Spread the love
Mănăstirea Sfinţii Nicolae şi Bretanion

Viaţa omului este o călătorie continuă a cărei finalitate este împărăţia cerurilor, respectiv întâlnirea cu Dumnezeu, după cum spunea Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într-un cuvânt adresat cu nici doi ani în urmă creştinilor – pelerini. În acest pelerinaj al vieţii pământeşti, mai lung sau mai scurt, după cum îi este dat fiecăruia, se cuvine să ascultăm cuvântul celor ce înlesnesc comuniunea noastră cu Dumnezeu, cuvânt ce va rodi mai cu spor în locurile unde s-au nevoit întru binecuvântarea noastră Maica Domnului, sfinţii, pustnicii ori marii duhovnici ai Ortodoxiei. Pentru un creştin ortodox, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală. Pentru un trăitor de viaţă spirituală intensă, locurile sfinte pe care le vizitează, unde se închină, de unde se încarcă cu energie pozitivă produc implicaţii profunde, se creează acea stare care îl introduce într-o lume puţin accesibilă turiştilor de ocazie. De fapt, pelerinajul este un răspuns al omului (care caută să ajungă la un loc binecuvântat) la apelul făcut de Dumnezeu, o căutare reciprocă şi o întâlnire spontană. Legătura dinamică dintre răspunsul omului şi chemarea lui Dumnezeu se cheamă credinţa.

Sfântul Proroc Ilie aduce ploaia peste pământul însetat

Mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul  — se află lângă satul Nuntaşi, comuna Istria, la 40 kilometri de Constanţa. Aici vieţuiesc doar trei călugări, iar oamenii vin de la depărtare pentru a asista la slujbe. Lăcaşul nu are curent electric, nici apă curentă, folosind o mică eoliană şi un generator pentru necesităţile stricte. În zilele de duminică şi de sărbători, enoriaşii rămân la masă cu călugării care le-au pregătit bucate mănăstireşti. „Venim aici cu familiile, pentru că locul este minunat, iar preoţii de aici au har. Stau în condiţii atât de grele că nu ştim cum de fac faţă. Numai credinţa în Dumnezeu îi ţine în putere. Noi ne simţim aici ca acasă. Duminica ne strângem toţi şi mâncăm împreună. Fiecare aduce ce poate, de gătit gătesc ei. Dacă veţi mânca ciorbă fără ulei făcută aici, o să vedeţi că are un gust dumnezeiesc“, spun enoriaşele.

Sfântul Proroc Ilie aduce ploaia peste pământul însetat

Mănăstirea Limanu – Hagieni

Mănăstirea Limanu – Hagieni

Mănăstirea Hagieni – este situată în vecinătatea Rezervaţiei Naturale Pădurea Hagieni, pe malul Lacului Limanu, la 12 kilometri de Mangalia. Călugării spun că peisajul contribuie la construcţia sufletească, iar Mănăstirea Limanu-Hagieni creează un mic paradis pentru toţi cei care vin să-şi ostoiască setea de Dumnezeu. Se ajunge acolo ieşind la Km 9 al şoselei Constanţa-Mangalia, în stânga spre pădure. Nu se intră în rezervaţie, ci se ţine drumul dintre pădure şi lac (pe dreapta) şi terenurile arabile ale localnicilor (stânga), până la locul numit „La gutui“. Poartă hramul Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), iar înfiinţarea mănăstirii a fost decisă în iunie 2001. Situată în vecinătatea Rezervaţiei Naturale”Pădurea Hagieni”, pe malul Lacului Limanu într-un peisaj ce contribuie la construcţia sufletească, Mănăstirea Limanu-Hagieni prin prezenţa ei, creeaza un mic paradis pentru toţi cei care vin zilnic să-şi ostoiască setea veşnic nepotolită după Dumnezeu, chemându-L cu credinţă, dragoste şi recunoştinţă pe ÎNTAIUL LOR PĂRINTE SUFLETESC.Mânăstirea Limanu-Hagieni este situată la 12 Km de oraşul Mangalia pe D.J. 391 ce leagă oraşul Mangalia de localitatea Negru-Vodă. La Km 9 se intră în stânga spre Rezervaţia Naturală ”Pădurea Hagieni”, nu se intră în rezervaţie, ci se ţine drumul dintre pădure-lac(dreapta) şi terenurile arabile ale localnicilor (stânga) până la locul numit „La gutui”.

Mănăstirea Limanu – Hagieni

Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman 

Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman  — Mănăstirea Sf. Gherman din judeţul Constanţa

Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman — este aşezată într-un loc de poveste de lângă Canaraua Fetii, o rezervaţie naturală din zona Băneasa. Canaraua fetii este un canion stâncos de 20 kilometri lungime şi 50 metri înãlţime ce începe lângă balta Iormac (în apropierea oraşului Băneasa) şi trece graniţa în Bulgaria unde poartă numele de Suha Reka („pârâul secat“). În peşterile de aici au vieţuit învăţăcei de-ai Sfântului Gherman, considerat „chip de virtute şi desăvârşire creştină“. La schitul din Canaraua Fetii, unde stareţ este părintele Nicolae Gherman, trăiesc trei călugări. Când dă iarna, monahii stau izolaţi cu lunile din cauza accesului greoi în zonă. 

Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman  — Mănăstirea Sf. Gherman din judeţul Constanţa
Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman  — Mănăstirea Sf. Gherman din judeţul Constanţa

Mănăstirea Stejaru — Judetul Constanta

Mănăstirea Stejaru — Judetul Constanta

Manastirea Stejaru-Inaltarea Domnului — Satul Stejaru (Carapelit-bair) este asezat in podisul  Dobrogei , pe ramificatia sudica a dealului Carapelit-bair, pe malurile paraului Haidar (Topolog) . Este amplasat in judetul Constanta, plasa  Harsova ,la 5 km spre  Est de resedinta de comuna Saraiu, pe soseaua care leaga Harsova de localitatile Saraiu si Dulgheru. Satul a luat numele de la dealul Carapelit-bair, la poalele caruia este asezat. ,, Carapelit-bair ” , tradus din turceste in romaneste inseamna ,, Stejarul negru sau Lemnul negru”.M.D Ionescu Dobrogeanu referitor la satul Carapelit scria: Carapelit mai sus de paraul Saraiu ( Topolog ) la 2 km de satul Balgiu, a fost locuit de tatari, care l-au infiintat prin anul 1842 . La acea vreme satul Carapelit avea 346 de locuitori , din care 265 de romani si 81 de tatari. Inainte de anul 1850, in acest sat au inceput sa se stabileasca familii de romani oieri, venite din Transilvania, Muntenia, zonele Brailei si Calmatui. Toti romanii stabiliti in sat, erau de religie ortodoxa. Romanii au locuit  in bordee pana au dobandit teren pentru a-si construi case. Tot in acea perioada au infiintat cimitirul ortodox la o distanta de aproximativ 500 de m de sat , iar tatarii  aveau cimitirul in centrul satului. Inainte de anul 1850 , Parintele Ion Verza stabilit in Harsova era imputernicitul mocanilor fata de oficialitatile locale. De la infiintarea sa, satul Carapelit a apartinut de comuna Eni-Sarai. Tatarii din Carapelit au avut o geamie construita la anul 1850, iar din anul 1922 in documente nu se mai semnaleaza prezenta tatarilor si nici a geamiei. In anul 1930 se schimba denumirea satului din Carapelit in Stejaru, si apartine de comuna Saraiu. In anul 1909 se infiinteaza in satul Stejaru scoala elementara cu 5 clase, iar cursurile se tineau in local inchiriat. Din anul 1915 scolii i s-a repartizat 0,43 ha, pe care s-a construit scoala noua, iar mai tarziu s-a construit o gradinita si camin cultural. Ocupatia de baza a locuitorilor satului a fost si este cultivarea pamantului si cresterea animalelor, iar unii locuitori practicau diverse meserii ca: fierari, constructori, tamplari , fantanari, cojocari, hamurari, etc. In anul 1950 se infiinteaza C.A.P-ul iar satul a fost in intregime colectivizat in anul 1956. C.A.P-ul a mers bine pana in anul 1964 cand s-a unificat cu C.A.P-ul Dulgheru. Din acea perioada a inceput depopularea satului Stejaru. Satenii ramanand fara locuri de munca, iar copiii nemaiavand posibilitatea de a-si continua studiile, au fost nevoiti se plece din sat.

