaurul de la Pietroasa a fost expus în muzeele din București. Apoi, după anul 1972, când s-a înființat Muzeul Național de Istorie a României, Cloșca cu puii de Aur a început să fie expusă acolo, în superba „Sală Tezaur“.

Sursa — https://www.cotidianul.ro/pana-in-anul-1922-cand-a-fost-descoperit-mormantul-lui-tutankamon-closca-cu-puii-de-aur-a-fost-cel-mai-mare-tezaur-antic-descoperit-in-lume-ezaurul-closca-cu-puii-de-aur/

Lasă un răspuns