Spread the love

Printre monumentele de seamă ale patriei noastre, la loc de cinste se află şi biserica Mănăstirii Dealu – împreună cu întregul ansamblu arhitectural restaurat cu mai bine de cincizeci de ani în urmă. Ea îmbogăţeşte patrimoniul cultural românesc, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii domneşti, suferind puţine modificări de-a lungul timpului, deşi nu a fost cruţată de vremurile vitrege ce au afectat Ţara Românească.Prima biserică datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pe locul ei domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a construit o prea măreaţă biserică din cărămidă placată cu piatră şi împodobită în chip deosebit.Ea avea să fie luată ca exemplu de către urmaşul lui Radu, Neagoe Basarab (1512-1521), atunci când a ridicat biserica episcopală din Curtea de Argeş. Numai că sobrietatea clasică a vocabularului decorativ întâlnit la Dealu avea să fie abandonată în favoarea unei încărcături de tip baroc – dar care a încântat în chip deosebit pe contemporanii lui Neagoe şi pe urmaşi deopotrivă.Acesta a fost unul dintre motivele pentru care biserica Mănăstirii Dealu, comparativ cu cea a Mănăstirii Argeşului sau a altor ctitorii, s-a bucurat de mai puţină publicitate şi este mai puţin cunoscută. Dar, în toate studiile consacrate, este subliniată importanţa acestui locaş de rugăciune, puternic centru de artă şi de cultură, care a jucat un rol de seamă pe scena istoriei Ţării Româneşti, dovedindu-se demnă de atributul de ctitorie domnească.

Legendele Mănăstirii Dealu, locul unde este îngropat capul domnitorul Mihai Viteazu – cea mai mare necropolă domnească din ţară. — Mănăstirea Dealu, un aşezământ de maici situat pe un deal din apropierea municipiului Târgovişte, este una dintre principalele atracţii pentru turiştii care vizitează judeţul Dâmboviţa.  Aici există o adevărată necropolă domnească, fiind locul unde se află capul domnitorului Mihai Viteazu.O aşezare monastică exista la Dealu în anul 1431, aşa cum reiese dintr-un document prin care Alexandru I Aldea îi făcea danie mănăstirii două sate.  Se spune că mănăstirea a fost intemeiată iniţial de către Mircea cel Bătrân, însă Radu cel Mare este cel care a ctitorit-o în anul 1500. Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Fiu al lui Pătraşcu cel Bun, Mihai Viteazul este cel intrat în legendă prin faptul că, deşi condamnat la decapitare de către predecesorul său, Alexandru cel Rău, a rămas în viaţă refuzând să-şi plece grumazul pe butucul călăului şi a rămas semeţ şi drept, motiv pentru care călăul a mărturisit că nu poate lua viaţa unui astfel de om. Se ştie despre uciderea marelui voievod în Câmpia Turzii, undeva în Ardeal şi despre faptul că a fost decapitat, iar trupul i-a fost batjocorit şi lăsat să zacă undeva, în afara taberei. După trei zile, nişte sârbi îl îngropară pe furiş, iar capul a fost luat de către comisul Radu Florescu – cel care îl ajutase pe Mihai Viteazul ca să-si prezinte candidatura, când fusese numit domn al Ţării Româneşti – şi îngropat la Mănăstirea Dealu, lângă tatăl său, peste mormânt fiind aşezată o piatră “prin grija lui Radu Buzescu”.După moartea lui Mihai  „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus adus în ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat la Mănăstirea Dealu cu multă cinste ca pe un domn. „La Târgovişte, putem spune, s-a născut renaşterea românească din ţările româneşti extra-carpatice. Biserica este ctitorită de acel mare voievod renascentist Radu cel Mare la 1500-1501. Să nu uităm că în timpul domniei scurte, tulburante, dar eroice a lui Mihai Viteazu, Târgoviştea a jucat un rol important. La vremea aceea, mănăstirea era arondată capitalei”, ne-a spus istoricul George Coandă.Osemintele, duse la Iaşi, de frica păgânilor. — Osemintele domnitorului se află la Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare încă de la 1601, la scurt timp după ce a murit. De atunci, o singură dată, în timpul Primului Război Mondial, au fost duse la Iaşi, pentru a nu fi profanate de oştile păgâne. În acest loc îşi au odihna tatăl, fratele, sora şi străbunicul domnitorului.  «Auzit-aţi d’un oltean» vor întreba bătrânii pe nepoţi.  «Auzit-am, auzit, Auzit-am d’un Mihai Ce luptă pe şapte cai, De-au strigat duşmanii, vai!»“ „Târgoviştea nu beneficiază, trebuie să recunosc, şi ca istoric şi ca gazetar, de o bună propagandă a monumentelor târgoviştene, care  unele, aşa cum vorbeam la un moment dat când am vorbit despre Palatul Poştelor şi Telegrafului, riscă uneori să cadă în ruină. Acest monument a suferit câteva degradări de-a lungul timpului, mai ales la cutremure”,  a mai spus George Coandă. Biserica Sf. Nicolae, care adăposteşte capului lui Mihai Viteazu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă din 1515 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat. În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu.

Morminte de voievozi, la Mănăstirea Dealu — La Mănăstirea Dealu sunt înmormântaţi în ordine cronologică: Vlad Dracul (1436-1442; 1443-1447) şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea (1448-†1456), cel ucis de Vlad Ţepeş, Radu cel Mare (†1508), aflat în partea stângă a bisericii, Jupâniţa Caplea, sora sa (†1511), (pe a cărei piatră stă scris “răposat-a roaba lui Dumnezeu Caplea, fiica lui Io Vlad voievod şi sora lui Io Radu voievod şi a domnului Io Vlad marele voievod, fosta jupâneasă a lui Bogdan marele vornic, în anul 7019 (1511), luna fevruarie în luna a 21-a zi.), Vlăduţ Voievod sau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu (†1512), cel ce a luptat împotriva lui Neagoe Basarab şi a fost omorât de soldaţii lui Mehmed Paşa, Radu Vodă Bădica, fiul domnitorului (1523-†1524) – cel care încercase să-l detroneze pe Radu de la Afumaţi (1522-1529), Vlad Înecatul (†1532), fiul lui Vlad cel Tânăr şi al Doamnei Anca, înecat în râul Dâmboviţa, Pătraşcu Vodă cel Bun (1554-1557), Mihai Viteazul (1592-1601), Principele moldovean Mihail Movilă (†1608), ginerele domnitorul muntean Radu Şerban, călugări, precum caligraful Mihail Rusin, răposat în 7122 (1613-14) şi egumenul Matei al Mirelor (†1624).  — Lagăr de prizonieri   — La mijlocul sec. al XIX-lea, clădirile mănăstirii şi turnul-clopotniţă au fost refăcute de domnitorul Gheorghe Bibescu, care a dăruit mai multe odoare bisericii voievodale. La 1863, mănăstirea a fost secularizată, ajungând în nepăsarea autorităţilor statului român din acea vreme. La 1877, aici a fost lagăr de prizonieri, iar din 1879 clădirile aşezământului au avut diferite destinaţii militare. După 1902, fosta Mănăstire Dealu a servit ca şcoală a copiilor de trupă. Manastirea Dealu se numara printre cele mai remarcante edificii arhitectonice din tara noastra. Inaltata intr-o perioada de mare inflorire artistica (secolul al XVI-lea), biserica reflecta atat din punct de vedere structural cat si sub aspectul plasticii decorative, aportul creator adus de mesterii autohtoni la promovarea arhitecturii romanesti.Manastirea a fost ridicata de catre voievodul Radu cel Mare (1495-1508) si se afla situata in apropiere de Targoviste (vechea capitala a Tarii Romanesti) la nord-vest de oras, pe malul opus al vaii Ialomitei, la circa 4 km. In prezent este o manastire de maici avand hramul Sf. Nicolae la biserica mare si Acoperamantul Maicii Domnului la paraclis.Numele sub care manastirea este atestata, inca de la inceputul existentei sale si pana astazi, se datoreaza situarii sale geografice; astfel, lacasul este frecvent amintit in izvoarele medievale in forma “ Biserica Sf. Nicolae din Deal” sau “Biserica de la Dealu”.Lacasul de la Dealu a fost inca de la primele inceputuri necropola domneasca, probabil, datorita situarii sale in apropierea orasului Targoviste servind, totodata, in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea ca loc de detentie pentru persoanele pedepsite de domnie. Dupa secularizarea averilor manastiresti, in 1863, contructiile de la Dealu au fost ocupate de diferite institutii ale statului. In timpul Razboiului de Independenta din 1877 a functionat, la manastire, un lagar pentru un detasament de prizonieri turci, iar din 1879 si pana la 1883 aici si-a avut sediul Scoala divizionara de ofiteri. Singura podoaba, din incinta acestei manastiri, care a strabatut peste vremi este biserica, al carui aspect exterior, impunator si atractiv, retine indelung privirile vizitatorilor. Lacasul a fost conceput dupa tipul traditional de constructie cunoscuta in Tara Romaneasca, din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, de la zidirea manastirilor Vodita, Cozia, caruia mesterii localnici, printr-o iscusita prelucrare i-au adus insemnate schimbari inovatoare.Biserica este construita din caramida si mortar, cu ziduri trainice ce depasesc un metru grosime impresionante fiind si proportiile lacasului.Altarul, heptagonal in exterior si semicircular in interior este boltit in forma de semiacolata prelungita cu un leagan. Incaperea e delimitata de naos print-o tampla din lemn sculptat, facuta de curand dupa modelul aceleia de la biserica episcopala din Arges. In dreptul ei zidul prezinta o retragere pe ambele laturi, care se termina la limitele celor doua arce adosate peretilor de la nord si sud din naos. Pe latura de est se profileaza un brau lat de piatra, cu un motiv decorativ, ce serveste drept banca sau piedestal pentru obiecte.Naosul are pe laturile de la sud si nord doua abside circulare in partea dinauntru si pentagonale in exterior boltite de asemenea cu o semiacolata. El este despartit de pronaos printr-un perete in care se pastreaza un ancadrament de marmura ornamentat, asemanator celui da la usa de la intrare in biserica.Pronaosul de forma unei prisme dreptunghiulare este impartit printr-un arc dublu transversal, in doua parti inegale. Pe pronaos sunt inaltate doua turle asezate de o parte si de alta a axului longitudinal al bisericii, solutie folosita pentru prima oara in arhitectura munteneasca.In exterior, plastica decorativa este cu totul noua pentru edificiile din tara romaneasca din acea epoca.Un moment important in viata manastirii l-a constituit aducera in incinta lacasului a tipografiei domnesti mutata mai apoi in Targoviste. In afara de manuscrise si tiparituri, la manastirea Dealu s-au pastrat foarte putine obiecte dintre cele daruite de ctitori, in demersul vremurilor cauza fiind jafurile repetate ale trupelor straine. Astazi la biserica se poate vedea o cruce mare din lemn de pret sculptat, ferecata in argint aurit, daruita de Matei Basarab in 1648- 1649..

Sursa — https://adevarul.ro/locale/targoviste/legendele-manastiri-dealu-locul-ingropat-capul-domnitorul-mihai-viteazu-cea-mai-mare-necropola-tara-1_55507c6ecfbe376e35120a1c/index.html

Sursa — https://www.directbooking.ro/obiectiv-manastirea-dealu-targoviste-84.aspx

Lasă un răspuns