ISTORICUL BISERICII DIN SATUL STEJARU — Din cauza faptului ca in sat nu exista biserica, locuitorii satului  mergeau la slujbele de duminica si sarbatori la biserica din satul Dulgheru, parcurgand pe jos 3 km.Satenii din Stejaru iau hotararea formarii unei comisii, in frunte cu preotul Oancea Mocanu care sa se ocupe de organizarea lucrarilor si constructia bisericii. Constructia bisericii a inceput in anul 1934  si a fost finalizata in anul 1943. Constructia s-a realizat prin contributia  locuitorilor si cu ajutorul banesc acordat de prefectura judetului Constanta . Arhitectura bisericii este in stil bizantin, in forma de cruce si are 17 m lungime si 5,50 latime. A fost proiectata de domnul arhitect Nicolae Panait. Catapeteasma si icoanele bisericii au fost lucrate la Tulcea in anul 1940 de mesterul Eremia Pavaluc. Interiorul bisericii nu a fost pictat. O familie credincioasa care nu locuia in satul Stejaru, pe nume Apolozan Dumitru si Elisabeta au ajutat financiar la constructia bisericii si au donat icoanele, cartile de slujba si obiectele de cult. Biserica a fost sfintita cu hramul,, Inaltarea Domnului”, in anul 1943 pe 11 iunie, de catre Episcopul Locotenent Eugen Laiu. Preotii care au slujit la aceasta biserica in decursul anilor au fost :  pr.Oancea Mocanu ,  pr. Grigorie I , pr. Lazaov Aurel, pr. Cernescu Constantin, pr. Sarghi Mihai. Parintele Aurel Lazarov a fost primul preot care a locuit cu familia in sat, a stat cu chirie la familia Boranescu Ion. A fost instalat  ca preot in anul 1946 si a slujit in satul Stejaru pana pe 7 mai 1950 , cand a fost arestat de regimul comunist, impreuna cu alti sase locuitori( consilieri a-i bisericii). Preoteasa Ecaterina Lazarov impreuna cu fiul ei de numai 3 ani Eugen Zefir, au fost dati afara din casa si prigoniti. Parintele Aurel Lazarov a fost inchis la Pitesti, Gherla, Cavnic si Aiud unde a adormit in Domnul in anul 1960 pe 6 iunie. Acesta a fost cel mai neplacut eveniment din satul Stejaru.

Mănăstirea Stejaru — Judetul Constanta

ISTORICUL MANASTIRII STEJARU — Schitul Stejaru s-a infiintat pe data de 1 martie anul 2004, la propunerea Parintelui Andrei Tudor, exarhul manastirilor dobrogene din acea vreme, cu incuviintarea primarului comunei Saraiu si cu binecuvantarea IPS Teodosie , Arhiepiscopul Tomisului. Aceasta decizie a fost luata  datorita faptului ca biserica a fost parasita timp de 35 de ani , iar satul depopulat. Astfel, pentru realizarea acestui deziderat, au fost trimise Monahia Ambrozia Gheorghe impreuna cu 3 surori de la Manastirea Sf. Elena de la mare din judetul Constata. La inceput maicile au primit cazare la familia Sampetru Nicolae si Ioana din sat, locuind in casa dansilor timp de 3 ani pana la terminarea lucrarilor viitoarelor chilii. In anul 2006 s-a inceput constructia unui complex de chilii, sponsor fiind domnul Nadrag Tudor din Harsova, iar arhitect domnul Teodor Ion din Constanta. Acest proiect s-a terminat de ridicat in anul 2009. Printre donatorii manastirii sunt si familiile, Grosu Iulica si Vasilica, Gae Ionel si Corina. S-a inceput renovarea bisericii in anul 2008 si a fost finalizata in anul 2010, cand de hramul bisericii ,, Inaltarea Domnului” s-a oficiat slujba de sfintire mica a bisericii, cu IPS Teodosie si un sobor de preoti. Cei mai importati donatori care au ajutat la renovarea bisericii au fost : Condorateanu Cosmin si Monica, Brebenel Ion si Mariana, Nicolae Ion si Mirela- Steluta. Tot in anul 2010 a fost donat un clopot de domnul Zamfir Constantin din Bucuresti.  Cu ocazia hramului manastirii din anul 2011 credinciosii veniti au primit binecuvantarea prin inchinarea la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la manastirea Dervent si la particele din moastele Sfantului Ap. Andrei. In anul 2011 pe 15 iulie , pe baza raportului centrului eparhial Tomis , ar. 2165/11, s-a aprobat transformarea schitului in manastire. Intre anii 2012-2015 s-a pictat biserica in tehnica fresca .Nadajduim ca acest asezamant monahal va dainui peste veacuri.

Mănăstirea Stejaru – este vestigiul unui sat depopulat, Stejaru, din comuna Saraiu. Biserica a fost construită în anii ’30-‘40, iar până la mijlocul anilor 2000 a stat în paragină. Arhitectura bisericii este în stil bizantin, în formă de cruce. Localnicii îşi amintesc şi acum care a fost cea mai tristă zi din viaţa satului: 7 mai 1950, când s-a întâmplat arestarea preotului Aurel Lazarov şi a celor 6 consilieri ai bisericii. Comuniştii i-au dat afară din case pe membrii familiilor acestora. Părintele Lazarov a fost închis la Piteşti, Gherla, Cavnic şi Aiud unde a murit la 6 iunie 1960. „Acesta a fost cel mai neplăcut eveniment din satul Stejaru“, spun oamenii locului. Liviu Brânzaş, autor al cărţii-mărturie din lagărele comuniste intitulate „Raza din catacombă“, l-a cunoscut pe părintele Lazarov. Contactul cu slujitorii Domnului, îndeosebi cu părintele Dumitru Stăniloae, l-a făcut pe Brânzaş să apuce el însuşi calea preoţiei după eliberarea din puşcărie. El a relatat în cartea sa despărţirea duhovnicului de această lume. „Acest duhovnic cu spirit misionar avea să sfârşească în închisoare. Câţiva ani mai târziu, un camarad care a fost martor la agonia şi moartea sa mi-a povestit cum s-a întâmplat plecarea lui spre veşnicie. La Aiud s-a îmbolnăvit de meningită şi a fost internat la infirmeria penitenciarului. Boala s-a dezlănţuit cu virulenţă şi a intrat într-o fază galopantă. Foarte curând, Părintele a intrat în agonie. Fraţii de suferinţă din jurul lui au fost martorii unui dialog dramatic între muribund şi un Interlocutor invizibil. Convorbirea stranie a început printr-o interogaţie, repetată la anumite intervale: . Era marea întrebare pe care o pune orice suflet în faţa iminentei plecări spre Eternitate. Cine ştie ce tainice răspunsuri primea muribundul, că de la un timp, a pronunţat, repetând:<Ştiu, Doamne, ştiu!…>. Când ultimele energii ale fiinţei s-au stins şi convulsiile au încetat, parcă din depărtările spre care îi era purtat sufletul, a izvorât suspinul supremei împăcări: <Înţeleg, Doamne, înţeleg!…>. Aşa a trecut în Veşnicie robul lui Dumnezeu preotul Aurel, duhovnic neînfricat al temniţei şi ocnei. Odihnească-se de ostenelile şi suferinţele sale cele multe, căci faptele lui de curaj apostolic au mers cu el mărturie în cer!“, a consemnat părintele Brânzaş.

Mănăstirea Stejaru — Judetul Constanta
Mănăstirea Stejaru — Judetul Constanta

Mănăstirea Strunga

Mănăstirea „Strunga” din comuna Oltina   judeţul Constanţa 

Mănăstirea Strunga — – situată în pustietatea unui colţ de Dobroge, pe malul Lacului Oltina, între Răzoare şi Oltina. Obştea de măicuţe are grijă de o grădină luxuriantă care face din Strunga o oază în deşert. Biserica nouă este mândră şi împodobită aşa cum puţine sunt. La poalele sale se află micuţa bisericuţă din nuiele de la 1860, ce face parte din treimea bisericuţelor-unicat din România care se găsesc în Dobrogea. „Numele de Strunga provine de la numele satului care este aşezat într-o vale înconjurată de dealuri cu ieşire la balta Oltinei. De aproape 40 de ani satul este părasit, localnicii plecând spre oraş, iar batrânii trecând la cele veşnice în cimitirul satului aşezat pe vârful dealului, aşteptând pe cei dragi ai lor sa vină să le aprindă o lumânare din cînd în cînd şi să mai facă o pomenire mulţumind bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului că s-a reaprins după o aşa vreme îndelungată candela ortodoxiei în micuţa bisericuţă. Ca drept dovadă în Sfânta Bisericuţă arde permanent făclia Vie a lui Dumnezeu în cele 12 candele aprinse permanent“, spun măicuţele. 

Mănăstirea „Strunga” din comuna Oltina   judeţul Constanţa 
Mănăstirea „Strunga” din comuna Oltina   judeţul Constanţa 

Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare

Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare

Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare – există în satul Schitu de lângă Costineşti. Preoţii spun că este prima mănăstire care vede răsăritul soarelui, fiind aşezată pe faleza înaltă a Mării Negre. Piatra sa de temelie a fost pusă la 2 iunie 1929, în prezenţa Alteţei Sale Principesa Elena, a marelui istoric Nicolae Iorga şi a episcopului Gherontie al Constanţei. Construcţia sa a putut fi finalizată abia la mijlocul anillor ’90. Mica obşte de măicuţe înalţă zilnic rugăciuni, aşa cum este tipicul monahal, având alături o părticică din moaşte ale Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, şi ale martirilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, mucenici creştini al căror mormânt a fost descoperit pe teritoriul Dobrogei. La inundaţiile din septembrie 1971, apele au spălat pământul de la Niculiţel scoţând la lumină cripta în care se aflau osemintele a patru martiri: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Pe peretele interior al criptei scria în limba greacă: „Martyres tou Hristou“, iar pe peretele opus era trecut numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos“. Cei patru martiri erau ostaşi romani pe vremea lui Diocleţian şi au plătit cu viaţa credinţa lor în Hristos, fiind judecaţi, condamnaţi şi executaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi). Jertfa lor s-a întâmplat în secolele II-III, ei fiind pomeniţi ca martiri în scriptele din secolele III-IV. — Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare, Mânăstirea dintre apă și cer — La trei kilometri de stațiunea Costinești, se află Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare’’. Reînfiinţată la data de 14 mai 1996, aceasta poartă hramul ,,Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena”.Lăsând în urmă plaja aglomerată a Costineștiului, la capătul unui drum mărginit de o parte și de alta de verdeaţă, se află mânăstirea. În stânga este marea, iar în dreapta o linie de cale ferată. Ajuns în fața bisericii, porțile larg deschise pentru oricine dau, parcă, o senzație de liniște sufletească, de împăcare. De la intrare observi câtă muncă se deprinde într-un astfel de loc. Grădina este plină de legume, într-o ordine de admirat, iar potecile împânzite cu flori pe margini. O amenajare cu totul aparte și binecuvântată, atâta timp cât în pustietatea asta găsiți o fântână cu apǎ rece și limpede. Biserica nu este foarte încăpătoare, însă interiorul este foarte curat şi orice detaliu este bine pus la punct. Picturile pereţilor au fost realizate de Viorel Neagu, Adrian Dumitru şi Radu Trandafir. În interiorul bisericii se află și mormântul maicii stareţe Maria Vasile, iniţiatoarea începerii construcţiei mănăstirii, trecută la cele veşnice în anul 2005. De atunci, de mănăstire s-au ocupat maica stareţă Cipriana Negoescu împreună cu alte patru maici şi un preot duhovnic. Pe lângă viaţa de obşte, aceştia se ocupă de grădină, animale, dar şi de camerele în care vara sunt cazaţi pelerinii. Priveliştea, liniştea şi faptul că mănăstirea este amplasată departe de orice zgomot al oraşului, care ţi-ar distrage atenţia, sunt avantaje pentru oricine ajunge aici. Vara se amenajează în curte un loc special unde se ţin slujbele, astfel pot participa cât mai mulţi credinioşi, biserica fiind destul de mică în interior. Biserica Mânăstirii „Sfânta Elena de la Mare” adăpostește moaște ale Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului și ale Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculitel, județul Tulcea. Înfiinţarea Mânăstirii ,,Sfânta Elena de la Mare” a fost hotărâtă în anul 1921 sub numele de Mânăstirea Tatlageac, în localitatea 23 August (Domniţa Elena pe atunci). Construcţia sa începe însă abia în anul 1929 în prezenţa Principesei Elena, cea care a donat terenul pentru ridicarea mânăstirii. Ca urmare a atacurilor piratereşti asupra măicuţelor, se decide înlocuirea acestora cu călugări. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte desfiinţarea mânăstirii la data de 3 octombrie 1950. Paraclisul a fost demontat și transportat la Schitul ,,Sfântul Pantelimon” din Techirghiol. Nu departe de acest loc, în anul 1996, se pune piatra de temelie a noului aşezământ monahal, în prezenţa unui sobor de preoţi şi a Înalt Prea Sfinţitului Lucian, care la data de 21 mai 1998 sfinţeşte biserica cu hramul ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Mânăstirea ,,Sfânta Elena de la Mare” oferă cazare şi masă pelerinilor pe timpul verii, iar din anul 2015 se va înfiinţa şi un centru medical de recuperare, proiect realizat cu fonduri europene. Acesta va pune la dispoziţie cincisprezece camere de tratament.    

Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare”
Mânăstirea dintre apă și cer
Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare”
Mânăstirea dintre apă și cer
Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare”
Mânăstirea dintre apă și cer
Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare”
Mânăstirea dintre apă și cer

Mănăstirea Sfinţii Nicolae şi Bretanion

Mănăstirea Sfinţii Nicolae şi Bretanion

Mănăstirea Sfinţii Nicolae şi Bretanion  – este aflată la câţiva kilometri de comuna 23 August, în apropierea Lacului Tatlageac, spre plaja sălbatică a litoralului. Bretanion a fost primul episcop atestat al Tomisului, fiind prăznuit la 25 ianuarie. Ineditul face ca la mica distanţă de mănăstire să se afle o tabără de budişti Dzog-Chen. Zona este deosebit de frumoasă şi de liniştită, iar mănăstirea aşteaptă credincioşii la slujbele preoţilor care dau cuvânt de alinare. 

Mănăstirea Sfinţii Nicolae şi Bretanion
Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos
Icoana care se curata singura — Icoana facatoare de minuni a Mantuitorului care se innoieste de la Manastirea Celic Dere din Dobrogea. — In patrimoniul Manastirii Celic Dere se afla icoane unicat, la care pelerinii vin sa se inchine cu mare nadejde in puterea dumnezeiasca.
Una dintre cele mai importante este icoana facatoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos, adusa aici pe la 1806 – 1812, si se afla in Biserica Paraclis. Este cunoscuta sub numele de “Icoana care se curata singura” deoarece la un moment dat era innegrita de trecerea timpului, dar apoi, ca o minune, chipul Mantuitorului s-a luminat in parte.
Legenda locului spune ca icoana a fost adusa de un soldat care le-a spus calugarilor ca desi este inegrita, ea se va curata, iar ochii lui Hristos se vor deschide. La aproape 200 de ani de la acel moment, icoana s-a luminat pe mai bine de jumatate.

Sursa — http://schitul_stejaru.crestinortodox.ro/istoric/schitul-stejaru-3285

Sursa — http://merg.in/costinesti/de-vizitat/monumente/manastirea-sfanta-elena-de-la-mare-3526.html

Sursa — https://adevarul.ro/locale/constanta/manastirile-ascunse-dobrogea-poti-reculege-Inviere-riscul-tulburat-credinciosi-necuviinciosi-1_58ee35485ab6550cb83285ca/index.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *