Spread the love

O sticlă rară de coniac franţuzesc veche de 258 de ani a fost vândută la licitaţie pentru suma de 118.580 de lire sterline (peste 146.000 de dolari), a anunţat joi pe Twitter casa de licitaţii Sotheby’s din Londra, informează Agerpres, care citează dpa.

În lume mai există doar trei sticle din rarul Gautier Cognac 1762, acesta devenind astfel cel mai vechi coniac care a fost vândut la licitaţie, a precizat Sotheby’s.

Sticla licitată s-a aflat în pivniţa unei familii, neatinsă de generaţii şi are toate etichetele originale încă ataşate.

Produs de firma franceză Maison Gautier, sticla cunoscută sub numele de „Grand Frere” sau „Big Brother”, este cea mai mare dintre cele rămase şi ultima vândută.

Sora ei mai mică („petite soeur”) se află la Muzeul Gautier din sud-vestul Franţei, în timp ce fratele său mai mic („petit frere”) s-a vândut la licitaţie la New York în 2014.

Coniacul Gautier „este renumit şi venerat în întreaga lume”, după cum a declarat Jonny Fowle, specialistul Sotheby’s în băuturi spirtoase.

El a afirmat pentru agenţia de ştiri PA că acest coniac trebuie să aibă încă un gust bun şi să-şi fi „menţinut caracterul”.

„Putem presupune că nivelul alcoolului este încă destul de ridicat şi asta ar fi acţionat ca un conservant timp de sute de ani”, a spus Fowle.

Sursa digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *