Spread the love
Manastirea Codru.Com Ciucurova-Tulcea

Dobrogea este situata intre Dunare si Marea Neagra si are in nord muntii Macinului inconjurati de trei podisuri, Delta Dunarii si numeroase obiective turistice, iar in est cei 24 de kilometri de litoral romanesc. O zona privilegiata si incarcata cu istorie, Dobrogea este una cele mai populare regiuni ale Romaniei in randul turistilor straini. Totusi, daca pe turistii straini ii atrage mai mult nordul litoralului, unde distractia este in toi din luna mai pana spre finalul lunii septembrie, pe romani ii aduce in Dobrogea si credinta pentru Dumnezeu. Regiunea de sud-est a Romaniei este cunoscuta pentru lacasurile de cult deosebite, locuri unde credinciosii vin sa se roage si sa creeze noi punti intre planurile palpabil si spiritual. Cele mai importante asezari bisericesti din regiunea Dobrogei sunt:

  • Manastirea Cocos
  • Manastirea Colilia
  • Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei
  • Manastirea Dervent
  • Manastirea Celic Dere

Manastirea Cocos

Manastirea Cocos — Niculitel

Manastirea Cocos se afla la 6 kilometri distanta de comuna Niculitel si la aproximativ 35 de kilometri de orasul Tulcea. Situata intr-un loc retras, departe de privirile curiosilor, manastirea Cocos este casa unui numar mic de calugari ce isi duc viata in post si rugaciune. Imprejurul asezarii bisericesti se gasesc paduri de tei ce-si impastie in aer parfumul inconfundabil, iar dealul de langa manastire tine loc de granita intre profan si sacru. Legenda spune ca pe acest deal, s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic urmat de toaca si de aici si-a capatat manastirea numele.Constructia masiva din piatra gazduieste moastele a patru martiri: Zotic, Atal, Camasie si Filip; care au fost gasite pe teritoriul comunei Niculitel in apropiere de manastirea Cocos. Moastele au fost aduse la manastire in anul 1973 si au ramas acolo pana in ziua de astazi. Praznuirea martirilor Zotic, Atal, Camasie si Filip se face in fiecare an la data de 4 iunie. Mănăstirea Cocoş, a existat pe la anul 1679 un schit de sihaştri. Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1833 de trei călugări români  de la Mănăstirea Neamţ, Visarion, Gherontie şi Isaia, întorşi de la Sf. Munte Athos cu o corabie pe Dunare, la Isaccea. Ieromonahul Visarion, primul stareţ al mănăstirii, ridicat la rangul de arhimandrit de ierarhul grec Panaret, Arhiepiscopul Tulcei, era tipograf şi a contribuit la tiparirea primei traduceri în limba română a „Descrierii Moldovei.” Pe monumentul din curtea mănăstirii sta scris: „Mărturie a prezenţei poporului român în această strabună Dobroge şi în continuarea spiritualităţii sale creştine Arhimandrit Visarion ridică altar de slujire pe acest loc în anul 1833. S-a ridicat monumentul de către stareţul protosinghelul Gherasim 1979”. Mănăstirea este atestată documentar în 1841, până atunci funcţionând prin încuviinţarea organelor locale musulmane.  Primul lăcaş de la Cocoş, ridicat din nuiele şi lipit cu pământ, avea hramul „Intrarea în biserică” şi a fost reparat în 1846 prin încuviinţarea sultanului Abdul Medgid (1839 – 1861) conform firmanului existent în original în arhiva mănăstirii. Biserica a rezistat până în anul 1910, când a fost dărâmată, la troiţa înălţată pe locul altarului menţionându-se: „Aici a fost Sfânta Masă a vechii biserici zidită în 1833, odată cu înfiinţarea acestei mănăstiri”. În anul 1850, în mănăstire vieţuiau 30 de călugări. Mănăstirea deţinea pământ pe care se cultiva îndeosebi grâu, şapte locuri de vie, 1.500 oi, 120 vaci, 300 capre, 40 cai. Avea 30 de muncitori angajaţi pentru efectuarea muncilor agricole. În anul 1853 se construieşte o nouă biserică din caramidă şi piatră cu hramul „Sfintei Treimi” ridicată prin osârdia mocanului ardelean Nicolae Hagi Ghiţă Poenaru care, imediat ce se călugăreşte la Mănăstirea Cocoş, donează mănăstirii 15.000 de galbeni, 500 oi şi 15 cai.

Stareţul Visarion a trecut la cele vesnice în 1862. Între anii 1862 – 1864 mănăstirea a fost păstorită de stareţul Daniil, călugăr ardelean, prin grija căruia se clădesc clopotniţă înaltă de 30 metri şi chiliile în stil oriental cu pridvor şi cerdac, cu acoperişul învelit cu olane, declarate monument istoric în 1959. Pe biserica înalţată la 1853 se construiesc 3 turle. Între anii 1905 – 1910 se înalţă corpul de clădiri dinspre răsărit, având ca destinaţie bucătăria, chelăria, trapeza şi Paraclisul, lucrările fiind terminate în timpul stareţului Roman Sorescu. În 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 de chilii noi legate de clopotniţă, după planul întocmit de arhitectul bucureştean Toma Dobrescu. Din pisania Paraclisului reţinem: „Acest sfânt paraclis cu hramul Sf. Erarh Nicolae e făcut cu binecuvântarea P.S. Episcop Nifon, fiind stareţ arhim. Roman Sorescu. Paraclisul, după cum se vede, e din trapeza zidită sub păstoria P.S. Pimen şi sub domnia regelui Carol I al României. Sfinţită astăzi 30 mai 1911 de către P.S.S.D.D. Nifon, episcopul Dunării de Jos, fiind aci d-l C.C. Arion, ministru cultelor”. Catapeteasma Paraclisului provine de la biserica ridicată în 1833. În anul 1910, cele două biserici şi o parte din chiliile construite în timpul stăreţilor Visarion şi Daniil sunt demolate, iar la 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici proiectată de arhitectul Toma Dobrescu şi lucrată cu pietrari italieni. Biserica este terminată în anul 1913. Pictura în stil neobizantin este executată în anii 1914 – 1916 de pictorul italian Francisco de Biasse. La începutul anului 1914 în mănăstire trăiau 86 de călugări, de mănăstire depinzând şi cei 18 călugări de la schitul Saon. În perioada 1926 – 1929, în vremea episcopului Cosma Petrovici, se construieşte din cărămidă şi piatră corpul de clădiri din dreapta clopotniţei după dărâmarea clădirii din locul respectiv, în noul imobil funcţionând ulterior birourile mănăstirii. Clădirea are etaj şi pridvor înspre curtea mănăstirii şi spre exterior. Tot aici va funcţiona temporar şcoala de cântăreţi bisericeşti şi casa de odihnă a Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. După cutremurul din 10 noiembrie 1940 (biserica şi stăreţia au fost avariate) şi incendiul din 27 iulie 1946 (clopotniţa a ars şi s-au topit clopotele) se execută lucrări de restaurare în anii 1954 – 1956 pe baza planurilor arhitectului bucureştean Eugen Cheffneaux. Este restaurată pictura bisericii, iar în anii 1957 – 1960 se renovează chiliile din vest, monument istoric. Prin grija IPS Antim Nica s-a introdus lumina electrică în mănăstire. La 17 ianuarie 1973 au fost aşezate în biserică moaştele sfinţilor martiri Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, descoperite în 1971 pe teritoriul comunei Niculiţel (vezi Bazilica paleocreştină).

Manastirea Cocos — Niculitel

În anul 1985, în fosta clădire a stăreţiei se deschide expoziţia de icoane vechi şi obiecte de artă religioasă provenite din parohiile judeţului Tulcea, muzeul cuprinzând şi o colecţie de carte veche religioasă. Trapeza mănăstirii reparată în mai multe rânduri, în anii 1940, 1954-1955, a fost pictată în frescă, în anul 1990, de pictorii bisericeşti Moldoveanu Ioan şi Daniela din Bucureşti. În cimitirul mănăstirii Cocoş odihnesc ctitorul mănăstirii, arhimandritul Visarion, foştii stareţi ai mănăstirii Roman Sorescu, Nifon Plopeanu, protosinghel Damaschin, protosinghel Nicanor, Gherontie Ştefan, arhim. Pahonie Gorea, eclesiarh al Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, arhim. Ironim Motoc. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului XX, în sfânta Mănăstire Cocoş a funcţionat una din primele tipografii româneşti din Dobrogea, materialul tipografic fiind primit la început de la Mănăstirea Neamţ. Se mai păstrează şi astăzi o placă pentru executarea xilogravurilor şi vechile litere. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-ne pocăinţa neştirbită şi inima îndurerată ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine ne vom înstrăina de tot binele. Dă-ne aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în noi închipuirea icoanei Tale. Povestea întemeierii Mânăstirii Cocoş are în ea un sâmbure de miracol. În anul 1833, trei călugări moldoveni care se întorceau de la Muntele Athos, îndreptându-se spre Mânastirea Neamţ, au făcut un popas în Dobrogea. Noaptea, toţi trei au avut acelaşi vis: un cocoş le-a poruncit să ridice o mănăstire pe locul unde dormeau. Considerând că este o vestire Dumnezeiască (cocoşul i s-a arătat şi Apostolului Petru în vis), au renunţat să se întoarcă acasă, pornind degrabă la înălţarea Casei lui Dumnezeu. Prima biserică, construită chiar în anul acela, a fost din nuiele şi din chirpici şi ploile şi vânturile Dobrogei au spălat-o repede de pe lume. Pe temelia ei s-a ridicat o a doua biserică (la 1853), construită integral din pământ. Pe vatra ei s-a ridicat cea de-a treia construcţie, care durează până astăzi şi care la terminare a fost pictată de un artist celebru la vremea aceea – Francisco de Biasse. Povestea spune că mănăstirea Cocoş, împreună cu cripta de la Niculiţel, aflată doar la 4 kilometri distanţă, cu Mănăstirea Saon şi Mănăstirea Celic Dere formează o cruce perfectă, orientată la fel ca şi crucea de la răspântia de drumuri, unde s-a descoperit mormântul celor patru martiri creştini: Zotic, Attal, Kamasie şi Filip, ucişi la anul 303, şi ale căror moaşte au fost transferate la Mănăstirea Cocoş. O mie şapte sute de ani de credinţă creştină pe pământurile Dobrogei nu e puţin. Sunt şaptesprezece secole, în care rugăciunea nu s-a oprit niciodată. Se spune că în nopţile curate de vară, dacă stai cu gândul şi inima îndreptate spre Dumnezeu, în pacea şi liniştea mănăstirii, auzi primele cântece creştine ale românilor.

Manastirea Cocos — Niculitel
Manastirea Cocos Manastirea Cocos — Niculitel

Manastirea Colilia

Mănăstirea Colilia

Manastirea de maici din Colilia se afla in centrul Dobrogei, departe de orice urma de civilizatie. Constructia, initial apartinand nemtilor veniti in Dobrogea, a fost abandonata la jumatatea secolului XX si a cazut prada intemperiilor vremii si a ajuns, la inceputul anilor 2000, o ruina. In anul 2006, doua maici au primit aprobarea sa construiasca o manastire ortodoxa pe ruinele manastirii intemeiate de etnicii germani, astfel luand nastere manastirea ce poate fi admirata astazi in localitatea Colilia.

Dobrogea, tărâm binecuvântat: Mănăstirea Colilia

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei nu este singurul lacas de cult din zona, fiind inconjurata de trei biserici ce poarta hramul Acoperamantul Maicii Domnului. Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei este o constructie in stanca ce contine toate incaperile specifice unei asezari bisericesti. Conform traditiei, aici s-ar fi adapostit Apostolul Andrei cand a venit sa raspandeasca cuvantul domnului Iisus Hristos, patul sculptat in piatra fiind vizibil si astazi. Locul in care se presupune ca apostolul se odihnea este loc de pelerinaj pentru credinciosii ce sufera de afectiuni grave, acestia strabatand sute de kilometri ca sa vina si sa se aseze pe “pat” in speranta obtinerii unei vindecari miraculoase. In apropiere, poate fi vizitat si Izvorul Sfantului Apostol Andrei, despre care se spune ca ar fi luat nastere dintr-o lovitura de toiag a apostolului, in zona nefiind nicio alta sursa de apa.

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

Manastirea Dervent

Manastirea Dervent

Despre manastirea Dervent se spune ca ar fi un loc binecuvantat, facator de minuni. Celebru datorita crucilor de piatra “care au crescut din pamant”, lacasul de cult este inclus in circuitul manastirilor din Romania. Pragul asezarii bisericesti este adesea calcat de credinciosi aflati in cautarea obiectelor facatoare de minuni ce isi au casa in interiorul manastirii. Pe langa “crucile de leac” care sunt considerate facatoare de minuni, manastirea Dervent gazduieste o icoana cu Fecioara Maria care ar fi vindecat numeroase afectiuni ale persoanelor care s-au rugat la ea.

Manastirea Celic Dere

Mănăstirea Celic-Dere. Icoana Mântuitorului Iisus Hristos care Se Descoperă (Se Curăță Singură)

Manastirea Celic Dere este una dintre cele mai vizitate asezari din Dobrogea de nord. Situata la 25 de kilometri de Tulcea si 12 kilometri de localitatea Cataloi, manastirea a primit numele Celic Dere de la un parau aflat in apropiere. Localnicii povestesc ca bazele manastirii ar fi fost puse de cativa calugari romani intorsi dintr-o calatorie la muntele Athos, insa au fost distruse in urma unui incendiu puternic. Actuala constructie a luat nastere intre anii 1901 si 1916, sub indrumarea episcopului de la vremea respectiva. Biserica este o adevarata opera de arta atat la exterior cat si la interior, pictura fiind realizata de pictorul roman Gheorghe Eftimiu din Bucuresti.

Mănăstirea Celic-Dere.
Manastirea Celic Dere – Tulcea
Manastirea Dervent
Mănăstirea Dervent – Aghiasmatarul și biserica (CT-II-m-B-02882)
Manastirea Dervent

Sursa — https://blog.travelminit.ro/turul-manastirilor-din-dobrogea/

Sursa — http://niculitzel.blogspot.com/p/manastirea-cocos_6694.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *